der feminismus

Ca sa nu mai ramaneti repetenti si anul acesta, babele Marx, Tlonienii, (care au fost si master of ceremonies), Zum si cu mine, am luat feminismul si nestiind ce sa facem cu el, l-am analizat pe toate partile, parti pe care vi le prezint spre disecare:

Carmen: Daca as fi intrebata ce cred despre feminism, as raspunde sincer ca nu stiu ce sa cred. Nu mi-e foarte clar ce vrea feminismul, unde vrea sa ajunga, ce anume vrea sa schimbe, daca vrea sa schimbe la modul concret sau doar la nivel declarativ. Nu sint convinsa ca ii inteleg nici sensul nici scopul.

Vad feminismul extrem de tricky si cand spun asta ma refer numai la latura domestica, pamanteana a feminismului – nicidecum la inegalitatile sociale de gender. Telul suprem al feministelor pare egalitatea cu purtatorii de penisuri in toate cele lumesti, egalitate la care feministele se considera indreptatite pentru singurul motiv ca au fost oprimate o buna perioada de timp.
Feministele vor sa se razbune pe Istorie. Ei bine, chiar egalitatea la care nazuiesc ele, pe mine ma intriga putin.

Egalitatea in drepturi vine firesc impreuna cu egalitatea in obligatii. Ca dorinta magarului care, desi este incarcat de poveri si
de’abia isi mai misca picioarele, se uita rugator in ochii stapanului si mai cere alte poveri, pentru ca mai poate duce si vrea sa o
demonstreze.

De ce sa doresc eu sa fiu impovarata cand pot sa nu fiu? De ce sa fiu egala si sa nu fiu doar FEMEIE? De ce sa am nevoie ca un barbat sa ma considere egala cand eu nu vreau sa fiu egala cu el?

Femeile nu vor fi niciodata egale cu barbatii, oricate doctrine ar fi promovate si oricate miscari de strada sau de budoar ar fi initiate. Femeile si barbatii sint complementari, nu egali. Femeia simte, barbatul gandeste.

Doza de misandrism care exista in subconstientul feministelor nu are nici o sansa sa concureze cu natura dominanta a barbatilor si cu misoginismul implicit.

Sa pretinzi egalitate inseamna sa te autoconsideri inferioara. Sa pretinzi egalitate inseamna sa recunosti suprematia regnului masculin.

Feministele sint victime ale propriilor stereotipii conceptuale, transformand intrinsec barbatul in inamic, culpabilizandu’l pentru
conditia lor de femeie.

Femeile nu au nevoie de miscari feministe care sa le confirme pozitia de femeie. Puterile nelimitate si prin excelenta feminine pe care le au, sint deasupra oricarei ideologii fabricate.

O femeie subtila, insidioasa, relaxata si individualista, se concentreaza asupra unui mascul dominant pe care – aidoma unui Parazit Divin – il subjuga, in timp ce feministele prefera sterila lupta eterna cu acelasi mascul.

Nu stiu daca feminismul functioneaza in detrimentul femeilor, dar cu siguranta e un mic fenomen inofensiv, amuzant. Prefer feminitatea – feminismului!

Rhetta: Babelor,
Militanţii de orice culoare îmi dau fiori neplăcuţi şi mă înfurie. Drept care îmi creşte tensiunea, drept care trebuie să iau două pastile, drept care n-am voie să beau alcool, drept care mă înfurii şi mai rău şi aşa mai departe. Nu îmi plac militanţii religioşi, dar la fel de puţin îmi plac ateiştii militanţi à la Dawkins. Nu îmi plac militanţii pacifişti, nu îmi plac militanţii fascişti, şi nu îmi plac, o recunosc cu mâna pe inimă, militantele feministe. Nu zic că n-au dreptate; dreptate au poate şi alţii numiţi mai sus. Doar că militantismul are un neajuns, care este atât de mare încât anihilează cauza bună pentru care se militează.
Mă refer, desigur, la lipsa de umor, această tumoare a secolului 20. Şi a secolului 21, de fapt.
Pentru că în momentul în care cineva începe să ia ceva în serios, lumii încojurătoare persoana respectivă i se pare brusc şi pe bună-dreptate enervantă. Cum sunt eu când încep să vorbesc despre conflictul israelo-palestinian.
Ei, aşa şi cu feminismul. Dacă nu mă înşel, ideea ar fi ca femeile şi bărbaţii să aibă drepturi egale (în Europa le au) şi ca discriminarea femeilor să înceteze. Ori, asta este ceva mai greu, pentru că discriminarea vine din prejudecăţi, iar prejudecăţile vin din educaţie şi cultură. Şi, după părerea mea, prejudecăţile trebuiesc sfărâmate cu drujba, nu cu argumente.
Un mic exemplu: sunteţi la locul de muncă, oricare ar fi el, şi sunteţi femeie, şi un bărbat zice ceva în sensul cum că aţi avea un cur frumos, şi nu vă place tonul pe care o spune, pentru că se subînţelege că valoarea voastră constă, în ochii lui, din acel cur. Bun. Aţi putea începe o poveste lungă, începând cu sufragetele, trecând prin Maggie Thatcher şi terminând cine ştie unde. Dar aţi fi moralizatoare, poate chiar plictisitoare, şi el n-ar înţelege nimic şi ar da din cap că da, dar până la urmă tot la curul vostru s-ar gândi. Ceea ce ar fi pierdere de timp. Mai simplu ar fi să îi spuneţi că vă bucuraţi de compliment şi să îl rugaţi să vă arate pula, dar el nu o să v-o arate, că mai sunt şi alţii de faţă şi se sfieşte. Drept care şi mai simplu ar fi să îl luaţi de guler, să-l târâţi până la veceu, să-i băgaţi capul înăuntru şi să trageţi apa până când înţelege ce vreţi să spuneţi cu asta. Rămâneţi însă calmă, o posibilă criză de isterie n-ar face decât să-i întărească prejudecăţile, ceea ce nu vrem, nu?
Un alt exemplu: tocmai a căzut un proiect la care aţi lucrat mult şi bine, şi sunteţi nervoasă. Apare un coleg care încearcă să vă liniştească zicându-vă să nu vă isterizaţi. Că deh, isteria e o chestie feminină, cică. Înghiţiţi găluşca pe moment, dar spuneţi-i peste două ore că a primit un telefon de-acasă: i-a murit copilul. Şi dacă el reacţionează normal, adică izbucnind în lacrimi, ziceţi-i zâmbind: „Ei, cine e acum isteric? Hahaha!”.
Da, hahaha!

Zum: Va spun din start, eu despre feminism nu stiu aproape nimic. Adica teorii feministe, feluri de feminism, un pic de istorie sau asa ceva. Nu mai mult decat se gaseste pe Wikipedia (ba chiar mai putin, ca doar Wikipedia e bine documentata si se gasesc acolo o groaza de chestii despre feminism). N-am stat niciodata sa caut articole, carti, ce-o mai fi de gasit si citit, nu m-am dat peste cap sa aflu, am luat doar ce a venit pur si simplu catre mine. Si asta nu fiindca nu m-ar interesa, ci dintr-un soi de delasare combinata cu o inconstienta (poate e mai bine zis naivitate) ce s-a incapatanat sa ma invaluie pana nu foarte demult.
Cred ca am un sambure de feminism de acasa, dintr-o familie cu multe femei, femei carora nu le-a trecut niciodata prin cap sa "stea la cratita" si sa sufere in liniste, sacrificandu-se pentru familii. Si nici barbatilor din jurul lor nu le-a trecut prin cap sa se astepte la asa ceva de la ele, dupa cum nimanui nu i-a traznit ideea de a avea asteptari si invataturi diferite pentru copiii-fetite si copiii-baieti. Pe la 7-8 ani militam la tara, in curte la bunica, unde le spuneam vecinelor, care povesteau ca-si asteapta "oamenii" sa faca nu-stiu-ce, ca si ele sunt oameni si ca pot sa faca si ele nu-stiu-ce-ul singure. Dar habar n-am avut de existenta feminismului in sine o groaza de vreme dupa aia.
Nu stiu cum am reusit, in tara mea cu puternici traditii misogine, sa fiu atat de aeriana. Inconstienta. Sau noroc. Sau amandoua. Cert e ca atunci cand am auzit prima data de feminism am strambat si eu un pic din nas - ce vor femeile alea nebune? Cam la asta se rezuma tot. Anii au trecut, m-am mai desteptat (sper), la un moment dat am ajuns la Berlin si - buf! am dat cu nasul fix de discriminarea pozitiva, de sublinieri gen of course, you're a woman, de glume nesarate cum la Bucuresti n-auzisem niciodata. A fost un soc sa aflu ca intr-o tara ca Germania e de asteptat ca femeia care are copii sa stea acasa, eventual sa lucreze ceva de acasa. A fost un soc si mai mare sa aflu ca in domeniile asa-zis masculine toate femeile sunt privite cu suspiciune (adica precis au primit slujba fiindca sunt femei si trebuie incurajate). Atunci la ce bun ca nu ma ajuta nimeni sa-mi cocot valiza in tren sau mi se tranteste usa in nas in loc sa mi se deschida, ca vorba aia, suntem egali deci pot sa fac si singura treburile-astea?
Asa ca de ceva vreme a inceput sa ma intereseze feminismul. Regret si mi-e rusine de urma aceea de gand despre femeile nebune. Da, dreptul de vot nu mi-a picat din cer. Ma intereseaza istoria feminismului, teorii feministe, personaje. Si cred ca excesele sunt normale cand ai de luptat cu ce lupta feministele militante. Women, handicapped persons and minorities are encouraged to apply.

Zamboni: dragilor si dragilor – girls & boys – desi tema se pretinde substantiala, mie mi se pare, in realitate, simpla. pe scurt, mi se pare greu, subiectiv si obiectiv vorbind, sa nu fii feminist[a] intr’o lume in care inegalitatea dintre sexe e manifesta. chiar dincolo de ce e just, placerile vietii sunt inghetate de morala victoriana care domina viata publica si privata, si lumea e mai plicticoasa fara egalitatea dintre sexe. dimpotriva, inegalitatea sexelor e pentru mica burghezie rotofeie si barzii ei, ca de pilda grasanul Dylan Thomas.
2 argumente impotriva femenismului ma enerveaza in mod particular. unul sustine ca la mijloc se afla un iremediabil amanunt biologic. ceea ce e adevarat – ca la mijloc exista o distinctie biologica – insa fals, in sensul ca respectiva chestiune poate fi taken either way. adica din dansa se poate demonstra orice. luati, ca exemplu, regnul meu favorit, cel pisicesc [for cats are no mere species]. tehnic, sexele servesc aceleasi scopuri – darwiniste – ca si in cazul rasei umane, si totusi motanii sunt rotonzi, joviali, mancai si lenesi, pusi pe motaiala [de unde si termenul romanesc de ”motan”, i.e. ”care motaie”] in timp ce sexul opus lor e semet, agresiv si dominant. ceea ce vreau sa spun fiind ca teoria testosteronului versus estrogenului, atunci cand se aplica la structurile sociale, e o scorneala a patriarhiei.
a doua chestiune care ma’nerveaza e ca, zice’se, la urma urmelor femeile rasei s’ar fi adaptat de fapt starii de subjugare, cu care complac bine-mersi. ba chiar ar conduce afacerile lumii din Penumbra [termen care se trage din freudianul ”umbra penisului”, Penisneid], adica vezi doamne pozitia de subjugare ar masca de fapt o reala potenta. din nou, nimic mai fals [cu exceptia notabila a dnei Reagan]. caci si aceasta e o scorneala mosieresc-masculina, prin simplul fapt ca femeile nu conduc nimic, intocmai ca si barbatii, numai ca cei din urma pretind ca o fac – pretentie care nu numai ca e neadevarata, dar se vadeste si nerusinata, prin minciuna sa si prin faptul ca, ocazional, mai momeste cate un bughez, cu iluzia consimtamantul soatei sale.
concluzionand: femenismul este starea naturala a societatii post-capitaliste, la fel de firesc ca bunastarea, anomia, post-modernismul, democratia si gripa sezoniera.
a! and men are pigs! [women, however, are from Mars]