Strigatul mut

Si mutii se cearta, nu? Am vazut sambata un cuplu, el si ea, ambii cu dizabilitati de vorbire. Comunicau. Isi spuneau lucruri si erau foarte preocupati de discutie si radeau si gesticulau.

Primul lucru la care am putut sa ma gandesc cand i-am vazut a fost: oare cum se cearta mutii?

Gesticuleaza mai rapid si mai apasat ca sa-si exprime furia? Se cearta cu ochii? Se pocnesc pur si simplu? Isi scriu? Bat din picior?

Imi imaginez ca o cearta intre doi muti nu are din start capacitatea si energia unei certi verbalizate. Cearta verbalizata este de fapt pleonasm.

Si daca mutii comunica mai eficient decat o facem noi?


Brahms - Hungarian Dance No 5
Asculta mai multe audio Muzica

Acum vreo doua zile, in masina seara, ma intorceam de la job. La un stop, imi aprind o tigara. Cu tigara in mana si cu mana cealalta cautand prin masina un cd cu muzica misto, observ privirile unui tip care statea pe trotuar, fumand. Un tip mistocut. Acum ca sa deschid o mica paranteaza, eu in Bucuresti barbati misto nu prea vad. Nu prea vad inseamna ca vad cam unul, maxim doi pe an. Boon. Se face verde, pornesc masina si cand ajung in dreptul lui, il aud spunandu-mi cu cea mai pedanta voce din lume: "limbi in pizda ti-as da".

Ha??

Probabil ca voi asteptati sa cititi in continuare cateva randuri in care eu, ca o doamna, sa imi exprim indignarea si stupoarea si vai, vai, vai, cum te agreseaza golanii pe strada si nu mai poti sa fii nicaieri in siguranta. Ntz.

Ce m-a uimit pe mine nu a fost verbalizarea dorintei atat de frust, ci modul in care a fost exprimata. Ca o peroratie. Si topica frazei total neobisnuita. Nu m-as fi asteptat niciodata sa aud o chestie de genul asta, spusa pe cel mai academic si pretios ton, care nu avea nici o legatura cu vulgaritatea expresiei, si cu atat mai mult nu m-as fi asteptat sa o aud pe strada, de la un tip care parea absolut in regula.

Leonard Cohen - Closing Time
Asculta mai multe audio Muzica

Baloane si sex

Sexul este stalpul si totodata etalonul oricarei relatii. Am zis.


Nena - 99 Luftballons
Asculta mai multe audio Muzica

I love to hate

Niciodata nu am crezut ca razbunarea este apanajul unei minti meschine, al unui suflet slab sau impotent. Daca exista cineva pe lumea asta care poate afirma cu onestitate ca nu a simtit dorinta de a se razbuna, este ori rupt de realitate, ori este de o platitudine desueta. Sa crezi ca iertarea iti inalta sufletul si iti aduce epoleti si medalii, mi se pare totusi adorabil, dar nu pentru mine. Sentimentul de ura si razbunare, iti poate aduce satisfactie deplina si in plus iti dezvolta din plin simtul creativ, iti mentine flacara sufletului vie, iti ofera uneltele necesare pentru a construi. E ceva rau in asta? Deloc.

Nu cred in sabloane si in doctrine sociale aberante si contrare logicii, nu cred in "principii" si regului de conduita unanim acceptate. Cred in ceea ce simt si in ceea ce-mi dicteaza logica si structura mea interna.

Daca te raportezi la viata ca la o lupta continua, atunci esti perfect constient de faptul ca ceea ce te anima in lupta este dorinta de apreciere, de putere, recunoastere, satisfactie si victorie. Cum poti invinge iertand? Ce legatura are iertarea cu succesul? O data ce ai intrat in lupta, esti automat in competitie. Iar cand esti in competitie nu te plangi de miscarile adversarului si nu te culci noaptea pe perna nadusita de ganduri inlacrimate care-ti purifica sufletul si nici nu te gandesti ca D-zeu e sus si le vede pe toate si cei care ti-au gresit vor plati candva pentru asta. Este foarte adevarat ca ei s-ar putea sa plateasca, dar sa te resemnezi la gandul unei probabilitati asupra careia nu ai nici cel mai mic control, decat eventual cateva rugaciuni asidue inainte de culcare, imi suna a gelatina si a flori de mucegai. Si de fapt, ceea ce vezi tu ca plata si ca o echilibrare a situatiei tale nedrepte, nici macar nu reprezinta o plata. Este un alt adversar care nu s-a culcat pe perna suspinand a jale sau mimand iertarea si a acceptat regulile jocului. Iar satisfactia ta in cazul asta, ar fi cea a unui pion anemic care este multumit de faptul ca regele in final, a matrasit calul care te-a eliminat pe tine din comepetitie.

Iertare vs. ura. As alege cu ochii inchisi in aproape orice situatie, ura. Ura este constructiva si totodata o recuzita importanta a unei structuri psihice puternice si integre. Ura este vie, activa, patimasa, frematanda. Iertarea este pasiva, moale, inerta, neputincioasa. Ma abtin sa comentez despre nobletea iertarii. Cati dintre noi pot ierta cu adevarat un rau suferit? Cati ar putea ierta la modul real, care o fi acela? Sa poti sa spui impacat: am iertat si sint impacat cu mine. Sa poti sa lasi in spate, eul tau, orgoliul tau, constiinta propriei valori? Nu cred ca poate sa faca nimeni asta la modul absolut si perfect sincer fata de el insusi. Vad iertarea mai degraba ca pe o acceptare a situatiei si ca pe o autopozitionare a celui care iarta pe un loc inferior.

Cred cu tarie ca satisafactia pe care ti-o da o razbunare animata de o ura sublima si perfect justificata este incomparabil mai mare, fata de "satisfactia" pe care ti-o aduce actiunea de a ierta. Iertarea nu te purifica. Te minti sa crezi asta. Si nici nu te insufleteste. Nu te face nici mai bun, cel putin nu in sensul bunatatii pe care o intelegi tu. Te face sa fii privit ca o victima sigura si a doua oara. Te face sa speri ca a doua oara "adversarul" va aprecia faptul ca l-ai iertat si nu va mai fi la fel de crud. Iertarea nu-ti aduce apreciere. Razbunarea, da. Ce preferi: sa fii iubit cum vor ei, sau sa fii temut cum vrei tu?