Friday, April 27, 2007

Eu pe cine citesc?

Vi s-a intamplat vreodata sa va vina un chef naprasnic sa devorati cartile unui anumit autor?
Asta mi se intampla mie acum. M-am repezit inflacarata spre biblioteca sa-l gasesc pe Caragiale. Orice, Momente, Schite, Teatru, orice. Si nimic. Nimic n-am gasit. N-am nici o carte de Caragiale in toata casa. Pentru ca le-am lasat la mama. Sa-mi fie rusine! Si asa aveam un chef de d'ale lui Mitica, de un angel radios, de cap ai, minte ce-ti mai trebuie, de triumful talentului, de Trahanache, de Mita si moftangii.
Doua la primarie, doua la prefectura....si la mine, praful de pe toba.
Mi-e dor de Caragiale de intru in sevraj. Este monumental.
Maine dis-de-dimineata intru in prima librarie pe care o vad.
Pentru ca nebanuite sint caile Domnului, dar parca nici una nu-i ca internetul, mi-am procurat totusi, prima doza, free:
Cum se inteleg taranii? Voila:
Straja satului vine la casa unui ţăran şi-i bate în geam. Se încinge o conversaţie: - Hei, mă din casă! - Cine? - Tu! - Eu? - Păi cine! - Ce-i? - Cum ce-i? - Păi ce-i? - Ai o scrisoare! - Cine, mă? - Tu. - Eu? - Păi cine. - Ad-o-ncoa! - Ce, mă? - Scrisoarea. - Ce scrisoare? - Ştiu eu ce scrisoare? - Trebuie să plăteşti! - Ce, mă? - Cum ce? - Ce să plătesc? - Porto. - Cine? - Tu. - Eu? - Păi tu. - Ce porto, mă? - Iaca, porto. - Cum aşa? - Păi, ştiu! - Nu-i plătită? - Ce? - Scrisoarea. - Ehei! - Cum ehei? - Ai să dai, măi! - Ce? - Bani. - Ce bani? - Porto. - Cât, mă? - Ce cît? - Câţi bani, mă? - 15. - Cum 15? - Păi! - Dar de ce, mă? - Nu ştiu. - Iaca 15. - Aşa. - Ei, dă-mi-o! - Ce, mă? - Scrisoarea. - Ce scrisoare? - Care ai adus-o. - Eu, mă? - Păi cine? - N-am adus-o. - Păi cum? - Nu-i la mine. - Asta-i! - Cum asta-i? - Unde-i, mă? - Cine? - Scrisoarea. - La primărie. - Ba la dracul! - Ba, aşa. - Păi, cum? - Să te duci să ţi-o iei.
sau

RICĂ (intră, se opreşte pe prag, vede pe Veta în spate, răsuflă din adânc, pune mâna la inimă şi înaintează în vârful degetelor până la spatele scaunului ei; cade în genunchi şi începe cu putere): Angel radios!
VETA (dă un ţipăt, se scoală şi fuge în partea ceailaltă a scenii făcându-şi cruce şi scuipându-şi în sân): A!
RICĂ (întorcându-se în genunchi spre partea unde a fugit ea): Angel radios! Precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă, de când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul raţiunii; da! Sunt nebun...
VETA: Nebun! (strigând.) Săriţi, Chiriac! Spiridoane!
RICĂ: Nu striga, madam, (se târăşte un pas în genunchi) fii mizericordioasă! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat.
VETA: Turbat?... Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine eşti, ce pofteşti, ce cauţi pe vremea asta în casele oamenilor?
RICĂ (se ridică şi se apropie de dânsa tăindu-i drumul): Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr şi nefericit, care sufere peste poate şi iubeşte la nemurire.
VETA: Ei! Ş-apoi? Ce-mi pasă mie! (după o mică reflecţie.) Vai de mine! Ăsta e vun pungaş: a aflat că nu-i dumnealui acasă şi umblă să ne pungăşească. (tare strigând.) Chiriac! Spiridoane! Săriţi! Hoţii!
RICĂ (cu mâinile rugătoare): Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă; aibi pietate! M-ai întrebat să-ţi spui cine sunt, ţi-am spus. Mă întrebi să-ţi spui ce caut... Ingrato! Nu mi-ai scris chiar tu însuţi în original?
VETA: Eu?
RICĂ:
Da! (se ridică.) Nu mi-ai scris să intru fără grijă după zece ceasuri la numărul 9, strada Catilina, când oi vedea la fereastr că se micşorează lampa? Iată-mă. M-am transportat la localitate pentru ca să-ţi repet că te iubesc precum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea.
VETA: Adevărat, domnule, parol că eşti nebun. Visezi; ţi-am scris eu dumitale vreo scrisoare? Auzi obrăznicie! Ştii dumneata cu cine vorbeşti?
RICĂ: Cum să nu ştiu? În van te aperi. Şi tu mă iubeşti pe mine, nu mai umbla cu mofturi. Te-am văzut d-atunci seara de la "Iunion"...
VETA: De la "Iunion"? (caută cu gândul.)
RICĂ:
Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini. Când am aflat că şezi pe aci, te-am curtat la nemurire şi m-am informat prin băiatul de la cherestegeria lui cumnatu-tău cum stai cu familia ta. Am aflat că acum eşti liberă, ţi-am scris prima mea epistolă într-un moment de inspiraţiune, ai primit-o, mi-ai răspuns să viu, şi am venit... pentru ca să-ţi repet că: (cade iar în genunchi) nu, orice s-ar zice şi orice s-ar face, eu voi susţinea, sus şi tare, că tu eşti aurora, care deschide bolta înstelată într-o adoraţie poetică, plină de... (urmează declaraţia foarte iute până ce-l întrerupe Veta.)
VETA (a ascultat cu mult interes toată tirada lui Rică şi-l întrerupe izbucnind de râs):
Ha! Ha! Ha! Acu înţeleg eu tot! Ha! Ha! Ha!
RICĂ: Râzi, râzi, ingrato, de amoarea mea?
VETA: Da' cum, Doamne iartă-mă! Să nu râz?... Vezi bine că râz. Apoi ştii dumneata cu cine vorbeşti?... Mă cunoşti?... Ştii bine cine sunt?
RICĂ: Cum să nu ştiu! Tu eşti angelul visurilor mele, tu eşti steaua, pot pentru ca să zic chiar luceafărul, care străluceşte sublim în noaptea tenebroasă a existenţii mele, tu eşti...

si
Omul care despreţuieşte orice ocupaţie de imediată utilitate şi pentru el şi pentru lume şi se dedă la nobila profesiune de gânditor — se numeşte un intelectual. Sunt mii şi mii de unelte-n lume: glonţ şi năvod, plug şi sapă, teslă şi rândea, ciocan şi nicovală, cot şi terezii — cine le mai ştie pe toate? — un întreg arsenal inchizitorial! fără acesta omenirea n-ar putea stoarce binele ei din sânul naturii, din sânul mamei crude, care mai totdeuna trebuie apucată strâns în cleşte, canonită, bătută până la sânge, ca să-ţi dea o picătură de lapte. Ei!... Intelectualul e prea blând fiu ca să-şi maltrateze cumva mama. Mâna lui, care n-are altă menire decât să treacă uşor pe frunte-i, s-ar murdări la atingerea vreuneia dintre uneltele de tortură. Intelectualul a venit în existenţa terestră înarmat cu o uneltă mult mai nobilă, o zestre divină: gândirea!
Acu... deştept ori ba, spiritual ori nerod, cu scaun la minte ori lovit cu leuca — astea sunt întrebări absolut indiferente; e destul că poate zice cu toată siguranţa:
„Eu?... Eu sunt un intelectual!"

sau,

Onorat aughitoriu,
Vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda grămakica în jenăre şi apoi numai doară ghespre metoda intuikivă şi ghespre răspunsurile neapărake, neţăsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijinţii şcolerului!"
Aşa începe d. conferenţiar. Cui nu a asistat la conferenţa aceasta trebuie să-i spunem că pedagogul pune întrebările şi presupune şi răspunsurile. Aşa că urmarea, deşi s-ar părea o conversaţie între pedagog şi şcolar, este însuşi corpul conferenţii. Iată rezumatul acestei superioare opere didactice.
Urmează conferenţiarul:
Pedagogul:
No! ce-i grămakica?
Şcolerul: Grămakica iaste...
Pedagogul:
No că-z ce iaşte? că-z doar nu iaşte vun lucru mare.
Şcolerul numai apoi se răculeje şi răspunghe:
grămakica iaşte o ştiinţă ghespre cum lucră limba şi lejile mai apoi la cari se supune aceea lucrare, ghin toake punturile ghe veghere.
Pedagogul:
Bravo, mă! prostovane! (îi zic aşe doară nu spre admoniţiune, ci spre înghemn şi încurajare). No, acuma, spune-ne tu numai cum se împart substankivele? Şcolerul, la întrebarea aceasta a mea doară, musai să răspunză, neţăsare, amăsurat priceperii şi răţiunii sale:
Şcolerul: În substankive care se văd şi substankive cari nu se văd - reşpeckive concreke şi abstracke!

Cineva sa ma opreasca. Sint in transa.

Wednesday, April 25, 2007

Eu, tu si mass-media

Mie nu-mi plac relatiile in care partenerii nu se "cearta", in care nu au nimic sa-si reproseze, in care totul merge ca uns si toata lumea este zen. Mie-mi plac relatiile cu frecusuri, suisuri, coborasuri, una calda, doua reci, patruzeci calde. Si-mi mai plac relatiile in care se discuta mult. Mult si despre orice. Si-mi place ca daca la patru dimineata, vreau sa vorbesc despre Orhan Pamuk, pacea mondiala, sa-mi barfesc o colega care ma agaseaza sau am dileme existentiale cu privire la culoarea parului, pe care n-ar fi mai bine oare s-o schimb?, sau pur si simplu ma trezesc pentru ca am visat urat, ei bine, am pe cine sa trezesc. Ba chiar cu mari sanse sa si participe la dialog. :)
Mie-mi place sa ma cert, ca sa fiu impacata sau sa impac.
Ador momentele de mici tensiuni intr-un cuplu, atunci cand, dupa o asazisa cearta, amandoi stau imbufnati in colturile lor, fiecare cu monologurile lui imaginare.
El: nu, nu, clar. acum nu trebuie sa mai cedez. sa vada si ea cum e. uita-te la ea cum face pe suparata. tot ea. sa ramai suparata atunci pana cand o sa te impac eu. ce sa-ti spun?! mof-turi. este incorigibila. m-am saturat si de fitzele si de capriciile ei. ma intreb cand o sa se trezeasca ca sa vada realitatea asa cum e? pana atunci o sa intru in silentio stampa. sanatate. dar oare am gresit si eu? chiar sa sufere din cauza asta? mm, pare destul de ingandurata. she's so childish. of, o iubesc asa de tare cand este botoasa. as lua-o in brate acum....
impreuna cu anima....este incredibil. absolut incredibil. cum poate sa-mi spuna toata lucrurile astea? de parca n-ar sti ca ma raneste. si cum ma privea cand imi arunca in fata toate rautatile alea. ok, nici eu nu sint perfecta, dar nu pot suporta gandul ca el chiar gandeste asa despre mine. hmm, ticalos fara inima. fac pariu ca-l doare-n cot acum de toata discutia asta. foarte bine. te doare-n cot? pe mine nici macar acolo....mm, pe undeva are dreptate, totusi. of, it hurts. daca m-ar lua in brate acum...
Si cum stau ei asa, cu ganduri ping-pong, incep sa butoneze telecomanda in ideea de a gasi ceva care sa-i scoata din starea asta de mutenie tampa. Si atunci, ca-n legile lui Murphy, se intampla ca imaginile de pe toate posturile sa aiba legatura cu cearta lor, intr-un mod foarte misto. Ori sint ultimele secvente din Casablanca, ori cineva jura dragostea eterna altcuiva, ori se alearga doi indragostiti pe o plaja pustie, pe Discovery, Cleopatra tocmai il cunoaste pe Marc Aureliu, pe Animal Planet se reproduc mamiferele, pana si canalele de stiri par sa fie partase la conflictul lor.
Si atunci, se cauta timid cu privirea unul pe altul, incercand fiecare sa descopere fundul de ochi al celuilalt, tematori putin ca nu cumva intentiile sa nu le coincida, si izbucnesc aproape simultan intr-un hohot de ras.
Pana la urma e buna si mass-media la ceva.

Tuesday, April 24, 2007

Lectie nedorita

M-a zguduit din temelii vestea mortii Ralucai Stroescu, manager la Ernst&Young. Este ciudat, dar primul lucru la care m-am gandit a fost ca exista oameni care-si iubesc meseria mai mult decat viata.
O femeie a murit pentru ca a muncit prea mult. Nu reusesc sa desprind gandul asta de imaginea unui negru pus la jug in lanturi, care trage, impinge, ofteaza, se opinteste, asuda, plange pe muteste dar nu are de ales. Nici viata pe care o are nu si-a ales-o el. S-a nascut in lanturi. Acum nu poate alege decat moartea, in cazul in care s-ar gandi la razmerita sau la evadare.
Dar Raluca era un om liber. Raluca si-a ales singura moartea, tocmai pentru ca nu a inteles ca este libera sa dispuna de viata ei cum vrea. A murit pentru ca nu a stiut sa spuna NU.
Refuz sa ma gandesc ca banii ar fi fost un motiv care sa o faca sa-si impinga limitele pana la limita. Cred, mai degraba, ca nu avea viata personala si ca-si cauta maslow-ian satisfactii si recunoastere la serviciu. Care veneau, slava Domnului, 24/24. Totusi este trist in lume.
Stiti momentele alea care vin in viata noastra fara sa le chemam, care ne lovesc pe oriunde sintem, care nu sint nici rare, nici dese, dar carora de obicei nu le acordam importanta pe care o merita? Sint momentele in care sintem intrebati de ego-ul nostru: si acum? incotro? De cele mai multe ori realizam doar ca nu sint multe lucruri in jurul nostru care sa ne defineasca, ca filmul vietii noaste nu urmeaza tocmai scenariul pe care ni l-am propus, si atunci ce facem? Usor dezorientati, vrem sa facem ceva, dar nu stim exact ce. Si de multe ori, aflam cand este prea tarziu.
Despre cei din conducerea firmei, numai "de bine". Pentru ei zilele de agonie de abia acum incep.

Sunday, April 15, 2007

Sa-mi traiasca!


Intai si intai ma bucur foarte tare ca blogul meu propaga elucubratii ( la elucubratiile astea trebuie sa revin) de un an de zile. Nu m-as bucura pentru aniversarea asta, pe care nici n-as fi bagat-o in seama daca n-as fi fost in pana acuta de idei.

Insa asa, pac, pac, doi iepuri.

In ultima vreme sufar de ceea ce francezii numesc L'esprit de l'escalier. Imi trec prin cap tot felul de idei numai atunci cand plec de la locul in care as putea sa le scriu/spun, cand nu sint in fata unui calculator si nici nu am nimic de scris la indemana. Stiu ca n-am mai scris de muuuult, stiu ca vreau sa scriu, pe undeva chiar ma simt ca si cum mi-as neglja un angajament.

Nu stiu ce am. Nu-mi iese nimic. M-am apucat sa scriu pe blog de cel putin cinci ori in ultimele doua saptamani si nu se leaga nimic. Tabula rasa.

Cand nu stii ce sa scrii, poti sa scrii exact despre asta: ca nu stii ce/cum sa scrii. Si pot sa iasa chestii foarte misto. Nu si mie.

Asaaa. Acum sa revin la elucubratii. Mi se pare (nu mi se pare- asa e) recitind ce am scris pe aici, ca folosesc tot felul de cuvinte, unul mai pretios decat altul. Si pe cuvant daca este nevoie de ele. Si stau sa ma pun in locul celor care nu ma cunosc si care mai intra pe aici. Eu sa fiu ei, a doua oara n-as mai intra. As iesi de aici cu gandul cine e pupaza asta si ce tot face pe desteapta atat?

Dupa ce-mi va trece pana de inspiratie, imi promit sa scriu mai simplu, mai mult si mai clar.
Pana atunci...

Friday, March 9, 2007

Depind de...

Leapsa pe blog mi se pare o joaca de-a adevar si provocare. Dan, capitan de plai m-a provocat si eu trebuie sa ma asez confortabil pe canapea, intinsa eventual, -eu, nu canapeaua-, si sa-ncep sa ma caut de dependente.

Buna, sint Carmen si sint dependenta de:

..si stau, si stau, si in prima faza mi-am zis: n-am nici o dependenta, nu depind de nimic, n-am ce sa scriu. Atunci, bine. Asta e. Scrie ca nu depinzi de nimic, ca asa esti tu..mai cu mot decat ceilalti. Hapciu. Unde e batista? Hapciu. Repedeeeee. Unde naiba e? Aha, am gasit un servetel. Uite acum imi dau seama ca atunci cand sint racita, sint dependenta de servetele.

Si asa au inceput sa curga dependentele mele. (tot imi vine sa scriu dependinte. cred ca visez la o casa mai mare. de fapt, visez sa am birou intr-o camera. numai birou adica).

Adictia care mi-a venit la prima strigare, este 3, pentru ca le vad mai bine asa, asociate.
Carti, muzica, filme. De ce? Pai e simplu. Pentru ca ele ma invata ce e bun in viata. Si pentru ca imi tin creierul treaz, imi mentin imaginatia bolnava, ma motiveaza, relaxeaza, tonifica, deconcentreaza, ma educa, ma lumineaza, ma intriga, ma rog, cam ce va fac si voua.
Internet. O fi bine, o fi rau, bucurosi ( ce-o mai face bucurenci?!) le-om duce toate, de e pace, de-i razboi. Nu, nu asta vroiam sa zic. Ma simt ca dracu sa recunosc asta, nu-mi convine deloc, dar asta e. Si cand zic ca sint dependenta, credeti-ma, chiar sint. Sint in stare sa sar pe calculator dupa ce deschid prima jumatate de ochi dimineata. De multe ori ma trezesc resemnata si consolata si-mi zic: oricum n-as putea sa-mi practic job-ul fara net. Nu pe dracu.
Apa calda. Nu pot fara dus dimineata si seara. A propos de asta, am constatat de ceva vreme ca atunci cand fac dus (baie nu-mi place sa fac) aproape intotdeauna dupa ce ma limpezesc, pe omoplatul drept imi ramane spuma. Si de acum sint curioasa si ma uit special sa vad daca este acolo si este de fiecare data. Asa ies de la dus, cu spuma pe umar, si imi pun halatul meu roz (cred ca este singura chestie roz pe care o am) deasupra.
Lapte demachiant. Nu pot sa adorm daca nu ma demachiez, chiar daca nu sint fardata. Dar este o senzatie misto, care-mi place.
Aaaa, era sa uit.
Telefonul mobil. Trebuie sa-l am si sa fie incarcat, altfel nu sint completa. Basca agenda din care stiu maxim 5 contacte pe dinafara.
Acum, n-as zice ca sint chiar dependenta, dar imi place la nebunie sa discut in contradictoriu, fie doar si de dragul exercitiului, nu de al credintei in ideea respectiva. Sa polemizez suna mai elegant, totusi.
Aprecieri. Nu glumesc si marturisesc cu mana pe inima. Sint dependenta de aprecieri. Pe care le merit.

Cafeaua, tigarile, sofatul, etc. pe astea nu le consider dependente. Sint manii. Fac parte din viata mea pentru ca eu le permit.

Daca am fost incoerenta este pentru ca am febra.

Din cate posturi am citit pe tema asta, nimeni n-a scris ca e dependent de sex. Ciudat. Si daca dragoste nu e, atunci sa facem.

Sa se aseze sub lumina reflectorului sau a lampii de la sectie, dupa caz, So what? ca-mi place foarte tare cum scrie.

Tuesday, February 20, 2007

Exercitiu

Generatie, aspiratie,
Interdictie, demonstratie
Revolutie, figuratie,
Emanatie, aberatie,

Declaratie, peroratie,
Legislatie, lamentatie
Retributie, imitatie,
Satisfactie, betie,

Compensatie, alocatie,
Subnutritie, implicatie
Explicatie, complicatie,
Educatie, malformatie

Productie, reductie,
Constructie, obstructie
Seductie, deductie,
Vocatie, hotie

Informatie, deformatie,
Opozitie, conspiratie
Institutie, separatie,
Prostitutie, decoratie

Ocupatie, populatie,
Consignatie, saturatie
Emigratie, circulatie,
Constitutie, ratie

Restrictie, militie,
Protectie, politie
Pretentie, corectie,
Atentie, detentie

Democratie, intentie,
Tehnocratie, directie
Birocratie, infectie,
Bogatie, frectie.

Wednesday, February 14, 2007

Love me if you dare

Ma salbaticesc pe zi ce trece. Nu-mi mai plac oamenii. Nu-i mai vreau langa mine si fac tot ce pot sa-i evit. Daca-i spui unui om ca e prost, se va tine scai de tine sa-ti demonstreze ca nu este asa. Ma port urat cu ei, si cu cat ma vor mai tare prin preajma, cu atat mai repede fug in directia opusa. Si alerg pana ma trezesc singura la capatul drumului. Si am ce mi-am dorit, pentru ca nu am avut grija sa-mi doresc ce trebuie. Momentele astea imi tihnesc. Ma linistesc, ma adun si ma intorc. Atunci toti se bucura de revenirea mea si eu ma bucur de bucuria lor.
Ca un arc care se intinde pe masura impulsului primit.
Nu-mi cunosc limitele. Cand ma gandesc la asta ma ingrozesc. Cu cateva mici exceptii, stiu ca limitele mele sint un teren virgin care asteapta temator prima penetrare. Mandra corabia, mester carmaciul.
Stiu ca parintii isi invata copiii inca de mici sa evite sa investeasca sentimental prea mult. Pentru ca pot suferi. Si le explica ca este mai comod daca nu s-ar implica emotional. Sau daca se implica totusi sa o faca intr-o cat mai mica masura. Copiii stiu de mici, de la primul genunchi zdrelit, ca suferinta nu e buna iar parintii lor tocmai le explica ca aceasta poate fi evitata. Si mai stiu ca parintii lor, sint singurii pe lumea asta care le vor binele. Drept urmare, ii asculta. Cam asta au incercat si parintii mei sa faca cu mine. In mare parte, le-a reusit.
Oamenii sint masochisti aproape in totalitate. Iar daca masochismul este coroborat si cu un orgoliu doar usor exagerat, atunci goana dupa senzatii asazis tari, nu va ajunge niciodata la linia de sosire.
Fara exceptie, in toate cuplurile pe care le cunosc se intampla in felul urmator: cel care iubeste mai mult, este cel care primeste mai putin, cel care iubeste mai putin, primeste inzecit mai mult decat da. Este aproape o lege a firii. Daruitorul, sa-i spun asa, cel care iubeste mai mult, este multumit cu ce are. Este asemenea unui biet calator insetat, prigonit prin desert, care vede apa foarte aproape si are senzatia ca poate sa o atinga oricand. El stie ca nu e acolo dar are nevoie sa o vada. Apa reprezinta certitudinea ca iubirea ii este impartasita. Paradoxul lipsei ca plus. Intr-un mod la fel de bizar, cel nemultumit este mai mereu acela care iubeste mai putin, dar primeste tot. Si este firesc sa fie asa, pentru ca fiind la randul lui masochist si egoist nu primeste ce are nevoie. Ar vrea sa dea mai mult, dar cuiva care nu are nevoie de iubirea lui. Vrea sa fie ignorat, sfidat, repudiat ca sa poata iubi. Iar daca primeste toate astea, pretinsa iubire se autodizolva. Si tot asa, lantul nu se inchide niciodata. Diferenta o face modul in care alegi sa-ti traiesti viata: sub semnul ratiunii sau sub semnul emotiilor.
Calcaiul lui Ahile nu incape in patul lui Procust.
Mi se tot spune ca sint ingrozitor de egoista. Sint, nu neg. Ce ma intriga este faptul ca mi se spune cu titlu de aducere la cunostinta, nicidecum cu repros. Ba chiar am senzatia ca multora le face placere ca sint egoista si ca orice ar face, nevoile si dorintele mele vor fi mereu mai importante decat ale lor.
L-am auzit odata pe un foarte bun prieten, povestindu-le unor amici despre mine: "daca vrea ceva, cere. iar daca nu obtine, isi ia singura. dar la sfarsit vine sa-ti spuna: imi cer scuze, dar chiar am avut nevoie"
Si-mi aduc aminte ca ma uitam curioasa sa observ ce gen de reactie pot avea cei care auzeau asta. Eu sint. Priviti-ma! Sint monstruoasa. Urati-ma! Huiduiti-ma!
Dar nu. Ma priveau cu drag si simpatie. Eram chiar mai atragatoare.
Lumea ma iubeste asa cum sint, pentru ca lumea este masochista.
Nu-mi vine sa cred ca eu chiar scriu randurile astea.
De maine veti putea sa ma mai iubiti? Pentru ca eu am nevoie de dragostea voastra.
Nu, de data asta nu vreau sa comentati.

Thursday, February 8, 2007

Nu-ti fie frica!

De vreo doua nopti nu dorm bine si visez urat. M-am uitat aseara la un documentar pe Discovery Science despre inceputurile lumii, Big-Bang, teorii si ipoteze, motiv pentru care am visat apocaliptic si m-am trezit in toiul noptii intr-o semi-inconstienta. M-am ridicat din pat, m-am plimbat prin casa, am iesit pe geam si am incercat din nou sa adorm. Degeaba. Si am ramas asa, la frontiera dintre somn si realitate multa vreme, urmarita de figura unui savant care aparea cu persistenta in documentar. Monstruos. Monstruos intr-un mod care-ti zgarie psihicul. Am inchis ochii si mi-am scuturat capul, nadajduind ca imaginea groteasca care ma bantuie are sa dispara. Dar nu, nu, nu si nu. Ranjetul ala macabru din care mijeau dintii galbeni, ranjetul ala infiorator tintuit intr-un cap aproape descarnat m-a torturat toata noaptea. Parea ca vrea sa urle dar nu are voce. Capul mare, nefiresc de mare pentru mana de corp cu care se continua, cu ochi mari albastri, avea ceva paradoxal. Urla cu ochii intr-un mod hipnotic. Gura inumana iti dizolva frica in transpiratie. Cu toate astea, era un monstru inofensiv si neputincios. Mi-e teama ca nu-l pot descrie asa cum il am fixat pe retina. Am vrut sa ma trezesc dimineata si sa realizez ca totul nu a fost decat o halucinatie. N-a fost asa. Imaginea colosala m-a urmarit si a doua zi.
Dupa-amiaza am avut o intalnire si am inceput sa suprapun, fara sa-mi dau seama, figura interlocutorului peste asimetria perfecta a chipului din noapte.
Pana la urma, devenim ceea ce sintem.

Monday, January 29, 2007

Enigme rezolvate

Din ciclul "daca nu ai copii, sa-ti cumperi": "si baietii au pasarica, doar ca la ei, pasarea are coada mai mare".

Wednesday, January 24, 2007

I feel charming, oh, so charming it's alarming...


Mirror, mirror on the wall...

I feel pretty
Oh so pretty, I feel pretty and witty and bright
And I pity any girl who isn't me today
I feel charming, oh, so charming
It's alarming how charming I feel
And so pretty
That I hardly can believe I'm real
See the pretty girl in that mirror there?
Who can that attractive girl be?
Such a pretty face
Such a pretty dress
Such a pretty smile
Such a pretty me!
I feel stunning
And entrancing
Feel like running
And dancing for joy
For I'm loved by a pretty wonderful boy
GIRLS: Have you met my good friend
Maria: The craziest girl on the block?
You'll know her the minute you see her
She's the one who is in an advanced state of shock
She thinks she's in love
She thinks he's in Spain
She isn't in love
She's merely insane
It must be the heat or some rare disease
Or too much to eat or maybe it's fleas
Keep away from her Send for Chino
This is not the Maria we know
Modest and pure
Polite and refined
Well-bred and mature
And out of her mind!
Miss America, Miss America, speech! Miss America, bravo, speech!
MARIA I feel pretty, Oh so pretty
That the city should give me its key
A committee should be organized to honour me
I feel dizzy I feel sunny I feel fizzy and funny and fine
And so pretty Miss America can just resign
See the pretty girl in that mirror there (What mirror, where?)
Who can that attractive girl be? (Which, what, where, whom?)
Such a pretty face
Such a pretty dress
Such a pretty smile
Such a pretty me!
MARIA & GIRLS I feel stunning and entrancing
Feel like running and dancing for joy
For I'm loved by a pretty wonderful boy

Wednesday, January 17, 2007

....mmmoody

E clar. Sint defecta. In mod sigur, genetic am fost programata gresit. Poate ca mama si tata au fost frati cand erau mici. Nu stiu. Nimic nu m-ar mira. Cum la fel nu-mi pot explica de ce fac ce fac, cum fac, intr-o groaza de cazuri. Non-sensul este un termen care ar putea sa explice multe lucruri, pentru altele, insa, nu exista termeni definitorii. Sint si atat, ca asa vor ele sa fie.
Adica, vi s-a intamplat vreodata sa plangeti pentru ca cineva, extrem de bine-intentionat de altfel, a vrut sa va faca ordine in portmoneul care arata ca al lui George Constantza, si sa va arunce, (de fapt, nici macar sa arunce, doar sa puna deoparte) un calendar din 2000 cu harta metroului ( cu care oricum nu mergeti) si sa incepeti sa plangeti dupa calendar?!?Si cand zic plans, ma refer la plans adevarat cu lacrimi curgand pe obraji printre suspine.
Sau. Vi s-a intamplat sa va uitati la o emisiune pentru suflete neprihanite si sa vedeti cum o fata din public, castiga printr-o tragere la sorti un premiu, o sedinta de coafat? O fata foarte simpatica, tinerica, frumusica. Toate bune, pana aici. Numai ca fata nu avea un ochi. Sau avea, ma rog, dar nu vedea cu el. Dar urma sa fie coafata precum Heidi Klum. Si ce-am facut eu atunci? Ei bine, am inceput sa rad cu spasme si nu m-am putut opri vreo jumatate de ora. Doamne si cum am putut sa rad. Ca-mi aduc aminte si ma bufneste rasul si acum.
Cine mai plange cand se uita la documentare pe Discovery? Si cine mai rade la inmormantarea unui coleg de liceu? Sau cine-o da din plans in ras, sau invers? Mai bine sa tac. Bine, bine, inca una si gata. Inelul mi l-am pierdut in cutia de viteza a masinii. La un stop.
Asa ca, daca azi sint Demolition Woman si maine sint Fetita cu chibriturile, asta sint. Take it or leave it!

Friday, January 5, 2007

Portocala Orange

Daca Orange-ul a ajuns la 8 milioane de abonati, nu-i degeaba. Si daca eu am fost abonata Orange de cand ma stiu, iar n-a fost degeaba. Si daca in Decembrie mi-am facut abonament Orange, asta chiar ca e degeaba, ba mai mult, am primit urmatoarele pentru 4 USD (pe care nici nu stiu cand va trebui sa-i platesc):
-180 minute in retea, in weekend si oricand cu trei numere favorite pe toata durata abonamentului;
-180 minute nationale gratuite, diponibile oricand, lunar in primele 8 luni;
-180 minute in retea, gratuite, disponibile oricand, lunar incepand cu luna a 9-a, timp de 3 luni.
-120 minute internationale catre Europa, SUA, Canada, valabile in primele trei luni;
-25 SMS-uri/luna in primele patru luni;
-25 MMS-uri/luna in primele patru luni;
-25 minute nationale pe viata, incepand cu luna a 9-a;
-minute cadou lunare, corepsunzatoare unei vechimi de 8 luni in retea;
-puncte Thank you reprezentand 30% din creditul consumat
-reducere la factura, corespunzatoare creditului ramas in momentul trecerii la abonament (si mai avem vreo 15 USD pe cartela)
-100% discount la plata abonamentului in primele 4 luni.
-plus un telefon Nokia 1112 gratuit, pe care i l-am facut cadou mamei.
-plus o husa pentru telefon, foarte haiosa.
-plus o cartela PrePay cu numar si credit de 6 USD.
Da!? Who's the bitch now?

Tuesday, January 2, 2007

Coana Joitica fata cu reactiunea

Exista oameni, din pacate putini, care-si sustin punctele de vedere intr-un mod foarte calm, echilibrat, cu eleganta unui delfin care face salturi in apa, firesc, fara sa aiba nevoie de trambulina pentru a crea spectacol, pentru a-si capt(iv)a auditoriul sau pentru a fi pertinenti.
Sint acei oameni, pe care ai ocazia sa-i intalnesti de putine ori in viata, care te subjuga prin naturaletea discursului, prin fluiditatea ideilor si prin felul in care iti transmit scurt-circuite la creier, pe care le vor inapoi, de la tine, partenerul de dialog, mai intense, ca o unda propagata in spatiu.
Vreau sa va arat care sint limitele cunoasterii mele, pentru ca voi, cei care ma ascultati, sa le corectati, completati si largiti. Si acelasi mesaj ajunge inapoi la receptor iar discutiile care se nasc in felul acesta sint absolute minunate.

Dar mai sint, -si astia chiar sint o majoritate zdrobitoare-, cei care discuta numai pentru a-si etala cunostintele. De cele culturale zic. Si asta n-ar fi nimic, daca nu ti le-ar prezenta cu valoare de adevar suprem, in mod obligatoriu pe un ton ridicat, care nu accepta replica. Cam din aceeasi categorie cu cei care ies prin cluburi de fite pentru a fi vazuti. Recunosc ca am vazut mai multe femei decat barbati, care sa faca asta. De fapt, un anumit gen de femeie. Go figure!

Mie oamenii astia nu-mi plac, dar deloc. O data pentru ca mi se pare ca agresivitatea cu care inteleg sa-si expuna ideile are in spate un complex, o nesiguranta de sine, sau, cum ar zice un prieten de-al meu, un complex de superioritate grefat pe unul de inferioritate. Nesiguranta genereaza frica, iar frica determina aparitia agresivitatii. In al doilea rand pentru ca nu reusesti sa inchegi un dialog cu ei, ceea ce face discutia extrem de plictisitoare si in al treilea rand pentru ca te agaseaza cu suficienta lor limitata. Stai frate acasa, vorbeste in fata oglinzii cocotat pe un taburet, pune o banda cu aplauze dupa ce termini, pentru ca iti esti de ajuns tie si atat.

Desi, cateodata prezenta lor la tot soiul de strangeri este chiar misto, ca mai condimenteaza atmosfera. Mai ai si tu de ce sa razi, pentru ca de ignorat nu poate fi vorba, nici gand sa te lase. Ii identifici repede in peisaj, datorita pozitiei corpului, pe start continuu si a modului in care inteleg ca trebuie sa participe la orice discutie, evident ca fara sa stie despre ce este vorba, sau in cel mai fericit caz, au o vaga idee despre subiect, dar exact pe aia trebuie sa o stie toata lumea... Si la urma urmei, rasul e benefic. Uite, asta insemna sa iei partea buna a lucrurilor.

Inchidem paranteza rotunda, deschidem paranteza patrata…..

…si apare Ea in mijlocul unei discutii despre filmul Portocala Mecanica, si zice ca o atotstiutoare ce e, si altruista pe deasupra, ca doar vrea sa-i lumineze pe toti.
Ea: .. ah, da, stiu, e de Tarkovski, n-am rezistat sa ma uit la el, prea violent. (ta-na-na…primul gong)
Un EL: Nu, e de Kubrick, si e un film foarte bun.
Ea: ah, da? De Tarkovski am vazut altceva. Imi place foarte tare Tarkovski. (ta-na-na ..al doilea gong)
Eu (chiar curioasa ce a vazut): Calauza?
Ea: Nu.
Eu: Solaris?
Ea: Nu.
Eu: Andrei Rubliov?
Ea: ..aa, nu, nu cred.
Eu: Copilaria lui Ivan?
Ea:…nu, parca nu
Eu: Oglinda?
Ea:..parca nici asta, dar oricum eu am vazut filme de arta de un regizor japonez, (acum sincera sa fiu, a zis si-un nume si nu era Hashimoto) imi place foarte tare.
(ta-na-na, sfarsitul primei parti dintr-o serie extrem de lunga)

Inchidem paranteza patrata si concludenta. Mai luati si voi o pauza ca prea le stiti pe toate.
Vanity, definitely my favorite sin. Whoo-ah!

Thursday, December 28, 2006

Florin Chilian - Zece

Are piesa asta un "je ne sais quoi", care te trimite intr-o transa stenica, dorindu-ti doar sa fii.....

Monday, December 25, 2006

Purple Xmas


Am vrut un brad mov pentru Craciunul asta. Nu am putut sa-l fac asa, pentru ca nu am gasit ornamente foarte misto, nici macar dragutele, asa ca l-am facut rosu cu auriu, cum il facem de vreo trei ani incoace. Si a iesit tare dragalas impodobit cu dragoste, colinde, miros de cozonac, cald si imbietor in casa, vin fiert, atmosfera idilica pentru impodobirea bradului. Fer-me-ca-tor. Mosul a fost tare darnic si mi-a adus jucaria asta, dupa care sint realmente innebunita. M-am necajit putin pentru ca exact cand vroiam sa-i testez capacitatile, Orange-ul avea probleme cu reteaua.
Nu stiu cum vor fi zilele urmatoare, dar stiu sigur ca am sa merg la ai mei, am sa ma-ntalnesc cu prieteni de care n-am avut timp in ultima vreme, am sa vad multe filme si am sa vorbesc mult la telefon. De citit n-am chef zilele astea. Dar am sa ma gandesc la New Year's Resolutions. Si sper sa le oranduiesc ceva mai bine decat anul care tocmai se incheie.

Friday, December 22, 2006

Madeleine Peyroux - I'm All Right

He sang Christmas songs in bed... well, do you?
Gata, am plecat dupa cadouri.


This one is for Maya. Pentru ca de cate ori il ascult, ma gandesc la ea.

..Tell me if you got a problem
Tell me if it's in your way
Tell me if there's something bothering you
Tell me what should I say
You know I'd do anything
You know I'd change the world
You know I'd do anything for my little girl
Tell me if you got a problem
Tell me now what's inside
Show me if you broke your heartstrings
You know you never need to hide
You know I'd do anything
You know I'd paint the sky
You know I'd do anything for you, my guiding light
Cause you're my Star, shining on me now.

Tuesday, December 19, 2006

To beta or not to beta?

Dragi crestini curati la suflet si cu frica de D-zeu, daca nu e cu banat, as dori sa ma lumineze si pe mine cineva ca pe bradul pe Craciun. De ce treceti toti pe beta? Stiti ceva ce eu nu stiu? Si cu voia d-voastra, trebuie sa va anunt ca eu pe blogurile beta nu pot sa mai pun comment-uri. Adica eu incerc, incerc, ma enervez, renunt in cele din urma, plina de frustrari, ca vreau sa zic ceva si n-am unde, si la tribuna Parlamentului nu cred ca mai am loc sa vin si eu cu problemele mele. Asa ca, va rog pe voi, astia cu bloguri, sa ma eliberati de frustrari si sa-mi aratati calea. Care este. Sarbatori supercalifragilistice!

Thursday, December 14, 2006

La Multi Ani, Florin Chilian!

L-am vazut in seara asta la Radu Moraru. Este ziua lui si este trist. Sau asa l-am simtit eu. Si mi-am adus aminte de interviul pe care i l-am luat anul trecut, cam pe vremea asta, cand eram noi tineri si cutezatori si cand credeam ca vom face o revista cum n-a vazut Parisul. Si daca revista nu a fost sa fie, ma simt datoare si putin vinovata fata de Florin, motiv pentru care pun interviul aici.
Eu:Ti-a mai luat interviu pana acum un avocat?
F. Chilian: Numai in particular.

Te previn ca s-ar putea sa sune mai mult ca un interogatoriu decat ca un interviu. Cum arata o zi obisnuita in viata lui Chilian atunci cand nu are concerte?
Ma trezesc cand vreau. Pe la 10, 11, 12, 13. Imi fac o cafea, intru pe net, imi iau posta, in general raspund la cam toate email-urile, mai iau chitara, mai studiez, ma mai enervez, uneori ies prin oras. Programul de seara depinde de ce am chef. Ma mai duc..am eu niste locuri ale mele unde merg cu prietenii mei si unde nu merge nimeni altcineva.

Te recunoaste lumea pe strada?
Da. Ma cam recunoaste. Sunt om - am parte de intamplari firesti, nici jenante, nici fericite - dar si firescul a ajuns sa tina de fericire in cretinatatea asta in care traim. Lumea se cam sperie cand ma vede alaturi pe la benzina sau in supermarket-urile astea de doi lei. Nu ma intreaba cine-i "Iubi", dar imi cere autografe.

Ai o zona preferata in Bucuresti, o strada anume, o casa anume, locuri pe care iti face placere sa le vezi constant?
Nu. Nu sint tampit deloc. Nu ma atasez de obiecte si n-am nici instinctul ala de turist. Nu sint un bun turist absolut deloc. Nu ma intereseaza ce se construieste in afara unei personalitati.

Atunci nici sa calatoresti nu-ti place prea tare?
Da, asa este. Nu-mi place. Am fost de curand in China si m-am enervat ingrozitor, ca nu sint turist. Si nici nu-s gagici misto in China.

In China, da, nu prea sint…puteai sa incerci Thailanda.
Da, dar in China am fost trimis de statul roman sa va reprezint cultural..iceste.

Care este parerea ta despre transportul public din Bucuresti?
Este o intamplare de doi lei. Sint o gramada de putori si de pungasi si pe acolo, dar ce ma deranjeaza pe mine este ca nu se folosesc de spatiile destinate lor. Mai mult decat atat, nu intra in alveolele alea, se intrec in continuare asa cum s-a intamplat si in povestea aia nefericita, cu accidentul din cauza caruia a murit Vali, niste oameni adunati din sat, facuti oraseni, care nu inteleg ca multi dintre noi, care sint regulile civilizatiei urbane. Mai sint si cretinii care trec pe rosu. Si politia nu le face nimic. Altfel am o parere foarte buna, pentru ca nu il folosesc.

Cu ce te deplasezi prin Bucuresti?
Cu masina proprie si personala.

Mananci des la fast food?
Niciodata. Nu-mi place fast food-ul absolut deloc. Ma manjesc pe bot si pe maini.

Asta inseamna ca ai suficient de mult timp liber astfel incat sa te asezi si sa savurezi o masa asa cum trebuie.
Nu sint gourmand. Nu sint pretentios la mancare.Dar prefer sa mananc civilizat daca tot trebuie sa mananc.

Unde ai concertat cu cea mai mare placere?
Peste tot pe unde ma duc sa cant, cant cu placere.

Trebuie totusi sa-ti aduci aminte de un concert care ti-a placut mai mult decat altele..
Da. Este un club in Buzau. Tess. Acolo a fost cel mai misto concert. Sint concerte foarte misto, care ies asa pentru ca publicul le face asa, concerte pe care le tine publicul. Si in Bucuresti, la Laptarie am avut concerte misto, aici la Casa Eliad, la Prometheus.

Preferi salile de spectacol sau cluburile pentru concertele tale?
Asta este o intrebare pe care mi-o pun si eu. Doar ca sint foarte comod, puturos. Desi, am avut mai multe contacte cu Mircea Dianconu ca sa facem o serie de concerte la Teatrul Nottara. Dar chestia asta implica mai multe actiuni, se lucreaza cu statul ingrozitor de prost pentru ca sint inca foarte cimentati in dementa birocratica. Prea multe hartii implica mai multa munca. Prea multa munca organizatorica la un moment dat, pe care tot eu trebuie sa o fac.

Si atunci alegi varianta mai usoara, cluburile?
Aleg varianta mai lejera in care totul este aranjat de catre cineva. Aleg si prefer locurile in care se canta pe bilete de cand ma stiu. Cred ca sint unul dintre putinii care fac asta.

Ce muzica asculti?
Nu prea ascult. In masina mai ascult radio City FM.

Ai simpatii, antipatii din peisajul muzical romanesc?
Antipatii nu am. Simpatii am. Imi plac Parazitii foarte mult, Holograf, Class uneori.

Piesa “10” are o poveste?
Este o piesa veche. Cred ca are cam 6, 7 ani. Imi inchiriasem casa pentru a reusi sa fac rost de bani. Stateam la un prieten in garsoniera cu prietena lui si intr-o buna dimineata faceam un rebus si asta mi-a luat rebusul si s-a dus sa se cace. Am fost atat de suparat si am zis, “bine ma, lasa, ca pana iesi tu din baie imi fac si eu un rebus”. Si pana a iesit el din baie am facut textul piesei asteia, care este de fapt un rebus ce trebuie descifrat. Nu vine din prima.

Ce crezi ca ne place la muzica ta?
Regasirea. Asta cred si vreau eu sa se intample cu mine insumi. Nu vreau fani din aia disperati care sa-si rupa sutienele de pe ele.

Fani in mare majoritate femei?
Da, si este firesc sa fie asa pentru ca in general zona asta sensibila a personalitatii este mai vizibila, mai putin ascunsa la voi, domnisoarele.

Da, dar un barbat este cel care ne (in)canta.
Si ce daca? Exista si la noi, doar ca asa cum spuneam, este o zona in care esti confortabil cu mintea, pe niste discursuri care celor mai multi dintre noi le lipsesc ca definitie. Nu stiu cata lume o sa intelega ce tocmai am spus.

Putem sa reluam cu alte cuvinte daca vrei neaparat sa te faci inteles.
Nu vreau. Menirea unuia ca mine este sa-i aduca pe ceilalti la nivelul lui, nu sa coboare el in cacat, cacatul cotidian ca sa mai indulcesc un pic expresia. Si atunci, ca sa revenim, ce va place voua la muzica mea este faptul ca sint aceleasi ganduri pe care unii dintre voi, mai mult sau mai putin, in functie de propriile voastre resurse de a comunica cu voi insiva, vi le regasiti (gandurile) in zona ideatica in care ma misc eu. Doar ca eu le fac publice. Si mai sint si foarte talentat, asta este un noroc pe care nu pot sa-l ascund.

Nu esti modest deloc.
Nu. Modestia este pentru imbecili. Ca dovada ca nu sint foarte multi oameni de valoare care sa iasa in fata. Numai un om mare poate sa faca greseli.Si atunci asta cred ca va place. Ca va regasiti in ceea ce cant eu si ca singuratatea nu mai este atat de definitiva la un moment dat.

Ce crezi despre pirateria pe internet?
Este un rau necesar.

Rau pentru ca iti diminueaza veniturile si necesar pentru prestigiu, sau…?
Hai sa-ti spun ce am facut eu. Am dat drumul, eu am dat drumul pe net la un concert inregistrat in Laptarie. Si foarte multa lume mi-a sarit in cap. Raspunsul a fost foarte simplu si inteles dupa mult timp. Este nevoie sa se faca o legatura mai rapida intre zona in care sint eu si zona in care sinteti voi, mental vorbind. Ca sa fiu inteles mai usor. Pentru ca am dat drumul la piese care vor fi scoase peste doua albume. Proiecte care urmeaza, desi sint gata piesele, trase in studio. Cum este “Viata ca o curva”, care are sa fie peste doua albume. Si am nevoie sa citesc fundul de ochi al celor care vin la mine la concert. Sa vad o privire de genul ”da ma, stiu pe unde esti”. Sa scurtez distanta dintre mine si cei care ma asculta, sa ma ajunga din urma cel putin muzical. Pentru ca functionezi intr-un mediu care are regulile lui sociale. Cat despre faptul ca cei mai multi dintre noi preferam sa copiem muzica de pe internet, este si “meritul” caselor de discuri. Cei care copiaza muzica isi fac la randul lor un rau. Pentru ca vanzarile scad si atunci casele de discuri renunta la colaborarile cu artistii care lor le plac, si acestia se duc in neant. Nu traim noi din vanzarea muzicii cum ar fi firesc. Si atunci primul “merit” il au astia care copiaza muzica de pe internet, si atunci au muzica pe care o merita: manelele.

Cat si pentru ce folosesti internetul?
Ca sa primesc email-uri, trimit email-uri, ca sa vad ce se mai intampla, citesc presa in general cand stiu ca se scrie despre mine. Sint prea puturos ca sa ma duc sa cumpar ziare.

Mai ai timp sa citesti? Citesti in fiecare zi?
Da, citesc, dar nu in fiecare zi. Cand am chef.

Ce citesti?
Am terminat de curand “Fata de asfalt”, carte de poezie.

Citesti poezie? Mai citesti poezie?
Nu, dar mi-a daruit-o o prietena, nu ma intreba cum o cheama ca nu mai stiu, stau prost cu memoria mecanica a numelor. Si am citit de curand toata chestia aia cu Dan Brown, sau cum il cheama!?

Codul lui DaVinci si toata isteria de dupa?
Toata isteria insemnand inca patru carti. Cartea asta, ecourile cartii scrise din perspectiva bisericii, aceeasi carte scrisa din perspectiva unor cercetatori, le-am citit pe toate ca sa-mi fac o idee rotunda.

Si ce crezi acum?
Intotdeauna am crezut ca biserica este prima forma de manifestare a politicului, controlul maselor. Se pare ca sint suficient de multe lucruri reale in intamplarea asta, mai ales ca aveam unele informatii din cu totul si cu totul alte lecturi disparate.

Te-ai gandit ca poate fi privita ca o blasfemie?
Nu. De ce? Daca Dumnezeu este negru sau femeie care este problema? Nu cred ca este o blasfemie si cred ca magarii astia din biserica au facut-o curva pe Maria - Magdalena cand ea era ..o femeie. Probabil ca ei, de acelasi sex fiind, se inteleg foarte bine si n-au nevoie de sani care sa stea intre ei.

Ce inseamna pentru tine un om cult?
Habar n-am. Nu mi-am pus problema asta pana acum.Un tip care sa aiba istetime, sa aiba cursivitate in discurs, un tip care sa bata campii cand vrea el, nu cand se intampla, sa fie optionala treaba asta, sa nu aiba forma gandirii “aaaaaa”, nemaivorbind de cea a exprimarii, care sa aiba valori, care sa aiba temele de raportare legate prea putin de social, pentru ca ti-o iei rau daca te orientezi dupa ce este bine si ce este rau in social. Sint sisteme de raportare care te feresc de depresii, adica cele reale. Cautati-le la biblioteca.

Defineste cultura, subcultura si anticultura din Romania?
Cultura nu mai exista in Romania. Anticultura exista peste tot in media. Subcultura este prezenta la tot pasul, de la Gigel sau cum il cheama pe asta care lucreaza pe basculanta, in reclama aia stupida de altfel, “Gogule, probleme, ma?”, care Gigel la mine in discurs apare ca presedintele Basescu. Si atunci, de la tractoristul asta care este intaiul statator al tarii, pana la relatiile interumane.

Nu mai exista cultura in Romania pentru ca nu mai sint oameni de cultura care sa o faca?
Nu. Unul care ar fi dupa mintea mea premiantul clasei, este Andrei Plesu. Dar Andrei Plesu se ascunde, probabil asa este natura dansului, in spatele celui care face un trafic cu ciunga si cu blugi. Ca asta faceau vaporenii pe vremuri. Nu-si asuma timpul in care traieste, conditia dansului pana la urma urmei. Ma sacaie, ma enerveaza rau faptul ca toti oamenii astia care ar trebui sa fie valorosi prin ei insisi, se ascund dupa cioflingari. Si in fata ies doar curvele si imbecilii. Mai stiu o chestie, cand cineva bun nu face nimic, ne ajunge raul pe toti. Este numai “meritul” oamenilor de cultura ca s-a ajuns aici. Nu exista cultura in Romania decat in enclave. Mie imi parvin diverse publicatii, sint cateva centre de cultura, noduri de cultura la Iasi, Cluj, Timisoara, Brasov. Bai, de nu se injura astia intre ei si se fut in gura pe romaneste.

Academic vorbind..
Da, da, normal. Eu le rasfoiesc, nu le citesc de la un cap la altul pentru ca de cele mai multe ori este vorba de informatie sterila, cum este si in poezie, pentru ca tot am vorbit de poezie. Nu-mi place poezia. Am citit de curiozitate cartea aia. Nu cred in poezie. Poezia este cuvantul mort. Cuvantul are si alte dimensiuni.

Ce-ti place si ce nu-ti place in Bucuresti?
Imi place unde stau eu, imi plac prietenii mei, nu-mi plac coloanele oficiale. Cred ca pana la urma o sa opresc in mijlocul unei intersectii, sa las masina acolo si ii dau si foc.

Din spirit de fronda? Ai o problema cu autoritatile?
Am o problema cu autoritatea, nu cu autoritatile si asta tine de sanatate mentala. In rest, ce sa-mi placa, ca este un oras jegos, imputit, plin de cretini. Farmecul il dau oamenii aia misto cu care ai ocazia sa te intalnesti. Altfel este un oras micut. Ma joc pe o tema cu un cantec a propos de chestia asta : “curvele si pestii s-au dus la bodega”.

Te consideri un tip excentric, atipic?
Sint atipic prin natura fenomenului in care evoluez. Ca si tine. Dar excentric, daca bunul simt tine de excentricitate am belit-o cu totii. Cred ca da, sint excentric. De ce sint excentric, habar n-am. Dar sint.

De ce nu esti promovat mai mult, de ce nu te vedem mai mult la TV, de ce nu citim mai mult despe tine?
Pentru ca am o alta scara a valorilor. Am refuzat de multe ori sa fiu realizator de emisiuni de televiziune. Chiar iti ziceam mai devreme de tipa aia de la Protv care n-a inteles cum de sint eu in stare sa refuz o chestie pentru care altii si-ar taia o mana. Pentru ca fac ceva mult mai interesant. Fac muzica. Pentru ca asa cum am mai spus-o si ma repet, in general redactorii muzicali de radio si directorii de programe muzicale sint imbecili si se duc acolo ca sa aiba parte de sex moca cu femei bine dispuse, dornice de afirmare. Sau cu baieti, ca n-am nimic impotriva lor. Cu cat mai multi ei, cu atat mai multe pentru noi. Mediul asta care tine de muzica romaneasca este cu curul drept in sus, asteptand banane.

Cum ti-ai caracteriza fanii?
Baieti isteti. Si fete istete. Lume inteligenta, personali cu ei insisi, mai deschisi, apropiati de ei.

Mai mergi cu bicicleta?
Da. Cand am ocazia. Am avut una mai buna dar mi-au furat-o si a trebuit sa-mi iau alta. Dar costa foarte mult una cu care as vrea eu sa ma plimb.

Vrei sa comentezi in vreun fel viata politica din Romania?
O adunatura de curve mirosind a jeg si de parnaiasi care inca n-au intrat in parnaie, de imbecili si de cretini. N-am nici un cuvant bun la adresa lor dar pot sa continuu cu astea naspa vreo doua zile, ba chiar sa le pun si in expresii.

Ti-ai dori sa-mi raspunzi la o intrebare pe care nu ti-am adresat-o?
Maine sint liber toata ziua.

Sunday, December 10, 2006

De prin lume adunate si-napoi la lume date

Am fost invitata in seara asta la ziua unei prietene, intr-un restaurant simpatic la doi pasi de casa mea, pe langa Foisor. "Putin din tot", asa se cheama restaurantul. Si mai era invitat un tip, care le stie pe toate, dar le stie pe bune. Bine, ca si functia ii faciliteaza accesul la tot soiul de informatii, asta e partea a doua. Anyway, am aflat cateva chestii extrem de simpatice si interesante, un fel de can-can-uri globalo-administrative.
In Portugalia, pe autostrada, exista radare din zece in zece metri, si semafoare cam la fel de dese. Faza misto este ca daca depasesti viteza admisa legal, nu apare nici un politist sa te amendeze si nici nu ti se face fotografie, dar primul stop pe care il intalnesti este rosu. Atat. Pentru ca radarele functioneaza in tandem cu semafoarele si prevenirea accidentelor si fluidizarea traficului li se par mai importante decat sanctionarea soferului.
In Austria, se incearca si se si reuseste inlocuirea in tot ce se poate a functionarului public cu o masina automata aferenta. De ex., cartelele pentru transportul in comun le cumperi de la automate de pe strada. Si ca sa implemeteze mai rapid sistemul au facut asa: vrei sa-ti elibereze un cazier? Foarte bine. Ai doua variante: ori mergi la ghiseu si platesti 20 Euro, ori il soliciti electronic, free.
In Japonia, toti banii stau pe card si nu mai plateste nimeni cash. Toate veniturile sint declarate si dovedite. Mai dragut este ca atunci cand ai venituri declarate de 3000 Euro si ai platit cu cardul 3005 Euro, apare ca o boare Fiscul si te intreaba: de unde ai avut 5 Euro? Ca asa e-n tenis.
In Franta, pentru diminuarea fenomenului infractional, au introdus ca pedeapsa complementara, pe langa pedeapsa aferenta unei infractiuni, si suspendarea permisului de conducere. Motiv pentru care s-a redus simtitor numarul potlogariilor.
Tot aseara, am aflat de la un alt invitat la aceeasi petrecere, ca in Romania, intr-un sat de pe langa Lehliu, nu-i retin numele, exista o cutuma locala propovaduita de preotul satului. Si asa se face ca atunci cand un crestin din sat moare fara lumanare la cap, in noaptea Invierii, cineva din familie trebuie sa aduca la biserica un fel de ofranda pentru sufletul celui disparut, si anume un cocos alb viu, care sta pe pervazul bisericii in timpul slujbei, intr-o cotcodaceala si o agitatie frenetica alaturi de ceilalti cocosi, ca inteleg ca se strang destui in fiecare an. Nu puteam sa ma opresc din ras cand am auzit asta. Adica, nu aveam in fata decat o biserica de tara plina de enoriasi smeriti, eventual ingenunchiati, un popa rumen in obraji de la vinul sfintit incercand sa spuna slujba printre sughituri, si hoarda aia de cocosi agatati pe la geamuri, zburatacind fiecare in dementa lui ca intr-o exoricizare colectiva. Sfanta liturghie de Duminica. Cum dracu sa nu mori de ras?
Dar nu-mi era ceva clar in tot peisajul asta, asa ca intreb:
" Bine, si ce face Biserica cu toti cocosii astia?", gandindu-ma ca vor fi sacrificati intr-un rit secret, cunoscut numai de localnici, intru iertarea pacatelor raposatilor, ca apoi singele sa fie baut 40 zile de o fecioara neprihanita, sau mai stiu eu cum.
" Biserica? Ce sa faca biserica cu cocosii cand parintele are cinci baieti?! Ei cu ce sa creasca?"
Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac!
Acum vad ca au iesit cumva in mega antiteza, povestile astea de la noi si de la ei. A fost fara intentie, nici macar ca-n bancul cu "i-am luat si pe ei, sa-i fac de ras", n-am vrut sa fie.
Despre noi, ce sa mai zic?!
Sa zic totusi de luminitele pentru Craciun din centru, care mi se par cumplit de urate si odioase. Albastru obosit, extrem de plictisitor, de rece si de trist. Daca te simti totusi invaluit de spiritul Craciunului, te sfatuiesc sa nu vizitezi centrul orasului noaptea.