Sa moara domnul Lazarescu

Totul a inceput intr-o frumoasa zi de vara tarzie spre toamna, cand m-am trezit cu o durere de cap in toata splendoarea ei. Destul de deranjant, mai ales ca pe mine nu prea ma doare nimic in general, asa ca mi se par neobisnuite chiar si cele mai insignifiante dureri. Nu trebuie sa fac mare tevatura, mi-am zis. Iau un nurofen si-mi trece. Eu iau un nurofen, dar el nu-mi trece. Pardon, ea. Durerea. Dimpotriva. Venea cu o tenacitate de invidiat in alte conditii. Si da-i si lupta cu ea toata noaptea, cu tot alaiul de manifestari clinice nedorite..frisoane, febra, transpiratie, pana dimineata, cand, nu tocmai pregatita pentru gestul reflex de a ma da jos din pat, am capitulat in lupta cu simptomatologia unei reale stari de rau si am pus mana pe telefon. Slava Domnului ca am multi medici in familie.

Dupa ce imi fac eu succint anamneza, mi se sugereaza ca o vizita la spital este mai mult decat bine-venita. Daca ma intrebi pe mine, ti-as zice ca sint orice, numai ipohondra nu. Dar uite ca apar mici momente de declic ipohondric, pe care nu le interpretez insa, decat ca pe o exceptie care confirma regula.

Bun. Ajung la spital si incepe periplul medical pe corpul meu.

Mergem intai la Ecografii. Ma asez confortabil si incepe expunerea. Ma simteam de parca venisem cu pelicula de 36 pozitii si trebuia sa le executam pe toate. Ecografie la rinichi, ecografie la plamani, ecografie la ficat, ecografie la colicist, ecografie la pancreas. Si cred ca au mai fost cateva. Am terminat cu ecografiile. Nimic pana acum. Toate bune.

Vrei sa vorbesc sa-ti faci si analizele la sange?

Nuuuuu, le-am facut acum vreo 2 luni.

Iesim si ne indreptam spre alta camera de cercetare amanuntita. Pe hol, asteptand sa le vina randul la Ecografii, stateau si pacienti internati in spital si civili, cei mai multi in scaune cu rotile, unii pe targa dar toti in reala suferinta.

Urmeaza sectia de radiologie cu peronul pe partea dreapta. Imi fac radiografie la plamani, unde nu scap de " sa stii ca se vede ca fumezi". Multumesc. Si urmeaza: "Cred ca de la plamani este. Ai un inceput de viroza pulmonara" Ce dragut. Deci asta ma deranja! "Ia sa ne uitam si la sinusuri, sa vedem daca sint in regula. Sint." Am crezut ca s-a terminat. Nu.

"Trebuie sa te vada si un ORL-ist, stii cum esti tu cu amigdalele!" OK. Sigur. Doar pentru asta am venit aici.

Ajungem la ORL. O doamna draguta imi spune sa deschid "gurita". Ce ma amuza eufemismele astea medicale.

O deschid si "las limbuta moale". Evident ca si dragele mele "amigdalute" erau inflamate. Destul de rau. N-ar rata ele nici o ocazie de a fi reginele balului.

Cam asta a fost tot. Plec acasa cu inceput de viroza pulmonara si rinofaringita acuta. Si cand ma gandesc cat de pompos suna si eu de fapt, am avut o mica raceala, pardon viroza, ca este cu totul altceva.

Zilele astea am bolanzit prin pat si imi ziceam ca este tare bine sa ai cunostinte medici. Este fantastic chiar. Dar imi tot aminteam de cei care, chiar erau bolnavi si care asteptau cu orele sa le deschida cineva o usa si sa-i cheme inauntru. Iar eu mi-am facut intr-o jumatate de ora cam tot ce se putea face in materie de investigatie rapida si eficienta.

Si mi-am adus aminte cum exact in seara in care am iesit de la filmul "Moartea d--lui Lazarescu", mi-am sunat un prieten medic, care era de garda, ca trecem pe la el. In drum spre spital, am vazut un accident, cu destul de mult sange imprastiat si in mod sigur cu raniti. Ajung la spital si ii povestesc amicului meu de garda despre accident, gandindu-ma ca poate ii aduc pe cei vatamati in acel spital. Si ce credeti ca zice domul doctor: " Sa-i bag in pizda ma-sii, sa-i mai duca si la Municipal". Atunci am ras. Mi s-a parut cinico-haios. Umor negru. Absolut obligatoriu trebuie sa precizez ca nici macar nu vazuse filmul....

Nu vreau sa comentez mai mult.