M-a apucat iar dragul de blogul asta. N-am mai scris din noiembrie, asta inseamna dec., ian., ... martie, aprilie, mda, cam cinci luni. Multut, ce sa zic?!
De ce n-am mai scris, habar n-am. Sau am. Ori ca pentru ca am fost foarte ocupata, ori pentru ca n-am avut ce, ori pentru ca n-am avut chef, ori pentru ca n-am avut net.
Si am mai observat o chestie. De obicei scriu pe blog cand ma plictisesc, ori cand nu mi-e bine.
De fapt, cred ca asa faceti toti. Scrii si pac, te simti mai bine. Ca mai versi din naduf. Si nu de putine ori, mi s-a intamplat ca dupa ce scriu despre ceva anume, sa inteleg mai bine, situatia adica, odata ce am randurile in fata. Probabil pentru ca scriu mai ordonat si mai logic decat gandesc.
Oricum, cand am chef de scris o fac pentru mine, intr-un mod curativ.
Cand n-am chef de scris, o fac cam ca acum. Scriu asa, de dragul vostru.
Azi am fost la o inmormantare. O inmormantare cool (stiu ca pare penibil termenul folosit in contextul asta, dar jur ca asta exprima cel mai bine ce am simtit). Cu lume impacata. Cea mai acceptata si resemnata inmormantare la care am fost vreodata. Si pentru prima data de cand sint prezenta la astfel de evenimente triste, mi-am propus sa fiu atenta la slujba. Si chiar am vrut sa o inteleg. Si recunosc ca mai mult de o treime a fost extrem de plictisitoare. Cel mai mult mi-a placut ca "trupul plange atunci cand se desprinde sufletul de el". Si mi-au mai placut discutiile femeilor mai in varsta care ziceau ca "ieri parea mai impacat, azi este trist. ii pare rau ca a murit. i se vede pe fata." Si m-am uitat si eu. N-am vazut nimic.
Oricum ar fi inmormantarile, cel mai groaznic moment mi se pare cel in care ajungi la cimitir, cand toata lumea arunca un pumn de pamant peste sicriu, sicriul ramane in pamant si lumea pleaca pur si simplu. Just like this. De cand eram mica m-a speriat ingrozitor perspectiva asta si astazi am trait din nou sentimentul asta. Parca nu-mi vine sa plec de acolo. Si as vrea sa strig dupa cei care pleaca: hei, unde plecati toti? si omul asta ce sa faca? ramane aici singur for good?!
Mi-e clar ca nu sint in stare sa accept ideea mortii in nici un fel, sau o accept in felul meu.
Gata. Nu mai am chef de scris.
De ce n-am mai scris, habar n-am. Sau am. Ori ca pentru ca am fost foarte ocupata, ori pentru ca n-am avut ce, ori pentru ca n-am avut chef, ori pentru ca n-am avut net.
Si am mai observat o chestie. De obicei scriu pe blog cand ma plictisesc, ori cand nu mi-e bine.
De fapt, cred ca asa faceti toti. Scrii si pac, te simti mai bine. Ca mai versi din naduf. Si nu de putine ori, mi s-a intamplat ca dupa ce scriu despre ceva anume, sa inteleg mai bine, situatia adica, odata ce am randurile in fata. Probabil pentru ca scriu mai ordonat si mai logic decat gandesc.
Oricum, cand am chef de scris o fac pentru mine, intr-un mod curativ.
Cand n-am chef de scris, o fac cam ca acum. Scriu asa, de dragul vostru.
Azi am fost la o inmormantare. O inmormantare cool (stiu ca pare penibil termenul folosit in contextul asta, dar jur ca asta exprima cel mai bine ce am simtit). Cu lume impacata. Cea mai acceptata si resemnata inmormantare la care am fost vreodata. Si pentru prima data de cand sint prezenta la astfel de evenimente triste, mi-am propus sa fiu atenta la slujba. Si chiar am vrut sa o inteleg. Si recunosc ca mai mult de o treime a fost extrem de plictisitoare. Cel mai mult mi-a placut ca "trupul plange atunci cand se desprinde sufletul de el". Si mi-au mai placut discutiile femeilor mai in varsta care ziceau ca "ieri parea mai impacat, azi este trist. ii pare rau ca a murit. i se vede pe fata." Si m-am uitat si eu. N-am vazut nimic.
Oricum ar fi inmormantarile, cel mai groaznic moment mi se pare cel in care ajungi la cimitir, cand toata lumea arunca un pumn de pamant peste sicriu, sicriul ramane in pamant si lumea pleaca pur si simplu. Just like this. De cand eram mica m-a speriat ingrozitor perspectiva asta si astazi am trait din nou sentimentul asta. Parca nu-mi vine sa plec de acolo. Si as vrea sa strig dupa cei care pleaca: hei, unde plecati toti? si omul asta ce sa faca? ramane aici singur for good?!
Mi-e clar ca nu sint in stare sa accept ideea mortii in nici un fel, sau o accept in felul meu.
Gata. Nu mai am chef de scris.
13 thought/s:
a trebuit să moară cineva ca să scrii, mă?
sună, cred, cam aiurea, da nu m-am putut abţine.
să nu uităm că nu peste multă vreme, cu moartea pre moarte vom călca.
şi, demult n-aţi mai reuşit să mă deprimaţi în halul ăsta.
vorbim de oameni care ne contează.
cip, cel mai misto comment al tau ever, asta a fost.
vlada,life is life, ta-na-na-na. Eu ma simt nemuritoare si calda.
mi se par de-a dreptul bolnavi aia care filmeaza inmormantarea. sunt foarte interesati de momentul in care este lasat sicriul in groapa. nu ma pot abtine sa nu ma intreb de ce fac asta. adica, chiar au de gand sa se uite la respectivul filmulet?!
welcome back, Versa.
ce, nu crezi că se poate? ia fii atentă aici:
http://www.youtube.com/watch?v=OUpi7mTTS_0
Gata. Nu mai am chef de scris.
abea acum m-am prins.
şi cam cîte luni mai durează de data asta ?
pai sa mai tot dureze vreo doua, trei zile, asa.
mie (doamne fereste) mi-a placut mereu relaxarea de dupa, de la pomeni.
da, e o relaxare de regizor după ce vede piesa încheiată.
încheiată oricum - bine, rău - numa' să fie încheiată, să se vadă scăpaţi de-o grijă.
ai nevoie de o noua carte..sau o depresie sau de amandoua cert este ca astept/imi doresc/am nevoie de un nou post de`al tau. Exagerez pentru o cauza..vroiam sa subliniez "subtil" placerea mea de a citii posturile de pe blog, pe care Nu pot sa spun decat ca l`am gasit pe google..chiar daca suna banal chiar daca iti par nesemnificativ..chiar daca nu o sa mai scrii ..mmm nu mai am nici o continuare.. am pus ceva sulfet.nu vreau sa scriu mai mult ca oricum deja mesaju meu pare mai degraba unul de disperare
ai nevoie de o noua carte..sau o depresie sau de amandoua cert este ca astept/imi doresc/am nevoie de un nou post de`al tau.macar exagerez pentru o cauza..vroiam sa subliniez "subtil" placerea mea de a citii posturile de pe blog, pe care Nu pot sa spun decat ca l`am gasit pe google..chiar daca suna banal chiar daca iti par nesemnificativ..chiar daca nu o sa mai scrii ..mmm nu mai am nici o continuare.. am pus ceva sulfet..nu vreau sa scriu mai mult ca oricum deja mesaju meu pare mai degraba unul fortat de disperare o spun de parca m`ar deranja nu stiu de fapt cu cine ma cert lasa`ma sa cred ca de fapt e primu pas care il fac eu in a te cunoaste pe tine.
who are you???
nu stiu daca sa o iau ca pe un compliment, sau daca ....nu e cazul sa ma sperii, nu?!
o sa scriu.
nu e cazu nu..sunt pasnic chiar daca te-am abordat cam ciudat daca nu mi`au ajuns inca scrisorile de dragoste la tine acasa..n`ai de ce sa iti faci griji,posta romana oricum lucreaza mai slow glumesc evident astept sa scrii si nu,nu trebuie sa o iei ca pe un compliment nu`mi plac complimentele."Complimentele se plaseaza ca banii la bursa urmarind profitu pe care`l aduc". Jules Renard
Post a Comment