Este util sa stai si sa lancezesti. Este util sa stai si sa cugeti. Este util sa privesti oameni. Ca sa nu mai spun ca este si mai usor sa-i privesti pe ei decat sa te privesti pe tine. Si am observat ca este mult mai usor sa observi ceva care nu-ti place, decat sa recunosti, sa admiti ceva care-ti place, sa stii ca-ti place si sa te bucuri ca-ti place. Mi se pare paradoxal ce se intampla. Pentru ca, desi este mai usor, mai firesc, mai natural si mai sincer sa vezi frumosul din jurul tau, un algoritm social, aparent bine inteles dar nociv pentur sufletul tau, te indruma subliminal spre o zona fada si liniara, pe cat de adevarata pe atat de falsa. Zona in care ai senzatia ca ti-e bine pentru ca nu esti impresionabil, iar felul in care te joci de-a sarcasticul si inabordabilul iti confera o aura speciala care te tine departe de tot si la un loc caldut, zona in care ti pe par demni de dispret toti cei care nu-ti impartasesc preferintele in materie de muzicaflorifetefilmesaubaieti, zona in care ai impresia ca parcurgerea catorva carti, multe dintre ele lectura obligatorie in liceu, te transforma per se intr-un redutabil interlocutor, sau si mai grav, intr-un formator de opinii, doar pentru ca ai auzit de scrierea cuneiforma, de mitul androginului, de Alhambra si Andaluzia, de Mircea Badea, de acrostihuri, de Scylla si Charybda, de fructe confiate, de Deep Purple sau de Pazvante Chioru', de HBO sau AXN, de noaptea Valpurgiei, de pitch-uri, de secretul lui Polichinelle sau de PIB. Zona in care crezi ca esti stapan pe viata ta, crezi ca esti liber dar esti mai inlantuit decat Prometeu iar lanturile sint mai multe si mai grele decat ai vrea tu sa accepti vreodata.
Cam asa vad eu oamenii din jurul meu. Si astea sint cazurile fericite. Fiecare alergand cu precadere pentru necesitati stabilite in concordanta cu propriul sistem de valori, care de cele mai multe ori este imprumutat sau preluat din mers, adaptat orientarii sociale. Pentru ca asa trebuie. But what's good for you, is not necessarily for the best. You're so ahead of yourself, that you forgot what you need.
Nu pot sa nu observ o inclinare, o pornire masochista a oamenilor spre prapastiile abisului. Oamenii se abrutizeaza, se dezumanizeaza, se instraineaza, isi pierd simturile, li se estompeaza simtirea. Mai trist este ca fara toate atributele astea se pierd pe ei. Iar regasirea este de multe ori imposibila. Caracatita care i-a prins nu cedeaza usor. Si oricum, lupta nu este dreapta si egala. Cum poti lupta corect cu cineva cu mai multe brate decat ale tale!? Si de ce sa lupt, isi zic ei, cand mi-e bine asa? Sa lupti pentru ca pierzi ce este esential, pierzi fundamentul, pierzi insasi ratiunea de a fi..tu, pierzi ...pierzi viata din tot.
Nu ma plac in ultima vreme. Nu ma plac deloc. Complic lucrurile simple si simplific lucrurile complicate. Nu mai stiu sa fiu sincera cu mine, am uitat sa apreciez, cuantific in exces, abandonez usor, imi sesizez o atitudine "know-it-all" de care mi-e greata, nu stiu sa fiu recunoscatoare, ma las dominata de orgoliu, am nevoie de victorii ca sa simt ca traiesc, mi-e frica de vulnerabilitate, imi urasc egoismul salbatic si imi detest superficialitatea, care culmea, imi complica viata in loc sa mi-o simplifice. Cu cat dogoreste soarele mai puternic si cu cat este mai clar curcubeul pe un cer senin, cu atat sint eu mai aproape de furtuna, iar cand apar norii apocaliptici si rafalele de vant si vuietul sinistru al furtunii, mie mi-e bine. Si nu e bine.
