Mind control

Prima data cand am visat ca urma sa fiu supusa unor operatiuni de spalare de creier, a fost vara trecuta. Eram urmarita de niste triburi de indieni. Operatiunea propriu-zisa s-ar fi intamplat empiric. Nu mai tin minte multe, in afara faptului ca am scapat, dar tin minte ca m-am trezit ingrozita si transpirata.

Azi-noapte am avut din nou acelasi vis. Numai ca de data asta cei care imi vroiau creierul aveau tehnici si instrumente elaborate. Am vizualizat putin si procedeul la care m-au supus. Eram intr-o camera cu dotari extraterestre si aveam pe cap o casca gen "eternal sunshine of the spotless mind". Am vazut cum imi plecau din cap fascicule luminoase, care erau apoi absorbite intr-o cuva uriasa. Din nou nu mai retin amanunte, dar m-am trezit la fel de ingrozita.

Azi am realizat ca am dezvoltat o obsesie. Da' daca cineva chiar vrea sa imi spele creierul?


Asculta mai multe audio Muzica

Zenobia

"Zenobia îmi devansa gesturile şi intentiile; nu ştiu dacă punctul ei de vedere coincidea cu al meu, desi s-ar putea spune că nu traiam individual; dar punctul nostru de vedere, totdeauna coincident, era altceva decât coincidenta.

Aveam impresia că pana si tacerile ei îmi vorbeau despre ceva pe care il stiam de mult, ceva imposibil de formulat în cuvinte, simtit de obicei ca o impacare, ca o stiinta totală şi linistita.

Ea ma ferea de explicatii; stiam amandoi că nu e nevoie sa reformulam ci sa traim conform lumii aceleia presimtite devenind, astfel, disponibili pentru ea; când izbuteam, conflictul haotic al unor elemente si idei se topea de la sine, aparenta dezordine capata coerenta; aceasta cerea însă destul chin şi suferinta: ca să le pot suporta, suprafata mea de contact pe atunci încă fragila ma obliga adeseori să recurg la poezie; atunci incoerenta şi echivocul intrau în joc doar ca aparente ale posibilului pe cand, dimpotrivă, intelegerea formulată mi se parea pe jumatate pierduta.

Zenobia ma ajuta să restabilesc pas cu pas o natură în parte uitata, în parte presimtita, dar care mă indreptatea să mă îndoiesc de realitatea perceptiilor mele; această natură constituia pentru ea campul firesc al existentei.

In norul care ne trăia trecuse timpul teoriei, era o vreme a dovezilor şi a mărturiilor; acolo, solicitările, mai ales cele privind starea şi miscarea lumii, se dezlegau ca sa se lege altfel, iar noile lor legaturi făceau loc altora, infinit îmbogatite, deveneau altceva, ramanand într-un fel aceleasi.

Stiam ca obsesia unui sens ascuns al lucrurilor, ca orice obsesie, se datora în cea mai mare parte indisponibilitatii si ca starea obsesiva, ca şi explicarea sensului, nu poate duce decat la o nouă miopie, la o nouă eroare sistematizata. Zenobia cunostea mania şi frustrarea pe care mi le pricinuiau sistemele."


Asculta mai multe audio Muzica

der feminismus

Ca sa nu mai ramaneti repetenti si anul acesta, babele Marx, Tlonienii, (care au fost si master of ceremonies), Zum si cu mine, am luat feminismul si nestiind ce sa facem cu el, l-am analizat pe toate partile, parti pe care vi le prezint spre disecare:

Carmen: Daca as fi intrebata ce cred despre feminism, as raspunde sincer ca nu stiu ce sa cred. Nu mi-e foarte clar ce vrea feminismul, unde vrea sa ajunga, ce anume vrea sa schimbe, daca vrea sa schimbe la modul concret sau doar la nivel declarativ. Nu sint convinsa ca ii inteleg nici sensul nici scopul.

Vad feminismul extrem de tricky si cand spun asta ma refer numai la latura domestica, pamanteana a feminismului – nicidecum la inegalitatile sociale de gender. Telul suprem al feministelor pare egalitatea cu purtatorii de penisuri in toate cele lumesti, egalitate la care feministele se considera indreptatite pentru singurul motiv ca au fost oprimate o buna perioada de timp.
Feministele vor sa se razbune pe Istorie. Ei bine, chiar egalitatea la care nazuiesc ele, pe mine ma intriga putin.

Egalitatea in drepturi vine firesc impreuna cu egalitatea in obligatii. Ca dorinta magarului care, desi este incarcat de poveri si
de’abia isi mai misca picioarele, se uita rugator in ochii stapanului si mai cere alte poveri, pentru ca mai poate duce si vrea sa o
demonstreze.

De ce sa doresc eu sa fiu impovarata cand pot sa nu fiu? De ce sa fiu egala si sa nu fiu doar FEMEIE? De ce sa am nevoie ca un barbat sa ma considere egala cand eu nu vreau sa fiu egala cu el?

Femeile nu vor fi niciodata egale cu barbatii, oricate doctrine ar fi promovate si oricate miscari de strada sau de budoar ar fi initiate. Femeile si barbatii sint complementari, nu egali. Femeia simte, barbatul gandeste.

Doza de misandrism care exista in subconstientul feministelor nu are nici o sansa sa concureze cu natura dominanta a barbatilor si cu misoginismul implicit.

Sa pretinzi egalitate inseamna sa te autoconsideri inferioara. Sa pretinzi egalitate inseamna sa recunosti suprematia regnului masculin.

Feministele sint victime ale propriilor stereotipii conceptuale, transformand intrinsec barbatul in inamic, culpabilizandu’l pentru
conditia lor de femeie.

Femeile nu au nevoie de miscari feministe care sa le confirme pozitia de femeie. Puterile nelimitate si prin excelenta feminine pe care le au, sint deasupra oricarei ideologii fabricate.

O femeie subtila, insidioasa, relaxata si individualista, se concentreaza asupra unui mascul dominant pe care – aidoma unui Parazit Divin – il subjuga, in timp ce feministele prefera sterila lupta eterna cu acelasi mascul.

Nu stiu daca feminismul functioneaza in detrimentul femeilor, dar cu siguranta e un mic fenomen inofensiv, amuzant. Prefer feminitatea – feminismului!

Rhetta: Babelor,
Militanţii de orice culoare îmi dau fiori neplăcuţi şi mă înfurie. Drept care îmi creşte tensiunea, drept care trebuie să iau două pastile, drept care n-am voie să beau alcool, drept care mă înfurii şi mai rău şi aşa mai departe. Nu îmi plac militanţii religioşi, dar la fel de puţin îmi plac ateiştii militanţi à la Dawkins. Nu îmi plac militanţii pacifişti, nu îmi plac militanţii fascişti, şi nu îmi plac, o recunosc cu mâna pe inimă, militantele feministe. Nu zic că n-au dreptate; dreptate au poate şi alţii numiţi mai sus. Doar că militantismul are un neajuns, care este atât de mare încât anihilează cauza bună pentru care se militează.
Mă refer, desigur, la lipsa de umor, această tumoare a secolului 20. Şi a secolului 21, de fapt.
Pentru că în momentul în care cineva începe să ia ceva în serios, lumii încojurătoare persoana respectivă i se pare brusc şi pe bună-dreptate enervantă. Cum sunt eu când încep să vorbesc despre conflictul israelo-palestinian.
Ei, aşa şi cu feminismul. Dacă nu mă înşel, ideea ar fi ca femeile şi bărbaţii să aibă drepturi egale (în Europa le au) şi ca discriminarea femeilor să înceteze. Ori, asta este ceva mai greu, pentru că discriminarea vine din prejudecăţi, iar prejudecăţile vin din educaţie şi cultură. Şi, după părerea mea, prejudecăţile trebuiesc sfărâmate cu drujba, nu cu argumente.
Un mic exemplu: sunteţi la locul de muncă, oricare ar fi el, şi sunteţi femeie, şi un bărbat zice ceva în sensul cum că aţi avea un cur frumos, şi nu vă place tonul pe care o spune, pentru că se subînţelege că valoarea voastră constă, în ochii lui, din acel cur. Bun. Aţi putea începe o poveste lungă, începând cu sufragetele, trecând prin Maggie Thatcher şi terminând cine ştie unde. Dar aţi fi moralizatoare, poate chiar plictisitoare, şi el n-ar înţelege nimic şi ar da din cap că da, dar până la urmă tot la curul vostru s-ar gândi. Ceea ce ar fi pierdere de timp. Mai simplu ar fi să îi spuneţi că vă bucuraţi de compliment şi să îl rugaţi să vă arate pula, dar el nu o să v-o arate, că mai sunt şi alţii de faţă şi se sfieşte. Drept care şi mai simplu ar fi să îl luaţi de guler, să-l târâţi până la veceu, să-i băgaţi capul înăuntru şi să trageţi apa până când înţelege ce vreţi să spuneţi cu asta. Rămâneţi însă calmă, o posibilă criză de isterie n-ar face decât să-i întărească prejudecăţile, ceea ce nu vrem, nu?
Un alt exemplu: tocmai a căzut un proiect la care aţi lucrat mult şi bine, şi sunteţi nervoasă. Apare un coleg care încearcă să vă liniştească zicându-vă să nu vă isterizaţi. Că deh, isteria e o chestie feminină, cică. Înghiţiţi găluşca pe moment, dar spuneţi-i peste două ore că a primit un telefon de-acasă: i-a murit copilul. Şi dacă el reacţionează normal, adică izbucnind în lacrimi, ziceţi-i zâmbind: „Ei, cine e acum isteric? Hahaha!”.
Da, hahaha!

Zum: Va spun din start, eu despre feminism nu stiu aproape nimic. Adica teorii feministe, feluri de feminism, un pic de istorie sau asa ceva. Nu mai mult decat se gaseste pe Wikipedia (ba chiar mai putin, ca doar Wikipedia e bine documentata si se gasesc acolo o groaza de chestii despre feminism). N-am stat niciodata sa caut articole, carti, ce-o mai fi de gasit si citit, nu m-am dat peste cap sa aflu, am luat doar ce a venit pur si simplu catre mine. Si asta nu fiindca nu m-ar interesa, ci dintr-un soi de delasare combinata cu o inconstienta (poate e mai bine zis naivitate) ce s-a incapatanat sa ma invaluie pana nu foarte demult.
Cred ca am un sambure de feminism de acasa, dintr-o familie cu multe femei, femei carora nu le-a trecut niciodata prin cap sa "stea la cratita" si sa sufere in liniste, sacrificandu-se pentru familii. Si nici barbatilor din jurul lor nu le-a trecut prin cap sa se astepte la asa ceva de la ele, dupa cum nimanui nu i-a traznit ideea de a avea asteptari si invataturi diferite pentru copiii-fetite si copiii-baieti. Pe la 7-8 ani militam la tara, in curte la bunica, unde le spuneam vecinelor, care povesteau ca-si asteapta "oamenii" sa faca nu-stiu-ce, ca si ele sunt oameni si ca pot sa faca si ele nu-stiu-ce-ul singure. Dar habar n-am avut de existenta feminismului in sine o groaza de vreme dupa aia.
Nu stiu cum am reusit, in tara mea cu puternici traditii misogine, sa fiu atat de aeriana. Inconstienta. Sau noroc. Sau amandoua. Cert e ca atunci cand am auzit prima data de feminism am strambat si eu un pic din nas - ce vor femeile alea nebune? Cam la asta se rezuma tot. Anii au trecut, m-am mai desteptat (sper), la un moment dat am ajuns la Berlin si - buf! am dat cu nasul fix de discriminarea pozitiva, de sublinieri gen of course, you're a woman, de glume nesarate cum la Bucuresti n-auzisem niciodata. A fost un soc sa aflu ca intr-o tara ca Germania e de asteptat ca femeia care are copii sa stea acasa, eventual sa lucreze ceva de acasa. A fost un soc si mai mare sa aflu ca in domeniile asa-zis masculine toate femeile sunt privite cu suspiciune (adica precis au primit slujba fiindca sunt femei si trebuie incurajate). Atunci la ce bun ca nu ma ajuta nimeni sa-mi cocot valiza in tren sau mi se tranteste usa in nas in loc sa mi se deschida, ca vorba aia, suntem egali deci pot sa fac si singura treburile-astea?
Asa ca de ceva vreme a inceput sa ma intereseze feminismul. Regret si mi-e rusine de urma aceea de gand despre femeile nebune. Da, dreptul de vot nu mi-a picat din cer. Ma intereseaza istoria feminismului, teorii feministe, personaje. Si cred ca excesele sunt normale cand ai de luptat cu ce lupta feministele militante. Women, handicapped persons and minorities are encouraged to apply.

Zamboni: dragilor si dragilor – girls & boys – desi tema se pretinde substantiala, mie mi se pare, in realitate, simpla. pe scurt, mi se pare greu, subiectiv si obiectiv vorbind, sa nu fii feminist[a] intr’o lume in care inegalitatea dintre sexe e manifesta. chiar dincolo de ce e just, placerile vietii sunt inghetate de morala victoriana care domina viata publica si privata, si lumea e mai plicticoasa fara egalitatea dintre sexe. dimpotriva, inegalitatea sexelor e pentru mica burghezie rotofeie si barzii ei, ca de pilda grasanul Dylan Thomas.
2 argumente impotriva femenismului ma enerveaza in mod particular. unul sustine ca la mijloc se afla un iremediabil amanunt biologic. ceea ce e adevarat – ca la mijloc exista o distinctie biologica – insa fals, in sensul ca respectiva chestiune poate fi taken either way. adica din dansa se poate demonstra orice. luati, ca exemplu, regnul meu favorit, cel pisicesc [for cats are no mere species]. tehnic, sexele servesc aceleasi scopuri – darwiniste – ca si in cazul rasei umane, si totusi motanii sunt rotonzi, joviali, mancai si lenesi, pusi pe motaiala [de unde si termenul romanesc de ”motan”, i.e. ”care motaie”] in timp ce sexul opus lor e semet, agresiv si dominant. ceea ce vreau sa spun fiind ca teoria testosteronului versus estrogenului, atunci cand se aplica la structurile sociale, e o scorneala a patriarhiei.
a doua chestiune care ma’nerveaza e ca, zice’se, la urma urmelor femeile rasei s’ar fi adaptat de fapt starii de subjugare, cu care complac bine-mersi. ba chiar ar conduce afacerile lumii din Penumbra [termen care se trage din freudianul ”umbra penisului”, Penisneid], adica vezi doamne pozitia de subjugare ar masca de fapt o reala potenta. din nou, nimic mai fals [cu exceptia notabila a dnei Reagan]. caci si aceasta e o scorneala mosieresc-masculina, prin simplul fapt ca femeile nu conduc nimic, intocmai ca si barbatii, numai ca cei din urma pretind ca o fac – pretentie care nu numai ca e neadevarata, dar se vadeste si nerusinata, prin minciuna sa si prin faptul ca, ocazional, mai momeste cate un bughez, cu iluzia consimtamantul soatei sale.
concluzionand: femenismul este starea naturala a societatii post-capitaliste, la fel de firesc ca bunastarea, anomia, post-modernismul, democratia si gripa sezoniera.
a! and men are pigs! [women, however, are from Mars]

Leapsa de februarie

Brightie vrea sa stie care sunt meseriile pentru care aproape că n-as pune pleoapă pe pleoapă nopţile, de nerăbdare s-ajung iar la slujbă.


* Ieri am fost la teatru. De fiecare data cand merg la teatru, imi aduc aminte ca eu, odata, am vrut sa ma fac actrita. Mi-a intrat in cap ca sint mega talentata de pe vremea cand ma racolau la scenetele/piesele de teatru pentru Cantarea Romaniei. Doamne ce imi mai placea! Odata pentru ca chiuleam de la ore la greu intrucat piesa de teatru trebuia pregatita si nu in ultimul rand pentru ca atunci cand eram pe scena, chit ca eram cu un ulcior in cap sau cu cifre de 3, 4 pe mine (jucam Mediocritatea), ma simteam Alpha si Omega, prima zeitate coborata pe pamant, intruchiparea perfecta a talentului, a farmecului, a creativitatii si de ce nu?, a geniului. Adica ce credeti, ca nu e nevoie de geniu ca sa te plimbi gratios cu un ulcior in cap? Hm.
Imi rasuna in urechi si acum, parca ar fi ieri, ropotele de aplauze frenetice, expresia naucitoare a parintilor care isi vedeau odrasala adulata, flacara incandescenta din ochii dirigintei..si eu. Mi-am promis mie atunci ca am sa ma fac actrita. Au mai trecut anii si am uitat. Dar la liceu, in plina clasa 12-a, dorinta copilariei mele a renascut si atunci cu glas cutezator si cu gandul izbanzii in suflet, i-am anuntat pe ai mei: "dau la ATF". Am vazut atunci in ochii lor, privirea pe care o cunosteam prea bine: "s-o crezi tu".

Mica, fraiera si credula cum eram, m-au convins repede ca nu as avea nici o sansa pentru ca sint prea putine locuri care oricum se ocupa pe baza de nepotism, etc.

Dar de atunci, de fiecare data cand vad o piesa, ma "vad" pe scena. Si devin un pic trista si frustrata pentru ca sint doar pe partea cealalta a scenei.


* -First principles, Clarice. Simplicity. Read Marcus Aurelius. Of each particular thing ask: what is it in itself? What is its nature? What does he do, this man you seek?
- He kills women...
- No. That is incidental. What is the first and principal thing he does? What needs does he serve by killing?
- Anger, um, social acceptance, and, huh, sexual frustrations, sir...
- No! He covets. That is his nature. And how do we begin to covet, Clarice? Do we seek out things to covet? Make an effort to answer now.
- No. We just...
- No. We begin by coveting what we see every day. Don't you feel eyes moving over your body, Clarice? And don't your eyes seek out the things you want?

Da. Mi-ar fi placut sa fiu Clarice. FBI, crimes investigator, conflicte interioare, scheme logice, senzatii, revolta, toleranta, acceptare, santaj, veioze, creioane, pumni stransi, sprancene ridicate, dunhill.

* Mi-ar fi placut mult, dar mult, sa fiu psiholog intr-un penitenciar de maxima siguranta unde toti ar fi condamnati pentru crime complicate si inteligent comise. Rocket science.

*Mi-ar fi placut sa fiu Life coach, lucru care ma mira si pe mine. Ar fi printre putinele dati cand m-as exprima printr-un soi de altruism si as fi multumita sa fac asta. Not me.

Misto leapsa asta. O dau mai departe, nu o tin. Lui Sorbona, Strelnikov, si Piticu gras.


Asculta mai multe audio Muzica

Come away

Taxi driver

Acum, cand ma gandeam sa va povestesc ce am facut ieri, mi-a venit in minte si expresia "a lua o piatra in gura", stiti si voi, pe care o folosesti cand faci ceva pentru prima data la modul: trebuie sa iau o piatra-n gura. Se intampla cu expresiile astea, ca si cu injuraturile de altfel, sa le iei in lato sensu si atat, si sa nu te mai gandesti la sensul imediat. Pana la urma, de aia sint sintagme, nu? Ca doar cine ar lua o piatra in gura, atunci cand merge la opera, sa zicem, pentru prima data?! Si de luat, o iei in gura, dar cat o tii? Ca nu se specifica. Ma rog, mai bine sa incetez cu problemele mele metafizice, si sa revin la introducere.

La introducere, trebuie sa precizez faptul ca eu de vreo luna nu mai merg cu masina mea din cauza rotilor estivale. Motiv pentru care, numai intrebati-ma si am sa va fac pe loc profilul taximetristului bucurestean, pe care am avut ocazia sa il examinez.

Urmand de acum o rutina invitabila, dimineata, intre momentul in care imi beau cafeaua si cel in care imi aplic diferite pomezi pe fata, chem un taxi.

Asa s-a intamplat si ieri, cand pe straduta mea mica, mica si ingusta, ingusta si cu zapada virgina in exces, a intrat in mare tromba taxiul pe care il asteptam. Am intrat, am salutat, i-am indicat directia, numai ca masina insista sa ramana pe loc. A incearcat taximetristul cateva manevere, gen balans, a doua de pe loc, nimic. Dupa ce toate incercarile astea au esuat, il aud la un moment dat, strafulgerat de geniu:
- Trebuie sa va dati jos si sa ma impingeti!

Am crezut ca n-aud bine.
- Ce sa fac?, intreb uimita.
- Sa va dati jos si sa impingeti masina, imi spune el pe un ton autoritar si iritat.
- Cred ca glumiti, ii raspund. Nu pot sa imping masina. Nu am cum, ii zic impasibila si nu ma gandeam decat la ce spectacol as fi oferit privitorilor.

Simteam cum soferului ii creste tensiunea. S-a intors si mi-a aruncat o privire ucigatoare, dupa care si-a scos caciula din cap si a dat cu ea de volan. Deja ma bufnea rasul, cand il aud:
- Dar de condus, stiti sa conduceti?
- Stiu, ii raspund.
- Treceti la volan atunci, si va imping eu, imi zice pe un ton al unui om aflat in pragul nebuniei.
- Bine, raspund senin.

Si iata-ma la volanul taxiului, (de aici "piatra in gura") executand toate manevrele necesare situatiei. Am reusit sa plec de pe loc, dar pentru a evita o a doua inzapezire, am condus pana am iesit in bulevard, fara insa sa-l fi anuntat si pe taximetrist de intentia mea. Cred ca din cauza asta alerga disperat in urma taxiului si gesticula isteric si cred ca tot din cauza asta, a oftat si a bombanit tot drumul pana am ajuns la birou.

O mai veni la comanda inca o data, daca imi aude adresa?

Dancing queen

Prima a fost Brightie, care pe sistemul:
din oceanul pacific,
a iesit un peste mic,
si pe coada lui scria:
ce-ar fi sa iei si tu leapsa,
a spus despre mine chestii foarte frumoase, sincere evident, dar cam putine. chestii de genul cum imi magnetizez eu cititorii, cum nu am nevoie de artificii literare. Ca sa nu o mai lungesc, ca doar stiti si voi cat de talentata si lipicioasa sint, am primit eticheta de scrib superior. Acum, este adevarat ca Brightie, in mod clar putea sa-mi dedice vreo 30 randuri cel putin. Recunosc cu mana pe sanul stang ca as fi fost mult mai emotionata daca s-ar fi intamplat asa.

In ordine cronologica, urmeaza o alta leapsa de la Meea de pe Mein Blop care, asa cum este si firesc, ma considera o femeie remarcabila. Leapsa asta e asa, un pic perversa si exbitionista. De data asta trebuie ca eu, o femeie one of a kind ce ma aflu, sa-mi arat partea anatomica cea mai one of a kind pe care o detin. Consider asta o provocare si o insulta in acelasi timp. Sint atat de fascinanta, incat si o radiografie a plamanilor will do the job. Numai ca, a propos de job, am o mica problema cu aratatul. Nu posed la job, unde ma si aflu in acest moment, decat vreo 4, 5 poze cu gingasa-mi faptura. Coincidenta face ca toate aceste poze, avatar wanna be, sa fie astazi criticate maxim de un prieten pe mess. Daca nu ma credeti, pot exemplifica: "e încadrată horăr. e verde. ba nu, VERNIL. ba nu, e o culoare înfricoşătoare. e arsă. bluza e naşpa. poziţia e naşpa rău. arăţi ca dracu' în ea. ai treij' de milioane de poze mai mişto ca asta. hell, orice poză cu tine e mai mişto ca asta.". Si tot asa, pana am sfarsit in a-mi pune avatar o poza cu animale. Dar sa revin, la partile mele magnifice. Cel mai mult si cel mai mult, imi plac ochii mei, gura, mainile, gatul, umerii, fundul, picioarele, pielea si abdomenul. Dupa o lunga si adanca meditatie cu sinele meu, am hotarat sa-mi decretez picioarele drept castigatoare. In acest sens, va rog consultati fotografia de mai jos.



In partea a doua a acestei lepse muieresti, noi femeile de toate tipologiile, trebuie sa ne preamarim reciporc sexul si sa ne dedicam cantece de glorificare, care sa demonstreze desertaciunea a tot ce exista in afara noastra. Pentru ca singurele poezii de genul asta, care mi-au venit in cap, au fost cele gen 8 martie, va trimit spre desfatare si autoinfatuare, cateva drops of jupiter, cu care sper sa va identificati toate.

Now that she's back in the atmosphere
With drops of Jupiter in her hair, hey
She acts like summer and walks like rain
Reminds me that there's a time to change, hey
Since the return from her stay on the moon
She listens like spring and she talks like June, hey, hey

But tell me, did you sail across the sun?
Did you make it to the Milky Way
To see the lights all faded
And that heaven is overrated?

Tell me, did you fall for a shooting star?
One without a permanent scar
And then you missed me
While you were looking for yourself out there?

Now that she's back from that soul vacation
Tracing her way through the constellation, hey
She checks out Mozart while she does Tae-Bo
Reminds me that there's room to grow, hey

Now that she's back in the atmosphere
I'm afraid that she might think of me as
Plain ol' Jane told a story about a man
Who was too afraid to fly so he never did land

But tell me, did the wind sweep you off your feet?
Did you finally get the chance
To dance along the light of day
And head back to the Milky Way?

And tell me, did Venus blow your mind?
Was it everything you wanted to find?
And then you missed me
While you were looking for yourself out there

Can you imagine no love, pride, deep-fried chicken
Your best friend always sticking up for you
Even when I know you're wrong?

Can you imagine no first dance, freeze-dried romance
Five-hour phone conversation
The best soy latte that you ever had, and me?

But tell me, did the wind sweep you off your feet?
Did you finally get the chance
To dance along the light of day
And head back toward the Milky Way?

But tell me, did you sail across the sun?
Did you make it to the Milky Way
To see the lights all faded
And that heaven is overrated?

And tell me, did you fall for a shooting star?
One without a permanent scar
And then you missed me
While you were looking for yourself?

And did you finally get the chance
To dance along the light of day?
And did you fall for a shooting star?
Fall for a shooting star?
And now you're lonely looking for yourself out there.

Leapsa asta merge mai departe la Brightie, Mits, Surorile Marx (vreau sa vad si altceva in afara ochilor), inczeklára si black bitch.

Girls, enjoy:

Asculta mai multe audio Muzica

plus bonus:

Asculta mai multe audio Muzica