Daca mai aud pe cineva, ca imi spune ca sint o femeie puternica, ii sparg capul. Cu mana mea. De fapt nu cu mana mea, cu un baros. Sa fiu sigura ca-mi iese. Bine, pentru asta ar trebui sa pot sa ridic si barosul.
Daca ma gandesc bine acum, nici nu stiu cum arata un baros, dar suna, nu stiu, folositor scopului.
Ascult muzica. Si sint influentata de piese. De fapt, de o vreme buna incoace, sint influentata si de suflarea vantului. Si nu o spun in sensul in care as fi meteo-sensibila. Ca meteo-sensibila sint oricum.
Cred ca pe langa asta, sint nebuna. Nebuna in cel mai peiorativ mod posibil. Cat de peiorativa poate sa fie nebunia?! Nu cred ca e ca-n cantecul ala cu we're never gonna survive, unless... we get a little crazy. Cred ca e putin mai mult decat little. Cred ca un mess total.
Si cand e mess total, ce face un oligofren?
Fuge de realitate. Asta fac eu. De cand ma stiu fac asta. Baga-mi-as picioarele sa-mi bag, in capul meu de imbecila, ca nu invat nimic.
Se anunta la stiri ca vine potopul. Toata lumea fuge sa se salveze. Si eu ce fac? Vad cum se revarsa apele, vad cum se aduna si mai multe, si mai multe, stiu ca n-am colac de salvare, stiu ca nu stiu sa inot si ca sint incapabila sa ma salvez singura, si ce aleg?! Aleg sa raman dracului incotopenita, sa vad cum vine potoptul. Sa fiu eu sigura ca asta se intampla si nu altceva. Sa ma atinga. Sa n-am nici macar scuza " I didn't see it coming".
-Buna ziua? Sint eu, potopul. Am auzit ca ma tot chemati. Scuze ca am intarziat. Am vrut sa va mai dau o sansa. Stiti ca multi se razgandesc dupa ce ma cheama si am crezut...Sinteti sigura ca.....?
- A, dar intrati. Poftiti! Luati loc. Cum unde? Aici in capul mesei. Sau mai bine in camera de zi. Simtiti-va ca acasa. Nu cred ca o sa plecati prea curand. Si-n plus sint sigura ca vreau sa va ofer toate conditiile.
Si totusi carnea asta de pe mine, zvacneste a viata. Nu sint de piatra. Amortirea in care traiesc, starea asta de anchilozare, zilele care trec infiorator de greu, nu reprezinta un punct critic. Ma ascund de mine si ma doare mai mult decat daca m-as lasa libera.
Mi-e dor sa dansez. Daca as fi fost Dumnezeu, i-as fi facut pe toti dansatori.
Ce ar trebui, in fond, sa vrem de la viata asta? Ce are valoare si ce are miza?
Daca ma gandesc bine acum, nici nu stiu cum arata un baros, dar suna, nu stiu, folositor scopului.
Ascult muzica. Si sint influentata de piese. De fapt, de o vreme buna incoace, sint influentata si de suflarea vantului. Si nu o spun in sensul in care as fi meteo-sensibila. Ca meteo-sensibila sint oricum.
Cred ca pe langa asta, sint nebuna. Nebuna in cel mai peiorativ mod posibil. Cat de peiorativa poate sa fie nebunia?! Nu cred ca e ca-n cantecul ala cu we're never gonna survive, unless... we get a little crazy. Cred ca e putin mai mult decat little. Cred ca un mess total.
Si cand e mess total, ce face un oligofren?
Fuge de realitate. Asta fac eu. De cand ma stiu fac asta. Baga-mi-as picioarele sa-mi bag, in capul meu de imbecila, ca nu invat nimic.
Se anunta la stiri ca vine potopul. Toata lumea fuge sa se salveze. Si eu ce fac? Vad cum se revarsa apele, vad cum se aduna si mai multe, si mai multe, stiu ca n-am colac de salvare, stiu ca nu stiu sa inot si ca sint incapabila sa ma salvez singura, si ce aleg?! Aleg sa raman dracului incotopenita, sa vad cum vine potoptul. Sa fiu eu sigura ca asta se intampla si nu altceva. Sa ma atinga. Sa n-am nici macar scuza " I didn't see it coming".
-Buna ziua? Sint eu, potopul. Am auzit ca ma tot chemati. Scuze ca am intarziat. Am vrut sa va mai dau o sansa. Stiti ca multi se razgandesc dupa ce ma cheama si am crezut...Sinteti sigura ca.....?
- A, dar intrati. Poftiti! Luati loc. Cum unde? Aici in capul mesei. Sau mai bine in camera de zi. Simtiti-va ca acasa. Nu cred ca o sa plecati prea curand. Si-n plus sint sigura ca vreau sa va ofer toate conditiile.
Si totusi carnea asta de pe mine, zvacneste a viata. Nu sint de piatra. Amortirea in care traiesc, starea asta de anchilozare, zilele care trec infiorator de greu, nu reprezinta un punct critic. Ma ascund de mine si ma doare mai mult decat daca m-as lasa libera.
Mi-e dor sa dansez. Daca as fi fost Dumnezeu, i-as fi facut pe toti dansatori.
Ce ar trebui, in fond, sa vrem de la viata asta? Ce are valoare si ce are miza?
21 thought/s:
Cat de jos poti ajunge?
Pana acolo de unde te poti ridica sau nu-ti mai pasa si te ridica altii?
Cand afli da un semn. Oricum se pare ca afli deja, nu?
Like your spirit...
deja regret ca am scris postul asta. nu se pune problema de cat de jos poti ajunge. nu e cazul. se pune problema de cat de mult te poti complace intr-o stare, deloc constructiva de altfel.
pai am putea sa mergem in el grande comandante, ca in martie, cand am fost eu, se dansa. dau din gene a invitatie.
Barosul arata exact ca si un ciocan, doar ca e mai mare.
Probabil ca in timp ce unii ca noi stam si ne gandim la ce are sau nu valoare si ce anume vrem de la viata, altii pur si simplu isi traiesc viata si cateodata sunt si fericiti. Poate ca gandim prea mult si cautam idealuri/valori prea inalte. Poate ca "more dancing, less thinking" te-ar scoate din starea actuala ...
acknowledged.
o să-ţi fut un mail în cap de-o să te doară.
carmen:
Si cum a-i traduce ceea ce tocmai ai spus? Cred ca vorbim impreuna si ne-ntelegem separat. :)
Daca sunt tampit just slap me.
pe undeva, grosso modo, tu ai dreptate. eu am privit problema mai nuantat. daca te complaci intr-o stare, care nu-ti este foarte prielnica, nu inseamna ca esti definitoriu, jos. sau jos-ul la mine are alte conotatii. mi se pare un cuvant foarte greu.
oricum, numai intrebarea "cat de jos poti ajunge?" mi-a dat fiori pe sina spinarii.
... not my spirit.
my bad.
nu am nuantat. si oricum nu cred ca e locul intr-un post. Ma-m bagat ca musca...
:)
Pe prietenul meu imaginar il/o chema hergertrude.
ma-m=m-am
Mai greseste omul si prietenul lui imaginar. Pe care inca nu se stie cum il cheama...
hergertrude - nu stiu daca sa ma sperii sau sa rad :)
hergertrude?? suna mai mult a "heil hitler"! Esti sigura ca vb cu motzoc sau vb cu prietenul lui imaginar?
Oricum, continuati...eram in trecere..spor la blogareala!!!
hergertrude poate sa fie ce vrea ea/el si sa sune cum vrea.
imi amintesc ca acum cativa ani, i-am povestit unui amic despre hergertrude. a doua zi mi-a povestit ca seara, cand a ajuns acasa a aprins luminile in toata casa si asa a dormit.:)
de asta e misto hergertrude. ca-ti lasa imaginatia libera.
... and your point is? Sau pur si simplu cauti raspuns la niste intrebari?
Uite, nu stiu altii cum sint, dar eu cand mi-am facut blogul asta, habar n-aveam despre ce o sa fie, ce o sa scriu, cat de im/personal o sa devina.
L-am facut pur si simplu.
De ce? Nu stiu sa-ti raspund exact. Cand eram in scoala generala avem un jurnal in care obisnuiam sa scriu. Cand eram in liceu, scriam pe unde apucam: agende, foi, fituici. In facultate la fel.
Pe blogul asta am scris o grooooaza de tampenii si banalitati. Ca asa aveam chef si ca asta sint. Si pentru ca am lucruri de spus. Sau asa cred eu. Mie, voua. Mai mult mie.
Uneori, pentru ca mi se pare ca am descoperit America, si daca nu spun tuturor cat de desteapta si talentata sint, explodez.
Cateodata, pentru ma amuza si ma deconecteaza.
Alteori, pentru ca vreau ca cineva anume sa le citeasca.
Cred ca, pe de o parte, este o mostra de altruism, de "extrovertire": "impart cu voi un crampei din viata mea, si-mi face placere sa pot face asta".
Pe de alta parte, este si un soi de ingamfare, de emfaza, de diletantism cu pretentii spirituale livresti.
Apoi, mai este curiozitatea de a citi comentariile celor care te citesc. Este o senzatie foarte misto sa vezi cum esti perceput de fapt. Si cum se reflecta imaginea ta in mintea lor.
That's me!
..aaa, mi-am adus aminte cum mi-a venit sa fac blogul. Stateam intr-o noapte in pat si ascultam Cohen (da, am fost la concert) cu lumina stinsa: "Waiting for the miracle" Dupa ce am ascultat piesa, am deschis calculatorul si mi-am facut blogul.
Codro, pentru tine toate lucrurile trebuie sa aiba un scop? Daca ai cunoaste cat de cat femeile ai sti ca pentru ele e foarte important sa-si impartaseasca cuiva emotiile, trairile, etc (si la barbati e valabil, dar nu in aceiasi masura). Se numeste comunicare. Iar comunicarea, spre mirarea ta, nu are intotdeauna un scop. Poate ca tu esti un tip care vorbeste doar cand are ceva foarte clar si important de comunicat, insa multi altii (si in special femeile) o fac de multe ori doar de dragul comunicarii. Si mai gandeste-te ca daca nu ar fi existat acesti "nebuni" care vor sa comunice fara un scop aparent, ci doar pentru a-si impartasi trairile/emotiile/etc probabil ca nu ar mai fi existat poezie si o mare parte din literatura ... de fapt o mare parte a artei :)
Iar sindromul Batman e perfect normal ... doar nu suntem niste roboti care facem doar lucruri matematice si ingineresti in viata asta. Iti spune asta un inginer cu inclinatii artistice ;)
Deci, parerea mea e ca scopul principal al blogului e comunicarea. De aici fiecare decide cum comunica: vrea sa reflecte viata cotidiana, sa-si exprime parerile sub protectia anonimatului, sa atraga atentia asupra lui, sa se creada buricu' pamantului, sa schimbe lumea, etc. Apropo, eu am vreo 4 bloguri (de care nu prea am timp) si fiecare e de alt tip.
hai că se poate.
hei, codro, daca tu nu crezi ca vei putea niciodata sa intelegi ceea ce tu numesti exhibitionism sentimental, inseamna ca te-as supraestima dandu-ti o explicatie. si daca ceri explicatii fiind dinainte dispus sa le respingi, probabil ai scris aici ca sa te dai in spectacol, ca sa-ti exprimi un sentiment de furie. cum ai zice tu, ca sa-l exhibi.
auzi, da'tu si cand ai dansezi le intorci pe toate cele cu capul in jos (gandurile adica. mai ales pe alea nenascutele)...uf
...cu curu'n sus cred ca era mai corect. le intorc pe toate partile si ele, nimic. ca hopa-mitica.
Post a Comment