Niciodata nu am crezut ca razbunarea este apanajul unei minti meschine, al unui suflet slab sau impotent. Daca exista cineva pe lumea asta care poate afirma cu onestitate ca nu a simtit dorinta de a se razbuna, este ori rupt de realitate, ori este de o platitudine desueta. Sa crezi ca iertarea iti inalta sufletul si iti aduce epoleti si medalii, mi se pare totusi adorabil, dar nu pentru mine. Sentimentul de ura si razbunare, iti poate aduce satisfactie deplina si in plus iti dezvolta din plin simtul creativ, iti mentine flacara sufletului vie, iti ofera uneltele necesare pentru a construi. E ceva rau in asta? Deloc.
Nu cred in sabloane si in doctrine sociale aberante si contrare logicii, nu cred in "principii" si regului de conduita unanim acceptate. Cred in ceea ce simt si in ceea ce-mi dicteaza logica si structura mea interna.
Daca te raportezi la viata ca la o lupta continua, atunci esti perfect constient de faptul ca ceea ce te anima in lupta este dorinta de apreciere, de putere, recunoastere, satisfactie si victorie. Cum poti invinge iertand? Ce legatura are iertarea cu succesul? O data ce ai intrat in lupta, esti automat in competitie. Iar cand esti in competitie nu te plangi de miscarile adversarului si nu te culci noaptea pe perna nadusita de ganduri inlacrimate care-ti purifica sufletul si nici nu te gandesti ca D-zeu e sus si le vede pe toate si cei care ti-au gresit vor plati candva pentru asta. Este foarte adevarat ca ei s-ar putea sa plateasca, dar sa te resemnezi la gandul unei probabilitati asupra careia nu ai nici cel mai mic control, decat eventual cateva rugaciuni asidue inainte de culcare, imi suna a gelatina si a flori de mucegai. Si de fapt, ceea ce vezi tu ca plata si ca o echilibrare a situatiei tale nedrepte, nici macar nu reprezinta o plata. Este un alt adversar care nu s-a culcat pe perna suspinand a jale sau mimand iertarea si a acceptat regulile jocului. Iar satisfactia ta in cazul asta, ar fi cea a unui pion anemic care este multumit de faptul ca regele in final, a matrasit calul care te-a eliminat pe tine din comepetitie.
Iertare vs. ura. As alege cu ochii inchisi in aproape orice situatie, ura. Ura este constructiva si totodata o recuzita importanta a unei structuri psihice puternice si integre. Ura este vie, activa, patimasa, frematanda. Iertarea este pasiva, moale, inerta, neputincioasa. Ma abtin sa comentez despre nobletea iertarii. Cati dintre noi pot ierta cu adevarat un rau suferit? Cati ar putea ierta la modul real, care o fi acela? Sa poti sa spui impacat: am iertat si sint impacat cu mine. Sa poti sa lasi in spate, eul tau, orgoliul tau, constiinta propriei valori? Nu cred ca poate sa faca nimeni asta la modul absolut si perfect sincer fata de el insusi. Vad iertarea mai degraba ca pe o acceptare a situatiei si ca pe o autopozitionare a celui care iarta pe un loc inferior.
Cred cu tarie ca satisafactia pe care ti-o da o razbunare animata de o ura sublima si perfect justificata este incomparabil mai mare, fata de "satisfactia" pe care ti-o aduce actiunea de a ierta. Iertarea nu te purifica. Te minti sa crezi asta. Si nici nu te insufleteste. Nu te face nici mai bun, cel putin nu in sensul bunatatii pe care o intelegi tu. Te face sa fii privit ca o victima sigura si a doua oara. Te face sa speri ca a doua oara "adversarul" va aprecia faptul ca l-ai iertat si nu va mai fi la fel de crud. Iertarea nu-ti aduce apreciere. Razbunarea, da. Ce preferi: sa fii iubit cum vor ei, sau sa fii temut cum vrei tu?
Tuesday, November 10, 2009
I love to hate
Posted by Carmen at 10:54 AM
Labels: introspectie, life, moody, psychology
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Diseño por headsetoptions | A Blogger por Blog and Web
33 thought/s:
într-un unghi de aproximativ 78 de grade, i hear ya.
e multa ipocrizie in gestul iertarii, in afirmarea lui devitalizata si triumfalista
evident ca sunt de acord cu ce scrii. si tocmai pt ca sunt de acord, o sa fac un pic pe avocatu diavolului [mai exact - al partii opuse, lol] si'o sa zic ca merita explorate si zonele unde iertarea e totusi ok.
de ex - iertarea atunci cand ai ajuns intr'o pozitie evident superioara cuiva. marinimia invingatorului, so to say.
sau - iertarea [uitarea] micilor afronturi. a face din cand in cand tabula rasa, pt propriul TAU bine [pt ca altfel ur zen e prea perturbat de toate c*caturile].
@ cougar, do u have a point?
@ dela, right. nu stiu daca chiar ipocrizie este termenul la care m-am gandit, dar cu siguranta iertarea in acceptiunea mea, cel putin, are ceva fals si prefacut.
@ s, avocatul diavolului este cea mai misto meserie din lume.
recunosc ca nu m-am gandit deloc la iertarea venita dintr-o pozitie superioara. dar daca ma gandesc acum, nu stiu daca o numesc tocmai iertare. as putea considera de ex, ca razbunarea s-a produs tocmai prin "ajungerea" in pozitia superiora, atunci cand stii ca detii controlul si ca esti sort of intangibil, cel putin raportat la persoana in cauza.
e.g. ai ajuns in situatia in care l-ai putea ucide pe cel pe care doreai sa te razbuni, dar odata ce ai ajuns acolo si vezi cat de facil ti-ar fi sa faci asta, si vezi tremurul, disperarea din ochii celuilalt, transpiratia venita din groaza ca viata lui depinde strict si exclusiv de un gest de al tau, implorarile inerente, atunci da, ierti. sau gratiezi. chapeau!
(am impins cumva exemplul la limita, dar in cazul asta mi-e cel mai usor sa inteleg iertarea invingatorului :))
despre iertarea micilor afronturi, cred ca nici nu merita sa discutam. cel putin eu nu la ele ma refeream. micile afronturi sint bulshituri cotidiene, care nu-ti perturba sistemul si pe care le gestionezi de la caz la caz.
In mare parte ai dreptate. Primul impuls al fiecaruia este de razbunare. Intrebarea e daca poti sa te razbuni, daca poti raspunde facand rau. Eu ma opresc de obicei la scenarii, fara sa le pun in practica. Cu toate astea, nu pot ierta nimic pana cand cel ce mi-a facut rau nu este pe deplin spasit. Dar nici nu pot face rau inapoi. Deci, sunt pe undeva la mijloc.
Tot timpul imi doresc sa iert, doar ca iertarea nu poate veni decat daca persoana respectiva se da cu fundul de pamant in fata mea si isi doreste iertarea :)
tot timpul iti doresti sa ierti?
si ierti conditionat de faptul ca cel care a gresit trebuie sa aiba o atitudine spasita?
ce te mai joci tu de-a iertarea. :)
Pentru pasiunea exprimata nu o sa te contrazic decat daca vrei.
Dar in principiu ai cateva puncte atacabile in demonstratie.
Cred ca rolul de avocat al diavolului nu e asa coplicat aici.
vreau. adica, da, vreau sa ma contrazici. :)
sint convinsa ca exista puncte atacabile. nu stiu daca ele exista in principiu sau nu. dar sint constienta ca se pot gasi usor argumente de partea cealalta. unele chiar care sa stea bine in picioare. ideea este sa si crezi in ele, nu doar sa emiti teorii de dragul argumentatiei.
asa ca, da, poate ca rolul avocatului diavolului nu e prea complicat. dar are farmec.
so, feel free to debate. ;)
:)
Voi pleca de la cerinta ta aceea de a vorbi doar despre aspecte in care cred si le-am incercat.
In primul rand eu nu simt nici o placere in a castiga ceva in defavoarea altora deci spiritul competitional nu ma incanta. Imi place sa fiu apreciat pentru ce fac, dar nu ma intereseaza daca mai e unu mai bun.
Cand vine vorba de o greseala a cuiva fata de mine este adevarat ca primul impuls este de a echilibra balanta. Dar nici o atitudine razbunatoare nu mi-a oferit satisfactii pana acum.
Asa ca am schimbat abordarea spre iertare. Dar doar daca pot ierta sincer. Adica nu am nevoie ca invinuitul sa vina cu coada intre picioare pentru a ierta. Plus ca atunci cand poti sa ierti pe cineva simti un sentiment de invincibilitate pentru ca atata timp cat nu te consideri tu victima nu te poate rani nimic.( Exceptand gloantele).
Razbunare inseamna frica, frica naste neliniste si angoasa, iertarea inseamna acceptare care naste prietenie si respect.
Prefer sa fiu iubit cum vrea oricine decat temut. Din teama nu se obtine decat un beneficiu material iar asta nu ma incanta.
Deci dupa ce trec de faza impulsiva cand nu actionez cerebral asa ca nu pot sa anticipez ce fac, incerc sa inteleg motivele celui care mi-a gresit si in mare parte din cazuri iertarea vine de la sine, si empiric pot sa spun ca e mai bine sa ierti decat sa te razbuni. Ai mult mai multe de castigat pe toate planurile.
Pana la urma ramane o chestie de gust, iar mie personal razbunarea imi lasa un gust amar in gura iar iertarea ma linisteste. Le-am incercat pe amandoua si aleg iertarea, dar nu iertarea impusa ci iertarea care vine de la sine din intelegerea situatiei.
:) Normal, ganduri de razbunare am avut cu totii. Intrebarea e cat de departe mergi. Poti sa urasti fara sa intreprinzi nimic sau poti face ceva intr-adevar rau.
Sau poti ierta. Nu mi se pare greu, insa apoi evit contactul cu oamenii sau situatiile respective. Adica nu vad de ce m-as pune singura in pozitia de-a fi ranita din nou.
Doar daca nu te consideri victima nu vor fi astfel de situatii.
Nu vorbim de cazuri extreme, dar in general avem asteptari prea mari de la cei din jur, si ne suparam cand ne sunt inselate.
sa nu confundam Tolerarea cu Iertarea.
@ fara, asteptam sa gasesti si sa contrazici punctele slabe ale "demonstratiei" mele. nu e tocmai eficient sa combati o teorie prin " eu fac asa si nu asa, si pentru ca eu fac asa inseamna ca asa e si corect".
Razbunarea inseamna orice altceva, numai frica nu.
Nu inteleg rolul victimei in ecuatia ta. Pe logica ta, orice rau care ti se face deliberat sau nu, te transforma in victima. Si atunci din pozitia de victima, alegi razbunarea sau iertarea.
tu crezi ca atunci cand ierti, simti un sentiment de invincibilitate, si ca daca tu nu te consideri victima nu te poate rani nimic. posibil, dar nu despre asta vorbeam. vorbeam despre situatia in care deja raul s-a produs, tu ai fost ranit/prejudiciat/afectat/, indiferent daca tu te consideri sau nu victima.
mi se pare cumva utopic sa te raportezi la notiunile de ura, razbunare, iertare din perspectiva asta, a victimei. victima nu se razbuna. victima se lamenteaza si isi plange de mila si se resemneaza si eventual iarta. :)
"Iertarea inseamna acceptare care aduce prietenie si respect". so sweet.
nu inteleg la ce beneficiu material te referi, care ar veni out of fear.please explain.
.. much ado about nothing.
yeah, i have a point.
în restul de 282 de grade, e posibil să fii cam prea "streşinită".
@ anca, abordarea inteleapta si ferita de vicisitudini. :)
@mits, da, corect. mai precis acceptarea cu iertarea.
@cougar, unghiul obtuz e preferatul meu, when it comes to geometry. but when it comes to arguments, I prefer words not figures.
Sufleteste,etic:
Nimic venit din frica nu e de valoare reala asta e un punct slab. Cine se teme de tine nu te respecta nu te iubeste, nu se va deschide in fata ta. E reteta pentru singuratate.
Empiric:
Cine traieste dupa sabie moare de sabie. Razbunarea naste animozitati care in timp pot duce la efecte de bumerang. E bine sa iesi din cercul vicios al victimei-agresor.
Psihologic/filozofic:
Razbunarea nu e satisfacatoare oricum nu pe perioada lunga.
Nu poti sa fii temut de toti si nu poti sa te razbuni pe toti. Deci e o reteta sigura pentru insatisfcatie daca iti bazezi filozofia de viata pe asta.
Spiritual:
Din alt punct de vedere orice atac asupra altcuiva devine un atac asupra ta.Asta din perspectiva crestina sa zicem asa sau spirituala.
Medical:
Din perspectiva medicala razbunarea prelungeste starea de stres pana la un posibil moment T0 cand o vei infaptui. Astfel de stari dau in timp boli.
Bioenergetic:
Orice act de agresiune asupra cuiva iti va leza in ultima instanta aura ta energetica. In timp din cauza blocajelor energetice vei avea probleme de sanatate sau acidente.
Alege si tu o varianta daca iti place una din ele. Daca nu, inseamna ca tie personal ti se potriveste momentan razbunarea.
Mie nu deci nici articolul tau nu e general. Eu accept si modul tau de a aborda lucrurile. Cat timp tie iti oferea satisfactii inseamna ca poate functiona.
Am schimbat id ca fara sa imi dau seama m-am logat cu contul de google.
well, i guess it's your problem if you can't/won't get the words.
esti genial. :)
welcome, chiar daca nu rezonezi cu ultimul post.
articolul meu nici nu se vrea general. nici notiunile discutate nu sint definitorii alb sau negre. insa stim sigur ce simtim.
s-ar putea ca pana la urma toti sa cautam liniste, cum ai zis. numai ca linistea unora vine dupa furtuna si iatagane, singe si pistoale, linistea altora vine din iertare.
tie chiar nu-ti place ideea de competitie? nu te deranjeaza deloc ca altul este mai bun?
@ cougar, daca asta reprezinta o problema, I definitively can live with that.
nick-ul vreauultimulloc de aici vine, ca nu cred in competitie.
Cred in perfectionare, dar nu sunt in competitie decat cu mine cel de ieri.
De altfel termenul de cel mai bun e iluzoriu si temporar. O nirvana dupa care consider ca nu merita sa alerg.
Pe de alta parte sa ma perfectionez, sa cresc, e ceva ce vine natural si ofera satisfcatii zilnice.
dorindu-ti sa fii cel mai bun, te poti perfectiona, creste, inalta, dezvolta. :)
who talked about dying around here?
anyway, relax. i hear ya.
mr. watson, don't take it word for word.
you know that when the english & americans say "i hear what you say", they mean: "i disagree and do not want to discuss it any further", but continental europeans understand: "he accepts my point of view".
Deci, Carmen, esti foarte faina si-mi pare rau ca te descopar atat de tarziu :)
I hear what they all say. In the American way :))
multumesc frumos, Anca.
ok, i know this is going to sound weird, but: contrary to all beliefs, i'm a continental european, and - oh, my - so are you.
mda. te cam plictiseşti. not a right-now place for me, either.
Ai zis-o bine de data asta...
Chiar ma ingrijoram ca aceea nota intepatoare (prbabil franchetea), nu se mai regasea in ultimele post-uri ale tale...
Si cred ca iertarea e aproape imposibila. Cel putin pentru cei care traiesc, simt durerea, viata si inmagazineaza amintiri.
da, am si momente de slabiciune cand pot deveni chiar umana. :)
Carmen, ce s a intamplat?:)
In fond, a ierta inseamna sa nu accepti ce s a intamplat, sa te amagesti, sa te tulburi..
Dar cumva trebuie sa punem lucrurile la punct/ sa iertam ca altfel ramanem singuri. PMS:)
pai asta incerc si eu sa fac pe aici. sa pun lucrurile la punct. just tension and changes in libido. :)
pana la urma e o controversa! si depinde ;a ce moment din viata ta te prinde faza! poti la fel de bine sa ierti cum la fel de bine poti sa urasti!
bine ai venit, jocktherock.
;)
Post a Comment