Daca cineva m-ar fi intrebat anii trecuti, daca imi place job-ul meu, as fi raspuns fara exitare ca imi consider job-ul o sursa de venit si atat. Ba mai mult decat atat, m-as fi grabit sa adaug ca toti cei care afirma ca isi iubesc munca pe care o fac, sint de fapt, niste ipocriti.
[.....aici era un paragraf pe care l-am sters]
Intotdeauna am crezut despre mine ca am avut multe ursitoare la nastere. Mi se intampla prea multe lucruri bune, aproape de la sine. Nu-mi aduc aminte sa fi facut vreodata eforturi sustinute pentru a obtine ceva. Pur si simplu imi doresc si se intampla. Sint convinsa ca undeva, sus, am o stea calauzitoare si ingeri care ma iubesc.
Si ca decorul sa fie perfect, a venit si toamna. A venit exact asa cum imi place mie. Toamna este anotimpul in care m-am nascut, si, nu stiu daca din cauza asta sau nu, dar este anotimpul care ma starneste cel mai tare. Vara mi-e bine, dar mi-e bine de lene si de huzureala si de dolce far niente. Toamna mi-e bine intr-un fel energic. In vremea asta ma regasesc cu totul. Este perioada din an care ma remonteaza si ma aseaza pe linia de start. In toate directiile.
Odata si-odata tot o sa am apartamentul meu in Manhattan.
And above all I'm alaways a woman.
Sunday, September 9, 2007
A venit toamna
Posted by Carmen at 9:16 PM
Labels: introspectie, personal, thoughts
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Diseño por headsetoptions | A Blogger por Blog and Web
7 thought/s:
Fain text. Inteleg despre ce vorbesti la partea cu jobul. Un loc de munca unde exista oameni care aleg sa ii ajute pe altii, fara vreun interes ascuns, fara sa “mediatizeze” asta si fara sa ceara ceva la schimb – este intr-adevar o experienta interesanta.
Nu prea sunt de acord cu partea in care vorbesti despre a alege sa te gandesti la job si in restul de timp. Asta seamana deja a implicare.
Parerea mea e ca un job (oricare ar fi el) nu merita implicare. Implicarea este ceva foarte personal. Poti alege sa lucrezi foarte bine si sa ii ajuti pe altii - si fara sa te implici personal. Mi se pare o eroare destul de frecventa incercarea de atasare fata de un job, plecand de la premiza (cel putin discutabila) ca daca te implici atunci performezi mai bine.
Eu cred ca e tocmai invers: cu cat esti mai neimplicat cu atat poti vedea mai clar, mai limpede ansamblul. Un proiect bine realizat este mai degraba rezultatul unor factori impersonali decat creatia unui individ cu suflet mare. La fel cum nu are rost sa te simti lovit personal daca nu-stiu-ce dead-line nu a fost respectat.
Cat despre partea cu ursitoarele si cu bafta, eu sunt de parere ca omul se pricopseste cu jobul pe care il merita. In loc sa te gandesti la vreo aliniere norocoasa de planete, cred ca mai degraba ar trebui sa te feliciti pentru ca ai reusit sa (iti) construiesti locul de munca pe care l-ai vrut.
Si eu te felicit, sincer.
Daca tot iti propui sa realizezi vise greu de atins poate ca ar trebui sa-ti propui o casa in Primaverii, ca deja e mai scumpa ca si apartamentul in Manhattan :))) Si nici nu esti asa expusa riscului de terorism :)
aa, nu. nu vreau sa fie chiar atat de greu de atins. intotdeauna am fost rezonabila. de ce as renunta acum?! :)
Toti avem un anotimp preferat si de multe ori acesta este cel in care ne-am nascut. Nu mai incerc sa dau explicatii acestui fapt, ma simt mult mai bine si mai apropiat de primavara asa...
Jobul pe care il ai poate sa nu fie jobul care te reprezinta cel mai bine, insa sa iti placa atat de mult tocmai datorita echipei, cladirii, sefilor, cartierului, parcului de langa. Si atunci ce faci? iti cauti in continuare acel ceva care sa te faca sa te simti implinit/a profesional sau ramai, bucurandu-te de mediul in care iti desfasori zi de zi activitatea?
Credeti ca exista un loc de munca in care odata ajuns sa stii , sa simti ca iti seamana si ca il meriti pe deplin, sa il percepi ca pe "caminul" tau profesional? Sa poti exclama, plin de bucurie: "asta sunt eu, ceea ce fac aici!"?
Facem ceea ce suntem sau suntem ceea ce facem?
PS: imi pare rau ca nu scrii mai des...
ionut.m, jobul de care vorbesti tu, pe care sa-l simti ca pe "caminul" tau, cu implinri profesionale, cu succese personale, cu o echipa strasnica, cu colegi care sint alesi dupa standardele tale, are si un nume. se cheama afacere proprie.
altfel, oricat de bine te-ai simti intr-un mediu, oricat de tare ai fi apreciat, oricat de mult ai castiga, oricat de fantastic te-ai simti in preajma colegilor tai, nu poti sa nu te intrebi la un moment dat, fara sa fii retoric: "toate lucrurile astea pot sa fie ale mele. pot sa le initiez, organizez si dezvolt dupa bunul meu plac, simt si pricepere".
Carmen, e o iluzie sa crezi ca poti controla, organiza, dezvolta o afacere proprie dupa bunul tau plac. Din experienta mea aproape nici un patron nu reuseste asa ceva. Viata/munca e o continua interactiune si nu ai cum sa controlezi angajatii, clientii, furnizorii, legislatia, etc oricat de mult ai vrea.
Dar singurul mod prin care te poti convinge de asta este sa incerci sa ai afacerea proprie :)
Post a Comment