De prin lume adunate si-napoi la lume date

Am fost invitata in seara asta la ziua unei prietene, intr-un restaurant simpatic la doi pasi de casa mea, pe langa Foisor. "Putin din tot", asa se cheama restaurantul. Si mai era invitat un tip, care le stie pe toate, dar le stie pe bune. Bine, ca si functia ii faciliteaza accesul la tot soiul de informatii, asta e partea a doua. Anyway, am aflat cateva chestii extrem de simpatice si interesante, un fel de can-can-uri globalo-administrative.

In Portugalia, pe autostrada, exista radare din zece in zece metri, si semafoare cam la fel de dese. Faza misto este ca daca depasesti viteza admisa legal, nu apare nici un politist sa te amendeze si nici nu ti se face fotografie, dar primul stop pe care il intalnesti este rosu. Atat. Pentru ca radarele functioneaza in tandem cu semafoarele si prevenirea accidentelor si fluidizarea traficului li se par mai importante decat sanctionarea soferului.

In Austria, se incearca si se si reuseste inlocuirea in tot ce se poate a functionarului public cu o masina automata aferenta. De ex., cartelele pentru transportul in comun le cumperi de la automate de pe strada. Si ca sa implemeteze mai rapid sistemul au facut asa: vrei sa-ti elibereze un cazier? Foarte bine. Ai doua variante: ori mergi la ghiseu si platesti 20 Euro, ori il soliciti electronic, free.

In Japonia, toti banii stau pe card si nu mai plateste nimeni cash. Toate veniturile sint declarate si dovedite. Mai dragut este ca atunci cand ai venituri declarate de 3000 Euro si ai platit cu cardul 3005 Euro, apare ca o boare Fiscul si te intreaba: de unde ai avut 5 Euro? Ca asa e-n tenis.

In Franta, pentru diminuarea fenomenului infractional, au introdus ca pedeapsa complementara, pe langa pedeapsa aferenta unei infractiuni, si suspendarea permisului de conducere. Motiv pentru care s-a redus simtitor numarul potlogariilor.

Tot aseara, am aflat de la un alt invitat la aceeasi petrecere, ca in Romania, intr-un sat de pe langa Lehliu, nu-i retin numele, exista o cutuma locala propovaduita de preotul satului. Si asa se face ca atunci cand un crestin din sat moare fara lumanare la cap, in noaptea Invierii, cineva din familie trebuie sa aduca la biserica un fel de ofranda pentru sufletul celui disparut, si anume un cocos alb viu, care sta pe pervazul bisericii in timpul slujbei, intr-o cotcodaceala si o agitatie frenetica alaturi de ceilalti cocosi, ca inteleg ca se strang destui in fiecare an. Nu puteam sa ma opresc din ras cand am auzit asta. Adica, nu aveam in fata decat o biserica de tara plina de enoriasi smeriti, eventual ingenunchiati, un popa rumen in obraji de la vinul sfintit incercand sa spuna slujba printre sughituri, si hoarda aia de cocosi agatati pe la geamuri, zburatacind fiecare in dementa lui ca intr-o exoricizare colectiva. Sfanta liturghie de Duminica. Cum dracu sa nu mori de ras?

Dar nu-mi era ceva clar in tot peisajul asta, asa ca intreb:

" Bine, si ce face Biserica cu toti cocosii astia?", gandindu-ma ca vor fi sacrificati intr-un rit secret, cunoscut numai de localnici, intru iertarea pacatelor raposatilor, ca apoi singele sa fie baut 40 zile de o fecioara neprihanita, sau mai stiu eu cum.

" Biserica? Ce sa faca biserica cu cocosii cand parintele are cinci baieti?! Ei cu ce sa creasca?"

Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac!

Acum vad ca au iesit cumva in mega antiteza, povestile astea de la noi si de la ei. A fost fara intentie, nici macar ca-n bancul cu "i-am luat si pe ei, sa-i fac de ras", n-am vrut sa fie.

Despre noi, ce sa mai zic?!

Sa zic totusi de luminitele pentru Craciun din centru, care mi se par cumplit de urate si odioase. Albastru obosit, extrem de plictisitor, de rece si de trist. Daca te simti totusi invaluit de spiritul Craciunului, te sfatuiesc sa nu vizitezi centrul orasului noaptea.