Strigatul mut

Si mutii se cearta, nu? Am vazut sambata un cuplu, el si ea, ambii cu dizabilitati de vorbire. Comunicau. Isi spuneau lucruri si erau foarte preocupati de discutie si radeau si gesticulau.

Primul lucru la care am putut sa ma gandesc cand i-am vazut a fost: oare cum se cearta mutii?

Gesticuleaza mai rapid si mai apasat ca sa-si exprime furia? Se cearta cu ochii? Se pocnesc pur si simplu? Isi scriu? Bat din picior?

Imi imaginez ca o cearta intre doi muti nu are din start capacitatea si energia unei certi verbalizate. Cearta verbalizata este de fapt pleonasm.

Si daca mutii comunica mai eficient decat o facem noi?


Brahms - Hungarian Dance No 5
Asculta mai multe audio Muzica

Acum vreo doua zile, in masina seara, ma intorceam de la job. La un stop, imi aprind o tigara. Cu tigara in mana si cu mana cealalta cautand prin masina un cd cu muzica misto, observ privirile unui tip care statea pe trotuar, fumand. Un tip mistocut. Acum ca sa deschid o mica paranteaza, eu in Bucuresti barbati misto nu prea vad. Nu prea vad inseamna ca vad cam unul, maxim doi pe an. Boon. Se face verde, pornesc masina si cand ajung in dreptul lui, il aud spunandu-mi cu cea mai pedanta voce din lume: "limbi in pizda ti-as da".

Ha??

Probabil ca voi asteptati sa cititi in continuare cateva randuri in care eu, ca o doamna, sa imi exprim indignarea si stupoarea si vai, vai, vai, cum te agreseaza golanii pe strada si nu mai poti sa fii nicaieri in siguranta. Ntz.

Ce m-a uimit pe mine nu a fost verbalizarea dorintei atat de frust, ci modul in care a fost exprimata. Ca o peroratie. Si topica frazei total neobisnuita. Nu m-as fi asteptat niciodata sa aud o chestie de genul asta, spusa pe cel mai academic si pretios ton, care nu avea nici o legatura cu vulgaritatea expresiei, si cu atat mai mult nu m-as fi asteptat sa o aud pe strada, de la un tip care parea absolut in regula.

Leonard Cohen - Closing Time
Asculta mai multe audio Muzica

Baloane si sex

Sexul este stalpul si totodata etalonul oricarei relatii. Am zis.


Nena - 99 Luftballons
Asculta mai multe audio Muzica

I love to hate

Niciodata nu am crezut ca razbunarea este apanajul unei minti meschine, al unui suflet slab sau impotent. Daca exista cineva pe lumea asta care poate afirma cu onestitate ca nu a simtit dorinta de a se razbuna, este ori rupt de realitate, ori este de o platitudine desueta. Sa crezi ca iertarea iti inalta sufletul si iti aduce epoleti si medalii, mi se pare totusi adorabil, dar nu pentru mine. Sentimentul de ura si razbunare, iti poate aduce satisfactie deplina si in plus iti dezvolta din plin simtul creativ, iti mentine flacara sufletului vie, iti ofera uneltele necesare pentru a construi. E ceva rau in asta? Deloc.

Nu cred in sabloane si in doctrine sociale aberante si contrare logicii, nu cred in "principii" si regului de conduita unanim acceptate. Cred in ceea ce simt si in ceea ce-mi dicteaza logica si structura mea interna.

Daca te raportezi la viata ca la o lupta continua, atunci esti perfect constient de faptul ca ceea ce te anima in lupta este dorinta de apreciere, de putere, recunoastere, satisfactie si victorie. Cum poti invinge iertand? Ce legatura are iertarea cu succesul? O data ce ai intrat in lupta, esti automat in competitie. Iar cand esti in competitie nu te plangi de miscarile adversarului si nu te culci noaptea pe perna nadusita de ganduri inlacrimate care-ti purifica sufletul si nici nu te gandesti ca D-zeu e sus si le vede pe toate si cei care ti-au gresit vor plati candva pentru asta. Este foarte adevarat ca ei s-ar putea sa plateasca, dar sa te resemnezi la gandul unei probabilitati asupra careia nu ai nici cel mai mic control, decat eventual cateva rugaciuni asidue inainte de culcare, imi suna a gelatina si a flori de mucegai. Si de fapt, ceea ce vezi tu ca plata si ca o echilibrare a situatiei tale nedrepte, nici macar nu reprezinta o plata. Este un alt adversar care nu s-a culcat pe perna suspinand a jale sau mimand iertarea si a acceptat regulile jocului. Iar satisfactia ta in cazul asta, ar fi cea a unui pion anemic care este multumit de faptul ca regele in final, a matrasit calul care te-a eliminat pe tine din comepetitie.

Iertare vs. ura. As alege cu ochii inchisi in aproape orice situatie, ura. Ura este constructiva si totodata o recuzita importanta a unei structuri psihice puternice si integre. Ura este vie, activa, patimasa, frematanda. Iertarea este pasiva, moale, inerta, neputincioasa. Ma abtin sa comentez despre nobletea iertarii. Cati dintre noi pot ierta cu adevarat un rau suferit? Cati ar putea ierta la modul real, care o fi acela? Sa poti sa spui impacat: am iertat si sint impacat cu mine. Sa poti sa lasi in spate, eul tau, orgoliul tau, constiinta propriei valori? Nu cred ca poate sa faca nimeni asta la modul absolut si perfect sincer fata de el insusi. Vad iertarea mai degraba ca pe o acceptare a situatiei si ca pe o autopozitionare a celui care iarta pe un loc inferior.

Cred cu tarie ca satisafactia pe care ti-o da o razbunare animata de o ura sublima si perfect justificata este incomparabil mai mare, fata de "satisfactia" pe care ti-o aduce actiunea de a ierta. Iertarea nu te purifica. Te minti sa crezi asta. Si nici nu te insufleteste. Nu te face nici mai bun, cel putin nu in sensul bunatatii pe care o intelegi tu. Te face sa fii privit ca o victima sigura si a doua oara. Te face sa speri ca a doua oara "adversarul" va aprecia faptul ca l-ai iertat si nu va mai fi la fel de crud. Iertarea nu-ti aduce apreciere. Razbunarea, da. Ce preferi: sa fii iubit cum vor ei, sau sa fii temut cum vrei tu?

Cuplu

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

Ana Blandiana

Mi-e frig

Ieri, duminica, pe B-dul Magheru, la ora 2:00 pm se circula bara la bara. Si era ceata si frig si intunecat si mirosea a iarna. Si parca asteptam sa vad cum se aprind luminitele de sarbatori dintr-un minut in altul. Sa se opreasca dracului ploaia asta odata. Vreau sa ma cuibaresc in mijlocul patului pe vreo trei perne, sa citesc si sa ma uit la filme. Sint sociopata zilele astea. Iarna termenul " a culcusi" capata alte intelesuri. La fel si mirosul de lemne arse si de fum.


Nigel Kennedy-Ajde Jano
Vezi mai multe video din Muzica

Bookshelf

Pentru ca in afara patului, sint lucrul cel mai important dintr-o casa, please welcome bibliotecile pe care le visez. Inca nu m-am hotarat care imi place cel mai tare. Fiecare are un "ceva" care imi place.

Personal Assistant

Voi ati vazut ca in mai toate filmele americane, cand seful ajunge la job dimineata, aproape intotdeaua asistenta personala fuge dupa el printre birouri, ii prezinta agenda din ziua respectiva si ii pune in mana o cana de cafea? Si aproape intotdeauna cana de cafea este din aia "to go", in pahar mare de carton, gen starbucks. Si intotdeauna este EXACT asa cum ii place lui. Nici prea dulce, nici prea amara, nici cu vreun flavour care nu-i place.

Asistentul (pentru ca in cazul in care seful e o ea, atunci automat si asistentul devine un el, nu de alta, dar se stie ca persoanele de sex opus colaboreaza mai eficient pe probleme legate de job, or so I've heard), pentru ca aici vroiam sa ajung, este bun la toate. Iti programeaza intalnirile, de la cele business pana la teatru, vacante, cosmetica si restaurante. Iti face tot felul de comisioane. Daca ai draci, ai la cine sa tipi. Daca n-ai draci, ai cu cine sa-ti verbalizezi gandurile si chiar sa fii, de ce nu?, amabila si prietenoasa la un mod sincer. E prezent sau dispare dupa bunul si exclusivul tau plac. Daca ai o seara ratata, poti sa-l suni si sa-l hartuiesti, eventual si sa-i ceri sa iasa cu tine la masa, pentru ca esti stresata si obosita si n-are cum sa te lase in starea asta. Daca iubitul te-a parasit, tocmai in ziua concertului pe care iti doreai atat de mult sa-l vedeti impreuna, stii pe cine sa suni, nu?

Acum, ideal este ca asistentul sa nu fie prea frumos, dar in nici un caz urat. Sa aiba potential si o inteligenta autocenzurata, i.e. sa stii ca te poti baza pe sugestiile lui, si la o adica chiar sa fii surprinsa de cate o sclipire de inteligenta. Pe urma, ar fi perfect daca ar avea o oarecare idee, eventual cu o abordare cat mai masculina si mai subiectiva, asupra relatiilor dintre femei si barbati, pentru ca nu stii niciodata ce e in mintea unui barbat si de ce sa nu te folosesti putin de asta, daca tot ai ocazia?! In continuare, tabloul ar fi perfect intregit si foarte multe lucruri ar curge de la sine, daca el ar fi in secret indragostit de tine. Indragostit la modul discret, aproape imperceptibil. Atat cat sa te faca ca din cand in cand sa te intrebi daca ti se pare sau chiar asa e.

Hm.


air sing sang sung
Asculta mai multe audio Muzica

Marul

Erau odata ca niciodata, doi buni prieteni. Intr-o seara au mancat si au baut si au stat la povesti toata noaptea, povestindu-si cele mai intime framantari si gandindu-se cat de norocosi sint ca se au unul pe celalalt. La un moment dat, pe masa au ramas, in urma ospatului din seara respectiva, doua mere: unul mare si frumos, altul mic si stricat. Peste ceva timp, unul dintre ei a luat marul mare si a muscat din el. Celalalt, l-a privit uimit si un pic dezamagit si i-a spus:
- Chiar eram curios sa vad ce mar vei alege. Am asteptat special si nu nu am ales eu primul. Cum ai putut sa-l alegi pe cel mare, fara ca macar sa ma intrebi? Ma asteptam la mai mult de la tine, doar esti cel mai bun prieten al meu.
- Pai ce vroiai sa fac? Imi era pofta! Tu ce ai fi facut in locul meu? Pe care l-ai fi ales?, a intrebat cu o uimire sincera si nedisimulata
- Pe cel mic, normal, a raspuns prietenul lui.
- Pai ia-l atunci, a raspuns el dand din umeri mirat, neintelegand ce i se reproseaza.


Pulp - common people
Asculta mai multe audio Muzica

9/11

To love and to cherish.

Me

Sint maestra absoluta a gafelor. Problema este ca odata ce am ajuns la concluzia asta, nu-mi sesisez nici cea mai mica urma de ingrijorare, sau dorinta de a fi mai atenta. Dimpotriva, ma amuz de una singura.

Pe ultima am comis-o acum doua zile. Cu ce sa incep?!

Ca sa nu mai ramana repetent si anul acesta, m-am hotarat eu sa-l iau la Inglorious Bastards (impecabil, a propos) pe cel mai bun prieten al meu. Si-l sun, si-l sun, si-l sun si nu raspunde nimeni. Am o problema cu neraspunsul la telefon. Devin maniac compulsiva si sun intruna, pregatita sa-l si injur cand raspunde. N-am avut sansa asta pentru ca nu a raspuns deloc, motiv pentru care m-am gandit ca trebuie sa-l ating totusi cu gratia mea divina si sa-i trimit urmatorul sms: "sa ma pupi in cur". (pardon my french) Foarte multumita de mine, imi vad de drum in trafic pana cand vad ca telefonul imi raporteaza ca sms-ul a ajuns. Numai ca nu unde trebuia, ci la un client. Eram incrementita cand mi-am dat seama. Pe langa faptul ca era 10 seara, relatia mea cu clientul respectiv este una extrem de scortoasa si protocolara. Nici nu vreau sa ma gandesc ce expresie avea pe fatza cand mi-a citit sms-ul.


Imi aduc aminte ca eram in clasa IX-a cand am plecat in prima mea tabara. De matematica. Era perioada in care imi facusem primul prieten, asa speriata de bombe cum eram la vremea respectiva. Si pentru ca tabara ne-a despartit, si pentru ca probabil mi-era dor de el, i-am trimis o scrisoare si i-am spus sa vina si el. Ghinionul a fost ca el chiar a venit. Cu cortul. Pe care l-a montat chiar in fata taberei. Si cum posta romana nu a fost niciodata prea eficienta, la momentul la care a ajuns el, eu aveam alt prieten pe care il cunoscusem in tabara. Era din Constanta. To make a long story, short: cand s-a terminat tabara si am ajuns acasa, am continuat sa vorbesc cu baiatul din Constanta prin scrisori. Eu, ca un copil retard, ii scriam: "azi am avut teza la mate. mai tarziu ies pe afara cu denisa. am facut rost de ultimul album depeche mode. pa" si el:" mi-as dori sa fiu un cavaler in armura, sa ingenunchez la picioarele tale, sa privim impreuna rasaritul, te saruta cu tot dorul pamantului al tau frumos cavalar, etc"

Scrisorile erau vadit disproportionate ca stil si abordare. Asa ca m-am gandit ca trebuie sa echilibrez cumva situatia. Si am incercat sa ma exprim poetic si romantios. Jur ca am incercat. Nu am putut scrie nici un cuvant. Multimea vida. Dar am gasit o solutie. Sa ma uit prin cartile din biblioteca si sa gasesc un citat care s-ar potrivi. Zis si facut. Am gasit, am copiat si am trimis. Si eram atat de multumita de mine.

Pana in ziua in care am primit urmatorul raspuns: "mi-a placut foarte mult scrisoarea ta. totusi nu inteleg de ce ai zis "raceala bratelor tale de marmura alba". stii ca eu sint din constanta si facusem ceva plaja inainte sa vin in tabara. tu nu cumva te-ai sarutat si cu nelutu in tabara si ai vrut sa-i trimiti lui scrioarea asta?"

Secretary

Am vazut Secretary. Cu Maggie Gyllenhaal. Nu stiam nimic de filmul asta. Mi-am amintit doar ca acum cativa ani cand a aparut, am vazut afisul prin oras. Intre afis si film nu exista nici cea mai mica legatura. Am crezut ca e o comedioara easy despre secretara blonda, dumb si sexi. Nimic mai fals, incepand de la faptul ca mie nici macar comedie nu mi s-a parut.

Nu pot sa spun ca este un film bun. Nu stiu daca este un film bun, dar este un film aparte si fascinant. L-am vazut acum doua zile si inca nu mi-a iesit din cap.
Foarte multi oameni perfect echilibrati mental, ar zice probabil ca este un film ciudat, cu ciudati, despre ciudati.

Pentru mine este o poveste de dragoste foarte speciala.

Pe scurt, ea, putin deranged si tocmai iesita dintr-un spital de profil, isi cauta primul job. Si-l gaseste. Secretara unui avocat, care o avertizeaza de la inceput ca va fi boring si ca e over qualified. Avocatul, James Spader, putin anost pentru gustul meu, dar impecabil pentru rol, o trateaza initial ca pe o mobila si o desconsidera total. Lucru care ei incepe sa-i placa atat de tare, incat renunta la placerea de a se taia pe picioare cu obiectele de tortura pe care le purta in geanta ca pe sfintele moaste, pentru placerea de a fi dominata de catre seful ei.

Declicul s-a produs in momentul in care a dactilografiat gresit un document si seful, Mr. Gray s-a gandit ca e momentul sa-i aplice o corectie fizica. Mai precis vreo cateva zeci de palme barbatesti pe funduletul ei masochist. Jap-placere-jap-durere-jap-satisfactie-jap-orgasm.

Filmul este lent, negru si senzual si singurul lucru care se intampla sint starile prin care trec cei doi, mai mult ea. Pe de o parte aviditatea cu care aproape il implora pe Mr. Gray sa o chinuie si dependenta de senzatiile pe care numai el i le poate provoaca, iar in partea cealalata el, care desi aparent detine controlul total, pare totusi usor surprins si nesigur de ceea ce se intampla dar extrem de captivat de ea, in felul lui ostil si distant.

Ea se masturbeaza in toaleta biroului gandindu-se cum Mr. Gray o va poseda, Mr. Gray se masturbeaza pe fundul ei in timp ce un client asteapta la usa, ea mananca 4 (patru) boabe de mazare la o masa, pentru ca atat i-a ingaduit el, ea face pipi imbracata pentru ca nu avea permisiunea lui sa se miste. Si nici o scena nu pare aberanta, gratuita sau penibila. Fara ele nu ai putea intelege personajele.

Sint doi oameni singuri care s-au gasit fara sa se caute. Care se intregesc si se implinesc perfect. Care-si completeaza alienarile. Este foarte altfel filmul asta.

Desi relatia lor pare relatia tipica sadic-masochista, ea este cea care deschide, conduce si stabileste traiectoria relatiei, lucru care echilibreaza intr-un fel straniu balanta puterii. And who's to say that love needs to be soft, easy and gentle?

Maggie Gyllenhaal este desavarsita in rolul asta. Atat de autentica prin gesturi, mimica si actiuni incat aproape ca nu are nevoie sa deschida gura pentru a se exprima.

Si cu siguranta nu este un film de mainstream.

M-am intors

Miracles of love -Eurythmics
Asculta mai multe audio Muzica

Von Mazare

Trebuia sa defileze Mazare in uniforma militara a armatei germane, inspirandu-se, dupa cum infantilo-cretinoid declara, dintr-o productie cinematografica hollywoodiana, ca sa aflu eu de existenta acestui articol:

"Contestarea sau negarea in public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi". (OUG 31/2002)

Putin ma intereseaza ca Mazare imbraca o uniforma militara, pentru ca apreciaza rigurozitatea armatei germane. Este hilar insa, felul in care se discuta pe marginea subiectului. Conform principiului, cand un nebun arunca piatra in lac, sar 10 de "destepti" sa o scoata, cam asa si cu Mazare si a sa uniforma.

Adica, se uita omul intr-o seara, dupa ce se intoarce din Hawai, la Operatiunea Valkyrie. Home cinema, dolby surround, LCD, totul pare real, tanarul primar Mazare este coplesit de imaginea ofiterilor germani puternici si virili, de razboiul vazut ca o aventura, de planuri si masinatiuni insidioase, de suprematia rasei ariene, iar de aici pana la "wtf! trebuie sa-mi comand si eu o uniforma d'asta" nu cred sa fi durat mai mult de 40 secunde. In plus, cred ca uraste rromii, asa ca ecce homo: proudly dressed up in a military uniform.

Cam asta e universul lui Mazare. Sa te apuci sa-i faci procese de intentie, cum ca a insultat victimele Holocaustului, sau sa-i cauti scuze ca, de fapt, uniforma purtata era uniforma armatei germane Wehrmacht, nicidecum uniforma Schutzstaffel, ca nu existau simboluri naziste, ci doar crucea de fier, inseamna ca trebuie sa ai o oarecare consideratie pentru fantele de Constanta. Idiotenia dusa la rang de arta, nu poate fi inteleasa/justificata/condamnata/explicata.

Ce ma intereseaza este ca negarea sau contestarea efectelor Holocaustului, este pedepsita de lege. Say what?!

Nu mai stau sa ma intreb ce inseamna si ce nu inseamna Holocaust. De altfel, nici legea respectiva nu defineste termenul, ceea ce o face cu atat mai interesanta.

Dar ma intreb, nu cumva e un pic prea mult? Nu e suficient ca au pus monopol pe termenul de Holocaust (whatever that really means)? Sau pe cel de semit? Si ca, in curand, la cuvintele durere si suferinta, am sa vad in dex fotografii ale evreilor? Negarea sau contestarea unei doctrine este pasibila de inchisoare in 2009?

Faptele pedepsibile cu inchisoarea, prezinta, in mod normal, un oarecare pericol. Daca negarea Holocaustului este considerata actiune criminala, asta inseamna, deci, ca prezinta pericol. Acum, intrebarea vine firesc: pentru cine??? Pentru mine, nu. Pentru tine? Chiar nu vad cine este adresantul. In plus, ordonanta asta este perfect absurda. Structura ei este urmatoare: mai intai se da un fapt, apoi faptul se considera abominabil, dupa care se pedepseste orice judecata contrara.

Si eu stiu ca libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor si a credintelor, este un drept care mie, imi este recunoscut de Constitutie. Si ordonanta asta, este intr-o contradictie desavarsita cu Constitutia.

In curand nu vom fi altceva decat niste coduri de bare. Pe D-zeu am sa-l pot nega, atunci, in afara legii?

wear your love like it is made of hate

Manic Street Preachers - Autumn song
Asculta mai multe audio Muzica
..born to destroy and born to create.

The Rolling Stones - Sympathy For The Devil
Asculta mai multe audio Muzica

Morning nightmare

Sa asortezi, dis-de-dimineata, fusta asta, este un cosmar. Mi-au trebuit 25 de minute, timp in care m-am schimbat de vreo 8 ori in partea de sus.

Later edit:

Azi am fost intrebata: I read in a newspaper article that women actually spend a year of their life thinking how to dress. Is it true?

qed. You can't fight with statistics.

Bare hands

Ma tot surprind in timp ce imi privesc mainile. Intotdeauna mi-au placut mainile mele. (in caz ca aveati dubii, da, chiar sint narcisista) Sint mici si longiline, fine, delicate, energice, nervoase si expresive.

Atunci cand cunosc oameni noi, ma uit la multe lucruri pre-evaluare. Nu-mi dau seama daca am o ordine prestabilita, dar sigur am sa ma uit la ce vad pe fata, la expresia ochilor, a gurii, a fruntii, la fund ( am o teorie in legatura cu fundul: un fund cool, nu exista decat pe un corp la fel de cool, per a contrario, nu ai cum sa vezi un corp naspa cu fund misto), la pantofi, la haine si la maini.

Sint extrem de curioasa si mereu surprinsa de diversitatea lor. Cel mai mult imi displac mainile foarte mari si nedefinite. Apoi nu-mi plac mainile foarte scurte, late si boante. Nu-mi mai plac mainile flasce. Cei cu maini moi si lipsite de vigoare sint oamenii care nu iti strang mana aproape niciodata. Iti intind o bucata meduzata de carne, pe care o abandoneaza in mana ta. Cred ca din categoria oamenilor astora, se selecteaza cu succes cei care sint extrem de usor de manipulat.

Sint fantastice mainile, si cu siguranta sint printre cele mai fascinante instrumente pe care le posezi. Poti mangaia cu aceeasi mana cu care lovesti. Poti impinge cu aceeasi mana cu care apropii. Poti respinge cu aceeasi mana cu care chemi. Poti crea cu aceeasi mana cu care plivesti buruieni. Poti scrie cu aceeasi mana cu care bati cuie. Poti ucide cu aceeasi mana cu care bei ceai.

De cele mai multe ori creativitatea nu are alt vehicol pentru a se exprima, in afara lor.

Si pentru ca nu au valente intrinseci, utilizarea lor trebuie sa fie in perfecta congruenta cu restul omului.

Sight of my reflection

peter gabriel, blood of eden
Asculta mai multe audio Muzica
este, da, cea mai erotica piesa pe care am ascultat-o.

Women vs. Men

Cred sincer, ca barbatii sint mai inteligenti decat femeile. Nu ma intrebati de ce. Nu pentru ca nu as sti sa raspund, ci dimpotriva, pentru ca sint prea multe de spus in sustinerea afirmatiei.

Mi s-a spus ca judec oameni, situatii, fapte, nu neaparat prin prisma experientelor personale, ci mai mult prin prisma judecatilor pe care le-am capatat din carti, filme, intamplari auzite, etc. Nu stiu daca este un lucru bun sau rau, dar se intampla sa fie reperul meu in a judeca diverse, sa-i zicem asa generic, viata.

Si daca lucrurile ar sta asa, atunci este foarte posibil ca exceptia sa fie tocmai fraza de inceput a acestui post. Cand afirm ca barbatii sint mai inteligenti decat femeile, ma bazez foarte mult pe experienta persoanala.

Sint o persoana extrem de usor de incantat. Foarte multe lucruri marunte ma fac fericita. Gasesc satisfactii si multumire intr-o groaza de tampenii. Lasa-ma 2 ore intr-o papetarie cu pixuri, stilouri si caiete si m-ai facut fericita. Da-mi un cd nou cu piese/filme care-mi plac si mi-ai facut ziua. Plimba-ma intr-un parc si vorbeste-mi de lucruri care conteaza si o sa pretuiesc fiecare secunda. Pune-mi un bilet de avion in mana, - nu conteaza destinatia - si iti garantez ca cel putin 24 h o sa zambesc incontinu.

Primele riduri de expresie apar in jurul gurii sau intre sprancene. Adica ori esti din ala destins, vesel si care rade mult, ori esti mai mereu incruntat, nu numai vara de la soare. Eu le am pe cele din jurul gurii. Semn ca rad mult.

Nu e si asta un reper pe care il ai, atunci cand cunosti pe cineva?! Ba da, cred ca e.

Fact: Barbatilor le place competitia. Barbatii functioneaza la potentialul lor maxim atunci cand sint in competitie. Un barbat pierde mai usor in fata unui alt barbat decat in fata unei femei. La femei este invers. Femeile urasc ideea de a pierde in fata altei femei, dar nu sint nici pe departe la fel de deranjate daca pierd in fata unui barbat.

Corectati-ma daca gresesc. Dar asta nu inseamna ca barbatii sint mai inteligenti?

Cel mai usor observi asta in trafic. Ati observat vreodata comportamenul soferilor la drum lung?

Daca eu, deci femeie, depasesc o masina al carei sofer este barbat, chit ca mergea in dorul lelii pana sa-l depasesc, va garantez ca in maxim 10 min. il vad in spatele meu dandu-mi flash-uri isterice sa ma dau la o parte.

Daca insa, este depasit de un alt barbat, sta linisit pe banda lui si eventual comenteaza resemnat: "da ma, da' uita-te si tu ce masina are", sau detasat: "ia uite-l si pe dementul asta? poate-l gasesc intr-un pom mai tarziu".

Se simt oare barbatii amenintati de femei? Sau se simt datori sa le arate ca locul femeilor este intotdeauna in spatele lor, al barbatilor? (pentru o secunda macar, nu va ganditi la sex, ok? :)) Sau dimpotriva, gasesc mai incitanta competitia cu o femeie? As opta pentru ultima varianta, cu conditia ca femeia sa fie competitiva for real.

Si aici apare problma mea. Femeile nu sint competitive. Nu au gena luptei in ele. S-au nascut pasive, in aceasi masura in care barbatii s-au nascut activi.

Si atunci cand, rar, intamplesc o femeie care le pune probleme, atunci cand rolul dominant nu este fara echivoc si permanent al lor, sint usor buimaci. Si devin interesati. Si curiosi. Si conectati.

Barbatii nu se asteapta sa fie surprinsi de femei. Si atunci cand se intampla sa fie surprinsi, sint intrigati.

Zilele trecut am participat la o intalnire. In afara de mine, mai exista o singura femeie. Restul, 6 barbati. Toti cu atitudine, toti cu pretentii, toti cu aerul de 'mie mi se cuvine". Nu exagerez cu nimic cand spun ca am dominat intalnirea. Treptat. Si marturisesc ca initial am simtit atitudinea lor superioara: "what the fuck, she's a woman!"

Mi-a fost clar din momentul in care m-am ridicat sa plec, ca ma urau. La plecare, unul mi-a strans mana foarte tare si foarte mult. I-am spus zambimd ca ma doare. Chiar ma durea. Bai, nene, mana mea e foarte mica si foarte delicata. Nu o strange in halul asta. Limbajul corpului, limbajul corpului, da' nici in halul asta.

E atat de misto senzatia aia de satisfactie de dupa intalniri de genul asta, cand simti privirile frustrate si rautacioase ale celorlalti. Ce este mai misto, este faptul ca exact privirile alea iti confirma tie valoarea.

Seara, in oras cu niste prieteni, le povesteam amuzata ca am fost un star la intalnire. Au ras. Si ei, si eu.

Azi primesc un mail de la clientul care a participat si el la intalnire: "You were a star on Tuesday".

Ca la premiile MTV.

Si iar am ras.

'morning

Imi place sa dorm. Imi place somnul si ideea de somn. Nu numai ca imi place, dar am realizat ca este un lucru pe care il fac cu reala voluptate. O lenjerie de pat noua, moale si parfumata imi starneste stari si senzatii de desfatare, alint si rasfat maxim. mmmmm-i de placere. Si mi se pare incredibila senzatia pe care o am cand imi lipesc obrazul cald de o perna mare, moale si rece. Lux, calm si voluptate. Cam astea ar trebui sa fie atributele somnului. Ma gandesc ca de aici vine si expresia somn regesc.

Nu sint, n-am fost si nu o sa fiu niciodata o persoana matinala. Nu mi-a placut niciodata sa ma trezesc dimineata devreme. Gasesc in somnul de dimineata placeri aproape orgasmatice. Nu pot sa functionez normal dimineata. Sint maraita si capricioasa. Si vreau cafea si geamuri deschise. Si soare afara.

Buna dimineata! Eu inca nu m-am trezit.

Mighty Almighty

As vrea ca Putin sa fie tatal meu. Sau fratele meu mai mare. Ma gandesc cum trebuie sa te simti cand stii ca esti cam cel mai potent om din timpurile in care traiesti. Cum te culci, cum te trezesti, ce-ti trece prin cap asa in general, mai ai timp sa visezi, sa enjoy yourself doing noth'?
Vreau si eu. Vreau sa simt asta fie si numai pentru o zi. De fapt, mint. Vreau sa o simt pentru mai mult timp, pentru ca fac pariu ca o sa-mi placa si ca nu o sa mai vreau altfel.
Puterea si inteligenta subjuga si fascineaza. Si-n plus, sint ingrozitor de sexi.

:)))

...si tu vrei sa fiu cuminte?! :P

So

...imaginati-va urmatoarea faza.

Ea merge la psiholog. Si cum se cade in atare situatie, ea ii povesteste, el asculta.
Si asculta el ce asculta, si la un moment dat, isi da si el, ca tot omul, cu parerea: "esti ca o omida. pe cale sa se transforme in fluture si sa-si ia zborul". Numai ca ea nu asculta tot ce are el de zis, si ramane blocata la omida. Motiv pentru care ridica contrariata o spranceana si intreaba:

- Pardon! Cum mi-ai spus?

- Omida, zice el, putin descumpanit, gandindu-se ca poate a fost prost inteles.

- Omida, nu?! Asa mi s-a parut si mie ca am auzit. Asculta bai fraiere, pe cine pizda ma-tii faci tu omida, ma? Ma cunosti de undeva? Cine pana mea te crezi, bai, ratatule sa-mi spui mie ca sint omida? Adica de aia vin eu la tine, bai putzoiule? Sa ma jignesti tu pe banii mei? Vai de capul tau de psihologul pulii! Ca daca era ceva de capul tau, te faceai dracu si tu pilot de avion, iti gaseai in pizda ma-tii o meserie barbateasca. Ce meserie e asta ma, pula? Sa stai in cur si sa-i asculti pe toti frustratii? Aaa, crezi ca esti smecher, nu? Auzi, ia da-mi tu banii inapoi si de azi inainte cand mai vrei sa jignesti oameni, sa o jignesti pe ma-ta. Ai inteles, prapaditule? Ca dracu mai vine la tine....lua-te-ar dracu cu Freudu ma-tii sa te ia.

I love this video

Texas - Summer Son
Vezi mai multe video din Muzica

Torn

Such a perfect day

Calc acceleratia. Trafic ingrozitor. Toata lumea vrea sa ajunga undeva si vrea sa ajunga repede. Eu vreau sa ajung la film. Si fortez condusul, fortez galbenul, fortez o intersectie, ii fortez pe cei care vin pe sensul direct sa ma lase sa trec. Un domn se sesiseaza si imi striga aproape urland: "hei, te grabesti undeva?" In mod normal i-as fi raspuns obraznic si artagos. Acum doar m-am uitat la el si cu cel mai frumos zambet de care sint in stare, i-am spus: " da, chiar ma grabesc". Tace cateva secunde, timp in care ma priveste si apoi ii observ o expresie revelatoare pe fata, si imi spune dand din cap intelegator: "adevarul este ca si eu ma grabesc mereu". Imi zambeste si ma lasa sa trec. Ii multumesc.


Ajung la Multiplex. Cum ma asteptam este coada. Nu mai am rabdare sa pierd timpul pe la cozi. Daca nu gasesc solutii pentru a o evita, de cele mai multe ori renunt. Vad o casa libera pe care scrie "doar aici se plateste prin ING Banking." Ma intreb cu voce tare: "oare se pot cumpara bilete si de la acea casa"? Un tip din fata mea, imi spune: "nu, este casa doar pentru eliberari carduri". Eu, Toma Necredinciosu' ma duc sa ma conving cu ochii mei. Evident ca se puteau cumpara bilete si de acolo, casa pentru eliberari carduri fiind cea de langa. Cumpar bilet si ma intorc la cel de la coada, sa-i spun: " vezi ca se pot cumpara bilete si de acolo. nu e nevoie sa stai la coada asta". Raspunsul ma uimeste: " multumesc, dar acum raman aici, daca tot am stat atat la coada pana acum". Renunt sa mai inteleg de ce.

Pana incepe filmul, ma duc la Gima. Am chef de tigari de foi cu aroma de cirese. Nu gasesc, asa ca imi iau tigari de foi cafe creme. Nu-mi satisfac pofta asa cum ma asteptam. ,

Intru la film. Langa mine este o tipa singura. Mananca pufuleti. Incepe filmul. Observ ca tipa de langa mine devine nelinistita. Dupa 15 min, ma intreaba: "nu este filmul The Reader"? Doh. Imi vine sa-i zic:"femeie, filmul a inceput de 15 min. ai vazut genericul, ai vazut cum se cheama, tu cam ce crezi, e the reader sau nu?". In loc de asta, ii spun zambind: "nu, este The International". Ok. Se ridica si pleaca.

In sala agitatie maxima. Rumoare, rasete tari, tarani, mojici. O voce feminina ia atitudine si ii trage de urechi pe marlani. I se raspunde cu "fa". Un domn, sare in apararea fetei. Din chestia asta ia nastere un dialog in toata sala. Cel de pe randul 1, raspunde celui de pe randul 10, cel de pe randul 4, raspunde celui de pe randul 16. Lumea se ameninta, se promit intalniri dupa vizionare, sau, daca te tine, hai acum afara, si tot asa. Unul din randurile din fata, stranuta. Altul din randurile din spate ii ureaza noroc. Lumea rade. Si totul cu lumina stinsa, dialog fara chipuri, cu exceptia chipurilor de pe ecran care se scurgeau in ritmul normal al filmului. Noroc ca filmul a fost prost, ca altfel n-as fi avut mari sanse sa inteleg ceva din el.

Cand ies de la film, imi dau seama ca trebuie sa platesc parcarea. Am uitat cu totul de ea atunci cand mi-am luat tigarile de foi, popcorn si suc. Ma bufneste rasul in timp ce ma indrept spre aparatul cititor de cartele. Sper ca nu mai am de platit nimic. Sper gresit, pentru ca mai am de platit 4 lei. I-am platit in cateva minute bune, cu monede de 1 ban, 5 bani si o hartie de 1 leu.

Ce-am invatat noi astazi?

E cald. Vreau la mare.

Elogiul neglijentei

"Avem o parere nejustificat de proasta despre oamenii neglijenti. Cand nu-i privim ca pe niste imprastiati incapabili de a duce ceva la capat, ii consideram, in cel mai bun caz, niste firi comode care ne indispun prin dezordinea pe care o lasa in jur. Distrati, avand mereu aerul ca plutesc printre realitati si semeni, neglijentii au proasta reputatie de a fi frivoli. In realitate, rar gasesti oameni mai adanci, mai consecventi si mai bine asezati in lume ca firile neglijente. Ceea ce inseamna ca exista o profunzime a neglijentei pe care o confundam cel mai adesea cu superficialitatea, ba chiar cu comoditatea snoaba si cabotina.

De fapt, profunzimea unui om neglijent vine din intuitia nespus de fina cu care a fost daruit din nastere, un fel de simt al esentelor care ii ingaduie sa nu se opreasca niciodata la aparente. Dotat cu flerul de a putea discerne imediat insemnatatea de insignifianta, neglijentul este un fantast a carui atentie este mereu absorbita de orizontul interior al obsesiilor sale. Radacinile lui interioare sint atat de adanci, incat nu mai are nevoie de ancore care sa-l lege de realitate. Si daca duce lipsa de simtul detaliilor, e pentru ca poseda in exces simtul nuantelor. E ca pisica ce nu vede geamul din cauza prazii pe care o intrezareste dincolo de luciul acestuia.

Privit din afara, neglijentul pare un om lipsit de aderenta la realitate, cand, de fapt, el este o natura compulsiva, a carui imaginatie s-a concentrat asupra catorva, putine, dar foarte importante probleme de viata. E precum un somnambul ale carui vedenii sint singurele prezente demne de interesul lui. Tocmai de aceea, din randul neglijentilor se aleg marii visatori, ganditorii si vizionarii religiosi. Mistuiti de o lume a himerelor esentiale, ei nu mai au puterea de a privi cu atentie lumea concreta a semenilor. Trec prin ea cu usurinta si lejeritate. Sint ca niste mistici intr-o lume intesata de pragmatici.......Dar in mediul de electie al fantasmelor interioare, ei sint de o elevatie vecina cu inspiratia divina."

?

Doar eu stiu ce inseamna "se arata pricinica"?

Let's dress up

Imi plac hainele. Cu toate astea, nu sint innebunita dupa shopping. Nu sint genul care sta cu orele intr-un magazin, pentru ca la final sa nu se hotarasca la nimic. Imi cumpar haine repede. Adica, din punctul asta de vedere cel putin, cred ca sint mana cereasca pentru un barbat.
Cred ca niciodata nu am stat intr-un magazin mai mult de un sfert de ora, cu probat cu tot. Identific destul de repede ce imi place, imi umplu bratele de haine, de cele mai multe ori, cate 8-9 articole, intru cu toate in cabina, si daca imi plac toate, le iau pe toate, daca nu, iau ce-mi place, sau nimic.

Nu ma duc niciodata la cumparat haine, pe stilul "azi imi iau pantofi", sau "azi imi caut fusta". Ma duc in magazine cand am chef de umblat prin magazine. Si chiar imi trebuie chef si stare pentru asta.

Port aceleasi marimi de la 18 ani. Cred ca sint norocoasa.

Nu stiu niciodata cand imi cumpar o haina, cu ce o sa o imbrac/asortez mai departe. Niciodata nu imi fac combintatii prestabilite in cap. Fix in momentul in care le pun pe mine, imi vin si combinatiile. Nu din prima. Sint dimineti in care ma schimb de 5 ori pana plec. Niciodata nu ma gandesc de seara cu ce ma imbrac a doua zi.

Imi place sa ma imbrac colorat. Nu-mi plac oamenii care se imbraca tern, plictisitor si lipsit de imaginatie..

Hainele tale si felul in care le porti, te reprezinta. Sint ca o carte de vizita. Sint ceea ce oamenii vad la tine, inainte sa deschizi gura sau sa taci inteligent.
Hainele au personalitatea ta. Sau ar trebui sa o aiba. Te imbraci asa cum esti.

Iar chestia aia cu haina care nu face pe om, ci omul face haina, este un bullshit comunist, care servea drept argument pentru inregimentarea turmei imbracata in uniforma.

Cah

Simt pentru Clint Eastwood acelasi lucru pe care il simt pentru rosii. Repulsie.
Nu cred ca mai exista vreun actor care sa-mi provoace sentimentele astea.
Adica, da, mai sint actori care nu-mi plac. Nu-mi plac si atat. Dar asta nu ma impiedica sa urmareasc un film in care joaca ei, chiar daca nu-mi face o deosebita placere.

Dar cu individul asta este cu totul altceva. Imi repugna. Nu gasesc nimic artistic si creator in el. Nu-mi transmite nici cea mai mica umbra de emotie. Nu inteleg ce cauta in lumea filmului. Mi se pare abrupt ca un bolovan, sterp si arid, fara pic de sensibilitate, finete si emotie. Nu vibreaza nimic in el. Poate doar proteza. Unde mai pui ca este si batran si arata ca un mort dezgropat.

Si nu ma pune sa ma uit la un film in care joaca Clint Eastwood, sa fiu nevoita sa-i vad fata fara expresie si glasul brut, jocul fad si auster, pentru ca-mi vine sa vars. Si nu glumesc.

Ok. Sint oameni, destui, care nu reusesc sa transmita nimic. Nici prin ochi, gura, mimica, prin expresia fetei in general, nici prin gesturi, nici prin cuvinte, nici prin tacere, nici prin corp, prin nimic. Sint oameni ca o coala de hartie alba. Si pe orice parte i-ai intoarce, din orice unghi i-ai privi, nu gasesti nimic. Tabula rasa all over. Frate, da' macar tristii astia nu se apuca sa faca filme.

Singurul loc in care il vad perfect integrat este o ferma de cai/porci, pe care sa-i pastoreasca si carora sa le raneasca balegarul. Nu la Hollywood, nu pe covorul rosu, nu in lumea filmului. Care este o arta. Si taranii cowboy nu au ce cauta in zona asta.

Supercalifragilisticexpialidocious

Mama

Motive pentru care ii suntem datori mamei:

1. Mama m-a invatat SA APRECIEZ O TREABA BINE FACUTA
"Daca vreti sa va omorati intre voi, mergeti afara. De-abia am
terminat de facut curat"

2. Mama m-a invatat ce e RELIGIA
"Roaga-te sa iasa pata aia din covor"

3. Mama m-a invatat ce e LOGICA
"Pentru ca asa am zis eu,de-aia"

4. Mama m-a invatat MAI MULTA LOGICA
"Daca cazi de pe hinta si iti rupi gatul, nu te mai iau cu mine in oras"

5. Mama m-a invatat ce e IRONIA
"Plangi in continuare, si o sa-ti dau eu motive pt care sa plangi"

6. Mama m-a invatat ce e CONTORSIONISMUL
"Uita-te la murdaria de pe ceafa ta "

7. Mama m-a invatat ce e VREMEA
"Camera ta arata de parca a trecut o tornada prin ea"

8. Mama m-a invatat ce e IPOCRIZIA
"Daca ti-am zis o data, ti-am zis de un milion de ori: Nu exagera!"

9. Mama m-a invatat despre CICLICITATEA VIETII
"Eu te-am facut,eu te omor!"

10. Mama m-a invatat despre SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI
"Nu te mai comporta ca taica-tau"

11. Mama m-a invatat ce e INVIDIA
"In lume sunt milioane de copii mai putin norocosi care nu au parintii
la fel de minunati cum ai tu"

12. Mama m-a invatat ce e ASTEPTAREA
"Asteapta numai pana ajungem acasa"

13. Mama m-a invatat ce inseamna A PRIMI
"O sa ti-o primesti cand ajungem acasa"

14. Mama m-a invatat ce e UMORUL
"Cand o sa-ti tai degetele de la picioare jucandu-te cu masina de tuns
iarba, sa nu alergi plangand la mine"

15. Mama m-a invatat CUM SA DEVIN UN ADULT
"Daca nu mananci legume, nu o sa mai cresti niciodata"

16. Mama m-a invatat ce e GENETICA
"Esti exact ca taica-tau"

17. Mama m-a invatat despre ARBORELE MEU GENEALOGIC
"Inchide usa dupa tine. Ti de pare ca te-ai nascut intr-un cort?"

18. Mama m-a invatat ce e INTELEPCIUNEA
"Cand o sa fi de varsta mea, o sa intelegi"

19. Si preferata mea, mama m-a invatat ce e JUSTITIA
"Intr-o buna zi, o sa ai si tu copii. Si sper ca o sa fie exact ca si tine."

via e-mail. dar foarte, foarte misto si true.

My way

For what is a man, what has he got?
If not himself, then he has naught.
To say the things he truly feels;
And not the words of one who kneels.
The record shows I took the blows -
And did it my way!....

Dance

Man, I feel like a woman

LiberTango

Leapsa

Colectia de lepse, iarna-primavara 2009. Asta de acum vine de la Cougar.

1. SINT buricul pamantului. Si cumulul experientelor de pana acum. Si complicata. Si stangace.
2. AS VREA sa mi se indeplineasca toate dorintele, visele, planurile, aspiratiile.
3. PASTREZ toate scrisorile pe care le-am primit de-a lungul vremii intr-o cutie de pantofi. Este aproape plina.
4. MI-AS DORI sa plec din tara.
5. NU IMI PLACE sa mi se spuna ce sa fac, sa mi se dea sfaturi cand nu le solicit, sa fiu mintita, sa ma uit la sf-uri, sa stau in umbra.
6. MA TEM de apa. Rau de tot.
7. AUD chiar daca nu ma intereseaza.
8. IMI PARE RAU cand ranesc oamenii la care tin.
9. IMI PLAC oamenii inteligenti, vacantele/plecarile neprogramate, chestiile care imi suscita interesul si atentia, provocarile.
10. NU SUNT ipocrita. Nu sint punctuala.
11. CANT aproape zilnic.
12. NICIODATA nu spun niciodata.
13. RAR imi exprim sentimentele cu adevarat.
14. PLANG destul de des. Plang la filme de cand ma stiu, plang de bine, de rau. In general, atunci cand sint coplesita de emotii. De orice fel.
15. SUNT CONFUZA cand imi ratacesc punctele de reper.
16. AM NEVOIE de dragoste, liniste si echilibru. Piece of mind, cum ar veni.
17. AR TREBUI sa ma las de fumat.
18. AS PUTEA sa fiu actrita.

And leapsa goes to D-fens, Motzoc , Fly, si Bucurenci

Super trooper

Leapsa de azi, via Simina, are urmatoare tema: daca as fi eroina, ce putere as avea?

He, he, pai daca eu as fi eroina, as zbura. Asa ca Superman, cu o mana in fatza. Si cred ca as fi imbracata cu ciorapi in dungi colorate ca Sandy Bell si neaparat as avea si pelerina. Si cred ca as mai avea si o umbrela pentru aterizari. Da, ca a lui Marry Poppins. Si as putea sa zbor in toate directiile. Adica in caz de lupta corp la corp, as sari vreo 37 de metri si as aparea brusc in spatele adversarului. Sau in cap, la deruta.

Si n-am terminat. Pentru ca as mai avea o putere. As fi invizibila, dupa ce as rosti formula secreta. Eh, normal ca vreti sa o stiti si voi, da' ce credeti, ca-s fraiera sa o spun?!

Ticuri, gen

Am ticuri verbale. Nu multe, dar insistente. Si tranzitorii, sper. De bine, de rau, constientizate. Si de cand mi-am propus sa pay attention la fenomen, frate, nu mi-a convenit deloc. Le cam am pe ticuri.
Mi-e clar ca atunci cand vreau sa explic ceva nu foarte usor de pus in cuvinte, incep aproape invariabil cu: "nu stiu, ma", dupa care spun oricum ce am de spus.

Ma mai laud si cu "pana mea". Ticul asta nu-mi place deloc. Da' deloc. E cah. Si nici variatiunile pe aceasi tema "puii mei", "kilu' meu", etc, de care m-a ferit D-zeu. Mi se par si mai naspa decat pana mea.

Foarte ofertant mi se pare insa: "hai sictir!".

Evident ca si romgleza m-a atins. Once you pop, you can't stop.

Deci, ideea e ca e foarte tare sa ai si tu un tic, doua acolo! Ca e trendy, gen.

Si la o adica care-i frate faza, daca bagi la greu in discutie sintagme si expresii fara absolut nici o noima si le repeti apasat cand vrei sa subliniezi vreo idee, sau doar ca asa vrea muschii tai?! Ca doar, ce plm, fiecare vorbeste cum vrea. Ce te fute pe tine grija de Tourette-ul meu?! Coprolalie, cum ar veni.

Auzi, da' daca am renunta la ticurile astea, foarte multi dintre noi am vorbi, in cel mai bun caz despre vreme, intelegi?

Ca daca nu, am tacea, manca-ti-as.

Later and very important edit: Ioana cu Darka si Muntele, sint cum ar veni, leapsa.
Ce pana mea!

Gandacelul

Nu mai stiu exact cati ani aveam cand am invatat poezia asta, dar stiu ca de atunci n-am mai uitat-o si pot sa o recit cu acelasi patos si afectare de care eram in stare, probabil, si cand aveam vreo 6 ani. Ba acum, ma sensibilizeza si mai tare decat atunci. Mai tare decat Puiul sau Moartea Caprioarei. Saracu' gandacel...

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

Vremea

Asta-vara mi-am dat seama ca "am o problema cu vremea". De fapt, nu am realizat singura, au realizat altii pentru mine. Ok. Eu am acceptat. In sensul ca trebuie sa stiu cate grade sint unde sint, cate grade vor fi unde ma duc, etc.

In weekend, insa, am realizat si de unde mi se trage obsesia cu vremea. De la mama.

Ma plimbam cu mama pe strada.
- Destul de caldut afara pentru vremea asta, zic eu.
- De maine se raceste, pareaza mama.
- Sa se raceasca, ca d'aia e iarna, raspund eu.
- Deja s-a racit peste tot. Vor incepe ploile si se va raci considerabil. Nu e normal sa fie atat de cald. Ieri in Sofia au fost 18 grade.
- Bine, ma, Romica Jurca, ii spun eu razand.

Apoi ma gandesc ca de cele mai multe ori cand vorbesc cu mama, aproape niciodata si indiferent de cat de important este subiectul despre care vorbim, nu uita sa-mi precizeze cum e vremea, cum s-a anuntat ca o sa fie, ce catastrofe s-au mai intanplat si pe unde. Realitatea addicted. Motiv pentru care, ma trezesc gandind cu voce tare:

- Auzi, mama, tu ai cam inceput sa imbatranesti! Ce e cu interesul asta exagerat pentru vreme? zic eu, mai in gluma, mai in serios, sperand ca mama sa o ia mai in gluma.
- Pai da, imbatranesc. A propos, iti mai aduci aminte de dna. Vasilescu? Stii ca a murit? imi spune mama.

N-am nici o sansa cu mama.

In Bruges

In Bruges. Cu siguranta cel mai bun film pe care l-am vazut anul asta.
Incepe sa-mi placa de Colin Farrell. In primele 10 minute, ma gandeam ca are acelasi joc din Cassandra's dream. Nu are. Are in schimb framantari asemanatoare cu cele din Cassandra's Dream. Este eroul principal si negativ, care-ti devine simpatic si incepi sa-l vrei salvat si sa te gandesti ca, da' dar nu a facut-o intentionat, samd.

Ralph Fiennes, mi-a placut intotdeauna, dar aici chiar straluceste. Joaca si arata im-pe-ca-bil. I just love men who know how to wear a suit.

Daca filmul ar avea o ideea principala, desi n-are, cred ca asta ar fi: Se poate salva un suflet cuprins de remuscari?

Replicile mele preferate sint:

You're an inanimate fuckin' object!
Did I ask you to be his psychiatrist? No. I asked you to fucking kill him.
si un brilliant, la care am ras vreo 2 minute, spus de Farrell in tren, in timp ce-l salta politia.

Mda

So lovely

Din casa

Niciodata sa nu spui niciodata.

Aseara ma gandeam impacata, ca anul asta nu prea mai are ce sa mi se intample rau, care sa ma si surprinda.

Ei bine, azi aveam sa aflu ca ma gandeam prost.

Putin dupa pranz, eram in drum spre o intalnire. Ca de obicei, oarecum intarziata asteptam la un stop. In fata mea, prima masina de la semafor, un taxi. Se face verde, taxi-ul pleaca. Plec si eu, dupa care, dracu stie de ce, taximetristul pune frana brusc. Eu pun frana si mai brusc, desi ma vedem plonjand lejer in el. Ok. Reusesc sa ma opresc milimetric de fundul lui si tocmai cand ma pregateam sa respir usurata, aud o mare bufnitura in spate, care ma zguduie intens si pe mine si masina, si care ma mai si proiecteaza in taxi-ul din fata. Fuck!

Raman in masina vreo cateva zeci de secunde, timp in care ma gandesc ca un moment mai prost sa am masina in service nici ca se putea.

In cele din urma, cobor plina de draci, pe care intentionam sa-i vars pe idiotul din spate.

Vad o masina rosie, cu nr. BOB. Imi suna cunoscut. Ma uit la sofer. Frate-miu.
Care a reusit performanta sa o buseasca pe sor-sa in trafic.

Am ramas muta. MUTA.
Ce sa-i mai zic: nu pot sa zic ca ma bucur ca te vad?!

Dumnezeu e vanitos

Fact: Vanitatea este considerata pacat. Pentru unii chiar the favourite sin.

Bun.

Si Dumnezeu ce se cheama ca a facut?

A creat oamenii dupa chipul si asemanarea sa, ca acestia sa-l slaveasca si sa il preamaresca. Le-a impus reguli de conduita in condominiu.

Ai gresit, pac, ti-o furi. Dumnezeu e sus si vede si o sa fii pedepsit. Bine, la o adica daca calci pe bec, poti sa fii iertat daca te rogi Lui. Daca te rogi, repet. Smerit si umilit. De 40 ori, de 60, cu post negru, cu post partial negru. Cum iese la contabilitate.

Si vine un moment in care viata se termina. Si atunci te infiintezi in fata lui. Cu bune si rele. Si El zice: mda, ia sa vedem. nu mi-ai ascultat poruncile. nu ai trait intru proslavirea mea, ai indraznit sa-ti faci chip cioplit. Du-te la dracu, atunci!

Dovada mai mare de vanitate nu exista.

E greu sa fii adult

Azi la radio guerrilla. Un prezentator, nu stiu cine exact, zice:

"ieri a fost ziua internationala a drepturilor copiilor, si cu aceasta ocazie, un copil a desenat cu toata gingasia sufletului sau, (chestia asta cu gingasia spusa pe un ton ironic si superior care m-a iritat instantaneu) mai multi copii, de toate rasele, tinandu-se de mana sub soarele cald al europei unite."

pana aici sa zicem ca totul e in regula. dupa care se trezeste comentand incredibil de sfidator. in engleza.

"hey, kid, you got it all wrong. i mean: have you ever heard of unemployment?"

Ha? Mi-a scapat mie ceva?

Intre timp, s-a facut verde si mi-am continuat drumul. A propos, am condus ca o cizma azi.

Happy, happy, joy, joy

Habar n-aveti voi, cat ma bucur eu cand se schimba poza de la google!
Nu conteaza cum e poza, ce reprezinta, conteaza ca e alta poza si cand te astepti mai putin, hop, esti surprinsa: uite, iar au schimbat poza! :-)

nu stiu ce titlu sa-i pun

Cum se face ca toata lumea vorbeste despre misterul feminin si nimeni nu vorbeste despre cel masculin? Sa fie oare, pentru ca nu exista nici un mister masculin?

Sa fie barbatii atat de simpli si de usor de decriptat, as in "what you see is what you get"?

Sau, pentru ca barbatii sint mai penetranti, ca deh- asa le este lor natura-, si mai introspectivi, sa tot incerce sa inteleaga femeile. Si tot incercand ei, hopa si paradoxul: cu cat incerci sa intelegi mai tare un lucru, cu atat il complici si te complici, ca in final sa ajungi sa nu mai intelegi nimic. Si atunci apare si misterul feminin, bun de scos la rampa. El exista. But it's all in your head.

Femeile, in schimb, fiind mai mult simtitoare decat analitice, fac tot procesul asta mult mai simplu:
ma iubeste?
da.
sint multumita. e baiat bun.

sau: ma iubeste?
nu
e un porc, atunci.

Pentru femei nu exista nici un mister. Exista rationamente victimizante de genul: "de ce-mi faci asta?", reprosuri "niciodata nu esti aici", etichetari si verdicte: "tu esti de vina". La ele, chiar si in cea mai crunta confuzie, totul este clar. Nici urma de mister. Masculin.

Si de unde nu e, nici D-zeu nu cere. :-)

Me? Absofuckinglutely irresistible :-)

Sint magnetica. Nu glumesc, nu sint vanitoasa si nici nu exagerez.

Doar ca nu pot sa fiu oarba cand vad ce reactii starnesc si ce efect am asupra oamenilor.

Poate zambiti si va spuneti in sinea voastra: "cata infatuare". Nu zambiti.
Asa stau lucrurile. Jur.

Maine

Daca e adevarat ca timpul vindeca ranile, tot ce imi pot dori este sa ma proiectez in viitor si sa raman acolo. "Acolo" unde sa-mi fie bine. "Acolo" unde sa ma trezesc dimineata stransa de brate calde cu miros de somn si cu buze lipite pe ceafa. Sa caut cu privirea o pereche de ochi adormiti si fericiti, in care sa citesc "sint aici, iubita mea". Atunci am sa ma rasfat cu un marait si am sa ma lipesc de corpul tau cald si am sa te intreb sagalnic: coffee, tea, me? Iar tu, vrand sa ma tachinezi, sa-ti ridici o spranceana ca si cum ai medita intens la raspuns, ai sa-mi spui zambind strengareste in coltul gurii: tu, tu, tu, tu si tu. si cafea.

Vreau sa-mi intind mana dupa tine, de cate ori am nevoie si vreau sa ma simt in palma ta ferita de tot ce mi se poate intampla rau. Sa ma certi cand gresesc, sa ma admiri cand sint cea mai grozava, sa ma intelegi cand sint capricioasa si suspicioasa, sa ma ciufulesti cand iti sint draga, sa-mi combati ideile, sa nu te grabesti sa ma impaci de la primul colt de buza lasat in jos a bosumflare, sa fii complicat si sa ma surprinzi, sa ma faci sa rad, sa fii mandru ca sint iubita ta, sa-mi asculti amuzat toate tampeniile pe care le debitez, sa-mi pui ulei si otet in salata si sa-mi incurajezi visele.

As da orice sa-ti vad fata, cand esti intr-o intalnire si primesti sms-ul meu cu "vreau sa facem dragoste".

Ramai intentionat in spate, sa te uiti la fundul meu si crezi ca eu nu-mi dau seama. Te joci de-a nepasatorul si de-a inabordabilul, cand in realitate tot ce vrei, este sa insist sa-ti spun ca mi-ai lipsit. Chiar si 10 minute.

Cand te mangai, vreau sa-ti exorcizez toti demonii. Cand ne plimbam pe strada, vreau sa te tin de mana. Vreau sa te priveasca toate femeile, si tu sa nu ai ochi decat pentru mine. Vreau sa mancam acadele si vata pe bat si sa radem din nimic, naiv si copilaros. Sa poti sa pui degetul pe moment si sa poti sa spui: sint fericit. nu vreau sa fiu in alta parte. aici imi e locul.

Vreau sa ne privim si sa ne stim, fara sa fie nevoie sa ne spunem. Eu sa fiu tu si tu sa fii eu, sa ne contopim si sa ne apartinem fiecaruia si amandurora.

Vreau sa fiu vulnerabila si sa nu-mi fie frica. Vreau ca tu sa fii mai puternic, doar pentru ca esti cu mine.

Ai raspunsuri la toate de ce-urile mele.

In masina, cant, vociferez, rad, te sarut, ma alint, comentez si tu-mi spui: uita-te la tine. n-am cum sa nu te iubesc.

Imi place sa te musc si sa-ti simt mirosul pe pielea mea. Imi place cand esti incapatanat si botos si cand esti fascinat de tot felul de lucruri pe care eu nu le inteleg. Imi place cand citesti si esti incruntat si concentrat. Te iubesc atunci cand, serios, ca un om mare, imi povestesti gandurile si ideile tale despre viata.
Te iubesc pentru ca mi-e bine, doar pentru ca esti. Un copil mare. Si toata viata ai sa fii la fel. Te iubesc cand nu renunti. Te iubesc cand plangi, cand razi de mine si cand te alinti, desi nu vrei sa recunosti.

Iti place cand sint geloasa si posesiva si "las botul" si te umfli in pene cand simti privirile admirative ale barbatilor de pe strada, oprindu-se asupra mea si atunci te apropii de mine si ma iei de mana si-mi spui in soapta: esti doar a mea!

Sintem atat de diferiti si totusi atat de asemanatori.

Sick and tired

Cam asa o vad

Redhead

Oficial sint rosie in cap. Rosu orange. Cred ca rezist maxim 2 saptamani.

Will

t
Willing to take the risk....willing to take a chance...willing to give it a try.

Parca in romana, willing, cu sensul de mai-sus, nu are corespondent. Sau, cel putin, nu exprima la fel de bine starea de dorinta, de nazuinta, de reusita.

In romana, sensul care este asociat riscului este de cele mai multe ori, negativ. Imi doresc sa incerc/sa risc/sa-mi asum riscurile.....hm. Imi doresc sa risc, suna ca dracu'. Deja simti ezitarea si timiditatea exprimarii dorintei si de ce nu, esecul. Simti starea de dar cred ca nu o sa reusesc.

In engleza suna perfect. Puternic si determinant si hotarat si increzator. Free will like.

ps. de la blocajele din trafic mi se trage.

Azi

Nu se compara nimic cu ziua de vineri, somnul fara griji de dimineata si sentimentul de eliberare.

Si rasul. Rasul este cel mai misto lucru care ne-a fost daruit noua, oamenilor, cea mai democrata modalitate de exprimare.

Different dreams

Si barbatii plang, nu-i asa?

Se egzista ceva mai inaltator? Ha?

Am zis.
Imi pare rau ca nu gasesc varianta originala. Asta e mai de fitze, mai plictisita. Nu simti trairea. Si-i scade, asta, ...valoarea.

Stelele care cad, nu pier?

Daca mai aud pe cineva, ca imi spune ca sint o femeie puternica, ii sparg capul. Cu mana mea. De fapt nu cu mana mea, cu un baros. Sa fiu sigura ca-mi iese. Bine, pentru asta ar trebui sa pot sa ridic si barosul.

Daca ma gandesc bine acum, nici nu stiu cum arata un baros, dar suna, nu stiu, folositor scopului.

Ascult muzica. Si sint influentata de piese. De fapt, de o vreme buna incoace, sint influentata si de suflarea vantului. Si nu o spun in sensul in care as fi meteo-sensibila. Ca meteo-sensibila sint oricum.

Cred ca pe langa asta, sint nebuna. Nebuna in cel mai peiorativ mod posibil. Cat de peiorativa poate sa fie nebunia?! Nu cred ca e ca-n cantecul ala cu we're never gonna survive, unless... we get a little crazy. Cred ca e putin mai mult decat little. Cred ca un mess total.
Si cand e mess total, ce face un oligofren?

Fuge de realitate. Asta fac eu. De cand ma stiu fac asta. Baga-mi-as picioarele sa-mi bag, in capul meu de imbecila, ca nu invat nimic.

Se anunta la stiri ca vine potopul. Toata lumea fuge sa se salveze. Si eu ce fac? Vad cum se revarsa apele, vad cum se aduna si mai multe, si mai multe, stiu ca n-am colac de salvare, stiu ca nu stiu sa inot si ca sint incapabila sa ma salvez singura, si ce aleg?! Aleg sa raman dracului incotopenita, sa vad cum vine potoptul. Sa fiu eu sigura ca asta se intampla si nu altceva. Sa ma atinga. Sa n-am nici macar scuza " I didn't see it coming".

-Buna ziua? Sint eu, potopul. Am auzit ca ma tot chemati. Scuze ca am intarziat. Am vrut sa va mai dau o sansa. Stiti ca multi se razgandesc dupa ce ma cheama si am crezut...Sinteti sigura ca.....?
- A, dar intrati. Poftiti! Luati loc. Cum unde? Aici in capul mesei. Sau mai bine in camera de zi. Simtiti-va ca acasa. Nu cred ca o sa plecati prea curand. Si-n plus sint sigura ca vreau sa va ofer toate conditiile.


Si totusi carnea asta de pe mine, zvacneste a viata. Nu sint de piatra. Amortirea in care traiesc, starea asta de anchilozare, zilele care trec infiorator de greu, nu reprezinta un punct critic. Ma ascund de mine si ma doare mai mult decat daca m-as lasa libera.

Mi-e dor sa dansez. Daca as fi fost Dumnezeu, i-as fi facut pe toti dansatori.

Ce ar trebui, in fond, sa vrem de la viata asta? Ce are valoare si ce are miza?

Cam atat a fost....

..si ce-a fost, a fost. M-am hotarat. Zilele astea, am sa sterg blogul asta. Vreau doar sa mai am timp sa mai recitesc inca o data cateva randuri care-mi sint dragi, dupa care o sa apas butonul: delete.

PS: astazi mi-am luat un sandwich. era cu rosii, initial. Am rugat-o pe vanzatoare sa-mi inlocuiasca rosiile cu castraveti. A facut-o. Dupa care, am vazut ca alte sandwich-uri aveau si masline. Am intrebat-o daca poate sa-mi puna si masline. A raspuns: sigur. Si mi-a zambit. Intre timp, sandwich-ul meu era deja in toaster. A luat alte comezi. A facut alte lucruri. A scos sandwich-ul. Putea sa uite de masline. N-a uitat. A fost atenta la mine si la ce imi doream. M-am uitat recunoscatoare la ea. In momentul ala, eram convinsa ca este singurul om de pe fata pamantului pentru care conteaza ce vreau.

Asta a fost primul si singurul lucru bun care mi s-a intamplat in ultima vreme. Lucrurile pot sa fie atat de simple. Voi, oamenii, sinteti orbi cateodata. Si surzi.

Loaded

La multe capitole stau eu prost spre groaznic in ultima vreme, dar de departe cel mai prost stau cu nervii. De fapt nu stiu daca cu nervii, sau cu rabdarea. Nu am rabdare. Da' deloc. Bine, niciodata n-am excelat in zona asta, dar acum o simt cum iese din mine. Si iese si tot iese, pana cand ....ma intreb unde dracu' e rabdarea mea? Eu de ce nu am? Nu face parte din chestiile alea care se impart in mod egal la nastere?

Sint ca un butoi cu pulbere. Nici nu-mi trebuie o intepatura sa explodez. E suficient sa mi se para ca sint intepata. Sau sa simt miros de pucioasa.

Pe de alta parte, nici nu stiu daca consider rabdarea o virtute. Mai degraba, desi pentru multi poate parea ciudat, mi se pare o forma silfida de obedienta. De ce sa am rabdare sa se intample lucruri, cand la fel de bine se pot intampla pe loc, sau cel putin repede?

Nici dovada de intelepciune nu cred ca este si nu cred nici in "daca ai rabdare, lucrurile se vor rezolva de la sine". Bullshit. Daca nu poti sa le rezolvi tu si astepti timpul sa o faca in locul tau, nu inseamna ca esti intelept. Inseamna ca esti neputincios. Si ca nu ai de ales. Alta varianta activa nemaiexistand, nu-ti ramane decat sa ai rabdare.

Habar n-am de ce scriu despre asta. Sint colerica in ultima vreme. In masina ma simt de parca am carbuni incinsi sub scaun, la ghisee imi doresc sa am un compas la indemana, sa-l infig repetat in mana functionarei, cand vorbesc la telefon imi simt venele de la gat cum iau proportii, daca nu gasesc liftul la parter cand intru in bloc, deja sint incruntata.. And so on. Sint ca o bomba care se dezamorseaza putin cate putin. Mai bine explodam o data tare si stiam o treaba.

Am recitit ce am scris si m-a bufnit rasul. Mi-am inchipuit cum ar citi randurile astea cineva cu adevarat zen. Da' zen, zen, cu Yoga, Tantra si respiratii psihedelice. Parca-l si vad pe unul chel, in lotus, aruncandu-mi o privire sfredelitoare si dispretuitoare, as in "ce stii tu?! e vai de capul tau".

Asa o fi, dar pana una-alta...

Fericirea vine din interior, oricum ar fi el. Schizoid, maniaco-depresiv, obsesiv-compulsiv, paranoic, si care-or mai fi.

Com'on girl, give me your best smile

mmm, dupa cinci luni.

M-a apucat iar dragul de blogul asta. N-am mai scris din noiembrie, asta inseamna dec., ian., ... martie, aprilie, mda, cam cinci luni. Multut, ce sa zic?!
De ce n-am mai scris, habar n-am. Sau am. Ori ca pentru ca am fost foarte ocupata, ori pentru ca n-am avut ce, ori pentru ca n-am avut chef, ori pentru ca n-am avut net.
Si am mai observat o chestie. De obicei scriu pe blog cand ma plictisesc, ori cand nu mi-e bine.
De fapt, cred ca asa faceti toti. Scrii si pac, te simti mai bine. Ca mai versi din naduf. Si nu de putine ori, mi s-a intamplat ca dupa ce scriu despre ceva anume, sa inteleg mai bine, situatia adica, odata ce am randurile in fata. Probabil pentru ca scriu mai ordonat si mai logic decat gandesc.

Oricum, cand am chef de scris o fac pentru mine, intr-un mod curativ.

Cand n-am chef de scris, o fac cam ca acum. Scriu asa, de dragul vostru.

Azi am fost la o inmormantare. O inmormantare cool (stiu ca pare penibil termenul folosit in contextul asta, dar jur ca asta exprima cel mai bine ce am simtit). Cu lume impacata. Cea mai acceptata si resemnata inmormantare la care am fost vreodata. Si pentru prima data de cand sint prezenta la astfel de evenimente triste, mi-am propus sa fiu atenta la slujba. Si chiar am vrut sa o inteleg. Si recunosc ca mai mult de o treime a fost extrem de plictisitoare. Cel mai mult mi-a placut ca "trupul plange atunci cand se desprinde sufletul de el". Si mi-au mai placut discutiile femeilor mai in varsta care ziceau ca "ieri parea mai impacat, azi este trist. ii pare rau ca a murit. i se vede pe fata." Si m-am uitat si eu. N-am vazut nimic.

Oricum ar fi inmormantarile, cel mai groaznic moment mi se pare cel in care ajungi la cimitir, cand toata lumea arunca un pumn de pamant peste sicriu, sicriul ramane in pamant si lumea pleaca pur si simplu. Just like this. De cand eram mica m-a speriat ingrozitor perspectiva asta si astazi am trait din nou sentimentul asta. Parca nu-mi vine sa plec de acolo. Si as vrea sa strig dupa cei care pleaca: hei, unde plecati toti? si omul asta ce sa faca? ramane aici singur for good?!

Mi-e clar ca nu sint in stare sa accept ideea mortii in nici un fel, sau o accept in felul meu.

Gata. Nu mai am chef de scris.