Generatie, aspiratie,
Interdictie, demonstratie
Revolutie, figuratie,
Emanatie, aberatie,
Declaratie, peroratie,
Legislatie, lamentatie
Retributie, imitatie,
Satisfactie, betie,
Compensatie, alocatie,
Subnutritie, implicatie
Explicatie, complicatie,
Educatie, malformatie
Productie, reductie,
Constructie, obstructie
Seductie, deductie,
Vocatie, hotie
Informatie, deformatie,
Opozitie, conspiratie
Institutie, separatie,
Prostitutie, decoratie
Ocupatie, populatie,
Consignatie, saturatie
Emigratie, circulatie,
Constitutie, ratie
Restrictie, militie,
Protectie, politie
Pretentie, corectie,
Atentie, detentie
Democratie, intentie,
Tehnocratie, directie
Birocratie, infectie,
Bogatie, frectie.
Tuesday, February 20, 2007
Exercitiu
Posted by Carmen at 12:47 PM 10 thought/s
Labels: life
Wednesday, February 14, 2007
Love me if you dare
Ma salbaticesc pe zi ce trece. Nu-mi mai plac oamenii. Nu-i mai vreau langa mine si fac tot ce pot sa-i evit. Daca-i spui unui om ca e prost, se va tine scai de tine sa-ti demonstreze ca nu este asa. Ma port urat cu ei, si cu cat ma vor mai tare prin preajma, cu atat mai repede fug in directia opusa. Si alerg pana ma trezesc singura la capatul drumului. Si am ce mi-am dorit, pentru ca nu am avut grija sa-mi doresc ce trebuie. Momentele astea imi tihnesc. Ma linistesc, ma adun si ma intorc. Atunci toti se bucura de revenirea mea si eu ma bucur de bucuria lor.
Ca un arc care se intinde pe masura impulsului primit.
Nu-mi cunosc limitele. Cand ma gandesc la asta ma ingrozesc. Cu cateva mici exceptii, stiu ca limitele mele sint un teren virgin care asteapta temator prima penetrare. Mandra corabia, mester carmaciul.
Stiu ca parintii isi invata copiii inca de mici sa evite sa investeasca sentimental prea mult. Pentru ca pot suferi. Si le explica ca este mai comod daca nu s-ar implica emotional. Sau daca se implica totusi sa o faca intr-o cat mai mica masura. Copiii stiu de mici, de la primul genunchi zdrelit, ca suferinta nu e buna iar parintii lor tocmai le explica ca aceasta poate fi evitata. Si mai stiu ca parintii lor, sint singurii pe lumea asta care le vor binele. Drept urmare, ii asculta. Cam asta au incercat si parintii mei sa faca cu mine. In mare parte, le-a reusit.
Oamenii sint masochisti aproape in totalitate. Iar daca masochismul este coroborat si cu un orgoliu doar usor exagerat, atunci goana dupa senzatii asazis tari, nu va ajunge niciodata la linia de sosire.
Fara exceptie, in toate cuplurile pe care le cunosc se intampla in felul urmator: cel care iubeste mai mult, este cel care primeste mai putin, cel care iubeste mai putin, primeste inzecit mai mult decat da. Este aproape o lege a firii. Daruitorul, sa-i spun asa, cel care iubeste mai mult, este multumit cu ce are. Este asemenea unui biet calator insetat, prigonit prin desert, care vede apa foarte aproape si are senzatia ca poate sa o atinga oricand. El stie ca nu e acolo dar are nevoie sa o vada. Apa reprezinta certitudinea ca iubirea ii este impartasita. Paradoxul lipsei ca plus. Intr-un mod la fel de bizar, cel nemultumit este mai mereu acela care iubeste mai putin, dar primeste tot. Si este firesc sa fie asa, pentru ca fiind la randul lui masochist si egoist nu primeste ce are nevoie. Ar vrea sa dea mai mult, dar cuiva care nu are nevoie de iubirea lui. Vrea sa fie ignorat, sfidat, repudiat ca sa poata iubi. Iar daca primeste toate astea, pretinsa iubire se autodizolva. Si tot asa, lantul nu se inchide niciodata. Diferenta o face modul in care alegi sa-ti traiesti viata: sub semnul ratiunii sau sub semnul emotiilor.
Calcaiul lui Ahile nu incape in patul lui Procust.
Mi se tot spune ca sint ingrozitor de egoista. Sint, nu neg. Ce ma intriga este faptul ca mi se spune cu titlu de aducere la cunostinta, nicidecum cu repros. Ba chiar am senzatia ca multora le face placere ca sint egoista si ca orice ar face, nevoile si dorintele mele vor fi mereu mai importante decat ale lor.
L-am auzit odata pe un foarte bun prieten, povestindu-le unor amici despre mine: "daca vrea ceva, cere. iar daca nu obtine, isi ia singura. dar la sfarsit vine sa-ti spuna: imi cer scuze, dar chiar am avut nevoie"
Si-mi aduc aminte ca ma uitam curioasa sa observ ce gen de reactie pot avea cei care auzeau asta. Eu sint. Priviti-ma! Sint monstruoasa. Urati-ma! Huiduiti-ma!
Dar nu. Ma priveau cu drag si simpatie. Eram chiar mai atragatoare.
Lumea ma iubeste asa cum sint, pentru ca lumea este masochista.
Nu-mi vine sa cred ca eu chiar scriu randurile astea.
De maine veti putea sa ma mai iubiti? Pentru ca eu am nevoie de dragostea voastra.
Nu, de data asta nu vreau sa comentati.
Posted by Carmen at 4:23 PM 0 thought/s
Labels: introspectie, personal, thoughts
Thursday, February 8, 2007
Nu-ti fie frica!
De vreo doua nopti nu dorm bine si visez urat. M-am uitat aseara la un documentar pe Discovery Science despre inceputurile lumii, Big-Bang, teorii si ipoteze, motiv pentru care am visat apocaliptic si m-am trezit in toiul noptii intr-o semi-inconstienta. M-am ridicat din pat, m-am plimbat prin casa, am iesit pe geam si am incercat din nou sa adorm. Degeaba. Si am ramas asa, la frontiera dintre somn si realitate multa vreme, urmarita de figura unui savant care aparea cu persistenta in documentar. Monstruos. Monstruos intr-un mod care-ti zgarie psihicul. Am inchis ochii si mi-am scuturat capul, nadajduind ca imaginea groteasca care ma bantuie are sa dispara. Dar nu, nu, nu si nu. Ranjetul ala macabru din care mijeau dintii galbeni, ranjetul ala infiorator tintuit intr-un cap aproape descarnat m-a torturat toata noaptea. Parea ca vrea sa urle dar nu are voce. Capul mare, nefiresc de mare pentru mana de corp cu care se continua, cu ochi mari albastri, avea ceva paradoxal. Urla cu ochii intr-un mod hipnotic. Gura inumana iti dizolva frica in transpiratie. Cu toate astea, era un monstru inofensiv si neputincios. Mi-e teama ca nu-l pot descrie asa cum il am fixat pe retina. Am vrut sa ma trezesc dimineata si sa realizez ca totul nu a fost decat o halucinatie. N-a fost asa. Imaginea colosala m-a urmarit si a doua zi.
Dupa-amiaza am avut o intalnire si am inceput sa suprapun, fara sa-mi dau seama, figura interlocutorului peste asimetria perfecta a chipului din noapte.
Pana la urma, devenim ceea ce sintem.
Posted by Carmen at 5:55 PM 6 thought/s
Labels: thoughts
Subscribe to:
Posts (Atom)
Diseño por headsetoptions | A Blogger por Blog and Web