Generatie, aspiratie,
Interdictie, demonstratie
Revolutie, figuratie,
Emanatie, aberatie,
Declaratie, peroratie,
Legislatie, lamentatie
Retributie, imitatie,
Satisfactie, betie,
Compensatie, alocatie,
Subnutritie, implicatie
Explicatie, complicatie,
Educatie, malformatie
Productie, reductie,
Constructie, obstructie
Seductie, deductie,
Vocatie, hotie
Informatie, deformatie,
Opozitie, conspiratie
Institutie, separatie,
Prostitutie, decoratie
Ocupatie, populatie,
Consignatie, saturatie
Emigratie, circulatie,
Constitutie, ratie
Restrictie, militie,
Protectie, politie
Pretentie, corectie,
Atentie, detentie
Democratie, intentie,
Tehnocratie, directie
Birocratie, infectie,
Bogatie, frectie.
Tuesday, February 20, 2007
Exercitiu
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Diseño por headsetoptions | A Blogger por Blog and Web
10 thought/s:
La Sibiu, aveam un ”coleg”, de fapt colabora cu ziarul la care lucram. Era un ins de vreo 60 de ani, cu accente burgheze, jumate ungur, jumate roman, si avea o rubrica a lui. Posta saptamanal catrene, calamboruri etc din cuvinte care incepeau cu o singura litera. Alea cu litera ”p” erau dementiale. :))
De ce nu ne-ai lasat sa comentam la "Love me if you dare"? Doar nu vrei sa faci monolog pe un blog?
Nu-mi amintesc ca parintii mei sa ma fi invatat sa fiu detasat si sa nu sufar, eventual lumea in care traim ne face sa devenim asa. Dar mie personal imi place sa sufar la fel cum imi place sa ma bucur, pentru ca atunci simt ca sunt "alive".
E normal ca cel care iubeste mai mult sa primeasca mai putin, la urma urmei in asta consta iubirea: daca iubesti mai mult, daruiesti mai mult. Iar chestia cu oamenii care sunt masochisti si vor sa fie sfidati, ignorati, etc ca sa poata iubi cred ca e valabila in special la femei, care sunt atrase de obicei de barbatul care le ignora cel mai mult (si la barbati e valabil, dar parca intr-o masura mai mica). Barbatii de obicei se asteapta dimpotriva sa fie centrul atentiei pentru partenera lor (iar voi dupa ce il cuceriti pe cel care inainte va ignora va asteptati sa se schimbe complet si apoi sa va adore). Eu zic ca sunt la fel de multi "sadici" cat "masochisti", de fapt as zice ca sunt chiar mai multi. Cred ca pe zi ce trece sunt tot mai multi cei dispusi sa calce pe multimea de capete plecate decat cei care isi pleaca capetele. Nici nu stiu cum e mai bine sa fii ... cred ca in fiecare exista ambele fiinte, in functie de persoana la care ne raportam. Sunt destui lideri autoritari care in fata nevestei nu isi permit sa ridice tonul. Poate ca ne plac persoanele de sex opus care "ne supun" pentru ca le simtim ca sunt mai puternice decat noi. Iar pe cele de acelasi sex cu noi pe care le simtim mai puternice de multe ori le uram pentru ca sunt o concurenta nedorita.
Si inca o idee care am vazut-o in alt post ... ziceai ca simti ca nu faci nimic deosebit, ca te zbati in mediocritate (in Carmen-ness). Insa trairile tale interioare sunt puternice - se vede din articole. Sunt convins ca 90% din marii artisti ai lumii au simtit acelasi lucru ca si tine - insa la un momentdat cineva a descoperit ce au inauntru si au ajuns cunoscuti. Nu zic ca asta se va intampla cu tine, nu cred ca e relevant ... ideea mea e ca atata timp cat exista atatea lucruri frumoase in interior nu ar trebui sa simti ca te zbati in mediocritate .... Niciodata
mclane, nu am permis comentariile la "Love me if you dare", pentru ca a fost un post mai mult pentru mine, decat pentru voi. Dar dupa cum observ, o usa inchisa nu este suficienta atunci cand vrei sa te exprimi. Mai ramane intotdeauna o fereastra crapata:)
Asa.
Sincer, mie, goana asta dupa himere si cautarea permanenta a ceea ce nu ai, chit ca-ti trebuie sau nu, mi se pare dovada de imaturitate emotionala.
Si, nu mi se pare deloc normal ca cel care iubeste mai mult sa primeasca mai putin. Nu in asta consta iubirea. Este adevarat ca este sublim sa iubesti, si nu de putine ori si suficient, fara sa conteze daca esti iubit inapoi sau nu. Insa de abia cand iubesti si esti iubit, de abia atunci poti vorbi de adevarata alianta intre doua suflete. Si mai cred ca nu esti in totalitate viu decat atunci cand iubesti si cand esti iubit la randul tau. Nu este mai putin adevarat ca si suferinta te face sa te simti "alive". In fond este vorba de emotii puternice, care fie te dezechilibreaza, fie te consolideaza. In orice caz te perturba.
Stii cum e cu mediocritatea mea? Ma ajuta sa acced spre perfectiunea, sau spre ceea ce-mi imaginez eu ca as putea fi pentru a fi de deplin multumita.
Actioneaza pe principiul resortului.
"Life always finds a way" ... e din ceva film - de aceea trebuia sa te astepti sa comentam si la alte articole daca avem de comentat :)
Nu cred ca e vorba de imaturitate emotionala. Eu zic ca e firea omului sa vrea tot timpul ceva mai bun ... altfel nu am mai evolua. Tot timpul exista ceva mai bun "out there", dar intradevar, la un momentdat trebuie sa stim cand sa ne oprim si sa ne asumam raspunderea de a ramane la ceea ce avem la ora actuala (desi s-ar putea sa fii foarte tentat sa "evoluezi" spre ceva ce ti se pare mai bun mai tarziu).
Intrebarea mea e urmatoarea: daca te-ai casatorit cu cineva, si apoi descoperi o persoana care e mult mai potrivita pentru tine din multe puncte de vedere ... ce faci? Ramai la actuala persoana pentru ca ti-ai asumat o raspundere sau mergi spre acel ceva nou care pare a fi mult mai aproape de ceea ce vroiai tu de fapt? Daca pleci de la prima persoana inseamna ca esti iresponsabil si neserios - daca nu pleci probabil ca te vei gandi toata viata ca ti-ar fi fost mai bine cu cealalta persoana. Nu pot sa spun ce consider eu ca e mai bine in acest caz - pentru ca exista argumente solide pentru ambele variante.
Ce vroiam eu sa zic cu "cel care iubeste mai mult primeste mai putin" e ca e perfect normal: Cel care iubeste mai mult, daruieste mai mult, cel care iubeste mai putin, daruieste mai putin - exista si relatii unde cei doi iubesc in masuri aproximativ egale, dar eu zic ca sunt mai rare cazurile si gandindu-ma la mine am fost in ambele situatii: am si daruit mai mult cand iubeam mai mult, am si daruit mai putin cand am fost cel care iubea mai putin in relatie. Probabil ca daca gasesti persoana cu care sa fii aproape egal ca nivel de daruire atunci trebuie sa ramai cu ea si veti fi fericiti amandoi ... eu nu am dat peste o persoana cu care sa simt ca suntem in mod egal implicati (si pana la urma am ramas intr-o relatie in care eu primesc mai mult decat ofer pentru ca e pur si simplu mai comod). Gandeste-te ca in momentul in care esti cel care daruieste si iubeste mai putin inseamna ca si esti mai putin atasat de partener decat e el de tine si ca ai mai multe indoieli ca e partenerul potrivit decat are el. Practic ai facut un compromis mai mare decat a facut el cand ai hotarat sa te implici in relatia respectiva. Si compromisul e tot un fel de daruire.
Legat de mediocritatea pe care o simtim multi dintre noi ... eu de exemplu stiu ca nu sunt mediocru, dar asta nu inseamna ca viata mea nu e mediocra. Poate fi si invers, sa fii mediocru si sa ai o viata foarte interesanta. Cred ca faptul ca am o parere buna despre mine ma face sa trec cu vederea peste faptul ca am o viata mediocra. Stiu ca teoretic pot mult mai mult si sper ca poate candva voi reusi sa si fac acele lucruri :) Nu degeaba a ramas in cutia Pandorei doar Speranta
Iubirea asta este tare complicata si are multe aspecte :)
Nu tot timpul exista ceva mai bun out there. De cele mai multe ori, ai impresia ca este mai bun, doar pentru ca nu-ti apartine. Si atunci cand pui mana si pe capra vecinului, ai sa constati ca vecinatatea este destul de generoasa la capitolul asta. Poti sa o privesti si ca o evolutie, insa una care duce spre maturitate. :)
Pentru ca, odata ce ai hotarat sa te instalezi intr-o relatie, se presupune ca ai cautat si ai ales. Si cand ai gasit, pur si simplu STII ca ai gasit ce vroiai.
Bineinteles ca nimeni nu-ti garanteaza ca este pe viata.
Tu-mi spui pe de o parte ca iti place sa suferi si ca asta te face sa te simti viu, iar pe de alta parte ca ai ales sa fii intr-o relatie in care esti mai degraba iubit, decat iubesti.
Vezi, ce face instinctul de conservare din om? :)
Uite, asta mi se pare ca se intampla in ultima vreme, daca vrei sa generalizam. Oamenii prefera relatiile comode si asezate dupa niste criterii rationale, relatiilor tumultuoase din punct de vedere sentimental.
Dragostea devine "o chestie" de care se vorbeste cu cinism. Si mai cred peste vreo 20-30 de ani, relatiile monogame vor apartine unei epoci de mult apuse.
Tu chiar esti multumit de tine?
Eu dimpotriva, sunt convins ca tot timpul exista ceva mai bun "out there". E imposibil sa dai peste jumatatea perfecta, chiar si statistic vorbind. Cand ma gandesc ca o gramada de prieteni de-a mei la 30 de ani inca sunt impreuna cu iubitele lor din liceu (care le-au fost si colege de clasa, culmea) imi dau seama ca aici nu e vorba de a-ti gasi jumatatea perfecta ci de a gasi pe cineva cu care sa te obisnuiesti, sa te simti bine si sa fii cat de cat pe aceiasi frecventa. E clar ca daca esti impreuna cu iubita din liceu nu ai avut o perioada suficienta in care ai cautat si ai ales. Sau chiar cu iubita din facultate.
Omul se schimba foarte mult dupa ce termina cu scolile si are primul contact cu "real life". Si totusi, multi aleg sa ramana cu iubitele din liceu sau facultate. Nu mi se pare ca pana la varsta respectiva poti face alegeri si cautari cu adevarat, mai ales ca viata ta (si implicit si tu) se schimba mult dupa aceea.
Nu am avut niciodata sentimentul ca STIU ca am gasit persoana care trebuie din pacate. Tot timpul am avut indoieli si am ajuns la concluzia ca nu pot cauta la infinit si ca trebuie la un momentdat sa ma supun "rigorilor" societatii. Casatoria am privit-o intotdeauna ca pe un compromis, la fel cum o slujba e un compromis: e un contract intre doi oameni, in care fiecare incearca sa obtina cat mai mult posibil de la celalalt. Imi dau seama ca suna ca naiba ce zic, ca pare foarte rece ce zic... dar cel putin asta e concluzia mea. Sunt convins ca exista cativa norocosi care isi gasesc parteneri pe care ii iubesc la nebunie si abia asteapta sa se casatoreasca cu ei si sa-si petreaca tot restul vietii alaturi de ei. Dar nu cred ca sunt prea multi de genul asta. Eu raman la ideea ca, in general, e vorba de un compromis, conventie sociala daca vrei, din care fiecare are anumite avantaje, iar daca cei doi macar se respecta pot dezvolta o relatie buna si chiar sa creada ca se iubesc si ca sunt fericiti :)
Si eu cred ca relatiile monogame sunt "pe duca", nu-mi dau seama daca e bine sau rau. Oricat de ciudat ar parea (dupa ce am zis mai sus) sunt un romantic si cred in povestile de iubire monogame pentru tot restul vietii, dar din pacate astea se intampla rar ... si toti cei carora nu li se intampla trebuie sa gaseasca solutii alternative si sa faca diverse compromisuri. La urma urmei pentru multi iubirea nu e un scop principal in viata ... multi vor acum cariera, altii vor bani, putere, faima, altii o familie (si nu zice nimeni ca nu poti avea o familie si cu o persoana care nu e jumatatea visata).
Iubirea e pentru majoritatea doar un vis frumos, iar pentru multi nici macar nu e un scop. Oricum, eu am renuntat la ideea de a-mi implini visul (care nu a fost dealtfel niciodata prioritar in viata mea) si am ales o solutie de compromis alaturi de o persoana care ma respecta (si poate ma iubeste) si pe care o respect.
De multe ori m-am intrebat daca nu sunt prea absolutist si vreau prea mult, poate ca de fapt respectul, grija pentru celalalt denota iubirea pentru el. Poate ca filmele si cartile ne deformeaza prea mult perceptia despre iubire si ne fac sa credem ca daca nu simtim "fluturasi" in stomac atunci inseamna ca nu iubim.
Anyway, legat de mine, ti-am spus. Sunt multumit de mine ca persoana, dar sunt departe de a fi multumit de viata mea. Pare a fi un paradox, dar nu e, crede-ma. Adica sunt multumit de felul in care gandesc, arat, de ceea ce stiu, de ceea ce reprezint pentru altii, de ceea ce stiu ca as putea fi, etc. Dar asta nu e suficient ca sa ai o viata de care sa fii multumit ... se pare. Si mai cred ca cu cat (te) gandesti mai mult cu atat iti dai seama ca niciodata nu vei fi multumit cu adevarat. La ora actuala am ajuns sa cred ca o viata simpla, undeva departe de civilizatie ar putea sa ma faca mai fericit. Inca nu am puterea sa las tot si sa incerc asta ... dar cine stie, poate intr-o zi ...
Cred ca trebuie sa-mi fac un blog personal :) ca vad ca imi vine sa scriu multe pe subiectele astea ...
Cand ma gandesc la primul meu iubit din liceu si prima mea dragoste totodata, aproape intotdeauna imi vin in minte promisiunile pe care ni le faceam pe viata.Era o iubire tare inocenta si frumoasa. Si chiar era iubire. Doar iubire.
Relatiile care se descriu pe baza respectului, mie nu-mi suna bine. Nu-i inteleg rostul intr-o relatie. Ne iubim si ne respectam...imi suna antagonic. Respectul pentru o persoana aduce cu el si o distanta intre tine si persoana respectata. Respectul e rational, pe cata vremea iubirea nu e. Si daca simti ca vrei te alinti, sa te rasfati, sa faci o criza de gelozie, sa-i ceri ajutorul, sa o rogi sa te asculte, sa faci dragoste, sa adormiti ca doua liane,sa va plimbati noaptea imbratisati prin orase necunoscute, sa ..nu stiu..imi vin atatea lucruri in cap...cum poti sa faci toate astea cu o persoana pe care o respecti si atat?! Pentru ca lucrurile astea se intampla intr-o relatie.
Avantajul in relatiile bazate pe respect este ca il vezi pe celalalt exact asa cum este, nu-l inventezi dupa protoptipul la care ai visat, nu-i pui in spate calitati pe care nu le are, cu alte cuvinte nu-l inventezi si nu-l adaptezi conform dorintelor tale, il iei asa cum este.
Atunci cand iubesti, cand te indragostesti de fapt, esti orb si ajungi sa te intrebi: oare-l/o iubesc pentru ca este frumo(a)s(a) si deste(a)pt(a) sau este frumo(a)s(a) si deste(a)pt(a) pentru ca-o/l iubesc?
Shakespeare zicea, in Hamlet parca: "There is nothing either good or bad, but thinking makes it so".
In fond, noi sintem cei care ne convingem ca sintem fericiti, multumiti sau dimpotriva.
La varianta cu plecatul la capatul lumii pustii m-am gandit si eu de multe ori. Mi-as dori si nu mi-as dori. As putea si nu as putea. Viata ar fi mult mai simpla si mai frumoasa fara tv, internet, tot felul de relatii sociale pentru ca ai avea timp pentru tine si pentru spiritul tau, pe care ti l-ai educa. Si te-ai simti liber. Ceea ce nu-i deloc putin lucru. Dar din pacate, urbanul cu tot ce tine de el, s-a infiltrat in creierul nostru mult prea tare si tot ce-ti mai permite sa faci este sa te lase sa cohetezi din cand in cand cu ideile astea.
Deci asa, te gandesti sa-ti faci blog?:))
Deacord cu tine ca relatiile bazate pe respect in loc de pasiune sunt mult mai plictisitoare. Dar au avantajele lor: sunt previzibile, calculate, obiective. Si in lipsa unei pasiuni intense respectul reciproc e un fundament destul de solid.
Nu ma intelege gresit, pasiune poate exista si intr-o relatie bazata in special pe respect reciproc, doar ca nu e predominanta ci ocazionala. Eu nu cred in chestii absolute, alb/negru. Adica tot ce ne inconjoara e foarte complex si orice relatie are procentul ei de respect, iubire, ratiune, pasiune, obiectivitate, subiectivitate, pragmatism. Diferenta e doar de procente: la unii e mai multa pasiune, la altii mai mult respect/ratiune/obiectivitate. O relatie in care pasiunea e predominanta e frumoasa dar de poate fi dificila, cu multe suisuri si coborasuri. Pentru multi tocmai asta e farmecul (nu degeaba exista notiunea de "sex de impacare"). Altora le place ceva mai previzibil. Cred ca tine foarte mult de firea persoanelor implicate in relatie, de starea lor la un momentdat, etc. Ti-am spus ca am indoieli tot mai mari legate de notiunea "iubirii". Cred ca fiecare om o percepe diferit. Pentru unii inseamna ca sunt iubiti daca primesc flori/mici atentii cand nu se asteapta, pentru altii cand sunt ascultati sau cand sunt tinuti in brate, iar pentru altii cand ii ajuti la treaba prin casa. O persoana pasionala poate foarte usor sa "deranjeze" o fiinta mai rationala/pragmatica pentru ca ei nu au aceiasi notiune despre dragoste si modul de manifestare, la fel cum persoana care isi manifesta iubirea intr-un mod mai controlat poate fi considerata prea rece de partenerul mai pasional, etc.
Nu mi se pare ca sunt prea coerent la ora asta ... Da, ma gandesc sa-mi fac un blog personal, pentru ca am deja vreo cateva bloguri tematice dar acolo nu pot sa scriu decat pe teme din domeniile respective ... Reprezinta partea rationala/obiectiva/pragmatica a mea :) Nu stiu altii cum sunt (ca sa-l citez pe Creanga :) ), dar in mine simt foarte distinct doua fiinte complet diferite. Una rationala, obiectiva, foarte controlata, si alta pasionala, wild, care abia asteapta sa se mai intample ceva interesant si neprevazut :) Si in ultima vreme parca m-a "stapanit" prea mult "The Rational Me". Iti dai seama, ma plictisesc pe mine insumi :)
La Multi Ani! si distractie faina daca sarbatoresti pe undeva (e 8 martie deja cand scriu asta). Lots of "pupics" (pe obraz, asa de 8 Martie :)))
Multumesc frumos! In momentul asta habar n-am ce voi face diseara.:)
Si daca te hotarasti sa-ti faci un blog personal, sa-mi spui si mie.
Ok ... Vei fi prima la care o sa-i trimit link cand il voi lansa, sper cat de repede :)
Post a Comment