Despre ambiţia cuiva de a face alt om din mine

da-ma la remaiat,
du-ma la intors, tese-ma din nou,
zugraveste-ma, pune-mi alt guler,
alta manseta, alt zbenghi,
da-mi alt numar la pantofi,
toaca-ma marunt
si umple-ma cu condimentele moralei tale,
impunge-ma cu o mie de sfaturi,
imprastie-ma in patru vanturi
si vei observa ca acolo unde cad
se umple locul de mine.

Lucian Avramescu

Jane Birkin & Serge Gainsbourg

Make the best of it

Pana ma dezmeticesc eu dupa sarbatori, va ofer spre savurare un text care are sa va scoata din amorteala iernii si hibernarea psihica.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cum ne trecem şi ne petrecem viaţa? O bună întrebare pentru mahmureala obştească de după sărbători. Eşti obosit, nu prea sprinţar la minte, dezabuzat. Te vizitează, palid, gîndul deşertăciunii (şi balastul indigestiei), cu tot alaiul lor de platitudini solemne. Ce sens au lucrurile? Cum trăim? La ce bun? Ca să mă simt cît de cît activ şi inteligent, încropesc, în grabă („în grabă“ e mult spus) un inventar: cîte tipuri de trecere prin viaţă există?

Tipul A: Subzistenţa. N-ai timp să reflectezi la rostul vieţii. Te străduieşti să obţii, mai mult sau mai puţin decent, substanţa ei zilnică, materia ei vitală. Eşti ocupat şi obosit. Abia dacă poţi savura mici episoade de refacere, în week-end sau în concediu. În rest, n-ai nici o poftă de metafizică. Speri doar să nu te lovească vreo nenorocire.

Tipul B: Consumul. Viaţa ţi-e dată ca să te simţi bine, să te bucuri, să te distrezi. Pentru asta îţi trebuie, în mod normal, mijloace, drept care e inevitabil să te ocupi niţeluş şi de cîştig. Lucrezi atît cît să-ţi asiguri răgazurile. Te defineşti prin gaşcă, escapadă, mici driblinguri erotice, chef. Vrei „trăiri“. Multe şi nu prea problematice. Dacă ai noroc, nici nu-ţi dai seama cînd ţi-a trecut vremea. Dacă n-ai, te încurci, de timpuriu, în propriile tale plăceri. Tipul B are şi subtipuri: consumului frivol i se adaugă, de pildă, uneori, preocuparea pentru imaginea de sine: te amuzi cu oarecare filozofie, eşti un artist, un original, un aventurier. Nu te laşi contaminat de meschinăriile vieţii burgheze. Arzi, eroic, lumînarea la ambele capete. Alteori, consumul e întrerupt, ciclic, de alunecări depresive, de spectrul vidului. De care încerci să scapi refugiindu-te din nou în consum.

Tipul C: Aşteptarea de sine. Ai vrea, încă din adolescenţă, să fii altfel. Simţi că eşti altfel. Aştepţi de la tine isprăvi de anvergură, dar nu ştii exact de ce natură ar putea fi acele isprăvi, nu le poţi da un chip definit. Să scrii? Ce? Să ajungi celebru printr-o performanţă specială? Care? Să faci o carieră exemplară? În ce domeniu? Viaţa se scurge în plasa unei permanente interogativităţi cu privire la perspective. Ai scurte accese de angajare, urmate de deziluzii care te demobilizează. Între timp, trăieşti din expediente, mereu convins că e vorba de ceva pasager, care nu te reprezintă. Îţi menajezi, tenace, orele libere (ca să poţi reflecta în linişte la ce-ar fi de făcut), cultivi plezirismul blînd al cîtorva tabieturi private şi te epuizezi în lungi conversaţii cu prieteni (care au o foarte bună părere despre calităţile şi potenţialul tău).

Tipul D: Pragmatismul. Ai, de la bun început, o imagine clară despre ce vrei să realizezi (confundînd, cum spunea Petre Ţuţea, idealurile cu unele scopuri onorabile): vei munci, vei cîştiga, vei avea bunăstarea ta, casa ta, maşina ta, familia ta, respectabilitatea ta. Spre sfîrşit, vei numi toate întîmplările prin care ai trecut pe drumul spre succes „experienţă de viaţă“. Vei da sfaturi celorlalţi (mai ales tinerilor) şi vei patrona, plicticos, dar senin, mari festivităţi familiale sau instituţionale. Te vei socoti un „model“, un ins care şi-a făcut datoria.

Tipul E: Căutarea de sine şi construcţia interioară. Ca şi cei aparţinînd tipului C, eşti preocupat de propria identitate, dar, spre deosebire de ei, nu reuşita publică te interesează. Vrei să obţii desăvîrşirea lăuntrică, armonia şi împlinirea alcătuirii tale de adîncime. Încerci să găseşti şi să experimentezi felurite versiuni de disciplină spirituală, frecventezi sfera religiosului, cauţi, halucinat, calea. E un parcurs nobil, dar primejdios, la capătul căruia, dacă nu ai şansa unei opţiuni limpezi, întemeiate pe discernămînt şi echilibru sufletesc, poţi eşua în sminteală, iluzie de sine şi fanatism.

Tipul F: Cercetarea şi reflexivitatea. Trăieşti cu dorinţa de a ieşi din viaţă mai ştiutor, mai lămurit decît ai intrat. „Nu vreau să mor prost!“ – spunea Alexandru Dragomir. „Vreau să înţeleg angrenajul în care am fost aruncat.“ Tot restul e subsidiar: munceşti, iubeşti, te bucuri, suferi, dar fundalul fiecărui fragment de viaţă e mereu acelaşi: cum se explică lucrurile, care (şi ce) este adevărul? Din păcate, răspunsul nu e niciodată garantat, iar primejdia unei vieţi de tip secund, anexate ideii şi implicînd neglijarea patosului ei nemijlocit e redutabilă. Din ambiţia unei bogăţii cognitive fără măsură, poţi ieşi sărăcit şi strîmb.

Tipul G: Dedicaţia. Trăieşti ca să te dăruieşti unei instanţe din afara ta, te regăseşti în faptul de a te abandona, de a ieşi din sine, de dragul unei idei, al unui proiect grandios, al unui om. Te realizezi slujind. O familie, o întreprindere, o utopie. Sau opera proprie, ipostaziată în monument exterior, care îţi va supravieţui. Pendulezi între eroism (civic) şi activism bezmetic. Între zel constructiv şi agitaţie dizolvantă. Mereu în serviciul celuilalt, rişti, adesea, să-ţi pierzi chipul.

Dacă stau să mă gîndesc bine, mai sînt încă sute de tipuri şi de combinaţii de tipuri. În fond, tot atîtea cîţi oameni există pe lume. Şi deşi mă recunosc în cîte o parte din toate cele de mai sus, despre mine n-am zis încă nimic.


jacques brel -mathilde
Asculta mai multe audio Divertisment

Happy holy days!

Voi cum sinteti? Asteptati sarbatorile cum ii asteptau bunicii nostri pe americani? Sinteti exaltati? Deprimati? Mai buni? Vi se rupe? Faceti brad? Luati cadouri? Mancati sorici? Ascultati colinde? Urati pe toata lumea? New year's resolution? Va bucura zapada si frigul? Cozonacii si colindatorii?

The Pogues - Fairytale of New York
Asculta mai multe audio Muzica

Fagged

Nu sint in stare sa mai scriu doua randuri care sa aiba sens. Cuvintele nu mi se mai leaga in nici un fel. Nu reusesc sa ma mai concentrez la aproape nimic. Psihicul meu vreau sa se odihneasca si imi transmite asta prin toate canalele. Sinapsele par sa ma lase la nevoie. I need a break.

Saptamana asta am doua obsesii:

noi in anul 2000
Asculta mai multe audio Muzica

Brain in love

Strigatul mut

Si mutii se cearta, nu? Am vazut sambata un cuplu, el si ea, ambii cu dizabilitati de vorbire. Comunicau. Isi spuneau lucruri si erau foarte preocupati de discutie si radeau si gesticulau.

Primul lucru la care am putut sa ma gandesc cand i-am vazut a fost: oare cum se cearta mutii?

Gesticuleaza mai rapid si mai apasat ca sa-si exprime furia? Se cearta cu ochii? Se pocnesc pur si simplu? Isi scriu? Bat din picior?

Imi imaginez ca o cearta intre doi muti nu are din start capacitatea si energia unei certi verbalizate. Cearta verbalizata este de fapt pleonasm.

Si daca mutii comunica mai eficient decat o facem noi?


Brahms - Hungarian Dance No 5
Asculta mai multe audio Muzica

Acum vreo doua zile, in masina seara, ma intorceam de la job. La un stop, imi aprind o tigara. Cu tigara in mana si cu mana cealalta cautand prin masina un cd cu muzica misto, observ privirile unui tip care statea pe trotuar, fumand. Un tip mistocut. Acum ca sa deschid o mica paranteaza, eu in Bucuresti barbati misto nu prea vad. Nu prea vad inseamna ca vad cam unul, maxim doi pe an. Boon. Se face verde, pornesc masina si cand ajung in dreptul lui, il aud spunandu-mi cu cea mai pedanta voce din lume: "limbi in pizda ti-as da".

Ha??

Probabil ca voi asteptati sa cititi in continuare cateva randuri in care eu, ca o doamna, sa imi exprim indignarea si stupoarea si vai, vai, vai, cum te agreseaza golanii pe strada si nu mai poti sa fii nicaieri in siguranta. Ntz.

Ce m-a uimit pe mine nu a fost verbalizarea dorintei atat de frust, ci modul in care a fost exprimata. Ca o peroratie. Si topica frazei total neobisnuita. Nu m-as fi asteptat niciodata sa aud o chestie de genul asta, spusa pe cel mai academic si pretios ton, care nu avea nici o legatura cu vulgaritatea expresiei, si cu atat mai mult nu m-as fi asteptat sa o aud pe strada, de la un tip care parea absolut in regula.

Leonard Cohen - Closing Time
Asculta mai multe audio Muzica

Baloane si sex

Sexul este stalpul si totodata etalonul oricarei relatii. Am zis.


Nena - 99 Luftballons
Asculta mai multe audio Muzica

I love to hate

Niciodata nu am crezut ca razbunarea este apanajul unei minti meschine, al unui suflet slab sau impotent. Daca exista cineva pe lumea asta care poate afirma cu onestitate ca nu a simtit dorinta de a se razbuna, este ori rupt de realitate, ori este de o platitudine desueta. Sa crezi ca iertarea iti inalta sufletul si iti aduce epoleti si medalii, mi se pare totusi adorabil, dar nu pentru mine. Sentimentul de ura si razbunare, iti poate aduce satisfactie deplina si in plus iti dezvolta din plin simtul creativ, iti mentine flacara sufletului vie, iti ofera uneltele necesare pentru a construi. E ceva rau in asta? Deloc.

Nu cred in sabloane si in doctrine sociale aberante si contrare logicii, nu cred in "principii" si regului de conduita unanim acceptate. Cred in ceea ce simt si in ceea ce-mi dicteaza logica si structura mea interna.

Daca te raportezi la viata ca la o lupta continua, atunci esti perfect constient de faptul ca ceea ce te anima in lupta este dorinta de apreciere, de putere, recunoastere, satisfactie si victorie. Cum poti invinge iertand? Ce legatura are iertarea cu succesul? O data ce ai intrat in lupta, esti automat in competitie. Iar cand esti in competitie nu te plangi de miscarile adversarului si nu te culci noaptea pe perna nadusita de ganduri inlacrimate care-ti purifica sufletul si nici nu te gandesti ca D-zeu e sus si le vede pe toate si cei care ti-au gresit vor plati candva pentru asta. Este foarte adevarat ca ei s-ar putea sa plateasca, dar sa te resemnezi la gandul unei probabilitati asupra careia nu ai nici cel mai mic control, decat eventual cateva rugaciuni asidue inainte de culcare, imi suna a gelatina si a flori de mucegai. Si de fapt, ceea ce vezi tu ca plata si ca o echilibrare a situatiei tale nedrepte, nici macar nu reprezinta o plata. Este un alt adversar care nu s-a culcat pe perna suspinand a jale sau mimand iertarea si a acceptat regulile jocului. Iar satisfactia ta in cazul asta, ar fi cea a unui pion anemic care este multumit de faptul ca regele in final, a matrasit calul care te-a eliminat pe tine din comepetitie.

Iertare vs. ura. As alege cu ochii inchisi in aproape orice situatie, ura. Ura este constructiva si totodata o recuzita importanta a unei structuri psihice puternice si integre. Ura este vie, activa, patimasa, frematanda. Iertarea este pasiva, moale, inerta, neputincioasa. Ma abtin sa comentez despre nobletea iertarii. Cati dintre noi pot ierta cu adevarat un rau suferit? Cati ar putea ierta la modul real, care o fi acela? Sa poti sa spui impacat: am iertat si sint impacat cu mine. Sa poti sa lasi in spate, eul tau, orgoliul tau, constiinta propriei valori? Nu cred ca poate sa faca nimeni asta la modul absolut si perfect sincer fata de el insusi. Vad iertarea mai degraba ca pe o acceptare a situatiei si ca pe o autopozitionare a celui care iarta pe un loc inferior.

Cred cu tarie ca satisafactia pe care ti-o da o razbunare animata de o ura sublima si perfect justificata este incomparabil mai mare, fata de "satisfactia" pe care ti-o aduce actiunea de a ierta. Iertarea nu te purifica. Te minti sa crezi asta. Si nici nu te insufleteste. Nu te face nici mai bun, cel putin nu in sensul bunatatii pe care o intelegi tu. Te face sa fii privit ca o victima sigura si a doua oara. Te face sa speri ca a doua oara "adversarul" va aprecia faptul ca l-ai iertat si nu va mai fi la fel de crud. Iertarea nu-ti aduce apreciere. Razbunarea, da. Ce preferi: sa fii iubit cum vor ei, sau sa fii temut cum vrei tu?

Cuplu

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

Ana Blandiana

Mi-e frig

Ieri, duminica, pe B-dul Magheru, la ora 2:00 pm se circula bara la bara. Si era ceata si frig si intunecat si mirosea a iarna. Si parca asteptam sa vad cum se aprind luminitele de sarbatori dintr-un minut in altul. Sa se opreasca dracului ploaia asta odata. Vreau sa ma cuibaresc in mijlocul patului pe vreo trei perne, sa citesc si sa ma uit la filme. Sint sociopata zilele astea. Iarna termenul " a culcusi" capata alte intelesuri. La fel si mirosul de lemne arse si de fum.


Nigel Kennedy-Ajde Jano
Vezi mai multe video din Muzica

Bookshelf

Pentru ca in afara patului, sint lucrul cel mai important dintr-o casa, please welcome bibliotecile pe care le visez. Inca nu m-am hotarat care imi place cel mai tare. Fiecare are un "ceva" care imi place.

Personal Assistant

Voi ati vazut ca in mai toate filmele americane, cand seful ajunge la job dimineata, aproape intotdeaua asistenta personala fuge dupa el printre birouri, ii prezinta agenda din ziua respectiva si ii pune in mana o cana de cafea? Si aproape intotdeauna cana de cafea este din aia "to go", in pahar mare de carton, gen starbucks. Si intotdeauna este EXACT asa cum ii place lui. Nici prea dulce, nici prea amara, nici cu vreun flavour care nu-i place.

Asistentul (pentru ca in cazul in care seful e o ea, atunci automat si asistentul devine un el, nu de alta, dar se stie ca persoanele de sex opus colaboreaza mai eficient pe probleme legate de job, or so I've heard), pentru ca aici vroiam sa ajung, este bun la toate. Iti programeaza intalnirile, de la cele business pana la teatru, vacante, cosmetica si restaurante. Iti face tot felul de comisioane. Daca ai draci, ai la cine sa tipi. Daca n-ai draci, ai cu cine sa-ti verbalizezi gandurile si chiar sa fii, de ce nu?, amabila si prietenoasa la un mod sincer. E prezent sau dispare dupa bunul si exclusivul tau plac. Daca ai o seara ratata, poti sa-l suni si sa-l hartuiesti, eventual si sa-i ceri sa iasa cu tine la masa, pentru ca esti stresata si obosita si n-are cum sa te lase in starea asta. Daca iubitul te-a parasit, tocmai in ziua concertului pe care iti doreai atat de mult sa-l vedeti impreuna, stii pe cine sa suni, nu?

Acum, ideal este ca asistentul sa nu fie prea frumos, dar in nici un caz urat. Sa aiba potential si o inteligenta autocenzurata, i.e. sa stii ca te poti baza pe sugestiile lui, si la o adica chiar sa fii surprinsa de cate o sclipire de inteligenta. Pe urma, ar fi perfect daca ar avea o oarecare idee, eventual cu o abordare cat mai masculina si mai subiectiva, asupra relatiilor dintre femei si barbati, pentru ca nu stii niciodata ce e in mintea unui barbat si de ce sa nu te folosesti putin de asta, daca tot ai ocazia?! In continuare, tabloul ar fi perfect intregit si foarte multe lucruri ar curge de la sine, daca el ar fi in secret indragostit de tine. Indragostit la modul discret, aproape imperceptibil. Atat cat sa te faca ca din cand in cand sa te intrebi daca ti se pare sau chiar asa e.

Hm.


air sing sang sung
Asculta mai multe audio Muzica

Marul

Erau odata ca niciodata, doi buni prieteni. Intr-o seara au mancat si au baut si au stat la povesti toata noaptea, povestindu-si cele mai intime framantari si gandindu-se cat de norocosi sint ca se au unul pe celalalt. La un moment dat, pe masa au ramas, in urma ospatului din seara respectiva, doua mere: unul mare si frumos, altul mic si stricat. Peste ceva timp, unul dintre ei a luat marul mare si a muscat din el. Celalalt, l-a privit uimit si un pic dezamagit si i-a spus:
- Chiar eram curios sa vad ce mar vei alege. Am asteptat special si nu nu am ales eu primul. Cum ai putut sa-l alegi pe cel mare, fara ca macar sa ma intrebi? Ma asteptam la mai mult de la tine, doar esti cel mai bun prieten al meu.
- Pai ce vroiai sa fac? Imi era pofta! Tu ce ai fi facut in locul meu? Pe care l-ai fi ales?, a intrebat cu o uimire sincera si nedisimulata
- Pe cel mic, normal, a raspuns prietenul lui.
- Pai ia-l atunci, a raspuns el dand din umeri mirat, neintelegand ce i se reproseaza.


Pulp - common people
Asculta mai multe audio Muzica

9/11

To love and to cherish.

Me

Sint maestra absoluta a gafelor. Problema este ca odata ce am ajuns la concluzia asta, nu-mi sesisez nici cea mai mica urma de ingrijorare, sau dorinta de a fi mai atenta. Dimpotriva, ma amuz de una singura.

Pe ultima am comis-o acum doua zile. Cu ce sa incep?!

Ca sa nu mai ramana repetent si anul acesta, m-am hotarat eu sa-l iau la Inglorious Bastards (impecabil, a propos) pe cel mai bun prieten al meu. Si-l sun, si-l sun, si-l sun si nu raspunde nimeni. Am o problema cu neraspunsul la telefon. Devin maniac compulsiva si sun intruna, pregatita sa-l si injur cand raspunde. N-am avut sansa asta pentru ca nu a raspuns deloc, motiv pentru care m-am gandit ca trebuie sa-l ating totusi cu gratia mea divina si sa-i trimit urmatorul sms: "sa ma pupi in cur". (pardon my french) Foarte multumita de mine, imi vad de drum in trafic pana cand vad ca telefonul imi raporteaza ca sms-ul a ajuns. Numai ca nu unde trebuia, ci la un client. Eram incrementita cand mi-am dat seama. Pe langa faptul ca era 10 seara, relatia mea cu clientul respectiv este una extrem de scortoasa si protocolara. Nici nu vreau sa ma gandesc ce expresie avea pe fatza cand mi-a citit sms-ul.


Imi aduc aminte ca eram in clasa IX-a cand am plecat in prima mea tabara. De matematica. Era perioada in care imi facusem primul prieten, asa speriata de bombe cum eram la vremea respectiva. Si pentru ca tabara ne-a despartit, si pentru ca probabil mi-era dor de el, i-am trimis o scrisoare si i-am spus sa vina si el. Ghinionul a fost ca el chiar a venit. Cu cortul. Pe care l-a montat chiar in fata taberei. Si cum posta romana nu a fost niciodata prea eficienta, la momentul la care a ajuns el, eu aveam alt prieten pe care il cunoscusem in tabara. Era din Constanta. To make a long story, short: cand s-a terminat tabara si am ajuns acasa, am continuat sa vorbesc cu baiatul din Constanta prin scrisori. Eu, ca un copil retard, ii scriam: "azi am avut teza la mate. mai tarziu ies pe afara cu denisa. am facut rost de ultimul album depeche mode. pa" si el:" mi-as dori sa fiu un cavaler in armura, sa ingenunchez la picioarele tale, sa privim impreuna rasaritul, te saruta cu tot dorul pamantului al tau frumos cavalar, etc"

Scrisorile erau vadit disproportionate ca stil si abordare. Asa ca m-am gandit ca trebuie sa echilibrez cumva situatia. Si am incercat sa ma exprim poetic si romantios. Jur ca am incercat. Nu am putut scrie nici un cuvant. Multimea vida. Dar am gasit o solutie. Sa ma uit prin cartile din biblioteca si sa gasesc un citat care s-ar potrivi. Zis si facut. Am gasit, am copiat si am trimis. Si eram atat de multumita de mine.

Pana in ziua in care am primit urmatorul raspuns: "mi-a placut foarte mult scrisoarea ta. totusi nu inteleg de ce ai zis "raceala bratelor tale de marmura alba". stii ca eu sint din constanta si facusem ceva plaja inainte sa vin in tabara. tu nu cumva te-ai sarutat si cu nelutu in tabara si ai vrut sa-i trimiti lui scrioarea asta?"

Secretary

Am vazut Secretary. Cu Maggie Gyllenhaal. Nu stiam nimic de filmul asta. Mi-am amintit doar ca acum cativa ani cand a aparut, am vazut afisul prin oras. Intre afis si film nu exista nici cea mai mica legatura. Am crezut ca e o comedioara easy despre secretara blonda, dumb si sexi. Nimic mai fals, incepand de la faptul ca mie nici macar comedie nu mi s-a parut.

Nu pot sa spun ca este un film bun. Nu stiu daca este un film bun, dar este un film aparte si fascinant. L-am vazut acum doua zile si inca nu mi-a iesit din cap.
Foarte multi oameni perfect echilibrati mental, ar zice probabil ca este un film ciudat, cu ciudati, despre ciudati.

Pentru mine este o poveste de dragoste foarte speciala.

Pe scurt, ea, putin deranged si tocmai iesita dintr-un spital de profil, isi cauta primul job. Si-l gaseste. Secretara unui avocat, care o avertizeaza de la inceput ca va fi boring si ca e over qualified. Avocatul, James Spader, putin anost pentru gustul meu, dar impecabil pentru rol, o trateaza initial ca pe o mobila si o desconsidera total. Lucru care ei incepe sa-i placa atat de tare, incat renunta la placerea de a se taia pe picioare cu obiectele de tortura pe care le purta in geanta ca pe sfintele moaste, pentru placerea de a fi dominata de catre seful ei.

Declicul s-a produs in momentul in care a dactilografiat gresit un document si seful, Mr. Gray s-a gandit ca e momentul sa-i aplice o corectie fizica. Mai precis vreo cateva zeci de palme barbatesti pe funduletul ei masochist. Jap-placere-jap-durere-jap-satisfactie-jap-orgasm.

Filmul este lent, negru si senzual si singurul lucru care se intampla sint starile prin care trec cei doi, mai mult ea. Pe de o parte aviditatea cu care aproape il implora pe Mr. Gray sa o chinuie si dependenta de senzatiile pe care numai el i le poate provoaca, iar in partea cealalata el, care desi aparent detine controlul total, pare totusi usor surprins si nesigur de ceea ce se intampla dar extrem de captivat de ea, in felul lui ostil si distant.

Ea se masturbeaza in toaleta biroului gandindu-se cum Mr. Gray o va poseda, Mr. Gray se masturbeaza pe fundul ei in timp ce un client asteapta la usa, ea mananca 4 (patru) boabe de mazare la o masa, pentru ca atat i-a ingaduit el, ea face pipi imbracata pentru ca nu avea permisiunea lui sa se miste. Si nici o scena nu pare aberanta, gratuita sau penibila. Fara ele nu ai putea intelege personajele.

Sint doi oameni singuri care s-au gasit fara sa se caute. Care se intregesc si se implinesc perfect. Care-si completeaza alienarile. Este foarte altfel filmul asta.

Desi relatia lor pare relatia tipica sadic-masochista, ea este cea care deschide, conduce si stabileste traiectoria relatiei, lucru care echilibreaza intr-un fel straniu balanta puterii. And who's to say that love needs to be soft, easy and gentle?

Maggie Gyllenhaal este desavarsita in rolul asta. Atat de autentica prin gesturi, mimica si actiuni incat aproape ca nu are nevoie sa deschida gura pentru a se exprima.

Si cu siguranta nu este un film de mainstream.