Principles

Dupa ce si-au expus principiile de viata pe ale lor bloguri, Cris, un personaj extrem de simpatic si principial, Meea, o fiinta contradictorie si putin paradoxala si Strelnikov, spumos si piperat, m-au lepusit si m-au amenintat ca trebuie sa iau leapsa asta si sa o dau mai departe, ca daca nu....uite ca nu mai tin minte care era amenintarea.

Iata principiile mele, cu care insa, nu dorm la patul capului. (desi Strelnikov ar fi tentat sa creada contrariul)

1. Fii sincer cu tine insuti.
2. Cauta-ti Sensul si stay alive.
3. Fii autentic.
4. Modestia este pentru oameni modesti.
5. Din paradis lipsesc toti oamenii interesanti.
6. Risca. Esuezi lamentabil atunci cand nu incerci.
7. Casa iti este acolo unde iti este sufletul. Nu te amagi ca lucrurile stau altfel.
8. There is nothing either good or bad, but thinking makes it so.
9. Knowledge is power.
10. In fiecare dimineata, trezeste-te like you mean it.

si 11, once in a while refresh your principles, amend them, forget, change or even live without them.

Leapsa merge mai departe la VreauUltimulLoc, Delaskela, Motzoc si Derelict.


Asculta mai multe audio Muzica

Brain in love

Strigatul mut

Si mutii se cearta, nu? Am vazut sambata un cuplu, el si ea, ambii cu dizabilitati de vorbire. Comunicau. Isi spuneau lucruri si erau foarte preocupati de discutie si radeau si gesticulau.

Primul lucru la care am putut sa ma gandesc cand i-am vazut a fost: oare cum se cearta mutii?

Gesticuleaza mai rapid si mai apasat ca sa-si exprime furia? Se cearta cu ochii? Se pocnesc pur si simplu? Isi scriu? Bat din picior?

Imi imaginez ca o cearta intre doi muti nu are din start capacitatea si energia unei certi verbalizate. Cearta verbalizata este de fapt pleonasm.

Si daca mutii comunica mai eficient decat o facem noi?


Brahms - Hungarian Dance No 5
Asculta mai multe audio Muzica

Von Mazare

Trebuia sa defileze Mazare in uniforma militara a armatei germane, inspirandu-se, dupa cum infantilo-cretinoid declara, dintr-o productie cinematografica hollywoodiana, ca sa aflu eu de existenta acestui articol:

"Contestarea sau negarea in public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi". (OUG 31/2002)

Putin ma intereseaza ca Mazare imbraca o uniforma militara, pentru ca apreciaza rigurozitatea armatei germane. Este hilar insa, felul in care se discuta pe marginea subiectului. Conform principiului, cand un nebun arunca piatra in lac, sar 10 de "destepti" sa o scoata, cam asa si cu Mazare si a sa uniforma.

Adica, se uita omul intr-o seara, dupa ce se intoarce din Hawai, la Operatiunea Valkyrie. Home cinema, dolby surround, LCD, totul pare real, tanarul primar Mazare este coplesit de imaginea ofiterilor germani puternici si virili, de razboiul vazut ca o aventura, de planuri si masinatiuni insidioase, de suprematia rasei ariene, iar de aici pana la "wtf! trebuie sa-mi comand si eu o uniforma d'asta" nu cred sa fi durat mai mult de 40 secunde. In plus, cred ca uraste rromii, asa ca ecce homo: proudly dressed up in a military uniform.

Cam asta e universul lui Mazare. Sa te apuci sa-i faci procese de intentie, cum ca a insultat victimele Holocaustului, sau sa-i cauti scuze ca, de fapt, uniforma purtata era uniforma armatei germane Wehrmacht, nicidecum uniforma Schutzstaffel, ca nu existau simboluri naziste, ci doar crucea de fier, inseamna ca trebuie sa ai o oarecare consideratie pentru fantele de Constanta. Idiotenia dusa la rang de arta, nu poate fi inteleasa/justificata/condamnata/explicata.

Ce ma intereseaza este ca negarea sau contestarea efectelor Holocaustului, este pedepsita de lege. Say what?!

Nu mai stau sa ma intreb ce inseamna si ce nu inseamna Holocaust. De altfel, nici legea respectiva nu defineste termenul, ceea ce o face cu atat mai interesanta.

Dar ma intreb, nu cumva e un pic prea mult? Nu e suficient ca au pus monopol pe termenul de Holocaust (whatever that really means)? Sau pe cel de semit? Si ca, in curand, la cuvintele durere si suferinta, am sa vad in dex fotografii ale evreilor? Negarea sau contestarea unei doctrine este pasibila de inchisoare in 2009?

Faptele pedepsibile cu inchisoarea, prezinta, in mod normal, un oarecare pericol. Daca negarea Holocaustului este considerata actiune criminala, asta inseamna, deci, ca prezinta pericol. Acum, intrebarea vine firesc: pentru cine??? Pentru mine, nu. Pentru tine? Chiar nu vad cine este adresantul. In plus, ordonanta asta este perfect absurda. Structura ei este urmatoare: mai intai se da un fapt, apoi faptul se considera abominabil, dupa care se pedepseste orice judecata contrara.

Si eu stiu ca libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor si a credintelor, este un drept care mie, imi este recunoscut de Constitutie. Si ordonanta asta, este intr-o contradictie desavarsita cu Constitutia.

In curand nu vom fi altceva decat niste coduri de bare. Pe D-zeu am sa-l pot nega, atunci, in afara legii?

Bare hands

Ma tot surprind in timp ce imi privesc mainile. Intotdeauna mi-au placut mainile mele. (in caz ca aveati dubii, da, chiar sint narcisista) Sint mici si longiline, fine, delicate, energice, nervoase si expresive.

Atunci cand cunosc oameni noi, ma uit la multe lucruri pre-evaluare. Nu-mi dau seama daca am o ordine prestabilita, dar sigur am sa ma uit la ce vad pe fata, la expresia ochilor, a gurii, a fruntii, la fund ( am o teorie in legatura cu fundul: un fund cool, nu exista decat pe un corp la fel de cool, per a contrario, nu ai cum sa vezi un corp naspa cu fund misto), la pantofi, la haine si la maini.

Sint extrem de curioasa si mereu surprinsa de diversitatea lor. Cel mai mult imi displac mainile foarte mari si nedefinite. Apoi nu-mi plac mainile foarte scurte, late si boante. Nu-mi mai plac mainile flasce. Cei cu maini moi si lipsite de vigoare sint oamenii care nu iti strang mana aproape niciodata. Iti intind o bucata meduzata de carne, pe care o abandoneaza in mana ta. Cred ca din categoria oamenilor astora, se selecteaza cu succes cei care sint extrem de usor de manipulat.

Sint fantastice mainile, si cu siguranta sint printre cele mai fascinante instrumente pe care le posezi. Poti mangaia cu aceeasi mana cu care lovesti. Poti impinge cu aceeasi mana cu care apropii. Poti respinge cu aceeasi mana cu care chemi. Poti crea cu aceeasi mana cu care plivesti buruieni. Poti scrie cu aceeasi mana cu care bati cuie. Poti ucide cu aceeasi mana cu care bei ceai.

De cele mai multe ori creativitatea nu are alt vehicol pentru a se exprima, in afara lor.

Si pentru ca nu au valente intrinseci, utilizarea lor trebuie sa fie in perfecta congruenta cu restul omului.

Women vs. Men

Cred sincer, ca barbatii sint mai inteligenti decat femeile. Nu ma intrebati de ce. Nu pentru ca nu as sti sa raspund, ci dimpotriva, pentru ca sint prea multe de spus in sustinerea afirmatiei.

Mi s-a spus ca judec oameni, situatii, fapte, nu neaparat prin prisma experientelor personale, ci mai mult prin prisma judecatilor pe care le-am capatat din carti, filme, intamplari auzite, etc. Nu stiu daca este un lucru bun sau rau, dar se intampla sa fie reperul meu in a judeca diverse, sa-i zicem asa generic, viata.

Si daca lucrurile ar sta asa, atunci este foarte posibil ca exceptia sa fie tocmai fraza de inceput a acestui post. Cand afirm ca barbatii sint mai inteligenti decat femeile, ma bazez foarte mult pe experienta persoanala.

Sint o persoana extrem de usor de incantat. Foarte multe lucruri marunte ma fac fericita. Gasesc satisfactii si multumire intr-o groaza de tampenii. Lasa-ma 2 ore intr-o papetarie cu pixuri, stilouri si caiete si m-ai facut fericita. Da-mi un cd nou cu piese/filme care-mi plac si mi-ai facut ziua. Plimba-ma intr-un parc si vorbeste-mi de lucruri care conteaza si o sa pretuiesc fiecare secunda. Pune-mi un bilet de avion in mana, - nu conteaza destinatia - si iti garantez ca cel putin 24 h o sa zambesc incontinu.

Primele riduri de expresie apar in jurul gurii sau intre sprancene. Adica ori esti din ala destins, vesel si care rade mult, ori esti mai mereu incruntat, nu numai vara de la soare. Eu le am pe cele din jurul gurii. Semn ca rad mult.

Nu e si asta un reper pe care il ai, atunci cand cunosti pe cineva?! Ba da, cred ca e.

Fact: Barbatilor le place competitia. Barbatii functioneaza la potentialul lor maxim atunci cand sint in competitie. Un barbat pierde mai usor in fata unui alt barbat decat in fata unei femei. La femei este invers. Femeile urasc ideea de a pierde in fata altei femei, dar nu sint nici pe departe la fel de deranjate daca pierd in fata unui barbat.

Corectati-ma daca gresesc. Dar asta nu inseamna ca barbatii sint mai inteligenti?

Cel mai usor observi asta in trafic. Ati observat vreodata comportamenul soferilor la drum lung?

Daca eu, deci femeie, depasesc o masina al carei sofer este barbat, chit ca mergea in dorul lelii pana sa-l depasesc, va garantez ca in maxim 10 min. il vad in spatele meu dandu-mi flash-uri isterice sa ma dau la o parte.

Daca insa, este depasit de un alt barbat, sta linisit pe banda lui si eventual comenteaza resemnat: "da ma, da' uita-te si tu ce masina are", sau detasat: "ia uite-l si pe dementul asta? poate-l gasesc intr-un pom mai tarziu".

Se simt oare barbatii amenintati de femei? Sau se simt datori sa le arate ca locul femeilor este intotdeauna in spatele lor, al barbatilor? (pentru o secunda macar, nu va ganditi la sex, ok? :)) Sau dimpotriva, gasesc mai incitanta competitia cu o femeie? As opta pentru ultima varianta, cu conditia ca femeia sa fie competitiva for real.

Si aici apare problma mea. Femeile nu sint competitive. Nu au gena luptei in ele. S-au nascut pasive, in aceasi masura in care barbatii s-au nascut activi.

Si atunci cand, rar, intamplesc o femeie care le pune probleme, atunci cand rolul dominant nu este fara echivoc si permanent al lor, sint usor buimaci. Si devin interesati. Si curiosi. Si conectati.

Barbatii nu se asteapta sa fie surprinsi de femei. Si atunci cand se intampla sa fie surprinsi, sint intrigati.

Zilele trecut am participat la o intalnire. In afara de mine, mai exista o singura femeie. Restul, 6 barbati. Toti cu atitudine, toti cu pretentii, toti cu aerul de 'mie mi se cuvine". Nu exagerez cu nimic cand spun ca am dominat intalnirea. Treptat. Si marturisesc ca initial am simtit atitudinea lor superioara: "what the fuck, she's a woman!"

Mi-a fost clar din momentul in care m-am ridicat sa plec, ca ma urau. La plecare, unul mi-a strans mana foarte tare si foarte mult. I-am spus zambimd ca ma doare. Chiar ma durea. Bai, nene, mana mea e foarte mica si foarte delicata. Nu o strange in halul asta. Limbajul corpului, limbajul corpului, da' nici in halul asta.

E atat de misto senzatia aia de satisfactie de dupa intalniri de genul asta, cand simti privirile frustrate si rautacioase ale celorlalti. Ce este mai misto, este faptul ca exact privirile alea iti confirma tie valoarea.

Seara, in oras cu niste prieteni, le povesteam amuzata ca am fost un star la intalnire. Au ras. Si ei, si eu.

Azi primesc un mail de la clientul care a participat si el la intalnire: "You were a star on Tuesday".

Ca la premiile MTV.

Si iar am ras.

Mighty Almighty

As vrea ca Putin sa fie tatal meu. Sau fratele meu mai mare. Ma gandesc cum trebuie sa te simti cand stii ca esti cam cel mai potent om din timpurile in care traiesti. Cum te culci, cum te trezesti, ce-ti trece prin cap asa in general, mai ai timp sa visezi, sa enjoy yourself doing noth'?
Vreau si eu. Vreau sa simt asta fie si numai pentru o zi. De fapt, mint. Vreau sa o simt pentru mai mult timp, pentru ca fac pariu ca o sa-mi placa si ca nu o sa mai vreau altfel.
Puterea si inteligenta subjuga si fascineaza. Si-n plus, sint ingrozitor de sexi.

So

...imaginati-va urmatoarea faza.

Ea merge la psiholog. Si cum se cade in atare situatie, ea ii povesteste, el asculta.
Si asculta el ce asculta, si la un moment dat, isi da si el, ca tot omul, cu parerea: "esti ca o omida. pe cale sa se transforme in fluture si sa-si ia zborul". Numai ca ea nu asculta tot ce are el de zis, si ramane blocata la omida. Motiv pentru care ridica contrariata o spranceana si intreaba:

- Pardon! Cum mi-ai spus?

- Omida, zice el, putin descumpanit, gandindu-se ca poate a fost prost inteles.

- Omida, nu?! Asa mi s-a parut si mie ca am auzit. Asculta bai fraiere, pe cine pizda ma-tii faci tu omida, ma? Ma cunosti de undeva? Cine pana mea te crezi, bai, ratatule sa-mi spui mie ca sint omida? Adica de aia vin eu la tine, bai putzoiule? Sa ma jignesti tu pe banii mei? Vai de capul tau de psihologul pulii! Ca daca era ceva de capul tau, te faceai dracu si tu pilot de avion, iti gaseai in pizda ma-tii o meserie barbateasca. Ce meserie e asta ma, pula? Sa stai in cur si sa-i asculti pe toti frustratii? Aaa, crezi ca esti smecher, nu? Auzi, ia da-mi tu banii inapoi si de azi inainte cand mai vrei sa jignesti oameni, sa o jignesti pe ma-ta. Ai inteles, prapaditule? Ca dracu mai vine la tine....lua-te-ar dracu cu Freudu ma-tii sa te ia.

Cah

Simt pentru Clint Eastwood acelasi lucru pe care il simt pentru rosii. Repulsie.
Nu cred ca mai exista vreun actor care sa-mi provoace sentimentele astea.
Adica, da, mai sint actori care nu-mi plac. Nu-mi plac si atat. Dar asta nu ma impiedica sa urmareasc un film in care joaca ei, chiar daca nu-mi face o deosebita placere.

Dar cu individul asta este cu totul altceva. Imi repugna. Nu gasesc nimic artistic si creator in el. Nu-mi transmite nici cea mai mica umbra de emotie. Nu inteleg ce cauta in lumea filmului. Mi se pare abrupt ca un bolovan, sterp si arid, fara pic de sensibilitate, finete si emotie. Nu vibreaza nimic in el. Poate doar proteza. Unde mai pui ca este si batran si arata ca un mort dezgropat.

Si nu ma pune sa ma uit la un film in care joaca Clint Eastwood, sa fiu nevoita sa-i vad fata fara expresie si glasul brut, jocul fad si auster, pentru ca-mi vine sa vars. Si nu glumesc.

Ok. Sint oameni, destui, care nu reusesc sa transmita nimic. Nici prin ochi, gura, mimica, prin expresia fetei in general, nici prin gesturi, nici prin cuvinte, nici prin tacere, nici prin corp, prin nimic. Sint oameni ca o coala de hartie alba. Si pe orice parte i-ai intoarce, din orice unghi i-ai privi, nu gasesti nimic. Tabula rasa all over. Frate, da' macar tristii astia nu se apuca sa faca filme.

Singurul loc in care il vad perfect integrat este o ferma de cai/porci, pe care sa-i pastoreasca si carora sa le raneasca balegarul. Nu la Hollywood, nu pe covorul rosu, nu in lumea filmului. Care este o arta. Si taranii cowboy nu au ce cauta in zona asta.

Ticuri, gen

Am ticuri verbale. Nu multe, dar insistente. Si tranzitorii, sper. De bine, de rau, constientizate. Si de cand mi-am propus sa pay attention la fenomen, frate, nu mi-a convenit deloc. Le cam am pe ticuri.
Mi-e clar ca atunci cand vreau sa explic ceva nu foarte usor de pus in cuvinte, incep aproape invariabil cu: "nu stiu, ma", dupa care spun oricum ce am de spus.

Ma mai laud si cu "pana mea". Ticul asta nu-mi place deloc. Da' deloc. E cah. Si nici variatiunile pe aceasi tema "puii mei", "kilu' meu", etc, de care m-a ferit D-zeu. Mi se par si mai naspa decat pana mea.

Foarte ofertant mi se pare insa: "hai sictir!".

Evident ca si romgleza m-a atins. Once you pop, you can't stop.

Deci, ideea e ca e foarte tare sa ai si tu un tic, doua acolo! Ca e trendy, gen.

Si la o adica care-i frate faza, daca bagi la greu in discutie sintagme si expresii fara absolut nici o noima si le repeti apasat cand vrei sa subliniezi vreo idee, sau doar ca asa vrea muschii tai?! Ca doar, ce plm, fiecare vorbeste cum vrea. Ce te fute pe tine grija de Tourette-ul meu?! Coprolalie, cum ar veni.

Auzi, da' daca am renunta la ticurile astea, foarte multi dintre noi am vorbi, in cel mai bun caz despre vreme, intelegi?

Ca daca nu, am tacea, manca-ti-as.

Later and very important edit: Ioana cu Darka si Muntele, sint cum ar veni, leapsa.
Ce pana mea!

Dumnezeu e vanitos

Fact: Vanitatea este considerata pacat. Pentru unii chiar the favourite sin.

Bun.

Si Dumnezeu ce se cheama ca a facut?

A creat oamenii dupa chipul si asemanarea sa, ca acestia sa-l slaveasca si sa il preamaresca. Le-a impus reguli de conduita in condominiu.

Ai gresit, pac, ti-o furi. Dumnezeu e sus si vede si o sa fii pedepsit. Bine, la o adica daca calci pe bec, poti sa fii iertat daca te rogi Lui. Daca te rogi, repet. Smerit si umilit. De 40 ori, de 60, cu post negru, cu post partial negru. Cum iese la contabilitate.

Si vine un moment in care viata se termina. Si atunci te infiintezi in fata lui. Cu bune si rele. Si El zice: mda, ia sa vedem. nu mi-ai ascultat poruncile. nu ai trait intru proslavirea mea, ai indraznit sa-ti faci chip cioplit. Du-te la dracu, atunci!

Dovada mai mare de vanitate nu exista.

nu stiu ce titlu sa-i pun

Cum se face ca toata lumea vorbeste despre misterul feminin si nimeni nu vorbeste despre cel masculin? Sa fie oare, pentru ca nu exista nici un mister masculin?

Sa fie barbatii atat de simpli si de usor de decriptat, as in "what you see is what you get"?

Sau, pentru ca barbatii sint mai penetranti, ca deh- asa le este lor natura-, si mai introspectivi, sa tot incerce sa inteleaga femeile. Si tot incercand ei, hopa si paradoxul: cu cat incerci sa intelegi mai tare un lucru, cu atat il complici si te complici, ca in final sa ajungi sa nu mai intelegi nimic. Si atunci apare si misterul feminin, bun de scos la rampa. El exista. But it's all in your head.

Femeile, in schimb, fiind mai mult simtitoare decat analitice, fac tot procesul asta mult mai simplu:
ma iubeste?
da.
sint multumita. e baiat bun.

sau: ma iubeste?
nu
e un porc, atunci.

Pentru femei nu exista nici un mister. Exista rationamente victimizante de genul: "de ce-mi faci asta?", reprosuri "niciodata nu esti aici", etichetari si verdicte: "tu esti de vina". La ele, chiar si in cea mai crunta confuzie, totul este clar. Nici urma de mister. Masculin.

Si de unde nu e, nici D-zeu nu cere. :-)

Will

t
Willing to take the risk....willing to take a chance...willing to give it a try.

Parca in romana, willing, cu sensul de mai-sus, nu are corespondent. Sau, cel putin, nu exprima la fel de bine starea de dorinta, de nazuinta, de reusita.

In romana, sensul care este asociat riscului este de cele mai multe ori, negativ. Imi doresc sa incerc/sa risc/sa-mi asum riscurile.....hm. Imi doresc sa risc, suna ca dracu'. Deja simti ezitarea si timiditatea exprimarii dorintei si de ce nu, esecul. Simti starea de dar cred ca nu o sa reusesc.

In engleza suna perfect. Puternic si determinant si hotarat si increzator. Free will like.

ps. de la blocajele din trafic mi se trage.

Azi

Nu se compara nimic cu ziua de vineri, somnul fara griji de dimineata si sentimentul de eliberare.

Si rasul. Rasul este cel mai misto lucru care ne-a fost daruit noua, oamenilor, cea mai democrata modalitate de exprimare.

Loaded

La multe capitole stau eu prost spre groaznic in ultima vreme, dar de departe cel mai prost stau cu nervii. De fapt nu stiu daca cu nervii, sau cu rabdarea. Nu am rabdare. Da' deloc. Bine, niciodata n-am excelat in zona asta, dar acum o simt cum iese din mine. Si iese si tot iese, pana cand ....ma intreb unde dracu' e rabdarea mea? Eu de ce nu am? Nu face parte din chestiile alea care se impart in mod egal la nastere?

Sint ca un butoi cu pulbere. Nici nu-mi trebuie o intepatura sa explodez. E suficient sa mi se para ca sint intepata. Sau sa simt miros de pucioasa.

Pe de alta parte, nici nu stiu daca consider rabdarea o virtute. Mai degraba, desi pentru multi poate parea ciudat, mi se pare o forma silfida de obedienta. De ce sa am rabdare sa se intample lucruri, cand la fel de bine se pot intampla pe loc, sau cel putin repede?

Nici dovada de intelepciune nu cred ca este si nu cred nici in "daca ai rabdare, lucrurile se vor rezolva de la sine". Bullshit. Daca nu poti sa le rezolvi tu si astepti timpul sa o faca in locul tau, nu inseamna ca esti intelept. Inseamna ca esti neputincios. Si ca nu ai de ales. Alta varianta activa nemaiexistand, nu-ti ramane decat sa ai rabdare.

Habar n-am de ce scriu despre asta. Sint colerica in ultima vreme. In masina ma simt de parca am carbuni incinsi sub scaun, la ghisee imi doresc sa am un compas la indemana, sa-l infig repetat in mana functionarei, cand vorbesc la telefon imi simt venele de la gat cum iau proportii, daca nu gasesc liftul la parter cand intru in bloc, deja sint incruntata.. And so on. Sint ca o bomba care se dezamorseaza putin cate putin. Mai bine explodam o data tare si stiam o treaba.

Am recitit ce am scris si m-a bufnit rasul. Mi-am inchipuit cum ar citi randurile astea cineva cu adevarat zen. Da' zen, zen, cu Yoga, Tantra si respiratii psihedelice. Parca-l si vad pe unul chel, in lotus, aruncandu-mi o privire sfredelitoare si dispretuitoare, as in "ce stii tu?! e vai de capul tau".

Asa o fi, dar pana una-alta...

Fericirea vine din interior, oricum ar fi el. Schizoid, maniaco-depresiv, obsesiv-compulsiv, paranoic, si care-or mai fi.

mmm, dupa cinci luni.

M-a apucat iar dragul de blogul asta. N-am mai scris din noiembrie, asta inseamna dec., ian., ... martie, aprilie, mda, cam cinci luni. Multut, ce sa zic?!
De ce n-am mai scris, habar n-am. Sau am. Ori ca pentru ca am fost foarte ocupata, ori pentru ca n-am avut ce, ori pentru ca n-am avut chef, ori pentru ca n-am avut net.
Si am mai observat o chestie. De obicei scriu pe blog cand ma plictisesc, ori cand nu mi-e bine.
De fapt, cred ca asa faceti toti. Scrii si pac, te simti mai bine. Ca mai versi din naduf. Si nu de putine ori, mi s-a intamplat ca dupa ce scriu despre ceva anume, sa inteleg mai bine, situatia adica, odata ce am randurile in fata. Probabil pentru ca scriu mai ordonat si mai logic decat gandesc.

Oricum, cand am chef de scris o fac pentru mine, intr-un mod curativ.

Cand n-am chef de scris, o fac cam ca acum. Scriu asa, de dragul vostru.

Azi am fost la o inmormantare. O inmormantare cool (stiu ca pare penibil termenul folosit in contextul asta, dar jur ca asta exprima cel mai bine ce am simtit). Cu lume impacata. Cea mai acceptata si resemnata inmormantare la care am fost vreodata. Si pentru prima data de cand sint prezenta la astfel de evenimente triste, mi-am propus sa fiu atenta la slujba. Si chiar am vrut sa o inteleg. Si recunosc ca mai mult de o treime a fost extrem de plictisitoare. Cel mai mult mi-a placut ca "trupul plange atunci cand se desprinde sufletul de el". Si mi-au mai placut discutiile femeilor mai in varsta care ziceau ca "ieri parea mai impacat, azi este trist. ii pare rau ca a murit. i se vede pe fata." Si m-am uitat si eu. N-am vazut nimic.

Oricum ar fi inmormantarile, cel mai groaznic moment mi se pare cel in care ajungi la cimitir, cand toata lumea arunca un pumn de pamant peste sicriu, sicriul ramane in pamant si lumea pleaca pur si simplu. Just like this. De cand eram mica m-a speriat ingrozitor perspectiva asta si astazi am trait din nou sentimentul asta. Parca nu-mi vine sa plec de acolo. Si as vrea sa strig dupa cei care pleaca: hei, unde plecati toti? si omul asta ce sa faca? ramane aici singur for good?!

Mi-e clar ca nu sint in stare sa accept ideea mortii in nici un fel, sau o accept in felul meu.

Gata. Nu mai am chef de scris.

A venit toamna

Daca cineva m-ar fi intrebat anii trecuti, daca imi place job-ul meu, as fi raspuns fara exitare ca imi consider job-ul o sursa de venit si atat. Ba mai mult decat atat, m-as fi grabit sa adaug ca toti cei care afirma ca isi iubesc munca pe care o fac, sint de fapt, niste ipocriti.

[.....aici era un paragraf pe care l-am sters]

Intotdeauna am crezut despre mine ca am avut multe ursitoare la nastere. Mi se intampla prea multe lucruri bune, aproape de la sine. Nu-mi aduc aminte sa fi facut vreodata eforturi sustinute pentru a obtine ceva. Pur si simplu imi doresc si se intampla. Sint convinsa ca undeva, sus, am o stea calauzitoare si ingeri care ma iubesc.

Si ca decorul sa fie perfect, a venit si toamna. A venit exact asa cum imi place mie. Toamna este anotimpul in care m-am nascut, si, nu stiu daca din cauza asta sau nu, dar este anotimpul care ma starneste cel mai tare. Vara mi-e bine, dar mi-e bine de lene si de huzureala si de dolce far niente. Toamna mi-e bine intr-un fel energic. In vremea asta ma regasesc cu totul. Este perioada din an care ma remonteaza si ma aseaza pe linia de start. In toate directiile.

Odata si-odata tot o sa am apartamentul meu in Manhattan.
And above all I'm alaways a woman.

Una, alta...mai nimic

Vad acum ca n-am mai scris din Mai. Sintem in Iulie. Blogul asta este in paragina totala. Eu asa il simt. Nu-mi place nici schimbarea la fata pe care i-am facut-o si mi-e lene sa revin la cea veche. Asa ca-l las asa, ca pe ratusca cea urata, fara tichie de margaritar.

..........

Am scris primele trei randuri in 30 de secunde si apoi am stat privind tamp spre monitor si spre tastatura, 3 minute. Pentru ca vreau sa scriu si nu vreau sa scriu despre ce vreau sa scriu.

Cred ca au trecut cel putin 3 luni de cand n-am mai citit o carte. Ma bag seara in pat si imi arunc ochii peste niste titluri de pe noptiera. Unele ma tenteaza, pun mana pe carte, o rasfoiesc si daca imi plac cateva randuri, o iau sistematic de la inceput. Citesc eu ce citesc in seara aia, dupa care trec cel putin cateva zile in care nu o mai deschid. Si cand imi vine iar de citit, aproape niciodata nu ma mai tenteaza cartea inceputa deja. Evident ca incep alta, cu care se intampla acelasi lucru. Si tot asa, n-am reusit sa termin o carte de cateva luni.

Nu pot sa citesc fara stare de citit. Nu pot sa citesc daca nu reusesc sa ma rup cu totul de lume si sa-mi stopez toate franturile de ganduri. Citesc si ma trezesc privind in gol aceeasi pagina dupa 10 minute. Si reiau randurile si nu mai inteleg nimic. Si dau vina pe carte, ca e proasta si nu ma prinde.

......

Astazi mi-am dat seama la noul meu loc de munca, ca este pentru prima data cand simt nevoia sa am un animalut pe care sa-l iau la birou. Catel, pisica, iguana, hamster, pasare, broasca testoasa, orice. Numai sa se miste pe langa mine.

De ce vor oamenii sa para altceva decat sint?

Love is all around me

Mi-e bine. Este Sambata, ora 2 dupa-amiaza, iar eu sint inca in pijama. Lenesa, calda si extrem de relaxata. Mi-e bine.

M-am uitat azi-noapte la un interviu cu Paler care mi-a daruit o liniste interioara incredibila si nesperata. Dimineata, cand am povestit despre el, aveam lacrimi in ochi.

De cele mai multe ori, punctele de reper iti apar in viata cand te astepti mai putin si de unde nu te astepti.

Sensul vietii este pana la urma acela ca viata n-are nici un sens. Este viata si trebuie traita.

Love is all around me, and so the feeling grows.

Eu, tu si mass-media

Mie nu-mi plac relatiile in care partenerii nu se "cearta", in care nu au nimic sa-si reproseze, in care totul merge ca uns si toata lumea este zen. Mie-mi plac relatiile cu frecusuri, suisuri, coborasuri, una calda, doua reci, patruzeci calde. Si-mi mai plac relatiile in care se discuta mult. Mult si despre orice. Si-mi place ca daca la patru dimineata, vreau sa vorbesc despre Orhan Pamuk, pacea mondiala, sa-mi barfesc o colega care ma agaseaza sau am dileme existentiale cu privire la culoarea parului, pe care n-ar fi mai bine oare s-o schimb?, sau pur si simplu ma trezesc pentru ca am visat urat, ei bine, am pe cine sa trezesc. Ba chiar cu mari sanse sa si participe la dialog. :)

Mie-mi place sa ma cert, ca sa fiu impacata sau sa impac.

Ador momentele de mici tensiuni intr-un cuplu, atunci cand, dupa o asazisa cearta, amandoi stau imbufnati in colturile lor, fiecare cu monologurile lui imaginare.

El: nu, nu, clar. acum nu trebuie sa mai cedez. sa vada si ea cum e. uita-te la ea cum face pe suparata. tot ea. sa ramai suparata atunci pana cand o sa te impac eu. ce sa-ti spun?! mof-turi. este incorigibila. m-am saturat si de fitzele si de capriciile ei. ma intreb cand o sa se trezeasca ca sa vada realitatea asa cum e? pana atunci o sa intru in silentio stampa. sanatate. dar oare am gresit si eu? chiar sa sufere din cauza asta? mm, pare destul de ingandurata. she's so childish. of, o iubesc asa de tare cand este botoasa. as lua-o in brate acum....

impreuna cu anima....este incredibil. absolut incredibil. cum poate sa-mi spuna toata lucrurile astea? de parca n-ar sti ca ma raneste. si cum ma privea cand imi arunca in fata toate rautatile alea. ok, nici eu nu sint perfecta, dar nu pot suporta gandul ca el chiar gandeste asa despre mine. hmm, ticalos fara inima. fac pariu ca-l doare-n cot acum de toata discutia asta. foarte bine. te doare-n cot? pe mine nici macar acolo....mm, pe undeva are dreptate, totusi. of, it hurts. daca m-ar lua in brate acum...

Si cum stau ei asa, cu ganduri ping-pong, incep sa butoneze telecomanda in ideea de a gasi ceva care sa-i scoata din starea asta de mutenie tampa. Si atunci, ca-n legile lui Murphy, se intampla ca imaginile de pe toate posturile sa aiba legatura cu cearta lor, intr-un mod foarte misto. Ori sint ultimele secvente din Casablanca, ori cineva jura dragostea eterna altcuiva, ori se alearga doi indragostiti pe o plaja pustie, pe Discovery, Cleopatra tocmai il cunoaste pe Marc Aureliu, pe Animal Planet se reproduc mamiferele, pana si canalele de stiri par sa fie partase la conflictul lor.

Si atunci, se cauta timid cu privirea unul pe altul, incercand fiecare sa descopere fundul de ochi al celuilalt, tematori putin ca nu cumva intentiile sa nu le coincida, si izbucnesc aproape simultan intr-un hohot de ras.

Pana la urma e buna si mass-media la ceva.