Mighty Almighty

As vrea ca Putin sa fie tatal meu. Sau fratele meu mai mare. Ma gandesc cum trebuie sa te simti cand stii ca esti cam cel mai potent om din timpurile in care traiesti. Cum te culci, cum te trezesti, ce-ti trece prin cap asa in general, mai ai timp sa visezi, sa enjoy yourself doing noth'?
Vreau si eu. Vreau sa simt asta fie si numai pentru o zi. De fapt, mint. Vreau sa o simt pentru mai mult timp, pentru ca fac pariu ca o sa-mi placa si ca nu o sa mai vreau altfel.
Puterea si inteligenta subjuga si fascineaza. Si-n plus, sint ingrozitor de sexi.

:)))

...si tu vrei sa fiu cuminte?! :P

So

...imaginati-va urmatoarea faza.

Ea merge la psiholog. Si cum se cade in atare situatie, ea ii povesteste, el asculta.
Si asculta el ce asculta, si la un moment dat, isi da si el, ca tot omul, cu parerea: "esti ca o omida. pe cale sa se transforme in fluture si sa-si ia zborul". Numai ca ea nu asculta tot ce are el de zis, si ramane blocata la omida. Motiv pentru care ridica contrariata o spranceana si intreaba:

- Pardon! Cum mi-ai spus?

- Omida, zice el, putin descumpanit, gandindu-se ca poate a fost prost inteles.

- Omida, nu?! Asa mi s-a parut si mie ca am auzit. Asculta bai fraiere, pe cine pizda ma-tii faci tu omida, ma? Ma cunosti de undeva? Cine pana mea te crezi, bai, ratatule sa-mi spui mie ca sint omida? Adica de aia vin eu la tine, bai putzoiule? Sa ma jignesti tu pe banii mei? Vai de capul tau de psihologul pulii! Ca daca era ceva de capul tau, te faceai dracu si tu pilot de avion, iti gaseai in pizda ma-tii o meserie barbateasca. Ce meserie e asta ma, pula? Sa stai in cur si sa-i asculti pe toti frustratii? Aaa, crezi ca esti smecher, nu? Auzi, ia da-mi tu banii inapoi si de azi inainte cand mai vrei sa jignesti oameni, sa o jignesti pe ma-ta. Ai inteles, prapaditule? Ca dracu mai vine la tine....lua-te-ar dracu cu Freudu ma-tii sa te ia.

I love this video

Texas - Summer Son
Vezi mai multe video din Muzica

Torn

Such a perfect day

Calc acceleratia. Trafic ingrozitor. Toata lumea vrea sa ajunga undeva si vrea sa ajunga repede. Eu vreau sa ajung la film. Si fortez condusul, fortez galbenul, fortez o intersectie, ii fortez pe cei care vin pe sensul direct sa ma lase sa trec. Un domn se sesiseaza si imi striga aproape urland: "hei, te grabesti undeva?" In mod normal i-as fi raspuns obraznic si artagos. Acum doar m-am uitat la el si cu cel mai frumos zambet de care sint in stare, i-am spus: " da, chiar ma grabesc". Tace cateva secunde, timp in care ma priveste si apoi ii observ o expresie revelatoare pe fata, si imi spune dand din cap intelegator: "adevarul este ca si eu ma grabesc mereu". Imi zambeste si ma lasa sa trec. Ii multumesc.


Ajung la Multiplex. Cum ma asteptam este coada. Nu mai am rabdare sa pierd timpul pe la cozi. Daca nu gasesc solutii pentru a o evita, de cele mai multe ori renunt. Vad o casa libera pe care scrie "doar aici se plateste prin ING Banking." Ma intreb cu voce tare: "oare se pot cumpara bilete si de la acea casa"? Un tip din fata mea, imi spune: "nu, este casa doar pentru eliberari carduri". Eu, Toma Necredinciosu' ma duc sa ma conving cu ochii mei. Evident ca se puteau cumpara bilete si de acolo, casa pentru eliberari carduri fiind cea de langa. Cumpar bilet si ma intorc la cel de la coada, sa-i spun: " vezi ca se pot cumpara bilete si de acolo. nu e nevoie sa stai la coada asta". Raspunsul ma uimeste: " multumesc, dar acum raman aici, daca tot am stat atat la coada pana acum". Renunt sa mai inteleg de ce.

Pana incepe filmul, ma duc la Gima. Am chef de tigari de foi cu aroma de cirese. Nu gasesc, asa ca imi iau tigari de foi cafe creme. Nu-mi satisfac pofta asa cum ma asteptam. ,

Intru la film. Langa mine este o tipa singura. Mananca pufuleti. Incepe filmul. Observ ca tipa de langa mine devine nelinistita. Dupa 15 min, ma intreaba: "nu este filmul The Reader"? Doh. Imi vine sa-i zic:"femeie, filmul a inceput de 15 min. ai vazut genericul, ai vazut cum se cheama, tu cam ce crezi, e the reader sau nu?". In loc de asta, ii spun zambind: "nu, este The International". Ok. Se ridica si pleaca.

In sala agitatie maxima. Rumoare, rasete tari, tarani, mojici. O voce feminina ia atitudine si ii trage de urechi pe marlani. I se raspunde cu "fa". Un domn, sare in apararea fetei. Din chestia asta ia nastere un dialog in toata sala. Cel de pe randul 1, raspunde celui de pe randul 10, cel de pe randul 4, raspunde celui de pe randul 16. Lumea se ameninta, se promit intalniri dupa vizionare, sau, daca te tine, hai acum afara, si tot asa. Unul din randurile din fata, stranuta. Altul din randurile din spate ii ureaza noroc. Lumea rade. Si totul cu lumina stinsa, dialog fara chipuri, cu exceptia chipurilor de pe ecran care se scurgeau in ritmul normal al filmului. Noroc ca filmul a fost prost, ca altfel n-as fi avut mari sanse sa inteleg ceva din el.

Cand ies de la film, imi dau seama ca trebuie sa platesc parcarea. Am uitat cu totul de ea atunci cand mi-am luat tigarile de foi, popcorn si suc. Ma bufneste rasul in timp ce ma indrept spre aparatul cititor de cartele. Sper ca nu mai am de platit nimic. Sper gresit, pentru ca mai am de platit 4 lei. I-am platit in cateva minute bune, cu monede de 1 ban, 5 bani si o hartie de 1 leu.

Ce-am invatat noi astazi?

E cald. Vreau la mare.

Elogiul neglijentei

"Avem o parere nejustificat de proasta despre oamenii neglijenti. Cand nu-i privim ca pe niste imprastiati incapabili de a duce ceva la capat, ii consideram, in cel mai bun caz, niste firi comode care ne indispun prin dezordinea pe care o lasa in jur. Distrati, avand mereu aerul ca plutesc printre realitati si semeni, neglijentii au proasta reputatie de a fi frivoli. In realitate, rar gasesti oameni mai adanci, mai consecventi si mai bine asezati in lume ca firile neglijente. Ceea ce inseamna ca exista o profunzime a neglijentei pe care o confundam cel mai adesea cu superficialitatea, ba chiar cu comoditatea snoaba si cabotina.

De fapt, profunzimea unui om neglijent vine din intuitia nespus de fina cu care a fost daruit din nastere, un fel de simt al esentelor care ii ingaduie sa nu se opreasca niciodata la aparente. Dotat cu flerul de a putea discerne imediat insemnatatea de insignifianta, neglijentul este un fantast a carui atentie este mereu absorbita de orizontul interior al obsesiilor sale. Radacinile lui interioare sint atat de adanci, incat nu mai are nevoie de ancore care sa-l lege de realitate. Si daca duce lipsa de simtul detaliilor, e pentru ca poseda in exces simtul nuantelor. E ca pisica ce nu vede geamul din cauza prazii pe care o intrezareste dincolo de luciul acestuia.

Privit din afara, neglijentul pare un om lipsit de aderenta la realitate, cand, de fapt, el este o natura compulsiva, a carui imaginatie s-a concentrat asupra catorva, putine, dar foarte importante probleme de viata. E precum un somnambul ale carui vedenii sint singurele prezente demne de interesul lui. Tocmai de aceea, din randul neglijentilor se aleg marii visatori, ganditorii si vizionarii religiosi. Mistuiti de o lume a himerelor esentiale, ei nu mai au puterea de a privi cu atentie lumea concreta a semenilor. Trec prin ea cu usurinta si lejeritate. Sint ca niste mistici intr-o lume intesata de pragmatici.......Dar in mediul de electie al fantasmelor interioare, ei sint de o elevatie vecina cu inspiratia divina."

?

Doar eu stiu ce inseamna "se arata pricinica"?

Let's dress up

Imi plac hainele. Cu toate astea, nu sint innebunita dupa shopping. Nu sint genul care sta cu orele intr-un magazin, pentru ca la final sa nu se hotarasca la nimic. Imi cumpar haine repede. Adica, din punctul asta de vedere cel putin, cred ca sint mana cereasca pentru un barbat.
Cred ca niciodata nu am stat intr-un magazin mai mult de un sfert de ora, cu probat cu tot. Identific destul de repede ce imi place, imi umplu bratele de haine, de cele mai multe ori, cate 8-9 articole, intru cu toate in cabina, si daca imi plac toate, le iau pe toate, daca nu, iau ce-mi place, sau nimic.

Nu ma duc niciodata la cumparat haine, pe stilul "azi imi iau pantofi", sau "azi imi caut fusta". Ma duc in magazine cand am chef de umblat prin magazine. Si chiar imi trebuie chef si stare pentru asta.

Port aceleasi marimi de la 18 ani. Cred ca sint norocoasa.

Nu stiu niciodata cand imi cumpar o haina, cu ce o sa o imbrac/asortez mai departe. Niciodata nu imi fac combintatii prestabilite in cap. Fix in momentul in care le pun pe mine, imi vin si combinatiile. Nu din prima. Sint dimineti in care ma schimb de 5 ori pana plec. Niciodata nu ma gandesc de seara cu ce ma imbrac a doua zi.

Imi place sa ma imbrac colorat. Nu-mi plac oamenii care se imbraca tern, plictisitor si lipsit de imaginatie..

Hainele tale si felul in care le porti, te reprezinta. Sint ca o carte de vizita. Sint ceea ce oamenii vad la tine, inainte sa deschizi gura sau sa taci inteligent.
Hainele au personalitatea ta. Sau ar trebui sa o aiba. Te imbraci asa cum esti.

Iar chestia aia cu haina care nu face pe om, ci omul face haina, este un bullshit comunist, care servea drept argument pentru inregimentarea turmei imbracata in uniforma.

Cah

Simt pentru Clint Eastwood acelasi lucru pe care il simt pentru rosii. Repulsie.
Nu cred ca mai exista vreun actor care sa-mi provoace sentimentele astea.
Adica, da, mai sint actori care nu-mi plac. Nu-mi plac si atat. Dar asta nu ma impiedica sa urmareasc un film in care joaca ei, chiar daca nu-mi face o deosebita placere.

Dar cu individul asta este cu totul altceva. Imi repugna. Nu gasesc nimic artistic si creator in el. Nu-mi transmite nici cea mai mica umbra de emotie. Nu inteleg ce cauta in lumea filmului. Mi se pare abrupt ca un bolovan, sterp si arid, fara pic de sensibilitate, finete si emotie. Nu vibreaza nimic in el. Poate doar proteza. Unde mai pui ca este si batran si arata ca un mort dezgropat.

Si nu ma pune sa ma uit la un film in care joaca Clint Eastwood, sa fiu nevoita sa-i vad fata fara expresie si glasul brut, jocul fad si auster, pentru ca-mi vine sa vars. Si nu glumesc.

Ok. Sint oameni, destui, care nu reusesc sa transmita nimic. Nici prin ochi, gura, mimica, prin expresia fetei in general, nici prin gesturi, nici prin cuvinte, nici prin tacere, nici prin corp, prin nimic. Sint oameni ca o coala de hartie alba. Si pe orice parte i-ai intoarce, din orice unghi i-ai privi, nu gasesti nimic. Tabula rasa all over. Frate, da' macar tristii astia nu se apuca sa faca filme.

Singurul loc in care il vad perfect integrat este o ferma de cai/porci, pe care sa-i pastoreasca si carora sa le raneasca balegarul. Nu la Hollywood, nu pe covorul rosu, nu in lumea filmului. Care este o arta. Si taranii cowboy nu au ce cauta in zona asta.

Supercalifragilisticexpialidocious

Mama

Motive pentru care ii suntem datori mamei:

1. Mama m-a invatat SA APRECIEZ O TREABA BINE FACUTA
"Daca vreti sa va omorati intre voi, mergeti afara. De-abia am
terminat de facut curat"

2. Mama m-a invatat ce e RELIGIA
"Roaga-te sa iasa pata aia din covor"

3. Mama m-a invatat ce e LOGICA
"Pentru ca asa am zis eu,de-aia"

4. Mama m-a invatat MAI MULTA LOGICA
"Daca cazi de pe hinta si iti rupi gatul, nu te mai iau cu mine in oras"

5. Mama m-a invatat ce e IRONIA
"Plangi in continuare, si o sa-ti dau eu motive pt care sa plangi"

6. Mama m-a invatat ce e CONTORSIONISMUL
"Uita-te la murdaria de pe ceafa ta "

7. Mama m-a invatat ce e VREMEA
"Camera ta arata de parca a trecut o tornada prin ea"

8. Mama m-a invatat ce e IPOCRIZIA
"Daca ti-am zis o data, ti-am zis de un milion de ori: Nu exagera!"

9. Mama m-a invatat despre CICLICITATEA VIETII
"Eu te-am facut,eu te omor!"

10. Mama m-a invatat despre SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI
"Nu te mai comporta ca taica-tau"

11. Mama m-a invatat ce e INVIDIA
"In lume sunt milioane de copii mai putin norocosi care nu au parintii
la fel de minunati cum ai tu"

12. Mama m-a invatat ce e ASTEPTAREA
"Asteapta numai pana ajungem acasa"

13. Mama m-a invatat ce inseamna A PRIMI
"O sa ti-o primesti cand ajungem acasa"

14. Mama m-a invatat ce e UMORUL
"Cand o sa-ti tai degetele de la picioare jucandu-te cu masina de tuns
iarba, sa nu alergi plangand la mine"

15. Mama m-a invatat CUM SA DEVIN UN ADULT
"Daca nu mananci legume, nu o sa mai cresti niciodata"

16. Mama m-a invatat ce e GENETICA
"Esti exact ca taica-tau"

17. Mama m-a invatat despre ARBORELE MEU GENEALOGIC
"Inchide usa dupa tine. Ti de pare ca te-ai nascut intr-un cort?"

18. Mama m-a invatat ce e INTELEPCIUNEA
"Cand o sa fi de varsta mea, o sa intelegi"

19. Si preferata mea, mama m-a invatat ce e JUSTITIA
"Intr-o buna zi, o sa ai si tu copii. Si sper ca o sa fie exact ca si tine."

via e-mail. dar foarte, foarte misto si true.

My way

For what is a man, what has he got?
If not himself, then he has naught.
To say the things he truly feels;
And not the words of one who kneels.
The record shows I took the blows -
And did it my way!....

Dance

Man, I feel like a woman

LiberTango

Leapsa

Colectia de lepse, iarna-primavara 2009. Asta de acum vine de la Cougar.

1. SINT buricul pamantului. Si cumulul experientelor de pana acum. Si complicata. Si stangace.
2. AS VREA sa mi se indeplineasca toate dorintele, visele, planurile, aspiratiile.
3. PASTREZ toate scrisorile pe care le-am primit de-a lungul vremii intr-o cutie de pantofi. Este aproape plina.
4. MI-AS DORI sa plec din tara.
5. NU IMI PLACE sa mi se spuna ce sa fac, sa mi se dea sfaturi cand nu le solicit, sa fiu mintita, sa ma uit la sf-uri, sa stau in umbra.
6. MA TEM de apa. Rau de tot.
7. AUD chiar daca nu ma intereseaza.
8. IMI PARE RAU cand ranesc oamenii la care tin.
9. IMI PLAC oamenii inteligenti, vacantele/plecarile neprogramate, chestiile care imi suscita interesul si atentia, provocarile.
10. NU SUNT ipocrita. Nu sint punctuala.
11. CANT aproape zilnic.
12. NICIODATA nu spun niciodata.
13. RAR imi exprim sentimentele cu adevarat.
14. PLANG destul de des. Plang la filme de cand ma stiu, plang de bine, de rau. In general, atunci cand sint coplesita de emotii. De orice fel.
15. SUNT CONFUZA cand imi ratacesc punctele de reper.
16. AM NEVOIE de dragoste, liniste si echilibru. Piece of mind, cum ar veni.
17. AR TREBUI sa ma las de fumat.
18. AS PUTEA sa fiu actrita.

And leapsa goes to D-fens, Motzoc , Fly, si Bucurenci

Super trooper

Leapsa de azi, via Simina, are urmatoare tema: daca as fi eroina, ce putere as avea?

He, he, pai daca eu as fi eroina, as zbura. Asa ca Superman, cu o mana in fatza. Si cred ca as fi imbracata cu ciorapi in dungi colorate ca Sandy Bell si neaparat as avea si pelerina. Si cred ca as mai avea si o umbrela pentru aterizari. Da, ca a lui Marry Poppins. Si as putea sa zbor in toate directiile. Adica in caz de lupta corp la corp, as sari vreo 37 de metri si as aparea brusc in spatele adversarului. Sau in cap, la deruta.

Si n-am terminat. Pentru ca as mai avea o putere. As fi invizibila, dupa ce as rosti formula secreta. Eh, normal ca vreti sa o stiti si voi, da' ce credeti, ca-s fraiera sa o spun?!

Ticuri, gen

Am ticuri verbale. Nu multe, dar insistente. Si tranzitorii, sper. De bine, de rau, constientizate. Si de cand mi-am propus sa pay attention la fenomen, frate, nu mi-a convenit deloc. Le cam am pe ticuri.
Mi-e clar ca atunci cand vreau sa explic ceva nu foarte usor de pus in cuvinte, incep aproape invariabil cu: "nu stiu, ma", dupa care spun oricum ce am de spus.

Ma mai laud si cu "pana mea". Ticul asta nu-mi place deloc. Da' deloc. E cah. Si nici variatiunile pe aceasi tema "puii mei", "kilu' meu", etc, de care m-a ferit D-zeu. Mi se par si mai naspa decat pana mea.

Foarte ofertant mi se pare insa: "hai sictir!".

Evident ca si romgleza m-a atins. Once you pop, you can't stop.

Deci, ideea e ca e foarte tare sa ai si tu un tic, doua acolo! Ca e trendy, gen.

Si la o adica care-i frate faza, daca bagi la greu in discutie sintagme si expresii fara absolut nici o noima si le repeti apasat cand vrei sa subliniezi vreo idee, sau doar ca asa vrea muschii tai?! Ca doar, ce plm, fiecare vorbeste cum vrea. Ce te fute pe tine grija de Tourette-ul meu?! Coprolalie, cum ar veni.

Auzi, da' daca am renunta la ticurile astea, foarte multi dintre noi am vorbi, in cel mai bun caz despre vreme, intelegi?

Ca daca nu, am tacea, manca-ti-as.

Later and very important edit: Ioana cu Darka si Muntele, sint cum ar veni, leapsa.
Ce pana mea!

Gandacelul

Nu mai stiu exact cati ani aveam cand am invatat poezia asta, dar stiu ca de atunci n-am mai uitat-o si pot sa o recit cu acelasi patos si afectare de care eram in stare, probabil, si cand aveam vreo 6 ani. Ba acum, ma sensibilizeza si mai tare decat atunci. Mai tare decat Puiul sau Moartea Caprioarei. Saracu' gandacel...

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

Vremea

Asta-vara mi-am dat seama ca "am o problema cu vremea". De fapt, nu am realizat singura, au realizat altii pentru mine. Ok. Eu am acceptat. In sensul ca trebuie sa stiu cate grade sint unde sint, cate grade vor fi unde ma duc, etc.

In weekend, insa, am realizat si de unde mi se trage obsesia cu vremea. De la mama.

Ma plimbam cu mama pe strada.
- Destul de caldut afara pentru vremea asta, zic eu.
- De maine se raceste, pareaza mama.
- Sa se raceasca, ca d'aia e iarna, raspund eu.
- Deja s-a racit peste tot. Vor incepe ploile si se va raci considerabil. Nu e normal sa fie atat de cald. Ieri in Sofia au fost 18 grade.
- Bine, ma, Romica Jurca, ii spun eu razand.

Apoi ma gandesc ca de cele mai multe ori cand vorbesc cu mama, aproape niciodata si indiferent de cat de important este subiectul despre care vorbim, nu uita sa-mi precizeze cum e vremea, cum s-a anuntat ca o sa fie, ce catastrofe s-au mai intanplat si pe unde. Realitatea addicted. Motiv pentru care, ma trezesc gandind cu voce tare:

- Auzi, mama, tu ai cam inceput sa imbatranesti! Ce e cu interesul asta exagerat pentru vreme? zic eu, mai in gluma, mai in serios, sperand ca mama sa o ia mai in gluma.
- Pai da, imbatranesc. A propos, iti mai aduci aminte de dna. Vasilescu? Stii ca a murit? imi spune mama.

N-am nici o sansa cu mama.

In Bruges

In Bruges. Cu siguranta cel mai bun film pe care l-am vazut anul asta.
Incepe sa-mi placa de Colin Farrell. In primele 10 minute, ma gandeam ca are acelasi joc din Cassandra's dream. Nu are. Are in schimb framantari asemanatoare cu cele din Cassandra's Dream. Este eroul principal si negativ, care-ti devine simpatic si incepi sa-l vrei salvat si sa te gandesti ca, da' dar nu a facut-o intentionat, samd.

Ralph Fiennes, mi-a placut intotdeauna, dar aici chiar straluceste. Joaca si arata im-pe-ca-bil. I just love men who know how to wear a suit.

Daca filmul ar avea o ideea principala, desi n-are, cred ca asta ar fi: Se poate salva un suflet cuprins de remuscari?

Replicile mele preferate sint:

You're an inanimate fuckin' object!
Did I ask you to be his psychiatrist? No. I asked you to fucking kill him.
si un brilliant, la care am ras vreo 2 minute, spus de Farrell in tren, in timp ce-l salta politia.

Mda

So lovely

Din casa

Niciodata sa nu spui niciodata.

Aseara ma gandeam impacata, ca anul asta nu prea mai are ce sa mi se intample rau, care sa ma si surprinda.

Ei bine, azi aveam sa aflu ca ma gandeam prost.

Putin dupa pranz, eram in drum spre o intalnire. Ca de obicei, oarecum intarziata asteptam la un stop. In fata mea, prima masina de la semafor, un taxi. Se face verde, taxi-ul pleaca. Plec si eu, dupa care, dracu stie de ce, taximetristul pune frana brusc. Eu pun frana si mai brusc, desi ma vedem plonjand lejer in el. Ok. Reusesc sa ma opresc milimetric de fundul lui si tocmai cand ma pregateam sa respir usurata, aud o mare bufnitura in spate, care ma zguduie intens si pe mine si masina, si care ma mai si proiecteaza in taxi-ul din fata. Fuck!

Raman in masina vreo cateva zeci de secunde, timp in care ma gandesc ca un moment mai prost sa am masina in service nici ca se putea.

In cele din urma, cobor plina de draci, pe care intentionam sa-i vars pe idiotul din spate.

Vad o masina rosie, cu nr. BOB. Imi suna cunoscut. Ma uit la sofer. Frate-miu.
Care a reusit performanta sa o buseasca pe sor-sa in trafic.

Am ramas muta. MUTA.
Ce sa-i mai zic: nu pot sa zic ca ma bucur ca te vad?!

Dumnezeu e vanitos

Fact: Vanitatea este considerata pacat. Pentru unii chiar the favourite sin.

Bun.

Si Dumnezeu ce se cheama ca a facut?

A creat oamenii dupa chipul si asemanarea sa, ca acestia sa-l slaveasca si sa il preamaresca. Le-a impus reguli de conduita in condominiu.

Ai gresit, pac, ti-o furi. Dumnezeu e sus si vede si o sa fii pedepsit. Bine, la o adica daca calci pe bec, poti sa fii iertat daca te rogi Lui. Daca te rogi, repet. Smerit si umilit. De 40 ori, de 60, cu post negru, cu post partial negru. Cum iese la contabilitate.

Si vine un moment in care viata se termina. Si atunci te infiintezi in fata lui. Cu bune si rele. Si El zice: mda, ia sa vedem. nu mi-ai ascultat poruncile. nu ai trait intru proslavirea mea, ai indraznit sa-ti faci chip cioplit. Du-te la dracu, atunci!

Dovada mai mare de vanitate nu exista.

E greu sa fii adult

Azi la radio guerrilla. Un prezentator, nu stiu cine exact, zice:

"ieri a fost ziua internationala a drepturilor copiilor, si cu aceasta ocazie, un copil a desenat cu toata gingasia sufletului sau, (chestia asta cu gingasia spusa pe un ton ironic si superior care m-a iritat instantaneu) mai multi copii, de toate rasele, tinandu-se de mana sub soarele cald al europei unite."

pana aici sa zicem ca totul e in regula. dupa care se trezeste comentand incredibil de sfidator. in engleza.

"hey, kid, you got it all wrong. i mean: have you ever heard of unemployment?"

Ha? Mi-a scapat mie ceva?

Intre timp, s-a facut verde si mi-am continuat drumul. A propos, am condus ca o cizma azi.

Happy, happy, joy, joy

Habar n-aveti voi, cat ma bucur eu cand se schimba poza de la google!
Nu conteaza cum e poza, ce reprezinta, conteaza ca e alta poza si cand te astepti mai putin, hop, esti surprinsa: uite, iar au schimbat poza! :-)

nu stiu ce titlu sa-i pun

Cum se face ca toata lumea vorbeste despre misterul feminin si nimeni nu vorbeste despre cel masculin? Sa fie oare, pentru ca nu exista nici un mister masculin?

Sa fie barbatii atat de simpli si de usor de decriptat, as in "what you see is what you get"?

Sau, pentru ca barbatii sint mai penetranti, ca deh- asa le este lor natura-, si mai introspectivi, sa tot incerce sa inteleaga femeile. Si tot incercand ei, hopa si paradoxul: cu cat incerci sa intelegi mai tare un lucru, cu atat il complici si te complici, ca in final sa ajungi sa nu mai intelegi nimic. Si atunci apare si misterul feminin, bun de scos la rampa. El exista. But it's all in your head.

Femeile, in schimb, fiind mai mult simtitoare decat analitice, fac tot procesul asta mult mai simplu:
ma iubeste?
da.
sint multumita. e baiat bun.

sau: ma iubeste?
nu
e un porc, atunci.

Pentru femei nu exista nici un mister. Exista rationamente victimizante de genul: "de ce-mi faci asta?", reprosuri "niciodata nu esti aici", etichetari si verdicte: "tu esti de vina". La ele, chiar si in cea mai crunta confuzie, totul este clar. Nici urma de mister. Masculin.

Si de unde nu e, nici D-zeu nu cere. :-)

Me? Absofuckinglutely irresistible :-)

Sint magnetica. Nu glumesc, nu sint vanitoasa si nici nu exagerez.

Doar ca nu pot sa fiu oarba cand vad ce reactii starnesc si ce efect am asupra oamenilor.

Poate zambiti si va spuneti in sinea voastra: "cata infatuare". Nu zambiti.
Asa stau lucrurile. Jur.

Maine

Daca e adevarat ca timpul vindeca ranile, tot ce imi pot dori este sa ma proiectez in viitor si sa raman acolo. "Acolo" unde sa-mi fie bine. "Acolo" unde sa ma trezesc dimineata stransa de brate calde cu miros de somn si cu buze lipite pe ceafa. Sa caut cu privirea o pereche de ochi adormiti si fericiti, in care sa citesc "sint aici, iubita mea". Atunci am sa ma rasfat cu un marait si am sa ma lipesc de corpul tau cald si am sa te intreb sagalnic: coffee, tea, me? Iar tu, vrand sa ma tachinezi, sa-ti ridici o spranceana ca si cum ai medita intens la raspuns, ai sa-mi spui zambind strengareste in coltul gurii: tu, tu, tu, tu si tu. si cafea.

Vreau sa-mi intind mana dupa tine, de cate ori am nevoie si vreau sa ma simt in palma ta ferita de tot ce mi se poate intampla rau. Sa ma certi cand gresesc, sa ma admiri cand sint cea mai grozava, sa ma intelegi cand sint capricioasa si suspicioasa, sa ma ciufulesti cand iti sint draga, sa-mi combati ideile, sa nu te grabesti sa ma impaci de la primul colt de buza lasat in jos a bosumflare, sa fii complicat si sa ma surprinzi, sa ma faci sa rad, sa fii mandru ca sint iubita ta, sa-mi asculti amuzat toate tampeniile pe care le debitez, sa-mi pui ulei si otet in salata si sa-mi incurajezi visele.

As da orice sa-ti vad fata, cand esti intr-o intalnire si primesti sms-ul meu cu "vreau sa facem dragoste".

Ramai intentionat in spate, sa te uiti la fundul meu si crezi ca eu nu-mi dau seama. Te joci de-a nepasatorul si de-a inabordabilul, cand in realitate tot ce vrei, este sa insist sa-ti spun ca mi-ai lipsit. Chiar si 10 minute.

Cand te mangai, vreau sa-ti exorcizez toti demonii. Cand ne plimbam pe strada, vreau sa te tin de mana. Vreau sa te priveasca toate femeile, si tu sa nu ai ochi decat pentru mine. Vreau sa mancam acadele si vata pe bat si sa radem din nimic, naiv si copilaros. Sa poti sa pui degetul pe moment si sa poti sa spui: sint fericit. nu vreau sa fiu in alta parte. aici imi e locul.

Vreau sa ne privim si sa ne stim, fara sa fie nevoie sa ne spunem. Eu sa fiu tu si tu sa fii eu, sa ne contopim si sa ne apartinem fiecaruia si amandurora.

Vreau sa fiu vulnerabila si sa nu-mi fie frica. Vreau ca tu sa fii mai puternic, doar pentru ca esti cu mine.

Ai raspunsuri la toate de ce-urile mele.

In masina, cant, vociferez, rad, te sarut, ma alint, comentez si tu-mi spui: uita-te la tine. n-am cum sa nu te iubesc.

Imi place sa te musc si sa-ti simt mirosul pe pielea mea. Imi place cand esti incapatanat si botos si cand esti fascinat de tot felul de lucruri pe care eu nu le inteleg. Imi place cand citesti si esti incruntat si concentrat. Te iubesc atunci cand, serios, ca un om mare, imi povestesti gandurile si ideile tale despre viata.
Te iubesc pentru ca mi-e bine, doar pentru ca esti. Un copil mare. Si toata viata ai sa fii la fel. Te iubesc cand nu renunti. Te iubesc cand plangi, cand razi de mine si cand te alinti, desi nu vrei sa recunosti.

Iti place cand sint geloasa si posesiva si "las botul" si te umfli in pene cand simti privirile admirative ale barbatilor de pe strada, oprindu-se asupra mea si atunci te apropii de mine si ma iei de mana si-mi spui in soapta: esti doar a mea!

Sintem atat de diferiti si totusi atat de asemanatori.

Sick and tired

Cam asa o vad

Redhead

Oficial sint rosie in cap. Rosu orange. Cred ca rezist maxim 2 saptamani.

Will

t
Willing to take the risk....willing to take a chance...willing to give it a try.

Parca in romana, willing, cu sensul de mai-sus, nu are corespondent. Sau, cel putin, nu exprima la fel de bine starea de dorinta, de nazuinta, de reusita.

In romana, sensul care este asociat riscului este de cele mai multe ori, negativ. Imi doresc sa incerc/sa risc/sa-mi asum riscurile.....hm. Imi doresc sa risc, suna ca dracu'. Deja simti ezitarea si timiditatea exprimarii dorintei si de ce nu, esecul. Simti starea de dar cred ca nu o sa reusesc.

In engleza suna perfect. Puternic si determinant si hotarat si increzator. Free will like.

ps. de la blocajele din trafic mi se trage.

Azi

Nu se compara nimic cu ziua de vineri, somnul fara griji de dimineata si sentimentul de eliberare.

Si rasul. Rasul este cel mai misto lucru care ne-a fost daruit noua, oamenilor, cea mai democrata modalitate de exprimare.

Different dreams

Si barbatii plang, nu-i asa?

Se egzista ceva mai inaltator? Ha?

Am zis.
Imi pare rau ca nu gasesc varianta originala. Asta e mai de fitze, mai plictisita. Nu simti trairea. Si-i scade, asta, ...valoarea.

Stelele care cad, nu pier?

Daca mai aud pe cineva, ca imi spune ca sint o femeie puternica, ii sparg capul. Cu mana mea. De fapt nu cu mana mea, cu un baros. Sa fiu sigura ca-mi iese. Bine, pentru asta ar trebui sa pot sa ridic si barosul.

Daca ma gandesc bine acum, nici nu stiu cum arata un baros, dar suna, nu stiu, folositor scopului.

Ascult muzica. Si sint influentata de piese. De fapt, de o vreme buna incoace, sint influentata si de suflarea vantului. Si nu o spun in sensul in care as fi meteo-sensibila. Ca meteo-sensibila sint oricum.

Cred ca pe langa asta, sint nebuna. Nebuna in cel mai peiorativ mod posibil. Cat de peiorativa poate sa fie nebunia?! Nu cred ca e ca-n cantecul ala cu we're never gonna survive, unless... we get a little crazy. Cred ca e putin mai mult decat little. Cred ca un mess total.
Si cand e mess total, ce face un oligofren?

Fuge de realitate. Asta fac eu. De cand ma stiu fac asta. Baga-mi-as picioarele sa-mi bag, in capul meu de imbecila, ca nu invat nimic.

Se anunta la stiri ca vine potopul. Toata lumea fuge sa se salveze. Si eu ce fac? Vad cum se revarsa apele, vad cum se aduna si mai multe, si mai multe, stiu ca n-am colac de salvare, stiu ca nu stiu sa inot si ca sint incapabila sa ma salvez singura, si ce aleg?! Aleg sa raman dracului incotopenita, sa vad cum vine potoptul. Sa fiu eu sigura ca asta se intampla si nu altceva. Sa ma atinga. Sa n-am nici macar scuza " I didn't see it coming".

-Buna ziua? Sint eu, potopul. Am auzit ca ma tot chemati. Scuze ca am intarziat. Am vrut sa va mai dau o sansa. Stiti ca multi se razgandesc dupa ce ma cheama si am crezut...Sinteti sigura ca.....?
- A, dar intrati. Poftiti! Luati loc. Cum unde? Aici in capul mesei. Sau mai bine in camera de zi. Simtiti-va ca acasa. Nu cred ca o sa plecati prea curand. Si-n plus sint sigura ca vreau sa va ofer toate conditiile.


Si totusi carnea asta de pe mine, zvacneste a viata. Nu sint de piatra. Amortirea in care traiesc, starea asta de anchilozare, zilele care trec infiorator de greu, nu reprezinta un punct critic. Ma ascund de mine si ma doare mai mult decat daca m-as lasa libera.

Mi-e dor sa dansez. Daca as fi fost Dumnezeu, i-as fi facut pe toti dansatori.

Ce ar trebui, in fond, sa vrem de la viata asta? Ce are valoare si ce are miza?

Cam atat a fost....

..si ce-a fost, a fost. M-am hotarat. Zilele astea, am sa sterg blogul asta. Vreau doar sa mai am timp sa mai recitesc inca o data cateva randuri care-mi sint dragi, dupa care o sa apas butonul: delete.

PS: astazi mi-am luat un sandwich. era cu rosii, initial. Am rugat-o pe vanzatoare sa-mi inlocuiasca rosiile cu castraveti. A facut-o. Dupa care, am vazut ca alte sandwich-uri aveau si masline. Am intrebat-o daca poate sa-mi puna si masline. A raspuns: sigur. Si mi-a zambit. Intre timp, sandwich-ul meu era deja in toaster. A luat alte comezi. A facut alte lucruri. A scos sandwich-ul. Putea sa uite de masline. N-a uitat. A fost atenta la mine si la ce imi doream. M-am uitat recunoscatoare la ea. In momentul ala, eram convinsa ca este singurul om de pe fata pamantului pentru care conteaza ce vreau.

Asta a fost primul si singurul lucru bun care mi s-a intamplat in ultima vreme. Lucrurile pot sa fie atat de simple. Voi, oamenii, sinteti orbi cateodata. Si surzi.

Loaded

La multe capitole stau eu prost spre groaznic in ultima vreme, dar de departe cel mai prost stau cu nervii. De fapt nu stiu daca cu nervii, sau cu rabdarea. Nu am rabdare. Da' deloc. Bine, niciodata n-am excelat in zona asta, dar acum o simt cum iese din mine. Si iese si tot iese, pana cand ....ma intreb unde dracu' e rabdarea mea? Eu de ce nu am? Nu face parte din chestiile alea care se impart in mod egal la nastere?

Sint ca un butoi cu pulbere. Nici nu-mi trebuie o intepatura sa explodez. E suficient sa mi se para ca sint intepata. Sau sa simt miros de pucioasa.

Pe de alta parte, nici nu stiu daca consider rabdarea o virtute. Mai degraba, desi pentru multi poate parea ciudat, mi se pare o forma silfida de obedienta. De ce sa am rabdare sa se intample lucruri, cand la fel de bine se pot intampla pe loc, sau cel putin repede?

Nici dovada de intelepciune nu cred ca este si nu cred nici in "daca ai rabdare, lucrurile se vor rezolva de la sine". Bullshit. Daca nu poti sa le rezolvi tu si astepti timpul sa o faca in locul tau, nu inseamna ca esti intelept. Inseamna ca esti neputincios. Si ca nu ai de ales. Alta varianta activa nemaiexistand, nu-ti ramane decat sa ai rabdare.

Habar n-am de ce scriu despre asta. Sint colerica in ultima vreme. In masina ma simt de parca am carbuni incinsi sub scaun, la ghisee imi doresc sa am un compas la indemana, sa-l infig repetat in mana functionarei, cand vorbesc la telefon imi simt venele de la gat cum iau proportii, daca nu gasesc liftul la parter cand intru in bloc, deja sint incruntata.. And so on. Sint ca o bomba care se dezamorseaza putin cate putin. Mai bine explodam o data tare si stiam o treaba.

Am recitit ce am scris si m-a bufnit rasul. Mi-am inchipuit cum ar citi randurile astea cineva cu adevarat zen. Da' zen, zen, cu Yoga, Tantra si respiratii psihedelice. Parca-l si vad pe unul chel, in lotus, aruncandu-mi o privire sfredelitoare si dispretuitoare, as in "ce stii tu?! e vai de capul tau".

Asa o fi, dar pana una-alta...

Fericirea vine din interior, oricum ar fi el. Schizoid, maniaco-depresiv, obsesiv-compulsiv, paranoic, si care-or mai fi.

Com'on girl, give me your best smile

mmm, dupa cinci luni.

M-a apucat iar dragul de blogul asta. N-am mai scris din noiembrie, asta inseamna dec., ian., ... martie, aprilie, mda, cam cinci luni. Multut, ce sa zic?!
De ce n-am mai scris, habar n-am. Sau am. Ori ca pentru ca am fost foarte ocupata, ori pentru ca n-am avut ce, ori pentru ca n-am avut chef, ori pentru ca n-am avut net.
Si am mai observat o chestie. De obicei scriu pe blog cand ma plictisesc, ori cand nu mi-e bine.
De fapt, cred ca asa faceti toti. Scrii si pac, te simti mai bine. Ca mai versi din naduf. Si nu de putine ori, mi s-a intamplat ca dupa ce scriu despre ceva anume, sa inteleg mai bine, situatia adica, odata ce am randurile in fata. Probabil pentru ca scriu mai ordonat si mai logic decat gandesc.

Oricum, cand am chef de scris o fac pentru mine, intr-un mod curativ.

Cand n-am chef de scris, o fac cam ca acum. Scriu asa, de dragul vostru.

Azi am fost la o inmormantare. O inmormantare cool (stiu ca pare penibil termenul folosit in contextul asta, dar jur ca asta exprima cel mai bine ce am simtit). Cu lume impacata. Cea mai acceptata si resemnata inmormantare la care am fost vreodata. Si pentru prima data de cand sint prezenta la astfel de evenimente triste, mi-am propus sa fiu atenta la slujba. Si chiar am vrut sa o inteleg. Si recunosc ca mai mult de o treime a fost extrem de plictisitoare. Cel mai mult mi-a placut ca "trupul plange atunci cand se desprinde sufletul de el". Si mi-au mai placut discutiile femeilor mai in varsta care ziceau ca "ieri parea mai impacat, azi este trist. ii pare rau ca a murit. i se vede pe fata." Si m-am uitat si eu. N-am vazut nimic.

Oricum ar fi inmormantarile, cel mai groaznic moment mi se pare cel in care ajungi la cimitir, cand toata lumea arunca un pumn de pamant peste sicriu, sicriul ramane in pamant si lumea pleaca pur si simplu. Just like this. De cand eram mica m-a speriat ingrozitor perspectiva asta si astazi am trait din nou sentimentul asta. Parca nu-mi vine sa plec de acolo. Si as vrea sa strig dupa cei care pleaca: hei, unde plecati toti? si omul asta ce sa faca? ramane aici singur for good?!

Mi-e clar ca nu sint in stare sa accept ideea mortii in nici un fel, sau o accept in felul meu.

Gata. Nu mai am chef de scris.

...paranteze

Astazi mi s-a revelat o culme, si anume cea a misoginismului. Deci culmea misoginismului este sa devii gay. Am zis.

Si cea a discriminarii: mortii cu mortii, vii cu vii. (pe asta am auzit-o)

Si, ca tot am ajuns aici (fac si eu ca Florin Piersic, care-ti lasa impresia ca vorbeste lin si corerent ca un rau de munte, dar de fapt cand termina de povestit o istorioara, trece la alta - sa zicem ca despre un soarece -, in felul urmator: "ia uite, trece un soarece! eiii, si a propos de soarece sa va povestesc eu, dragii mei, cand jucam eu cu Draga Olteanu-Matei, te pup, Draga, si tot asa....") sa va povestesc eu, dragii mei, ce inseamna marketingul sau cat de imbecili sint americanii: cica era odata, mai precis acum 2-3 ani in NY, un om ca toti oamenii, care s-a gandit el sa scrie o carte. Eiii, si cartea a fost scrisa, nici prea bine, nici prea rau. Intr-un cuvant: foarte proasta. Motiv pentru care din primele 2000 de exemplare nu s-a vandut nici unul. Asa ca omul nostru, disperat si fara resurse, dar cu dorinta de a reusi in viata, s-a gandit (adica cred ca s-a gandit, daca nu cumva a fost una dintre acele idei care te loveste in moalele capului si care te face sa te minunezi de cat de destept poti sa fii, tocmai tu, ce dracu!, parca locul asta era mereu ocupat de altii, nu de tine, prostul clasei..ma rog) cum sa faca sa-si vanda cartea. Gandit si facut. Si iata cum, peste noapte a aparut ca dictat prin telefon de o voce ce se odihnea cu fata la tavan, numarand-i crapaturile, urmatorul anunt intr-un ziar, la rubrica matrimoniale: "domn, 98 ani, multimiliardar, vreau sa ma insor cu o fata care sa semene aidoma personajului principal din cartea ics." Inutil sa va mai spun ca respectiva carte a devenit best-seller peste noapte, si tanarul in cauza...si el.

Altfel, sint exact precum ma stiti. Nimic mai mult, nimic mai putin. Bine, unii care de abia acum incep sa ma cunoasca, ar putea fi tentati la un moment dat sa zica: she's tooooo much.

Oh, yeeaehh!

A venit toamna

Daca cineva m-ar fi intrebat anii trecuti, daca imi place job-ul meu, as fi raspuns fara exitare ca imi consider job-ul o sursa de venit si atat. Ba mai mult decat atat, m-as fi grabit sa adaug ca toti cei care afirma ca isi iubesc munca pe care o fac, sint de fapt, niste ipocriti.

[.....aici era un paragraf pe care l-am sters]

Intotdeauna am crezut despre mine ca am avut multe ursitoare la nastere. Mi se intampla prea multe lucruri bune, aproape de la sine. Nu-mi aduc aminte sa fi facut vreodata eforturi sustinute pentru a obtine ceva. Pur si simplu imi doresc si se intampla. Sint convinsa ca undeva, sus, am o stea calauzitoare si ingeri care ma iubesc.

Si ca decorul sa fie perfect, a venit si toamna. A venit exact asa cum imi place mie. Toamna este anotimpul in care m-am nascut, si, nu stiu daca din cauza asta sau nu, dar este anotimpul care ma starneste cel mai tare. Vara mi-e bine, dar mi-e bine de lene si de huzureala si de dolce far niente. Toamna mi-e bine intr-un fel energic. In vremea asta ma regasesc cu totul. Este perioada din an care ma remonteaza si ma aseaza pe linia de start. In toate directiile.

Odata si-odata tot o sa am apartamentul meu in Manhattan.
And above all I'm alaways a woman.

Oameni printre carti

Deci, citesc. Deci, cred ca mi-am revenit din acalmia livresca. Sambata, cand ma plimbam eu tantos prin Carrefour, mi-au cazut ochii pe Turnul Sinucigasilor. Si ori pentru ca mi-a placut titlul, ori pentru ca o mai vazusem prin vreo doua perechi de maini, - in a caror capacitate de a cutreiera printr-o carte am incredere -, cert este ca am ajuns cu cartea acasa si cu dorinta apriga de a o deschide.

De obicei, cu cartile bunute spre bune, se intampla cam asa. La inceput, sa zicem in primele 30-40 de pagini, te gasesti oarecum intr-o relatie de flirt cu cartea. Nici ea nu se dezvaluie toata, dar te vrea prin preajma, nici tu nu esti extrem de captivat, dar sigur nu vrei sa te opresti. Am citit putine carti care sa ma incapcaneze de la bun inceput, de la primele pagini sau primele randuri si care sa ma mentina in starea asta de ostatic de voie, de rupere de lume, pana la sfarsit.

Turnul Sinucigasilor asa incepe. Te sechestreaza odata cu titlul si o face intr-un mod foarte misto. N-am terminat cartea, sper sa o termin in seara asta. Dar dupa vreo suta si ceva de pagini, n-a mai fost ca la inceput. A devenit previzibila si ma gandesc daca nu cumva alte tipologii erau mai intelept alese. Imi place Martin, pana acum.

Cred ca toata lumea atunci cand citeste o carte, incearca sa se identifice cu unul dintre personaje. De regula, principal. Pozitiv sau negativ, asta conteaza mai putin. Trebuie sa nu te cunosti deloc sau sa te cunosti prea putin, ca sa nu fii in stare sa faci exercitiul asta, pentru ca de placut mi-e greu sa cred ca nu-i place cuiva. Mie mi se pare un joc simpatic si de-a dreptul orgasmatic. Un joc pe care-l joc de cand ma stiu si de care nu ma satur. Pentru ca in timp, te raportezi altfel la aceleasi tipologii. Eu cel putin, asa fac. Bine, daca ar trebui sa fiu sincera cred ca imping chestia asta un pic cam departe, pentru ca raportez mult prea mult din ceea ce se intampla intr-o carte, in general, la mine. Si ma gandesc cum as fi reactionat eu, sau ce as fi zis eu, sau daca eu as fi putut face cutare lucru, si daca nu, atunci cum as fi facut. Poate ca exista si vreo boala psihica cu caracteristicile astea. N-am de unde sa stiu, dar cu siguranta nu m-ar mira.

Asa. Sa revin. Si daca nu gasesc un personaj feminin care sa-mi fie pe plac, ma recalibrez spre cele masculine. Se intampla rar sa-mi placa vreunul suficient de tare, dar atunci incep sa-mi construiesc povesti imaginare in legatura cu el, fara nici o legatura cu cartea. Chestia asta imi ingreuneaza cumva lectura, pentru ca practic ma trezesc pe doua planuri. Unul in imaginatia mea, altul in imaginatia autorului. Uite, de exemplu, am facut o pasiune pentru Lordul Henry din Portretul lui Dorian Gray.

Da, nu mai termin cartea acum pentru ca ies afara. S-a intors Vlad din Bulgaria si mi-a adus cadou.

Ceea ce am vrut sa spun, este ca eu consider cartile bune un dar divin. Oricat de pretentios sau pueril ar suna asta.

Una, alta...mai nimic

Vad acum ca n-am mai scris din Mai. Sintem in Iulie. Blogul asta este in paragina totala. Eu asa il simt. Nu-mi place nici schimbarea la fata pe care i-am facut-o si mi-e lene sa revin la cea veche. Asa ca-l las asa, ca pe ratusca cea urata, fara tichie de margaritar.

..........

Am scris primele trei randuri in 30 de secunde si apoi am stat privind tamp spre monitor si spre tastatura, 3 minute. Pentru ca vreau sa scriu si nu vreau sa scriu despre ce vreau sa scriu.

Cred ca au trecut cel putin 3 luni de cand n-am mai citit o carte. Ma bag seara in pat si imi arunc ochii peste niste titluri de pe noptiera. Unele ma tenteaza, pun mana pe carte, o rasfoiesc si daca imi plac cateva randuri, o iau sistematic de la inceput. Citesc eu ce citesc in seara aia, dupa care trec cel putin cateva zile in care nu o mai deschid. Si cand imi vine iar de citit, aproape niciodata nu ma mai tenteaza cartea inceputa deja. Evident ca incep alta, cu care se intampla acelasi lucru. Si tot asa, n-am reusit sa termin o carte de cateva luni.

Nu pot sa citesc fara stare de citit. Nu pot sa citesc daca nu reusesc sa ma rup cu totul de lume si sa-mi stopez toate franturile de ganduri. Citesc si ma trezesc privind in gol aceeasi pagina dupa 10 minute. Si reiau randurile si nu mai inteleg nimic. Si dau vina pe carte, ca e proasta si nu ma prinde.

......

Astazi mi-am dat seama la noul meu loc de munca, ca este pentru prima data cand simt nevoia sa am un animalut pe care sa-l iau la birou. Catel, pisica, iguana, hamster, pasare, broasca testoasa, orice. Numai sa se miste pe langa mine.

De ce vor oamenii sa para altceva decat sint?

Get high with zarzavat

Discutia asta este mult prea sublima ca sa o pastrez doar pentru mine.

Laura: ...tu ai idee in cat timp fierbe un cartof?
Carmen: :))
Carmen: acum 30 min o intrebam pe o prietena care sint zarzavaturile.
Carmen: cred ca 15-20 min asa
Carmen: dupa ochi
Laura: si care sunt zarzavaturi?
Carmen: bagi si furculita in el
Carmen: nici ea n-a stiut
Laura: ah, deci dupa furculita, nu dupa ochi
Laura: eu cred ca zarzavaturile sunt alea verzi
Carmen: daca vrei, baga si ochiul
Laura: ai vazut definitia de pe dexonline?
Carmen: nu m-am uitat
Laura: ZARZAVÁT, zarzavaturi, s.n. Plante comestibile, cultivate în grădini, de la care se consumă mai ales frunzele şi rădăcinile; verdeţuri. – Din tc., bg. zarzevat.
Carmen: ZARZAVÁT, zarzavaturi, s.n. Plante comestibile, cultivate în grădini, de la care se consumă mai ales frunzele şi rădăcinile; verdeţuri.
Carmen: exact
Carmen: adica?
Carmen: numai patrunjel, d'astea, nu?
Laura: creca da..
Carmen: aa, cred ca intra si sfecla
Laura: sfecla???? nu cred..
Carmen: pai nu mananci radacina?
Laura: ba da, da' e prea mare.. i dunno..
Laura: zarzavat e ceva mic si frumos
Carmen: si neaparat verde
Laura: dap
Laura: ce dileme avem
Carmen: iarba, cu alte cuvinte
Carmen: da' nu's sigura
Laura: iarba =)
Carmen: =)

..Alta palarie

...n-ati nimerit gresit, tot eu sint. Doar am spalat putin perdelele si am maturat praful, asa de vara.

Love is all around me

Mi-e bine. Este Sambata, ora 2 dupa-amiaza, iar eu sint inca in pijama. Lenesa, calda si extrem de relaxata. Mi-e bine.

M-am uitat azi-noapte la un interviu cu Paler care mi-a daruit o liniste interioara incredibila si nesperata. Dimineata, cand am povestit despre el, aveam lacrimi in ochi.

De cele mai multe ori, punctele de reper iti apar in viata cand te astepti mai putin si de unde nu te astepti.

Sensul vietii este pana la urma acela ca viata n-are nici un sens. Este viata si trebuie traita.

Love is all around me, and so the feeling grows.

..din invataturile lui Teodosie, catre tatal sau, Neagoe Basarab

Asta-i auzita din spate, la o pizza. Un tricou negru povestea:

"bai, am vrut sa se supere tata pe mine si i-am spus ce-am facut. tot, tot, tot. am vrut sa se supare rau si sa nu ma mai ierte. ca asa simteam eu ca e bine. si el m-a iertat. dupa aia, i-am luat din portofel bani. multi. n-aveam ce sa fac cu ei, pur si simplu nu-mi trebuiau. da' i-am luat. am vrut sa nu-i mai dau lu' tata nici o sansa sa ma ierte din nou."

Pe mine asta cu "sa nu-i mai dau nici o sansa sa ma ierte din nou" m-a interzis.

Lasati, nu trebuie!

Daca vedeti pe strada o femeie care plange cu lacrimi de crocodil si este ravasita pana-n prasele, sa stiti ca un motiv posibil ar fi ca tocmai a iesit de la coafor si ca vaca de coafeza a taiat cu ciobul si i-a turnat smoala-n cap care nu mai iese nici cu inalbitor de rufe. Nu glumesc. Femeile sint niste fiinte mai speciale si amanuntele astea conteaza mai mult decat ar trebui pentru ele. Si incearca degeaba sa se amageasca cu "lasa, ca cine ma iubeste, ma iubeste oricum". Nimic nu ajuta in momentele astea. Asa ca, va rog eu ca atunci cand veti fi pusi in situatia de a asculta o femeie care traieste o drama (nu exagerez) asemanatoare, nu radeti de ea si acordati-i cea mai mare atentie. Altfel, s-ar putea sa traiti tot restul vietii caindu-va ca nu ati inteles-o si ca nu ati fost langa ea atunci cand ii era mai greu.

Iar daca o femeie va spune ca ea nu este asa, minte, credeti-ma.

Eu pe cine citesc?

Vi s-a intamplat vreodata sa va vina un chef naprasnic sa devorati cartile unui anumit autor?

Asta mi se intampla mie acum. M-am repezit inflacarata spre biblioteca sa-l gasesc pe Caragiale. Orice, Momente, Schite, Teatru, orice. Si nimic. Nimic n-am gasit. N-am nici o carte de Caragiale in toata casa. Pentru ca le-am lasat la mama. Sa-mi fie rusine! Si asa aveam un chef de d'ale lui Mitica, de un angel radios, de cap ai, minte ce-ti mai trebuie, de triumful talentului, de Trahanache, de Mita si moftangii.

Doua la primarie, doua la prefectura....si la mine, praful de pe toba.

Mi-e dor de Caragiale de intru in sevraj. Este monumental.

Maine dis-de-dimineata intru in prima librarie pe care o vad.

Pentru ca nebanuite sint caile Domnului, dar parca nici una nu-i ca internetul, mi-am procurat totusi, prima doza, free:

Cum se inteleg taranii? Voila:

Straja satului vine la casa unui ţăran şi-i bate în geam. Se încinge o conversaţie: - Hei, mă din casă! - Cine? - Tu! - Eu? - Păi cine! - Ce-i? - Cum ce-i? - Păi ce-i? - Ai o scrisoare! - Cine, mă? - Tu. - Eu? - Păi cine. - Ad-o-ncoa! - Ce, mă? - Scrisoarea. - Ce scrisoare? - Ştiu eu ce scrisoare? - Trebuie să plăteşti! - Ce, mă? - Cum ce? - Ce să plătesc? - Porto. - Cine? - Tu. - Eu? - Păi tu. - Ce porto, mă? - Iaca, porto. - Cum aşa? - Păi, ştiu! - Nu-i plătită? - Ce? - Scrisoarea. - Ehei! - Cum ehei? - Ai să dai, măi! - Ce? - Bani. - Ce bani? - Porto. - Cât, mă? - Ce cît? - Câţi bani, mă? - 15. - Cum 15? - Păi! - Dar de ce, mă? - Nu ştiu. - Iaca 15. - Aşa. - Ei, dă-mi-o! - Ce, mă? - Scrisoarea. - Ce scrisoare? - Care ai adus-o. - Eu, mă? - Păi cine? - N-am adus-o. - Păi cum? - Nu-i la mine. - Asta-i! - Cum asta-i? - Unde-i, mă? - Cine? - Scrisoarea. - La primărie. - Ba la dracul! - Ba, aşa. - Păi, cum? - Să te duci să ţi-o iei.

sau

RICĂ (intră, se opreşte pe prag, vede pe Veta în spate, răsuflă din adânc, pune mâna la inimă şi înaintează în vârful degetelor până la spatele scaunului ei; cade în genunchi şi începe cu putere): Angel radios!
VETA (dă un ţipăt, se scoală şi fuge în partea ceailaltă a scenii făcându-şi cruce şi scuipându-şi în sân): A!
RICĂ (întorcându-se în genunchi spre partea unde a fugit ea): Angel radios! Precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă, de când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul raţiunii; da! Sunt nebun...
VETA: Nebun! (strigând.) Săriţi, Chiriac! Spiridoane!
RICĂ: Nu striga, madam, (se târăşte un pas în genunchi) fii mizericordioasă! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat.
VETA: Turbat?... Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine eşti, ce pofteşti, ce cauţi pe vremea asta în casele oamenilor?
RICĂ (se ridică şi se apropie de dânsa tăindu-i drumul): Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr şi nefericit, care sufere peste poate şi iubeşte la nemurire.
VETA: Ei! Ş-apoi? Ce-mi pasă mie! (după o mică reflecţie.) Vai de mine! Ăsta e vun pungaş: a aflat că nu-i dumnealui acasă şi umblă să ne pungăşească. (tare strigând.) Chiriac! Spiridoane! Săriţi! Hoţii!
RICĂ (cu mâinile rugătoare): Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă; aibi pietate! M-ai întrebat să-ţi spui cine sunt, ţi-am spus. Mă întrebi să-ţi spui ce caut... Ingrato! Nu mi-ai scris chiar tu însuţi în original?
VETA: Eu?
RICĂ: Da! (se ridică.) Nu mi-ai scris să intru fără grijă după zece ceasuri la numărul 9, strada Catilina, când oi vedea la fereastr că se micşorează lampa? Iată-mă. M-am transportat la localitate pentru ca să-ţi repet că te iubesc precum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea.
VETA: Adevărat, domnule, parol că eşti nebun. Visezi; ţi-am scris eu dumitale vreo scrisoare? Auzi obrăznicie! Ştii dumneata cu cine vorbeşti?
RICĂ: Cum să nu ştiu? În van te aperi. Şi tu mă iubeşti pe mine, nu mai umbla cu mofturi. Te-am văzut d-atunci seara de la "Iunion"...
VETA: De la "Iunion"? (caută cu gândul.)
RICĂ: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini. Când am aflat că şezi pe aci, te-am curtat la nemurire şi m-am informat prin băiatul de la cherestegeria lui cumnatu-tău cum stai cu familia ta. Am aflat că acum eşti liberă, ţi-am scris prima mea epistolă într-un moment de inspiraţiune, ai primit-o, mi-ai răspuns să viu, şi am venit... pentru ca să-ţi repet că: (cade iar în genunchi) nu, orice s-ar zice şi orice s-ar face, eu voi susţinea, sus şi tare, că tu eşti aurora, care deschide bolta înstelată într-o adoraţie poetică, plină de... (urmează declaraţia foarte iute până ce-l întrerupe Veta.)
VETA (a ascultat cu mult interes toată tirada lui Rică şi-l întrerupe izbucnind de râs): Ha! Ha! Ha! Acu înţeleg eu tot! Ha! Ha! Ha!
RICĂ: Râzi, râzi, ingrato, de amoarea mea?
VETA: Da' cum, Doamne iartă-mă! Să nu râz?... Vezi bine că râz. Apoi ştii dumneata cu cine vorbeşti?... Mă cunoşti?... Ştii bine cine sunt?
RICĂ: Cum să nu ştiu! Tu eşti angelul visurilor mele, tu eşti steaua, pot pentru ca să zic chiar luceafărul, care străluceşte sublim în noaptea tenebroasă a existenţii mele, tu eşti...

si
Omul care despreţuieşte orice ocupaţie de imediată utilitate şi pentru el şi pentru lume şi se dedă la nobila profesiune de gânditor — se numeşte un intelectual. Sunt mii şi mii de unelte-n lume: glonţ şi năvod, plug şi sapă, teslă şi rândea, ciocan şi nicovală, cot şi terezii — cine le mai ştie pe toate? — un întreg arsenal inchizitorial! fără acesta omenirea n-ar putea stoarce binele ei din sânul naturii, din sânul mamei crude, care mai totdeuna trebuie apucată strâns în cleşte, canonită, bătută până la sânge, ca să-ţi dea o picătură de lapte. Ei!... Intelectualul e prea blând fiu ca să-şi maltrateze cumva mama. Mâna lui, care n-are altă menire decât să treacă uşor pe frunte-i, s-ar murdări la atingerea vreuneia dintre uneltele de tortură. Intelectualul a venit în existenţa terestră înarmat cu o uneltă mult mai nobilă, o zestre divină: gândirea!
Acu... deştept ori ba, spiritual ori nerod, cu scaun la minte ori lovit cu leuca — astea sunt întrebări absolut indiferente; e destul că poate zice cu toată siguranţa:
„Eu?... Eu sunt un intelectual!"

sau,

Onorat aughitoriu,
Vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda grămakica în jenăre şi apoi numai doară ghespre metoda intuikivă şi ghespre răspunsurile neapărake, neţăsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijinţii şcolerului!"
Aşa începe d. conferenţiar. Cui nu a asistat la conferenţa aceasta trebuie să-i spunem că pedagogul pune întrebările şi presupune şi răspunsurile. Aşa că urmarea, deşi s-ar părea o conversaţie între pedagog şi şcolar, este însuşi corpul conferenţii. Iată rezumatul acestei superioare opere didactice.
Urmează conferenţiarul:
Pedagogul: No! ce-i grămakica?
Şcolerul: Grămakica iaste...
Pedagogul: No că-z ce iaşte? că-z doar nu iaşte vun lucru mare.
Şcolerul numai apoi se răculeje şi răspunghe: grămakica iaşte o ştiinţă ghespre cum lucră limba şi lejile mai apoi la cari se supune aceea lucrare, ghin toake punturile ghe veghere.
Pedagogul: Bravo, mă! prostovane! (îi zic aşe doară nu spre admoniţiune, ci spre înghemn şi încurajare). No, acuma, spune-ne tu numai cum se împart substankivele? Şcolerul, la întrebarea aceasta a mea doară, musai să răspunză, neţăsare, amăsurat priceperii şi răţiunii sale:
Şcolerul: În substankive care se văd şi substankive cari nu se văd - reşpeckive concreke şi abstracke!

Cineva sa ma opreasca. Sint in transa.

Eu, tu si mass-media

Mie nu-mi plac relatiile in care partenerii nu se "cearta", in care nu au nimic sa-si reproseze, in care totul merge ca uns si toata lumea este zen. Mie-mi plac relatiile cu frecusuri, suisuri, coborasuri, una calda, doua reci, patruzeci calde. Si-mi mai plac relatiile in care se discuta mult. Mult si despre orice. Si-mi place ca daca la patru dimineata, vreau sa vorbesc despre Orhan Pamuk, pacea mondiala, sa-mi barfesc o colega care ma agaseaza sau am dileme existentiale cu privire la culoarea parului, pe care n-ar fi mai bine oare s-o schimb?, sau pur si simplu ma trezesc pentru ca am visat urat, ei bine, am pe cine sa trezesc. Ba chiar cu mari sanse sa si participe la dialog. :)

Mie-mi place sa ma cert, ca sa fiu impacata sau sa impac.

Ador momentele de mici tensiuni intr-un cuplu, atunci cand, dupa o asazisa cearta, amandoi stau imbufnati in colturile lor, fiecare cu monologurile lui imaginare.

El: nu, nu, clar. acum nu trebuie sa mai cedez. sa vada si ea cum e. uita-te la ea cum face pe suparata. tot ea. sa ramai suparata atunci pana cand o sa te impac eu. ce sa-ti spun?! mof-turi. este incorigibila. m-am saturat si de fitzele si de capriciile ei. ma intreb cand o sa se trezeasca ca sa vada realitatea asa cum e? pana atunci o sa intru in silentio stampa. sanatate. dar oare am gresit si eu? chiar sa sufere din cauza asta? mm, pare destul de ingandurata. she's so childish. of, o iubesc asa de tare cand este botoasa. as lua-o in brate acum....

impreuna cu anima....este incredibil. absolut incredibil. cum poate sa-mi spuna toata lucrurile astea? de parca n-ar sti ca ma raneste. si cum ma privea cand imi arunca in fata toate rautatile alea. ok, nici eu nu sint perfecta, dar nu pot suporta gandul ca el chiar gandeste asa despre mine. hmm, ticalos fara inima. fac pariu ca-l doare-n cot acum de toata discutia asta. foarte bine. te doare-n cot? pe mine nici macar acolo....mm, pe undeva are dreptate, totusi. of, it hurts. daca m-ar lua in brate acum...

Si cum stau ei asa, cu ganduri ping-pong, incep sa butoneze telecomanda in ideea de a gasi ceva care sa-i scoata din starea asta de mutenie tampa. Si atunci, ca-n legile lui Murphy, se intampla ca imaginile de pe toate posturile sa aiba legatura cu cearta lor, intr-un mod foarte misto. Ori sint ultimele secvente din Casablanca, ori cineva jura dragostea eterna altcuiva, ori se alearga doi indragostiti pe o plaja pustie, pe Discovery, Cleopatra tocmai il cunoaste pe Marc Aureliu, pe Animal Planet se reproduc mamiferele, pana si canalele de stiri par sa fie partase la conflictul lor.

Si atunci, se cauta timid cu privirea unul pe altul, incercand fiecare sa descopere fundul de ochi al celuilalt, tematori putin ca nu cumva intentiile sa nu le coincida, si izbucnesc aproape simultan intr-un hohot de ras.

Pana la urma e buna si mass-media la ceva.

Lectie nedorita

M-a zguduit din temelii vestea mortii Ralucai Stroescu, manager la Ernst&Young. Este ciudat, dar primul lucru la care m-am gandit a fost ca exista oameni care-si iubesc meseria mai mult decat viata.

O femeie a murit pentru ca a muncit prea mult. Nu reusesc sa desprind gandul asta de imaginea unui negru pus la jug in lanturi, care trage, impinge, ofteaza, se opinteste, asuda, plange pe muteste dar nu are de ales. Nici viata pe care o are nu si-a ales-o el. S-a nascut in lanturi. Acum nu poate alege decat moartea, in cazul in care s-ar gandi la razmerita sau la evadare.

Dar Raluca era un om liber. Raluca si-a ales singura moartea, tocmai pentru ca nu a inteles ca este libera sa dispuna de viata ei cum vrea. A murit pentru ca nu a stiut sa spuna NU.

Refuz sa ma gandesc ca banii ar fi fost un motiv care sa o faca sa-si impinga limitele pana la limita. Cred, mai degraba, ca nu avea viata personala si ca-si cauta maslow-ian satisfactii si recunoastere la serviciu. Care veneau, slava Domnului, 24/24. Totusi este trist in lume.

Stiti momentele alea care vin in viata noastra fara sa le chemam, care ne lovesc pe oriunde sintem, care nu sint nici rare, nici dese, dar carora de obicei nu le acordam importanta pe care o merita? Sint momentele in care sintem intrebati de ego-ul nostru: si acum? incotro? De cele mai multe ori realizam doar ca nu sint multe lucruri in jurul nostru care sa ne defineasca, ca filmul vietii noaste nu urmeaza tocmai scenariul pe care ni l-am propus, si atunci ce facem? Usor dezorientati, vrem sa facem ceva, dar nu stim exact ce. Si de multe ori, aflam cand este prea tarziu.

Despre cei din conducerea firmei, numai "de bine". Pentru ei zilele de agonie de abia acum incep.

Sa-mi traiasca!

Intai si intai ma bucur foarte tare ca blogul meu propaga elucubratii ( la elucubratiile astea trebuie sa revin) de un an de zile. Nu m-as bucura pentru aniversarea asta, pe care nici n-as fi bagat-o in seama daca n-as fi fost in pana acuta de idei.

Insa asa, pac, pac, doi iepuri.

In ultima vreme sufar de ceea ce francezii numesc L'esprit de l'escalier. Imi trec prin cap tot felul de idei numai atunci cand plec de la locul in care as putea sa le scriu/spun, cand nu sint in fata unui calculator si nici nu am nimic de scris la indemana. Stiu ca n-am mai scris de muuuult, stiu ca vreau sa scriu, pe undeva chiar ma simt ca si cum mi-as neglja un angajament.

Nu stiu ce am. Nu-mi iese nimic. M-am apucat sa scriu pe blog de cel putin cinci ori in ultimele doua saptamani si nu se leaga nimic. Tabula rasa.

Cand nu stii ce sa scrii, poti sa scrii exact despre asta: ca nu stii ce/cum sa scrii. Si pot sa iasa chestii foarte misto. Nu si mie.

Asaaa. Acum sa revin la elucubratii. Mi se pare (nu mi se pare- asa e) recitind ce am scris pe aici, ca folosesc tot felul de cuvinte, unul mai pretios decat altul. Si pe cuvant daca este nevoie de ele. Si stau sa ma pun in locul celor care nu ma cunosc si care mai intra pe aici. Eu sa fiu ei, a doua oara n-as mai intra. As iesi de aici cu gandul cine e pupaza asta si ce tot face pe desteapta atat?

Dupa ce-mi va trece pana de inspiratie, imi promit sa scriu mai simplu, mai mult si mai clar.

Pana atunci...

Depind de...

Leapsa pe blog mi se pare o joaca de-a adevar si provocare. Dan, capitan de plai m-a provocat si eu trebuie sa ma asez confortabil pe canapea, intinsa eventual, -eu, nu canapeaua-, si sa-ncep sa ma caut de dependente.

Buna, sint Carmen si sint dependenta de:

..si stau, si stau, si in prima faza mi-am zis: n-am nici o dependenta, nu depind de nimic, n-am ce sa scriu. Atunci, bine. Asta e. Scrie ca nu depinzi de nimic, ca asa esti tu..mai cu mot decat ceilalti. Hapciu. Unde e batista? Hapciu. Repedeeeee. Unde naiba e? Aha, am gasit un servetel. Uite acum imi dau seama ca atunci cand sint racita, sint dependenta de servetele.

Si asa au inceput sa curga dependentele mele. (tot imi vine sa scriu dependinte. cred ca visez la o casa mai mare. de fapt, visez sa am birou intr-o camera. numai birou adica).

Adictia care mi-a venit la prima strigare, este 3, pentru ca le vad mai bine asa, asociate.
Carti, muzica, filme. De ce? Pai e simplu. Pentru ca ele ma invata ce e bun in viata. Si pentru ca imi tin creierul treaz, imi mentin imaginatia bolnava, ma motiveaza, relaxeaza, tonifica, deconcentreaza, ma educa, ma lumineaza, ma intriga, ma rog, cam ce va fac si voua.
Internet. O fi bine, o fi rau, bucurosi ( ce-o mai face bucurenci?!) le-om duce toate, de e pace, de-i razboi. Nu, nu asta vroiam sa zic. Ma simt ca dracu sa recunosc asta, nu-mi convine deloc, dar asta e. Si cand zic ca sint dependenta, credeti-ma, chiar sint. Sint in stare sa sar pe calculator dupa ce deschid prima jumatate de ochi dimineata. De multe ori ma trezesc resemnata si consolata si-mi zic: oricum n-as putea sa-mi practic job-ul fara net. Nu pe dracu.
Apa calda. Nu pot fara dus dimineata si seara. A propos de asta, am constatat de ceva vreme ca atunci cand fac dus (baie nu-mi place sa fac) aproape intotdeauna dupa ce ma limpezesc, pe omoplatul drept imi ramane spuma. Si de acum sint curioasa si ma uit special sa vad daca este acolo si este de fiecare data. Asa ies de la dus, cu spuma pe umar, si imi pun halatul meu roz (cred ca este singura chestie roz pe care o am) deasupra.
Lapte demachiant. Nu pot sa adorm daca nu ma demachiez, chiar daca nu sint fardata. Dar este o senzatie misto, care-mi place.
Aaaa, era sa uit.
Telefonul mobil. Trebuie sa-l am si sa fie incarcat, altfel nu sint completa. Basca agenda din care stiu maxim 5 contacte pe dinafara.
Acum, n-as zice ca sint chiar dependenta, dar imi place la nebunie sa discut in contradictoriu, fie doar si de dragul exercitiului, nu de al credintei in ideea respectiva. Sa polemizez suna mai elegant, totusi.
Aprecieri. Nu glumesc si marturisesc cu mana pe inima. Sint dependenta de aprecieri. Pe care le merit.

Cafeaua, tigarile, sofatul, etc. pe astea nu le consider dependente. Sint manii. Fac parte din viata mea pentru ca eu le permit.

Daca am fost incoerenta este pentru ca am febra.

Din cate posturi am citit pe tema asta, nimeni n-a scris ca e dependent de sex. Ciudat. Si daca dragoste nu e, atunci sa facem.

Sa se aseze sub lumina reflectorului sau a lampii de la sectie, dupa caz, So what? ca-mi place foarte tare cum scrie.

Exercitiu

Generatie, aspiratie,
Interdictie, demonstratie
Revolutie, figuratie,
Emanatie, aberatie,

Declaratie, peroratie,
Legislatie, lamentatie
Retributie, imitatie,
Satisfactie, betie,

Compensatie, alocatie,
Subnutritie, implicatie
Explicatie, complicatie,
Educatie, malformatie

Productie, reductie,
Constructie, obstructie
Seductie, deductie,
Vocatie, hotie

Informatie, deformatie,
Opozitie, conspiratie
Institutie, separatie,
Prostitutie, decoratie

Ocupatie, populatie,
Consignatie, saturatie
Emigratie, circulatie,
Constitutie, ratie

Restrictie, militie,
Protectie, politie
Pretentie, corectie,
Atentie, detentie

Democratie, intentie,
Tehnocratie, directie
Birocratie, infectie,
Bogatie, frectie.

Love me if you dare

Ma salbaticesc pe zi ce trece. Nu-mi mai plac oamenii. Nu-i mai vreau langa mine si fac tot ce pot sa-i evit. Daca-i spui unui om ca e prost, se va tine scai de tine sa-ti demonstreze ca nu este asa. Ma port urat cu ei, si cu cat ma vor mai tare prin preajma, cu atat mai repede fug in directia opusa. Si alerg pana ma trezesc singura la capatul drumului. Si am ce mi-am dorit, pentru ca nu am avut grija sa-mi doresc ce trebuie. Momentele astea imi tihnesc. Ma linistesc, ma adun si ma intorc. Atunci toti se bucura de revenirea mea si eu ma bucur de bucuria lor.

Ca un arc care se intinde pe masura impulsului primit.

Nu-mi cunosc limitele. Cand ma gandesc la asta ma ingrozesc. Cu cateva mici exceptii, stiu ca limitele mele sint un teren virgin care asteapta temator prima penetrare. Mandra corabia, mester carmaciul.

Stiu ca parintii isi invata copiii inca de mici sa evite sa investeasca sentimental prea mult. Pentru ca pot suferi. Si le explica ca este mai comod daca nu s-ar implica emotional. Sau daca se implica totusi sa o faca intr-o cat mai mica masura. Copiii stiu de mici, de la primul genunchi zdrelit, ca suferinta nu e buna iar parintii lor tocmai le explica ca aceasta poate fi evitata. Si mai stiu ca parintii lor, sint singurii pe lumea asta care le vor binele. Drept urmare, ii asculta. Cam asta au incercat si parintii mei sa faca cu mine. In mare parte, le-a reusit.

Oamenii sint masochisti aproape in totalitate. Iar daca masochismul este coroborat si cu un orgoliu doar usor exagerat, atunci goana dupa senzatii asazis tari, nu va ajunge niciodata la linia de sosire.

Fara exceptie, in toate cuplurile pe care le cunosc se intampla in felul urmator: cel care iubeste mai mult, este cel care primeste mai putin, cel care iubeste mai putin, primeste inzecit mai mult decat da. Este aproape o lege a firii. Daruitorul, sa-i spun asa, cel care iubeste mai mult, este multumit cu ce are. Este asemenea unui biet calator insetat, prigonit prin desert, care vede apa foarte aproape si are senzatia ca poate sa o atinga oricand. El stie ca nu e acolo dar are nevoie sa o vada. Apa reprezinta certitudinea ca iubirea ii este impartasita. Paradoxul lipsei ca plus. Intr-un mod la fel de bizar, cel nemultumit este mai mereu acela care iubeste mai putin, dar primeste tot. Si este firesc sa fie asa, pentru ca fiind la randul lui masochist si egoist nu primeste ce are nevoie. Ar vrea sa dea mai mult, dar cuiva care nu are nevoie de iubirea lui. Vrea sa fie ignorat, sfidat, repudiat ca sa poata iubi. Iar daca primeste toate astea, pretinsa iubire se autodizolva. Si tot asa, lantul nu se inchide niciodata. Diferenta o face modul in care alegi sa-ti traiesti viata: sub semnul ratiunii sau sub semnul emotiilor.

Calcaiul lui Ahile nu incape in patul lui Procust.

Mi se tot spune ca sint ingrozitor de egoista. Sint, nu neg. Ce ma intriga este faptul ca mi se spune cu titlu de aducere la cunostinta, nicidecum cu repros. Ba chiar am senzatia ca multora le face placere ca sint egoista si ca orice ar face, nevoile si dorintele mele vor fi mereu mai importante decat ale lor.

L-am auzit odata pe un foarte bun prieten, povestindu-le unor amici despre mine: "daca vrea ceva, cere. iar daca nu obtine, isi ia singura. dar la sfarsit vine sa-ti spuna: imi cer scuze, dar chiar am avut nevoie"

Si-mi aduc aminte ca ma uitam curioasa sa observ ce gen de reactie pot avea cei care auzeau asta. Eu sint. Priviti-ma! Sint monstruoasa. Urati-ma! Huiduiti-ma!

Dar nu. Ma priveau cu drag si simpatie. Eram chiar mai atragatoare.

Lumea ma iubeste asa cum sint, pentru ca lumea este masochista.

Nu-mi vine sa cred ca eu chiar scriu randurile astea.

De maine veti putea sa ma mai iubiti? Pentru ca eu am nevoie de dragostea voastra.

Nu, de data asta nu vreau sa comentati.

Nu-ti fie frica!

De vreo doua nopti nu dorm bine si visez urat. M-am uitat aseara la un documentar pe Discovery Science despre inceputurile lumii, Big-Bang, teorii si ipoteze, motiv pentru care am visat apocaliptic si m-am trezit in toiul noptii intr-o semi-inconstienta. M-am ridicat din pat, m-am plimbat prin casa, am iesit pe geam si am incercat din nou sa adorm. Degeaba. Si am ramas asa, la frontiera dintre somn si realitate multa vreme, urmarita de figura unui savant care aparea cu persistenta in documentar. Monstruos. Monstruos intr-un mod care-ti zgarie psihicul. Am inchis ochii si mi-am scuturat capul, nadajduind ca imaginea groteasca care ma bantuie are sa dispara. Dar nu, nu, nu si nu. Ranjetul ala macabru din care mijeau dintii galbeni, ranjetul ala infiorator tintuit intr-un cap aproape descarnat m-a torturat toata noaptea. Parea ca vrea sa urle dar nu are voce. Capul mare, nefiresc de mare pentru mana de corp cu care se continua, cu ochi mari albastri, avea ceva paradoxal. Urla cu ochii intr-un mod hipnotic. Gura inumana iti dizolva frica in transpiratie. Cu toate astea, era un monstru inofensiv si neputincios. Mi-e teama ca nu-l pot descrie asa cum il am fixat pe retina. Am vrut sa ma trezesc dimineata si sa realizez ca totul nu a fost decat o halucinatie. N-a fost asa. Imaginea colosala m-a urmarit si a doua zi.

Dupa-amiaza am avut o intalnire si am inceput sa suprapun, fara sa-mi dau seama, figura interlocutorului peste asimetria perfecta a chipului din noapte.

Pana la urma, devenim ceea ce sintem.

Enigme rezolvate

Din ciclul "daca nu ai copii, sa-ti cumperi": "si baietii au pasarica, doar ca la ei, pasarea are coada mai mare".

I feel charming, oh, so charming it's alarming...

Mirror, mirror on the wall...

I feel pretty
Oh so pretty, I feel pretty and witty and bright
And I pity any girl who isn't me today
I feel charming, oh, so charming
It's alarming how charming I feel
And so pretty
That I hardly can believe I'm real
See the pretty girl in that mirror there?
Who can that attractive girl be?
Such a pretty face
Such a pretty dress
Such a pretty smile
Such a pretty me!
I feel stunning
And entrancing
Feel like running
And dancing for joy
For I'm loved by a pretty wonderful boy
GIRLS: Have you met my good friend
Maria: The craziest girl on the block?
You'll know her the minute you see her
She's the one who is in an advanced state of shock
She thinks she's in love
She thinks he's in Spain
She isn't in love
She's merely insane
It must be the heat or some rare disease
Or too much to eat or maybe it's fleas
Keep away from her Send for Chino
This is not the Maria we know
Modest and pure
Polite and refined
Well-bred and mature
And out of her mind!
Miss America, Miss America, speech! Miss America, bravo, speech!
MARIA I feel pretty, Oh so pretty
That the city should give me its key
A committee should be organized to honour me
I feel dizzy I feel sunny I feel fizzy and funny and fine
And so pretty Miss America can just resign
See the pretty girl in that mirror there (What mirror, where?)
Who can that attractive girl be? (Which, what, where, whom?)
Such a pretty face
Such a pretty dress
Such a pretty smile
Such a pretty me!
MARIA & GIRLS I feel stunning and entrancing
Feel like running and dancing for joy
For I'm loved by a pretty wonderful boy

....mmmoody

E clar. Sint defecta. In mod sigur, genetic am fost programata gresit. Poate ca mama si tata au fost frati cand erau mici. Nu stiu. Nimic nu m-ar mira. Cum la fel nu-mi pot explica de ce fac ce fac, cum fac, intr-o groaza de cazuri. Non-sensul este un termen care ar putea sa explice multe lucruri, pentru altele, insa, nu exista termeni definitorii. Sint si atat, ca asa vor ele sa fie.

Adica, vi s-a intamplat vreodata sa plangeti pentru ca cineva, extrem de bine-intentionat de altfel, a vrut sa va faca ordine in portmoneul care arata ca al lui George Constantza, si sa va arunce, (de fapt, nici macar sa arunce, doar sa puna deoparte) un calendar din 2000 cu harta metroului ( cu care oricum nu mergeti) si sa incepeti sa plangeti dupa calendar?!?Si cand zic plans, ma refer la plans adevarat cu lacrimi curgand pe obraji printre suspine.

Sau. Vi s-a intamplat sa va uitati la o emisiune pentru suflete neprihanite si sa vedeti cum o fata din public, castiga printr-o tragere la sorti un premiu, o sedinta de coafat? O fata foarte simpatica, tinerica, frumusica. Toate bune, pana aici. Numai ca fata nu avea un ochi. Sau avea, ma rog, dar nu vedea cu el. Dar urma sa fie coafata precum Heidi Klum. Si ce-am facut eu atunci? Ei bine, am inceput sa rad cu spasme si nu m-am putut opri vreo jumatate de ora. Doamne si cum am putut sa rad. Ca-mi aduc aminte si ma bufneste rasul si acum.

Cine mai plange cand se uita la documentare pe Discovery? Si cine mai rade la inmormantarea unui coleg de liceu? Sau cine-o da din plans in ras, sau invers? Mai bine sa tac. Bine, bine, inca una si gata. Inelul mi l-am pierdut in cutia de viteza a masinii. La un stop.

Asa ca, daca azi sint Demolition Woman si maine sint Fetita cu chibriturile, asta sint. Take it or leave it!

Portocala Orange

Daca Orange-ul a ajuns la 8 milioane de abonati, nu-i degeaba. Si daca eu am fost abonata Orange de cand ma stiu, iar n-a fost degeaba. Si daca in Decembrie mi-am facut abonament Orange, asta chiar ca e degeaba, ba mai mult, am primit urmatoarele pentru 4 USD (pe care nici nu stiu cand va trebui sa-i platesc):

-180 minute in retea, in weekend si oricand cu trei numere favorite pe toata durata abonamentului;

-180 minute nationale gratuite, diponibile oricand, lunar in primele 8 luni;

-180 minute in retea, gratuite, disponibile oricand, lunar incepand cu luna a 9-a, timp de 3 luni.

-120 minute internationale catre Europa, SUA, Canada, valabile in primele trei luni;

-25 SMS-uri/luna in primele patru luni;

-25 MMS-uri/luna in primele patru luni;

-25 minute nationale pe viata, incepand cu luna a 9-a;

-minute cadou lunare, corepsunzatoare unei vechimi de 8 luni in retea;

-puncte Thank you reprezentand 30% din creditul consumat

-reducere la factura, corespunzatoare creditului ramas in momentul trecerii la abonament (si mai avem vreo 15 USD pe cartela)

-100% discount la plata abonamentului in primele 4 luni.

-plus un telefon Nokia 1112 gratuit, pe care i l-am facut cadou mamei.

-plus o husa pentru telefon, foarte haiosa.

-plus o cartela PrePay cu numar si credit de 6 USD.

Da!? Who's the bitch now?