Nu-ti fie frica!

De vreo doua nopti nu dorm bine si visez urat. M-am uitat aseara la un documentar pe Discovery Science despre inceputurile lumii, Big-Bang, teorii si ipoteze, motiv pentru care am visat apocaliptic si m-am trezit in toiul noptii intr-o semi-inconstienta. M-am ridicat din pat, m-am plimbat prin casa, am iesit pe geam si am incercat din nou sa adorm. Degeaba. Si am ramas asa, la frontiera dintre somn si realitate multa vreme, urmarita de figura unui savant care aparea cu persistenta in documentar. Monstruos. Monstruos intr-un mod care-ti zgarie psihicul. Am inchis ochii si mi-am scuturat capul, nadajduind ca imaginea groteasca care ma bantuie are sa dispara. Dar nu, nu, nu si nu. Ranjetul ala macabru din care mijeau dintii galbeni, ranjetul ala infiorator tintuit intr-un cap aproape descarnat m-a torturat toata noaptea. Parea ca vrea sa urle dar nu are voce. Capul mare, nefiresc de mare pentru mana de corp cu care se continua, cu ochi mari albastri, avea ceva paradoxal. Urla cu ochii intr-un mod hipnotic. Gura inumana iti dizolva frica in transpiratie. Cu toate astea, era un monstru inofensiv si neputincios. Mi-e teama ca nu-l pot descrie asa cum il am fixat pe retina. Am vrut sa ma trezesc dimineata si sa realizez ca totul nu a fost decat o halucinatie. N-a fost asa. Imaginea colosala m-a urmarit si a doua zi.

Dupa-amiaza am avut o intalnire si am inceput sa suprapun, fara sa-mi dau seama, figura interlocutorului peste asimetria perfecta a chipului din noapte.

Pana la urma, devenim ceea ce sintem.