Intre munte si mare

Simt cum imi salasluiesc gandurile intr-o devalmasie totala. Sint nostalgica si acaparatoare. Ma gandesc la mine, la trecut, imi revad existenta, ma regasesc copil fiind. Imi amintesc de genunchii vesnic insangerati, de santierele prin care ne faceam cazemate, de leaganul care m-a izbit in mijlocul fruntii, de "tara-tara, vrem ostasi" .... Am fost ceea ce se cheama un copil de oras. Mult timp nu am stiut sa fac diferenta dintre o rata si o gasca. Imi amintesc cum ne lua bunica de la gradinita, pe mine si pe Ruxi si cum eu cantam tare pe strada si spuneam poezii fara sa-mi ceara nimeni, si cum Ruxi, mai mare decat mine si vadit rusinata de comportamentul meu, ii spunea bunicii: "fa-o sa taca". La vremea aceea, la intreabarea " ce vrei sa te faci?", raspundeam "fiul muntilor". Ceva mai tarziu, idealurile mi s-au modificat. Ma vroiam vanzatoreasa.

In clasa I-a, stiam sa scriu deja. Eram stangace. Invatatoarea insa a avut grija sa ma dezobisnuiasca de acest "prost" obicei, amenintandu-ma cu indicatorul. Am ramas la fel de stangace, insa acum scriu (si) cu dreapta. Se spune ca emisfera stanga, cea care corespunde mainii drepte este raspunzatoare pentru logica, matematica, cercetare, stiinta, partea rationala cu alte cuvinte, in timp ce emisfera dreapta, ce corespunde mainii stangi, reprezinta muzica, arta, creativitatea, perceptia, emotiile. In felul acesta imi explic multe lucruri. Demult, stangacii erau considerati persoane malefice, posedate de demoni. Cu dreapta se face semnul crucii iar pe umarul stang se cuibaresc dracusorii. La chinezi si japonezi, dreapta este partea rea, intunecata, iar tot ce tine de stanga este nobil, pur, frumos. .Totul este relativ. Asta da, truism.

In momentul asta nu-mi place marea, nu-mi place Vama. Vreau Vama mea. Imi amintesc de noaptea din vama de acum cativa ani, cand un individ gol, de fapt imbracat cu aerul din vama si cu mantia invizibila a alcoolului, a urlat ca un leu care-si vede puii sfartecati: "as stinge luna daca as putea." De Vama aia mi-e dor.

Imi plac alpinistii si pioletii lor. Sint ascendenti. Nu exista decat un singur drum, o singura cale. In sus. Ratezi cu pioletul o stanca prea dura, prea rigida, lovesti din nou pana iti faci loc in munte. Aluneci de pe un versant abrupt, te folosesti de acelasi piolet. In cadere insa, pioletul nu este suficient. Iti mai trebuie carabiniere si hamuri si corzi. Ca-n viata, vorba lui Chilian.

Cu cateva clipe in urma m-am surpins mangaindu-mi curbura taliei. Cand stau culcata pe o parte, goala, o percep ca pe cea mai senzuala parte a corpului. Ma fascineaza curbura asta. In narcisismul meu, mi se pare desavarsita. M-as saruta acolo daca as putea.