Zenobia

"Zenobia îmi devansa gesturile şi intentiile; nu ştiu dacă punctul ei de vedere coincidea cu al meu, desi s-ar putea spune că nu traiam individual; dar punctul nostru de vedere, totdeauna coincident, era altceva decât coincidenta.

Aveam impresia că pana si tacerile ei îmi vorbeau despre ceva pe care il stiam de mult, ceva imposibil de formulat în cuvinte, simtit de obicei ca o impacare, ca o stiinta totală şi linistita.

Ea ma ferea de explicatii; stiam amandoi că nu e nevoie sa reformulam ci sa traim conform lumii aceleia presimtite devenind, astfel, disponibili pentru ea; când izbuteam, conflictul haotic al unor elemente si idei se topea de la sine, aparenta dezordine capata coerenta; aceasta cerea însă destul chin şi suferinta: ca să le pot suporta, suprafata mea de contact pe atunci încă fragila ma obliga adeseori să recurg la poezie; atunci incoerenta şi echivocul intrau în joc doar ca aparente ale posibilului pe cand, dimpotrivă, intelegerea formulată mi se parea pe jumatate pierduta.

Zenobia ma ajuta să restabilesc pas cu pas o natură în parte uitata, în parte presimtita, dar care mă indreptatea să mă îndoiesc de realitatea perceptiilor mele; această natură constituia pentru ea campul firesc al existentei.

In norul care ne trăia trecuse timpul teoriei, era o vreme a dovezilor şi a mărturiilor; acolo, solicitările, mai ales cele privind starea şi miscarea lumii, se dezlegau ca sa se lege altfel, iar noile lor legaturi făceau loc altora, infinit îmbogatite, deveneau altceva, ramanand într-un fel aceleasi.

Stiam ca obsesia unui sens ascuns al lucrurilor, ca orice obsesie, se datora în cea mai mare parte indisponibilitatii si ca starea obsesiva, ca şi explicarea sensului, nu poate duce decat la o nouă miopie, la o nouă eroare sistematizata. Zenobia cunostea mania şi frustrarea pe care mi le pricinuiau sistemele."


Asculta mai multe audio Muzica