Tuesday, January 2, 2007

Coana Joitica fata cu reactiunea

Exista oameni, din pacate putini, care-si sustin punctele de vedere intr-un mod foarte calm, echilibrat, cu eleganta unui delfin care face salturi in apa, firesc, fara sa aiba nevoie de trambulina pentru a crea spectacol, pentru a-si capt(iv)a auditoriul sau pentru a fi pertinenti.
Sint acei oameni, pe care ai ocazia sa-i intalnesti de putine ori in viata, care te subjuga prin naturaletea discursului, prin fluiditatea ideilor si prin felul in care iti transmit scurt-circuite la creier, pe care le vor inapoi, de la tine, partenerul de dialog, mai intense, ca o unda propagata in spatiu.
Vreau sa va arat care sint limitele cunoasterii mele, pentru ca voi, cei care ma ascultati, sa le corectati, completati si largiti. Si acelasi mesaj ajunge inapoi la receptor iar discutiile care se nasc in felul acesta sint absolute minunate.

Dar mai sint, -si astia chiar sint o majoritate zdrobitoare-, cei care discuta numai pentru a-si etala cunostintele. De cele culturale zic. Si asta n-ar fi nimic, daca nu ti le-ar prezenta cu valoare de adevar suprem, in mod obligatoriu pe un ton ridicat, care nu accepta replica. Cam din aceeasi categorie cu cei care ies prin cluburi de fite pentru a fi vazuti. Recunosc ca am vazut mai multe femei decat barbati, care sa faca asta. De fapt, un anumit gen de femeie. Go figure!

Mie oamenii astia nu-mi plac, dar deloc. O data pentru ca mi se pare ca agresivitatea cu care inteleg sa-si expuna ideile are in spate un complex, o nesiguranta de sine, sau, cum ar zice un prieten de-al meu, un complex de superioritate grefat pe unul de inferioritate. Nesiguranta genereaza frica, iar frica determina aparitia agresivitatii. In al doilea rand pentru ca nu reusesti sa inchegi un dialog cu ei, ceea ce face discutia extrem de plictisitoare si in al treilea rand pentru ca te agaseaza cu suficienta lor limitata. Stai frate acasa, vorbeste in fata oglinzii cocotat pe un taburet, pune o banda cu aplauze dupa ce termini, pentru ca iti esti de ajuns tie si atat.

Desi, cateodata prezenta lor la tot soiul de strangeri este chiar misto, ca mai condimenteaza atmosfera. Mai ai si tu de ce sa razi, pentru ca de ignorat nu poate fi vorba, nici gand sa te lase. Ii identifici repede in peisaj, datorita pozitiei corpului, pe start continuu si a modului in care inteleg ca trebuie sa participe la orice discutie, evident ca fara sa stie despre ce este vorba, sau in cel mai fericit caz, au o vaga idee despre subiect, dar exact pe aia trebuie sa o stie toata lumea... Si la urma urmei, rasul e benefic. Uite, asta insemna sa iei partea buna a lucrurilor.

Inchidem paranteza rotunda, deschidem paranteza patrata…..

…si apare Ea in mijlocul unei discutii despre filmul Portocala Mecanica, si zice ca o atotstiutoare ce e, si altruista pe deasupra, ca doar vrea sa-i lumineze pe toti.
Ea: .. ah, da, stiu, e de Tarkovski, n-am rezistat sa ma uit la el, prea violent. (ta-na-na…primul gong)
Un EL: Nu, e de Kubrick, si e un film foarte bun.
Ea: ah, da? De Tarkovski am vazut altceva. Imi place foarte tare Tarkovski. (ta-na-na ..al doilea gong)
Eu (chiar curioasa ce a vazut): Calauza?
Ea: Nu.
Eu: Solaris?
Ea: Nu.
Eu: Andrei Rubliov?
Ea: ..aa, nu, nu cred.
Eu: Copilaria lui Ivan?
Ea:…nu, parca nu
Eu: Oglinda?
Ea:..parca nici asta, dar oricum eu am vazut filme de arta de un regizor japonez, (acum sincera sa fiu, a zis si-un nume si nu era Hashimoto) imi place foarte tare.
(ta-na-na, sfarsitul primei parti dintr-o serie extrem de lunga)

Inchidem paranteza patrata si concludenta. Mai luati si voi o pauza ca prea le stiti pe toate.
Vanity, definitely my favorite sin. Whoo-ah!

Thursday, December 28, 2006

Florin Chilian - Zece

Are piesa asta un "je ne sais quoi", care te trimite intr-o transa stenica, dorindu-ti doar sa fii.....

Monday, December 25, 2006

Purple Xmas


Am vrut un brad mov pentru Craciunul asta. Nu am putut sa-l fac asa, pentru ca nu am gasit ornamente foarte misto, nici macar dragutele, asa ca l-am facut rosu cu auriu, cum il facem de vreo trei ani incoace. Si a iesit tare dragalas impodobit cu dragoste, colinde, miros de cozonac, cald si imbietor in casa, vin fiert, atmosfera idilica pentru impodobirea bradului. Fer-me-ca-tor. Mosul a fost tare darnic si mi-a adus jucaria asta, dupa care sint realmente innebunita. M-am necajit putin pentru ca exact cand vroiam sa-i testez capacitatile, Orange-ul avea probleme cu reteaua.
Nu stiu cum vor fi zilele urmatoare, dar stiu sigur ca am sa merg la ai mei, am sa ma-ntalnesc cu prieteni de care n-am avut timp in ultima vreme, am sa vad multe filme si am sa vorbesc mult la telefon. De citit n-am chef zilele astea. Dar am sa ma gandesc la New Year's Resolutions. Si sper sa le oranduiesc ceva mai bine decat anul care tocmai se incheie.

Friday, December 22, 2006

Madeleine Peyroux - I'm All Right

He sang Christmas songs in bed... well, do you?
Gata, am plecat dupa cadouri.


This one is for Maya. Pentru ca de cate ori il ascult, ma gandesc la ea.

..Tell me if you got a problem
Tell me if it's in your way
Tell me if there's something bothering you
Tell me what should I say
You know I'd do anything
You know I'd change the world
You know I'd do anything for my little girl
Tell me if you got a problem
Tell me now what's inside
Show me if you broke your heartstrings
You know you never need to hide
You know I'd do anything
You know I'd paint the sky
You know I'd do anything for you, my guiding light
Cause you're my Star, shining on me now.

Tuesday, December 19, 2006

To beta or not to beta?

Dragi crestini curati la suflet si cu frica de D-zeu, daca nu e cu banat, as dori sa ma lumineze si pe mine cineva ca pe bradul pe Craciun. De ce treceti toti pe beta? Stiti ceva ce eu nu stiu? Si cu voia d-voastra, trebuie sa va anunt ca eu pe blogurile beta nu pot sa mai pun comment-uri. Adica eu incerc, incerc, ma enervez, renunt in cele din urma, plina de frustrari, ca vreau sa zic ceva si n-am unde, si la tribuna Parlamentului nu cred ca mai am loc sa vin si eu cu problemele mele. Asa ca, va rog pe voi, astia cu bloguri, sa ma eliberati de frustrari si sa-mi aratati calea. Care este. Sarbatori supercalifragilistice!

Thursday, December 14, 2006

La Multi Ani, Florin Chilian!

L-am vazut in seara asta la Radu Moraru. Este ziua lui si este trist. Sau asa l-am simtit eu. Si mi-am adus aminte de interviul pe care i l-am luat anul trecut, cam pe vremea asta, cand eram noi tineri si cutezatori si cand credeam ca vom face o revista cum n-a vazut Parisul. Si daca revista nu a fost sa fie, ma simt datoare si putin vinovata fata de Florin, motiv pentru care pun interviul aici.
Eu:Ti-a mai luat interviu pana acum un avocat?
F. Chilian: Numai in particular.

Te previn ca s-ar putea sa sune mai mult ca un interogatoriu decat ca un interviu. Cum arata o zi obisnuita in viata lui Chilian atunci cand nu are concerte?
Ma trezesc cand vreau. Pe la 10, 11, 12, 13. Imi fac o cafea, intru pe net, imi iau posta, in general raspund la cam toate email-urile, mai iau chitara, mai studiez, ma mai enervez, uneori ies prin oras. Programul de seara depinde de ce am chef. Ma mai duc..am eu niste locuri ale mele unde merg cu prietenii mei si unde nu merge nimeni altcineva.

Te recunoaste lumea pe strada?
Da. Ma cam recunoaste. Sunt om - am parte de intamplari firesti, nici jenante, nici fericite - dar si firescul a ajuns sa tina de fericire in cretinatatea asta in care traim. Lumea se cam sperie cand ma vede alaturi pe la benzina sau in supermarket-urile astea de doi lei. Nu ma intreaba cine-i "Iubi", dar imi cere autografe.

Ai o zona preferata in Bucuresti, o strada anume, o casa anume, locuri pe care iti face placere sa le vezi constant?
Nu. Nu sint tampit deloc. Nu ma atasez de obiecte si n-am nici instinctul ala de turist. Nu sint un bun turist absolut deloc. Nu ma intereseaza ce se construieste in afara unei personalitati.

Atunci nici sa calatoresti nu-ti place prea tare?
Da, asa este. Nu-mi place. Am fost de curand in China si m-am enervat ingrozitor, ca nu sint turist. Si nici nu-s gagici misto in China.

In China, da, nu prea sint…puteai sa incerci Thailanda.
Da, dar in China am fost trimis de statul roman sa va reprezint cultural..iceste.

Care este parerea ta despre transportul public din Bucuresti?
Este o intamplare de doi lei. Sint o gramada de putori si de pungasi si pe acolo, dar ce ma deranjeaza pe mine este ca nu se folosesc de spatiile destinate lor. Mai mult decat atat, nu intra in alveolele alea, se intrec in continuare asa cum s-a intamplat si in povestea aia nefericita, cu accidentul din cauza caruia a murit Vali, niste oameni adunati din sat, facuti oraseni, care nu inteleg ca multi dintre noi, care sint regulile civilizatiei urbane. Mai sint si cretinii care trec pe rosu. Si politia nu le face nimic. Altfel am o parere foarte buna, pentru ca nu il folosesc.

Cu ce te deplasezi prin Bucuresti?
Cu masina proprie si personala.

Mananci des la fast food?
Niciodata. Nu-mi place fast food-ul absolut deloc. Ma manjesc pe bot si pe maini.

Asta inseamna ca ai suficient de mult timp liber astfel incat sa te asezi si sa savurezi o masa asa cum trebuie.
Nu sint gourmand. Nu sint pretentios la mancare.Dar prefer sa mananc civilizat daca tot trebuie sa mananc.

Unde ai concertat cu cea mai mare placere?
Peste tot pe unde ma duc sa cant, cant cu placere.

Trebuie totusi sa-ti aduci aminte de un concert care ti-a placut mai mult decat altele..
Da. Este un club in Buzau. Tess. Acolo a fost cel mai misto concert. Sint concerte foarte misto, care ies asa pentru ca publicul le face asa, concerte pe care le tine publicul. Si in Bucuresti, la Laptarie am avut concerte misto, aici la Casa Eliad, la Prometheus.

Preferi salile de spectacol sau cluburile pentru concertele tale?
Asta este o intrebare pe care mi-o pun si eu. Doar ca sint foarte comod, puturos. Desi, am avut mai multe contacte cu Mircea Dianconu ca sa facem o serie de concerte la Teatrul Nottara. Dar chestia asta implica mai multe actiuni, se lucreaza cu statul ingrozitor de prost pentru ca sint inca foarte cimentati in dementa birocratica. Prea multe hartii implica mai multa munca. Prea multa munca organizatorica la un moment dat, pe care tot eu trebuie sa o fac.

Si atunci alegi varianta mai usoara, cluburile?
Aleg varianta mai lejera in care totul este aranjat de catre cineva. Aleg si prefer locurile in care se canta pe bilete de cand ma stiu. Cred ca sint unul dintre putinii care fac asta.

Ce muzica asculti?
Nu prea ascult. In masina mai ascult radio City FM.

Ai simpatii, antipatii din peisajul muzical romanesc?
Antipatii nu am. Simpatii am. Imi plac Parazitii foarte mult, Holograf, Class uneori.

Piesa “10” are o poveste?
Este o piesa veche. Cred ca are cam 6, 7 ani. Imi inchiriasem casa pentru a reusi sa fac rost de bani. Stateam la un prieten in garsoniera cu prietena lui si intr-o buna dimineata faceam un rebus si asta mi-a luat rebusul si s-a dus sa se cace. Am fost atat de suparat si am zis, “bine ma, lasa, ca pana iesi tu din baie imi fac si eu un rebus”. Si pana a iesit el din baie am facut textul piesei asteia, care este de fapt un rebus ce trebuie descifrat. Nu vine din prima.

Ce crezi ca ne place la muzica ta?
Regasirea. Asta cred si vreau eu sa se intample cu mine insumi. Nu vreau fani din aia disperati care sa-si rupa sutienele de pe ele.

Fani in mare majoritate femei?
Da, si este firesc sa fie asa pentru ca in general zona asta sensibila a personalitatii este mai vizibila, mai putin ascunsa la voi, domnisoarele.

Da, dar un barbat este cel care ne (in)canta.
Si ce daca? Exista si la noi, doar ca asa cum spuneam, este o zona in care esti confortabil cu mintea, pe niste discursuri care celor mai multi dintre noi le lipsesc ca definitie. Nu stiu cata lume o sa intelega ce tocmai am spus.

Putem sa reluam cu alte cuvinte daca vrei neaparat sa te faci inteles.
Nu vreau. Menirea unuia ca mine este sa-i aduca pe ceilalti la nivelul lui, nu sa coboare el in cacat, cacatul cotidian ca sa mai indulcesc un pic expresia. Si atunci, ca sa revenim, ce va place voua la muzica mea este faptul ca sint aceleasi ganduri pe care unii dintre voi, mai mult sau mai putin, in functie de propriile voastre resurse de a comunica cu voi insiva, vi le regasiti (gandurile) in zona ideatica in care ma misc eu. Doar ca eu le fac publice. Si mai sint si foarte talentat, asta este un noroc pe care nu pot sa-l ascund.

Nu esti modest deloc.
Nu. Modestia este pentru imbecili. Ca dovada ca nu sint foarte multi oameni de valoare care sa iasa in fata. Numai un om mare poate sa faca greseli.Si atunci asta cred ca va place. Ca va regasiti in ceea ce cant eu si ca singuratatea nu mai este atat de definitiva la un moment dat.

Ce crezi despre pirateria pe internet?
Este un rau necesar.

Rau pentru ca iti diminueaza veniturile si necesar pentru prestigiu, sau…?
Hai sa-ti spun ce am facut eu. Am dat drumul, eu am dat drumul pe net la un concert inregistrat in Laptarie. Si foarte multa lume mi-a sarit in cap. Raspunsul a fost foarte simplu si inteles dupa mult timp. Este nevoie sa se faca o legatura mai rapida intre zona in care sint eu si zona in care sinteti voi, mental vorbind. Ca sa fiu inteles mai usor. Pentru ca am dat drumul la piese care vor fi scoase peste doua albume. Proiecte care urmeaza, desi sint gata piesele, trase in studio. Cum este “Viata ca o curva”, care are sa fie peste doua albume. Si am nevoie sa citesc fundul de ochi al celor care vin la mine la concert. Sa vad o privire de genul ”da ma, stiu pe unde esti”. Sa scurtez distanta dintre mine si cei care ma asculta, sa ma ajunga din urma cel putin muzical. Pentru ca functionezi intr-un mediu care are regulile lui sociale. Cat despre faptul ca cei mai multi dintre noi preferam sa copiem muzica de pe internet, este si “meritul” caselor de discuri. Cei care copiaza muzica isi fac la randul lor un rau. Pentru ca vanzarile scad si atunci casele de discuri renunta la colaborarile cu artistii care lor le plac, si acestia se duc in neant. Nu traim noi din vanzarea muzicii cum ar fi firesc. Si atunci primul “merit” il au astia care copiaza muzica de pe internet, si atunci au muzica pe care o merita: manelele.

Cat si pentru ce folosesti internetul?
Ca sa primesc email-uri, trimit email-uri, ca sa vad ce se mai intampla, citesc presa in general cand stiu ca se scrie despre mine. Sint prea puturos ca sa ma duc sa cumpar ziare.

Mai ai timp sa citesti? Citesti in fiecare zi?
Da, citesc, dar nu in fiecare zi. Cand am chef.

Ce citesti?
Am terminat de curand “Fata de asfalt”, carte de poezie.

Citesti poezie? Mai citesti poezie?
Nu, dar mi-a daruit-o o prietena, nu ma intreba cum o cheama ca nu mai stiu, stau prost cu memoria mecanica a numelor. Si am citit de curand toata chestia aia cu Dan Brown, sau cum il cheama!?

Codul lui DaVinci si toata isteria de dupa?
Toata isteria insemnand inca patru carti. Cartea asta, ecourile cartii scrise din perspectiva bisericii, aceeasi carte scrisa din perspectiva unor cercetatori, le-am citit pe toate ca sa-mi fac o idee rotunda.

Si ce crezi acum?
Intotdeauna am crezut ca biserica este prima forma de manifestare a politicului, controlul maselor. Se pare ca sint suficient de multe lucruri reale in intamplarea asta, mai ales ca aveam unele informatii din cu totul si cu totul alte lecturi disparate.

Te-ai gandit ca poate fi privita ca o blasfemie?
Nu. De ce? Daca Dumnezeu este negru sau femeie care este problema? Nu cred ca este o blasfemie si cred ca magarii astia din biserica au facut-o curva pe Maria - Magdalena cand ea era ..o femeie. Probabil ca ei, de acelasi sex fiind, se inteleg foarte bine si n-au nevoie de sani care sa stea intre ei.

Ce inseamna pentru tine un om cult?
Habar n-am. Nu mi-am pus problema asta pana acum.Un tip care sa aiba istetime, sa aiba cursivitate in discurs, un tip care sa bata campii cand vrea el, nu cand se intampla, sa fie optionala treaba asta, sa nu aiba forma gandirii “aaaaaa”, nemaivorbind de cea a exprimarii, care sa aiba valori, care sa aiba temele de raportare legate prea putin de social, pentru ca ti-o iei rau daca te orientezi dupa ce este bine si ce este rau in social. Sint sisteme de raportare care te feresc de depresii, adica cele reale. Cautati-le la biblioteca.

Defineste cultura, subcultura si anticultura din Romania?
Cultura nu mai exista in Romania. Anticultura exista peste tot in media. Subcultura este prezenta la tot pasul, de la Gigel sau cum il cheama pe asta care lucreaza pe basculanta, in reclama aia stupida de altfel, “Gogule, probleme, ma?”, care Gigel la mine in discurs apare ca presedintele Basescu. Si atunci, de la tractoristul asta care este intaiul statator al tarii, pana la relatiile interumane.

Nu mai exista cultura in Romania pentru ca nu mai sint oameni de cultura care sa o faca?
Nu. Unul care ar fi dupa mintea mea premiantul clasei, este Andrei Plesu. Dar Andrei Plesu se ascunde, probabil asa este natura dansului, in spatele celui care face un trafic cu ciunga si cu blugi. Ca asta faceau vaporenii pe vremuri. Nu-si asuma timpul in care traieste, conditia dansului pana la urma urmei. Ma sacaie, ma enerveaza rau faptul ca toti oamenii astia care ar trebui sa fie valorosi prin ei insisi, se ascund dupa cioflingari. Si in fata ies doar curvele si imbecilii. Mai stiu o chestie, cand cineva bun nu face nimic, ne ajunge raul pe toti. Este numai “meritul” oamenilor de cultura ca s-a ajuns aici. Nu exista cultura in Romania decat in enclave. Mie imi parvin diverse publicatii, sint cateva centre de cultura, noduri de cultura la Iasi, Cluj, Timisoara, Brasov. Bai, de nu se injura astia intre ei si se fut in gura pe romaneste.

Academic vorbind..
Da, da, normal. Eu le rasfoiesc, nu le citesc de la un cap la altul pentru ca de cele mai multe ori este vorba de informatie sterila, cum este si in poezie, pentru ca tot am vorbit de poezie. Nu-mi place poezia. Am citit de curiozitate cartea aia. Nu cred in poezie. Poezia este cuvantul mort. Cuvantul are si alte dimensiuni.

Ce-ti place si ce nu-ti place in Bucuresti?
Imi place unde stau eu, imi plac prietenii mei, nu-mi plac coloanele oficiale. Cred ca pana la urma o sa opresc in mijlocul unei intersectii, sa las masina acolo si ii dau si foc.

Din spirit de fronda? Ai o problema cu autoritatile?
Am o problema cu autoritatea, nu cu autoritatile si asta tine de sanatate mentala. In rest, ce sa-mi placa, ca este un oras jegos, imputit, plin de cretini. Farmecul il dau oamenii aia misto cu care ai ocazia sa te intalnesti. Altfel este un oras micut. Ma joc pe o tema cu un cantec a propos de chestia asta : “curvele si pestii s-au dus la bodega”.

Te consideri un tip excentric, atipic?
Sint atipic prin natura fenomenului in care evoluez. Ca si tine. Dar excentric, daca bunul simt tine de excentricitate am belit-o cu totii. Cred ca da, sint excentric. De ce sint excentric, habar n-am. Dar sint.

De ce nu esti promovat mai mult, de ce nu te vedem mai mult la TV, de ce nu citim mai mult despe tine?
Pentru ca am o alta scara a valorilor. Am refuzat de multe ori sa fiu realizator de emisiuni de televiziune. Chiar iti ziceam mai devreme de tipa aia de la Protv care n-a inteles cum de sint eu in stare sa refuz o chestie pentru care altii si-ar taia o mana. Pentru ca fac ceva mult mai interesant. Fac muzica. Pentru ca asa cum am mai spus-o si ma repet, in general redactorii muzicali de radio si directorii de programe muzicale sint imbecili si se duc acolo ca sa aiba parte de sex moca cu femei bine dispuse, dornice de afirmare. Sau cu baieti, ca n-am nimic impotriva lor. Cu cat mai multi ei, cu atat mai multe pentru noi. Mediul asta care tine de muzica romaneasca este cu curul drept in sus, asteptand banane.

Cum ti-ai caracteriza fanii?
Baieti isteti. Si fete istete. Lume inteligenta, personali cu ei insisi, mai deschisi, apropiati de ei.

Mai mergi cu bicicleta?
Da. Cand am ocazia. Am avut una mai buna dar mi-au furat-o si a trebuit sa-mi iau alta. Dar costa foarte mult una cu care as vrea eu sa ma plimb.

Vrei sa comentezi in vreun fel viata politica din Romania?
O adunatura de curve mirosind a jeg si de parnaiasi care inca n-au intrat in parnaie, de imbecili si de cretini. N-am nici un cuvant bun la adresa lor dar pot sa continuu cu astea naspa vreo doua zile, ba chiar sa le pun si in expresii.

Ti-ai dori sa-mi raspunzi la o intrebare pe care nu ti-am adresat-o?
Maine sint liber toata ziua.

Sunday, December 10, 2006

De prin lume adunate si-napoi la lume date

Am fost invitata in seara asta la ziua unei prietene, intr-un restaurant simpatic la doi pasi de casa mea, pe langa Foisor. "Putin din tot", asa se cheama restaurantul. Si mai era invitat un tip, care le stie pe toate, dar le stie pe bune. Bine, ca si functia ii faciliteaza accesul la tot soiul de informatii, asta e partea a doua. Anyway, am aflat cateva chestii extrem de simpatice si interesante, un fel de can-can-uri globalo-administrative.
In Portugalia, pe autostrada, exista radare din zece in zece metri, si semafoare cam la fel de dese. Faza misto este ca daca depasesti viteza admisa legal, nu apare nici un politist sa te amendeze si nici nu ti se face fotografie, dar primul stop pe care il intalnesti este rosu. Atat. Pentru ca radarele functioneaza in tandem cu semafoarele si prevenirea accidentelor si fluidizarea traficului li se par mai importante decat sanctionarea soferului.
In Austria, se incearca si se si reuseste inlocuirea in tot ce se poate a functionarului public cu o masina automata aferenta. De ex., cartelele pentru transportul in comun le cumperi de la automate de pe strada. Si ca sa implemeteze mai rapid sistemul au facut asa: vrei sa-ti elibereze un cazier? Foarte bine. Ai doua variante: ori mergi la ghiseu si platesti 20 Euro, ori il soliciti electronic, free.
In Japonia, toti banii stau pe card si nu mai plateste nimeni cash. Toate veniturile sint declarate si dovedite. Mai dragut este ca atunci cand ai venituri declarate de 3000 Euro si ai platit cu cardul 3005 Euro, apare ca o boare Fiscul si te intreaba: de unde ai avut 5 Euro? Ca asa e-n tenis.
In Franta, pentru diminuarea fenomenului infractional, au introdus ca pedeapsa complementara, pe langa pedeapsa aferenta unei infractiuni, si suspendarea permisului de conducere. Motiv pentru care s-a redus simtitor numarul potlogariilor.
Tot aseara, am aflat de la un alt invitat la aceeasi petrecere, ca in Romania, intr-un sat de pe langa Lehliu, nu-i retin numele, exista o cutuma locala propovaduita de preotul satului. Si asa se face ca atunci cand un crestin din sat moare fara lumanare la cap, in noaptea Invierii, cineva din familie trebuie sa aduca la biserica un fel de ofranda pentru sufletul celui disparut, si anume un cocos alb viu, care sta pe pervazul bisericii in timpul slujbei, intr-o cotcodaceala si o agitatie frenetica alaturi de ceilalti cocosi, ca inteleg ca se strang destui in fiecare an. Nu puteam sa ma opresc din ras cand am auzit asta. Adica, nu aveam in fata decat o biserica de tara plina de enoriasi smeriti, eventual ingenunchiati, un popa rumen in obraji de la vinul sfintit incercand sa spuna slujba printre sughituri, si hoarda aia de cocosi agatati pe la geamuri, zburatacind fiecare in dementa lui ca intr-o exoricizare colectiva. Sfanta liturghie de Duminica. Cum dracu sa nu mori de ras?
Dar nu-mi era ceva clar in tot peisajul asta, asa ca intreb:
" Bine, si ce face Biserica cu toti cocosii astia?", gandindu-ma ca vor fi sacrificati intr-un rit secret, cunoscut numai de localnici, intru iertarea pacatelor raposatilor, ca apoi singele sa fie baut 40 zile de o fecioara neprihanita, sau mai stiu eu cum.
" Biserica? Ce sa faca biserica cu cocosii cand parintele are cinci baieti?! Ei cu ce sa creasca?"
Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac!
Acum vad ca au iesit cumva in mega antiteza, povestile astea de la noi si de la ei. A fost fara intentie, nici macar ca-n bancul cu "i-am luat si pe ei, sa-i fac de ras", n-am vrut sa fie.
Despre noi, ce sa mai zic?!
Sa zic totusi de luminitele pentru Craciun din centru, care mi se par cumplit de urate si odioase. Albastru obosit, extrem de plictisitor, de rece si de trist. Daca te simti totusi invaluit de spiritul Craciunului, te sfatuiesc sa nu vizitezi centrul orasului noaptea.

Thursday, December 7, 2006

Limba noastra-i o comoara in adancuri

Cand era mica si umblam cu doua cozi in varful capului, intelegeam ad literam tot felul de expresii, asta daca era ceva de inteles ad literam. Daca nu, Maroco si Nu te supara, frate. Mai precis, nu extrapolam deloc, ergo, nu intelegeam nimic din expresii fara sens imediat. Din cauza asta, am avut cateva dileme sintagmatice o buna perioada de vreme.
Una dintre ele era zicerea cu "a nu avea dupa ce bea apa". Si stateam si disecam problema pe toate partile, cu mintea mea de comandant de grupa, si nu intelegeam cum vine treaba cu "dupa ce". Logica de atunci imi spunea ca ceva in formularea asta este gresit, eventual, corect ar fi fost sa nu ai din ce bea apa. Mi se parea mai usor de inteles ca cineva sa nu aiba pahare, cani, tacamuri, decat hrana propriu-zisa pe care sa o puna in ele. Alta varianta posibila, era sa nu ai dupa cine bea, si atunci ma gandeam ca trebuie sa fie tare trist sa mananci tot timpul singur si sa nu ai dupa cine sa bei, din acelasi pahar, asa frateste. Oricum, n-as fi rugat pe altcineva sa-mi explice, Doamne-Fereste. De unde trag concluzia ca orgoliul apare din frageda pruncie.
Alta expresie cu care am avut probleme, a fost "a face laba". Tin minte ca mi-am batut capul saptamani intregi cu patrunderea sensului, dupa ce l-am auzit pe un coleg in curtea scolii, proclamandu-i altuia ca e facut/nascut din laba. Cred ca eram in clasa 9-a. Si ma gandeam literalmente la laba piciorului si nu intelegeam care este legatura sexuala intre laba piciorului, sexul propriu-zis si copiii care ar iesi din toata nebuloasa asta, nici daca ma picai cu ceara. Pe de alta parte, avem si un oarecare sentiment de jena, care ma impiedica sa intreb pe cineva cum sta treaba. Nu ca as fi fost sfioasa, dar psihologic, functionam tot pe principiul de mai-sus si nu vroiam sa se stie ca nu stiu. Asa ca, la auzul expresiei cu pricina, incercam sa mai deslusesc mirarea si curiozitatea si pe chipul altor copii, dar fara sa-mi trebuiasca aptitudini de Sherlock Holmes, nu sesizam nimic. Normal, pentru ca toti stiau despre ce e vorba.
Si sigur mai am cateva adancimi din astea neintelese la prima strigare, dar nu mi le amintesc acum.

Tuesday, December 5, 2006

Cinci carti si o insula

Am fost taguita de textier, care si-a luat-o de la Vakulovski. Asadar, trebuie sa va povestesc eu despre cinci carti pe care le-as lua cu mine, exilata fiind pe o insula. Pustie, evident.
Cinci carti, cinci carti...aaa, asta inseamna foarte putin. Cinci carti imi iau de obicei cand plec 2 saptamani in concediu, ce daca n-am mai fost in concediu 2 saptamani de ani de zile. Cinci carti pentru eternitate, mi se pare o alegere destul de greu de facut, dat fiind ca exilul poate fi vesnic, poti ajunge sa le recitesti de cateva sute de ori each.
Aleg:

  • Pendulul lui Foucault de Umberto Eco, pentru ca tot timpul mi s-a parut a fi o carte in carte. Are de toate cartea asta, tie ca cititor iti trebuie numai instrumentrul necesar decriptarii itzelor imbinate maiestuos.
  • Jurnalul fericirii de Steinhardt, cartea ideala de luat pe o insula pustie. Este cartea pe care am recitit-o de cele mai multe ori si de fiecare data i-am gasit noi intelesuri. Este un soi de carte, colac de salvare de care nu ai cum sa te saturi, indiferent de cate ori ai citi-o.
  • Maestrul si Margareta de Bulgakov. Pentru ca la prima citire, si singura de altfel, mi s-a parut o carte ciudata si usor eclectica. Pentru ca nu sint sigura ca am "prins-o" cu totul si pentru ca este o carte pe care vreau sa o simt bine.
  • Martin Eden de Jack London, pentru ca este printre primele carti "pilde" citite, devenind din aceasta cauza un fel de pilon pentru drumul sinuos pe care urma sa-l fac printre lecturile de mai tarziu.
  • Elevul Dima dintr-a saptea de Mihail Drumes, pentru ca este cartea adolescentei mele si imi aduce aminte de perioada in care eram convinsa ca m-am nascut ca sa take over the world. Are cartea asta ceva special, un univers aparte care ti se deschide, inchizandu-ti, in acelasi timp, toate usile catre lumea reala.

    Cam astea ar fi cartile mele.

    Jocul merge mai departe la:

    Blogariu-Boariu

    Bucurenci

    Paul, e-viata

Wednesday, November 8, 2006

Regina Spektor - Fidelity
She's so....me

Saturday, November 4, 2006

Girls, they wanna have fun

Nu mai avusesem parte de multa vreme de o seara cu fetele, in oras. Si pentru ca Ramona, o foarte buna prietena, stewardesa, s-a intors in tara dupa o absenta de cinci ani, vineri seara am strans gasca si-am iesit ca fetele.
Si-a iesit o seara fan-tas-ti-ca, care a inceput de dupa-amiaza si s-a terminat in zori.
Ne-am strans la Ramona, care-a gatit fried rice con chilli. Mmm, delicios. Am mai cerut o portie. Si am povestit si am vazut poze si ne-am aratat haine. Girls stuff. Dupa care, a urmat sedinta de machiaj, ca doar iesim in oras, au zis ele. Au ras de mine ca nu mai stiu sa ma fardez. Pe buna dreptate, ca nici nu mai tin minte de cand nu m-am fardat ca la carte.
Am plecat in Irish Pub, unde am stat cateva ore bune. Si nu m-au lasat sa beau suc toata noaptea, complotand de fiecare data cu barman-ul sau comandandu-mi de baut cand eram la toaleta. Dupa primele cinci minute de discutie, surclasam si cel mai tare episod din Sex and the City. N-am iertat nimic. De la primele experiente sexuale pana la cele actuale, iubirile impartasite sau nu, sex, certurile, impacarile, fugile de acasa, vibratoare, noptile pierdute invatand sau plangand pe strazi, plimbari in ploaie, saruturi cu cea mai buna prietena si cam tot ce ne-a legat pana acum. Pana si cele mai dureroase amintiri erau povestite printre hohote de ras cu lacrimi siroind pe obraji.. Scaunele erau neincapatoare pentru a sustine un ras atat de sincer.
Doamne si cate am mai facut si de cate uitasem. Si ce bine este sa ai prieteni care sa ti le aduca aminte.
Din Irish am plecat prin cluburi. Cred ca am fost in vreo 4-5. Si am dansat si am fumat si am ras si am facut misto si am socializat si am stupefiat cativa taximetristi. Tin minte exact ca in Coyote, le-am fentat si pe ele si pe barman si am pus mana pe Red Bull pana sa mi-l toarne in vodka.
Si mi-am dat seama azi-noapte, ca voi, barbatii, nu stiti sa va distrati asa cum o facem noi. Pentru ca noi ne distram frivol si copilaros, si din cauza asta mult mai misto.

Thursday, November 2, 2006

Carmen-ness

Cand mi-am facut blogul asta, nu mi-am inchipuit ca posturile mele vor fi personale. De fapt, nu mi-am inchipuit nimic. La dracu. Daca nu scriu despre cum sint si ma tot ascund in spatele unor cuvinte lungi si erudite, ce-am rezolvat? Puteam sa-mi fac un blog juridic spre exemplu, dar atunci nu l-as fi denumit asa.
Despre mine...Sint cea mai extrovertita si in acelasi timp cea mai introvertita persoana pe care o cunosc. Introvertismul ( exista cuvantul asta? si la urma urmei, daca Bush jr. o face, eu de ce n-as face-o?) meu este dificil de descifrat. Este si mai dificil de identificat. Imi este usor, chiar foarte usor sa comunic, relationez cu tot felul de persoane, cu diverse statute sociale, varste, sexe, orientate in orice fel si in orice directie. Greu imi este insa, sa-i las sa se apropie, sa ma descopere, sa vorbesc despre inner-ul meu, despre mine in prasele, despre mine in strafundurile catacombale ale sufletului. Nu-mi scapa nici o pana, si de cele mai multe ori nici nu simt nevoia sa ma pun pe tava, gata preparata.
Dar asta nu ma impiedica sa-mi dau seama ca nici daca as vrea, n-as putea. Sau mi-ar fi foarte greu. Si ar trebui manusi chirurgicale pentru operatia asta. Pentru ca psihicul meu este extrem de labil si de neasezat.
Este ca si cum ai incerca sa te plimbi prin labirinticele gradini britanice, cu un foarfece in mana, necesar pentru plivitul buruienilor, dar exact cand identifici un ciulin si incerci sa-l elimini, auzi cum pocnesc mugurii altora, mai multi si mai maligni si te intrepti grabit spre ei, spunandu-ti ca pericolul napadirii este iminent, dar multumit totusi, pentru ca ai identificat tumoarea. Dar alta de abia ia nastere.
Scriu randurile astea la lumina difuza a unui bec, dintr-un microbuz care goneste in noapte. Ma simt ca-n filmele lui Tarkovski.
E prea cald si nu mi-e bine si geamurile nu se deschid. Nu aveam pix, asa ca i-am cerut soferului, care se uita din cand in cand la mine, gandindu-se probabil ca intrec masura si ii consum mina.
Scriu cu agenda pe genunchi. Mi s-au uscat buzele. Un sarut fierbinte si umed le-ar prinde bine.
Ce ciudat! Langa mine sta un barbat care incearca sa traga cu ochiul la ce scriu acum. Am ridicat coperta agendei intre noi si scriu asa cum copiam la examene. Pe furis. Daca randurile astea sint sortite, probabil, sa ajunga intr-un jurnal pe net, de ce le feresc de privirile unui necunoscut?
In din ce in ce mai desele momente de sinceritate, atunci cand ma uit la mine, in mine, cand ma contemplu si ma detest....chiar nu mi-e bine. Poate vomit in autobuz....ma descompun in mii de particule ca apoi sa ma recompun dupa alte reguli, si imi dau seama ca nu sint nici pe departe asa grozava cum ma cred. Sint mediocra. Si urasc sa fiu mediocra.
Este trist sa constati ca te balacesti in mlastina mediocritatii de ceva vreme si ca iti lipsesc ambitii majore. Ii permit spiritului meu sa lancezeasca intr-o pasivitate contemplativa si atat.
Vreau sa ma tintuiasca o strafulgerare ancestrala care sa ma ilumineze, care sa-mi deschida calea, sa-mi lumineze drumul. Vreau sa am o stea calauzitoare.
Si mai trist este ca dupa ce am sa termin de scris randurile astea si am sa inchid agenda, am sa fiu exact ca pana acum.
Ma uit pe geam si imi vad reflexia in geamul murdar, sprijinita cu capul de spatarul capitonat al scaunului....of, cat de vulnerabila par, ...sint.
She never took the train alone,
She hated being on her own,
She always took me by the hand
And say she needs me.
De ce-mi vine sa plang?
Daca incep sa plang acum, soferul si tipul de langa mine vor crede ca sint nebuna.
Da. Toti avem cate un -ness in coada numelui, care ne defineste. Carmen-ness.
Asa am vazut eu intr-un film.

Friday, October 20, 2006

Acopera-mi inima cu ceva

Ascult in crop Tajabone, o piesa din Todo sobre mi mare, al lui Almodovar, de vreo doua-trei saptamani. Si o ascult, si o ascult si nu ma mai satur. Si chiar n-as vrea sa-mi apara starea de saturatie, care apare de obicei atunci cand asculti o piesa, cu disperarea cu care isi fumeza un condamnat ultima tigara.
..... tonight you killed me with your smile.
E frig afara si parca este prea repede frig. In casa este si mai frig. De cateva dimineti de abia ma desclestez din pat. In drum spre baie, cu ochii pe jumatate deschisi, ciufulita si imbufnata ca telefonul m-a trezit inainte sa-mi termin visul, ma gandesc ce frumos ar fi daca in loc de delfini, in baie as gasi pinguini. Uite, au destul loc sa se balaceasca in cada, iar restul sa joace leapsa pe gresia uda. Un pinguin a vrut sa se mumifice in hartia igienica, care zace abandonata si vlaguita dupa ce-a executat dansul serpilor. Pinguin mumificat. Ar fi ceva. Gandul asta imi fura un zambet iar delfinii zambesc si ei complice. Pana si cristalele din pasta de dinti au gust de Polul Nord.
When everything seems like the movies ,..Yeah, you bleed just to know you're alive.
De acum, pana la primul ghiocel n-ar trebui sa mai treaca multa vreme. Dupa care apare si margaritarul, primavara trece repede... vine toamna. Parca niciodata toamna n-a fost mai frumoasa ca anul asta. Jinduiesc dupa o toamna la tarmul unui ocean, cu cer portocaliu si flacara lumanarii, ca un foc tribal, ingemanandu-se cu adierea calda a vantului de Septembrie, Duke Ellington si un hamac. Toamna pot sa dau drumul franghiilor care ma leaga de prea mult, prea cald, prea scurt, prea repede, pentru ca toamna este sigura, irezistibila si frematatoare. Si nu este pentru show-off. Este pentru sufletul meu si pentru copilul din mine, nascut toamna, care nu vrea sa creada ca a crescut.

Monday, October 16, 2006

Arici Pogonici

De fiecare data cand intalnesc o persoana cu un nume ciudato-ilar, ma intreb: oare la ce s-au gandit parintii care si-au stigmatizat copilul in felul asta? Sau mai degraba, la ce nu s-au gandit. Exista si un "pentru ca"? Am cunoscut de-a lungul timpului cateva specimene din astea rare. Am trecut si prin perioada in care, impreuna cu o prietena studiam cartea de telefon pentru a gasi nume cat mai neobisnuite si sunam sa facem glume proaste. Ba chiar eram atat de pasionate de joaca noastra, ca pierdeam nopti intregi in felul asta. Si colectionasem pana acum doua nume, cu care intram usor intr-un eventual top 5. Unul este al unei colege de liceu pe nume, Roata-Moale Sorinela Cezarea iar celalalt al unei colege de facultate, Tzutzoi Naussica.
Dar am aflat zilele trecute de existenta unor frati. Si de acum sint pe podium vesnic.
Fratii astia, un frate si o sora, se numesc nici mai mult, nici mai putin decat: Suplex-Valahorum si Suplexa-Valahorum. Si astea sint doar prenumele. Numele de familie nu-l cunosc si pe cuvant daca mai are vreo importanta. Nu e gluma. Si nici de alta etnie nu sint, cum probabil va ganditi. Pur si simplu asa ii cheama pe ei. Suplex Valahorum si Suplexa Valahorum.
Acum ziceti si voi daca mai am concurenta!?
Later edit: Prietenii mei de la care am auzit numele astea, au citit postul si se pare ca am inteles numele putin gresit. In favoarea fratilor insa, pentru ca adevarul este mai crunt decat parea. Situatia reala sta asa: Memoranda Suppllexa si Memorandu Suplex. El un p si un l, mi s-a spus. Si sint gemeni.

Thursday, October 5, 2006

Salif Keita & Cesaria Evora - Yomore.

Wednesday, October 4, 2006

Jobless

Sa mai zica cineva ca romanului nu-i place munca...

Tuesday, October 3, 2006

Campi batuti cu gratie

....si uite ca a trecut si somme-ul, ne-au acceptat si in Europa, lucru de care ma bucur in special pentru ca atunci cand am sa mai plec cu avionul in afara tarii, voi putea sa ma asez si eu cu pasaportul, la ghiseul cu cerculetul instelat deasupra. Si asta-i mare lucru, credeti-ma.
Parca astea au fost evenimentele mai importante din ultima perioada. Cu bune si cu rele, amandoua. Am intrat intr-un soi de nesimtire sociala si politica. Eu. Nu tara. Sau sa-i spun nepasare, ca suna mai bine, desi ma invart in jurul aceleiasi cozi.
Ma gandeam dupa ce a trecut somme-ul asta, ce mama dracu' au vrut astia de la noi? De ce au venit? Motivul, sincera sa fiu, nici acum nu-mi este prea clar si nu vreau sa fac nici cel mai mic efort sa analizez, comentez sau sa inteleg. Nu am inteles nici de ce s-a creat toata isteria, cu masinile care nu se parcheaza, cu bugetarii care nu lucreaza, cu bauturile care nu se servesc, cu buletinele cu care trebuie sa te legitimezi ca sa-ti justifici prezenta in zona (poftim?)......da' asa se intampla cand rudele de vaza vin sa-si viziteze neamurile sarace, care, din pacate sint mai sincere in eforturile lor disperate de a ascunde mizeria sub pres si de a incerca sa foloseasca corect tacamurile scoase special pentru ocazia asta, decat cei de "la oras" care, aparent se afla intr-o dispozitie marinimoasa si afectuoasa prin simplul act de prezenta pe care-l fac, insa, perfect constienti de faptul ca bietii nevoiasi nu vor uita repede vizita, care i-a onorat pana acolo ca nu mai puteau sa-si indrepte salele de atata recunostinta si ca ori vor primi de Craciun cea mai buna bucata din porc, ori se vor putea baza pe ajutorul neconditionat al rudelor sarace, dac-o aparea vreun conflict asa, din senin, cu vecinul de la trei.
Dar departe de mine sa scriu despre somme, o data pentru ca nu ma intereseaza si a doua oara pentru ca nu ma afecteaza. Nu in mod direct, cel putin.
Mi se pare mai important sa-mi ocup timpul cu altele. Am citit mult in ultima vreme. Am cunoscut o groaza de oameni interesanti in ultima luna. Unii dintre ei mi-au intrat in viata mult prea rapid. Nu stiu exact daca eu i-am lasat sau ei au fost mai abili. Poate si una si alta. Cert este ca simteam nevoia de o schimbare a personajelor din decor.
Nici nu stiu ce este mai important intr-o prietenie. Faptul ca spiritual comunici excelent sau gandul ca te poti baza pe celalalt la orice ora din zi si din noapte? Foarte mult de disecat pe tema asta, a prieteniei. Si acum mi-e somn, maine ma trezesc devreme si vreau sa mai fumez o tigara in bucatarie.
Canta Tribalistas, Ja sei namorar. Ma bine-dispune instantaneu piesa asta. Forta, senzualitate, dorinta de viata traita intr-un dolce-far -niente-stil, uitare, vise, iubire, vara, dans in picioarele goale pe nisip. Asta-mi inspira.
Mai sint cateva piese pe care-mi vine sa ma batai cum le aud, oriunde-as fi. Una dintre ele este Liquido- Narcotic.
De ce ma apuc eu de scris, cand n-am nimic de zis?
Ce este bine sa alegi in viata? Sa-ti urmezi orbeste si perseverent idealurile sau sa lasi viata sa te duca unde vrea ea? Si cum stii ca ai ales?
Bat campii...ma duc sa ma culc. Noapte buna!

Tuesday, September 12, 2006

Uite capra, nu e capra.

Nu m-am gandit pana Sambata ca si piesele de teatru pentru copii, pot fi adaptate sau contemporaneizate dupa bunul plac al regizorului, oricat de talentat ar fi acesta. Poate ca sint eu mai conservatoare, dar pentru mine povestile clasice raman clasice, iar zana, vrajitoarea, zmeii raman arhetipurile pe care le deprindem din copilarie.

Dar Sambata am vazut "Capra cu trei iezi" la Tandarica. Si asa am aflat povestea caprei contemporane, care nu mai umbla lelea pe campii si prin paduri pentru un "drob de sare in spinare", ea pleaca - stupoare - sa cante noaptea in sat la nunti si nu oricum, invitata fiind chiar de preotul satului, pentru ca, nu-i asa? "cine mai are, mai capra, voce ca a ta la noi in sat? Din acest moment ma asteptam la orice, inclusiv ca iedul cel mare si prost care deschide usa lupului, sa-si doreasca sa fie Adi Mutu cand va fi mare.

Fiorul siderarii a continuat si atunci cand lupul din poveste ajunge la fierar, intru implinirea destinului sau si este intampinat afabil de acesta cu "ia zi, manca-ti-as coada ta, ce pot sa fac pentru tine?".

Pe langa exemplele astea anormal de actuale, celelalte momente din piesa adaptate societatii in care vietuim, palesc timid.
Ajung acasa si google-uiesc in cautarea regizorului pierdut, sperand sa gasesc cronici cel putin la fel de negative ca cea pe care am gandit-o eu. Ei bine, nu. Minunatia asta de piesa a castigat o groaza de premii: premiul pentru scenografie, premiul pentru debut, premiul special al juriului, premiul pentru cel mai îndrăgit spectacol, premiul pentru cel mai bun spectacol pentru copii, in diverse competitii atat interne cat si internationale.
Mie mi-e greu sa inteleg de ce, mi-e greu sa cred ca sistemul meu de referinta este defectuos, mi-e greu sa vad frumusetea fie ea si premiata, acolo unde nu exista si mi-e greu sa cred ca "parodierea" unei povesti clasice are un impact pozitiv asupra tancilor carora le este adresata.
Daca in cazul pieselor pentru adulti, nu ma grabesc sa categorisesc spectacolul montat, in clasic sau modern, ci dupa cu totul alte repere, daca un Romeo contemporan pe motor si vorbind la telefonul mobil nu ma face sa ridic o spranceana critic ci doar a mirare, in cazul povestilor pentru copii mi se pare nedrept si blasfemic sa se intample asta.
...Vreau capra inapoi, lasati-ma sa cred in ea.

Wednesday, September 6, 2006

Sa moara domnul Lazarescu

Totul a inceput intr-o frumoasa zi de vara tarzie spre toamna, cand m-am trezit cu o durere de cap in toata splendoarea ei. Destul de deranjant, mai ales ca pe mine nu prea ma doare nimic in general, asa ca mi se par neobisnuite chiar si cele mai insignifiante dureri. Nu trebuie sa fac mare tevatura, mi-am zis. Iau un nurofen si-mi trece. Eu iau un nurofen, dar el nu-mi trece. Pardon, ea. Durerea. Dimpotriva. Venea cu o tenacitate de invidiat in alte conditii. Si da-i si lupta cu ea toata noaptea, cu tot alaiul de manifestari clinice nedorite..frisoane, febra, transpiratie, pana dimineata, cand, nu tocmai pregatita pentru gestul reflex de a ma da jos din pat, am capitulat in lupta cu simptomatologia unei reale stari de rau si am pus mana pe telefon. Slava Domnului ca am multi medici in familie.
Dupa ce imi fac eu succint anamneza, mi se sugereaza ca o vizita la spital este mai mult decat bine-venita. Daca ma intrebi pe mine, ti-as zice ca sint orice, numai ipohondra nu. Dar uite ca apar mici momente de declic ipohondric, pe care nu le interpretez insa, decat ca pe o exceptie care confirma regula.
Bun. Ajung la spital si incepe periplul medical pe corpul meu.
Mergem intai la Ecografii. Ma asez confortabil si incepe expunerea. Ma simteam de parca venisem cu pelicula de 36 pozitii si trebuia sa le executam pe toate. Ecografie la rinichi, ecografie la plamani, ecografie la ficat, ecografie la colicist, ecografie la pancreas. Si cred ca au mai fost cateva. Am terminat cu ecografiile. Nimic pana acum. Toate bune.
Vrei sa vorbesc sa-ti faci si analizele la sange?
Nuuuuu, le-am facut acum vreo 2 luni.
Iesim si ne indreptam spre alta camera de cercetare amanuntita. Pe hol, asteptand sa le vina randul la Ecografii, stateau si pacienti internati in spital si civili, cei mai multi in scaune cu rotile, unii pe targa dar toti in reala suferinta.
Urmeaza sectia de radiologie cu peronul pe partea dreapta. Imi fac radiografie la plamani, unde nu scap de " sa stii ca se vede ca fumezi". Multumesc. Si urmeaza: "Cred ca de la plamani este. Ai un inceput de viroza pulmonara" Ce dragut. Deci asta ma deranja! "Ia sa ne uitam si la sinusuri, sa vedem daca sint in regula. Sint." Am crezut ca s-a terminat. Nu.
"Trebuie sa te vada si un ORL-ist, stii cum esti tu cu amigdalele!" OK. Sigur. Doar pentru asta am venit aici.
Ajungem la ORL. O doamna draguta imi spune sa deschid "gurita". Ce ma amuza eufemismele astea medicale.
O deschid si "las limbuta moale". Evident ca si dragele mele "amigdalute" erau inflamate. Destul de rau. N-ar rata ele nici o ocazie de a fi reginele balului.
Cam asta a fost tot. Plec acasa cu inceput de viroza pulmonara si rinofaringita acuta. Si cand ma gandesc cat de pompos suna si eu de fapt, am avut o mica raceala, pardon viroza, ca este cu totul altceva.
Zilele astea am bolanzit prin pat si imi ziceam ca este tare bine sa ai cunostinte medici. Este fantastic chiar. Dar imi tot aminteam de cei care, chiar erau bolnavi si care asteptau cu orele sa le deschida cineva o usa si sa-i cheme inauntru. Iar eu mi-am facut intr-o jumatate de ora cam tot ce se putea face in materie de investigatie rapida si eficienta.
Si mi-am adus aminte cum exact in seara in care am iesit de la filmul "Moartea d--lui Lazarescu", mi-am sunat un prieten medic, care era de garda, ca trecem pe la el. In drum spre spital, am vazut un accident, cu destul de mult sange imprastiat si in mod sigur cu raniti. Ajung la spital si ii povestesc amicului meu de garda despre accident, gandindu-ma ca poate ii aduc pe cei vatamati in acel spital. Si ce credeti ca zice domul doctor: " Sa-i bag in pizda ma-sii, sa-i mai duca si la Municipal". Atunci am ras. Mi s-a parut cinico-haios. Umor negru. Absolut obligatoriu trebuie sa precizez ca nici macar nu vazuse filmul....
Nu vreau sa comentez mai mult.

Tuesday, September 5, 2006

Sing

Friday, September 1, 2006

F.U.C.K

Cica in Anglia medievala era interzis cuplurilor sa faca sex fara aprobarea regelui. Si asa se face ca, atunci cand doi tineri vroiau sa se reproduca, acestia aveau nevoie de aprobare scrisa de la rege, iar daca obtineau aprobarea, primeau o placa pe care o asezau frumusel in casa, la loc de cinste si care placa le consimtea impreunarea: "Fornication Under Consent of the King" ( F.U.C.K.) Asa carevasazica...fornication, fornication, da' s-o stim si noi.
Si ar mai exista o varianta, care zice ca originile celebrului cuvant ar fi de prin 1800 in Londra, cand arestau prostituate "For Unlawful Carnal Knowledge"....si fiind multe prostituate, politistii se plictiseau sa tot scrie "For Unlawful..bla, bla..asa ca au prescurtat pana la FUCK-ul actual.
La fel de posibil este ca ambele variante sa fie gresite, iar cuvantul sa nu fie vreun acronim, ci pur si simplu preluat ca atare, sau intr-o forma asemanatoare cu cea actuala dintr-o alta limba.
Si a propos de subiect, Van Halen a scos prin 1991, albumul "For Unlawful Carnal Knowledge." Mi se pare mai mult decat sugestiv si plin de semnificatii.

Thursday, August 31, 2006

What's your blogging personality?

Am facut testul asta si pentru ca rezultatele mi-au iesit multumitoare, mai ales partea cu a ton of brain power, hop, l-am si postat.

Your Blogging Type is Confident and Insightful
You've got a ton of brain power, and you leverage it into brilliant blog.Both creative and logical, you come up with amazing ideas and insights.A total perfectionist, you find yourself revising and rewriting posts a lot of the time.You blog for yourself - and you don't care how popular (or unpopular) your blog is!

Cartonasul rosu la volan

Vorbeam aseara cu un prieten despre campania initiata de familia si prietenii regizorului Cristian Nemescu si ai sunetistului Andrei Toncu impotriva "regilor soselelor". Si vor ei sa monitorizeze traficul masinilor, fie cu camere de filmat mobile, amplasate pe masini, fie fixe, instalate in intersectii.
Ulterior, soferii identificati ar trebui sa explice si sa raspunda in fata legii pentru incalcarile regulilor de circulatie si a celor de bun simt as adauga.. In plus, se propun dezbateri si discutii publice menite sa educe soferii. Intreaga campanie se numeste ''Cartonas rosu la volan" si este propusa in speranta ca accidente de felul celui de acum cateva zile nu vor mai avea loc.
M-a mirat abundenta de masini de politie si desele controale la care erai supus, in zilele care au urmat fatidicului accident. M-a uluit pentru cateva zile prudenta soferilor aflati in trafic, modul in care apasau frana la vederea unui semafor, nemaincercand "sa forteze galbenul" , m-a uimit lipsit de dementa atat de caracteristica soferilor bucuresteni.
Dar de acus, s-a ispravit. Lucrurile au reintrat in "firescul" legilor nescrise ale traficului.
Pentru ca in Bucuresti se conduce intr-un mod oligofrenic.
Pentru ca in Bucuresti, daca nu ai plecat de la semafor dupa primele 5 secunde verzi, pe un fundal acustic demn de un atelier de feronerie, iti sint pomeniti intr-un mod trupesc, toti cunoscutii, de la "ma-ta care te-a facut" pana la " dobitocul care ti-a pus carnetul in mana".
Pentru ca in Bucuresti, daca stai civilizat la semafor si nu incaleci linia de tramvai - musai privindu-i dispretuitor si atotputernic pe cei care-si asteapta randul ordonat - pentru a fi primul la stop, esti privit cu un rictus de animal preistoric, ca unul care habar n-are sa conduca la capitala.
Pentru ca in Bucuresti, dupa maxim 5 minute in trafic, ai ocazia sa vezi cum din Mercedesul din fata, un pachet gol de tigari, o cutie de servetele, o coaja de banana si in general cam orice ambalaj netrebuincios dupa epuizarea continutului, zboara vartos spre caldaram.
Pentru ca in Bucuresti, daca Doamne-fereste se intampla sa fii pe a doua banda si sa vrei sa faci stanga, esti idiot si adormit si blochezi circulatia, chit ca nu te lasa nici mama lui tata lui Stefan cel Mare sa faci stanga.
Pentru ca in Bucuresti, claxonatul prelung este semn de maxima potenta si virilitate si nu in ultimul rand iti confera si un statut social..cel de "jmecher:.
Pentru ca in Bucuresti, daca nu stii sa injuri la volan nu esti sofer. Iar daca prin injuratura nu defulezi suficient, iti ridici un deget. Tot nu ti-ai recapatat echilibrul interior oricum aflat intr-o stare precara? Nu-i nimic. De asta ai doua maini. Si daca nici cu cele 2 degete agitate isteric nu te calmezi, da-te frumusel jos din masina si sparge-i fata cretinului din fata, ca doar n-o sa stai toata ziua dupa el. Sa ramana dracului acasa daca-i prost.
Pentru ca in Bucuresti, semnificatia culorilor de la semafor este una particulara pentru soferul bucurestean. Pe verde stim cu totii: se traverseaza. Pe galben traverseaza repede sa nu prinda rosu. Si pe rosu? Traverseaza oricum dar "calc-o tare sa nu le dea drumul celorlati".

Si atunci, ideea "Cartonasul rosu la volan" mi se pare laudabila, utila, necesara, ba chiar as incerca si..fireasca. Dar sint mai mult decat sceptica in privinta sanselor de reusita. Cu atat mai mult cu cat toate intamplarile astea nefericite, toate stirile bomba, toate evenimentele bune sau rele care ar trebui sa ne dea de gandit, au impact asupra oamenilor exact pana apare urmatoarea stire de senzatie. Si cum Romania ne surprinde mereu pentru ca nu inceteaza sa ne surprinda..soferii bucuresteni vor circula la fel de nestingheriti pe drumurile publice, vor fi la fel de multe accidente, la fel de multe victime..iar nimeni nu va mai face nimic pana ca un Teo Peter, Cristian Nemescu, Andrei Toncu si alte zeci de mii de oameni mai putin cunoscuti, sa-si piarda viata stupid si nedrept pentru ca un idiot are muschi si cai putere de aratat.

Thursday, August 17, 2006

Radiohead - Creep

Me gustas io

Nu stiu altii cum sint, dar eu in ultima vreme am slabit serios. Fara sa fie nevoie, fara sa-mi propun, fara sa-mi schimb modul de alimentatie, care in alta ordine de idei a fost mai tot timpul haotic, fara sa vreau, fara sa fiu bolnava, in fine...just like that. Evident ca lumea din jurul meu a inceput sa se ingrijoreze si sa emita pareri care mai de care mai docte. E de la stres. Oboseala. Ia si tu niste vitamine. Esti indragostita? Ti-ai facut analizele? Nu mai fuma! Odihneste-te mai mult! Mananca mai des si mai sanatos si mai mult..Si mai ce??

Mama a inceput in perioada asta o campanie subtila presarata de sfaturi tipic materne, orice conversatie cu ea terminandu-se invariabil cu "Ai mancat? Sa-ti faci analizele!" Primele dati am reactionat agresiv: "Lasa-ma-n pace, n-am nimic, nu-mi fac nici o analiza, ma simt foarte bine". Pe cine sa conving!? Aveti si voi mame, stiti si voi cum e. Nu scapi, n-ai cum. Mi-am facut si analizele (nu va mai spun cum m-a intepat tovarasa asistenta de mi-a traumatizat si echimozat mana o luna de zile). Toate bune. Ok, ma gandesc eu. Acum macar le-am inchis gura. Sint bine, sanatoasa, ceea ce va doresc si voua. Ai mei s-au linistit la modul cel mai clasic cu putinta:" Oricum n-a fost ea mai grasa niciodata."

Buun, numai ca povestea nu se termina aici. Toti, dar absolut toti cei cu care ma intalnesc, in special cei pe care nu i-am mai vazut de ceva vreme, se simt datori sa intrebe:" wow, de ce ai slabit atat?" Fuck off. I can't take it any more.
Si totul a culminat in seara asta, cand trecand prin fata La fourmi-ului( a propos de La Fourmi, zilele trecute treceau 2 tipi prin fata magazinului iar unul dintre ei glasuieste: ia sa vedem daca este deschis aici la aprozar) de la parterul blocului meu, ma intalnesc cu o batranica foarte simpatica, care vine de ani de zile in fata supermarketului, zilnic, ca la serviciu...asteptand sa-i mai intinda vreo gospodina mai darnica ceva maruntis pentru a-si asigura si ea cosul zilnic. O salut zambind (chiar mi-e draga) si o aud: da' ce-ai slabit mama asa? Hai nu, ca asta le intrece pe toate. Pana aici. Mi-e bine, multumesc. Si pe bune daca nu am simtit compasiune si grija in vocea ei.

Am trecut mai departe si cum mergeam pe strada cu mp3-ul in urechi, ma gandeam la situatia asta si mi-am amintit de alta faza.

Acum vreo 2 luni, intru intr-un magazin sa-mi iau ceva de mancare. Printre alte chips-uri, caramele si gume, iau si iaurt zuzu cu 3% grasime, pentru ca asa imi place mie iaurtul: gras si gros. Ok. Ajung la casa, vanzatorul isi face datoria, inregistreaza produsele din cos si ajunge la iaurtul meu. Observa ca este din cel cu 3% grasime, sinapsele lui se adapteaza imediat situatiei, compileaza femeie-iaurtgras-silueta-nu bun si rosteste plin de solicitudine: dar avem si iaurt fara grasimi. Eu: Multumesc, acesta este foarte bun. Si atunci el isi ridica ochisorii lui de vanzator, ca sa vada cu cine vorbeste, ma vede, ma scaneaza fulgerator si zice ingaduitor. Ah, da. ( ca si cum inteleg de ce, normal ca 3% grasime) :))

Ei, si cum mergeam eu topaind pe strada cu Child in time-ul lui Deep Purple, introspectand amuzata greutatea mea dilematica, ma bufneste rasul. Cine zice ca sint slaba la ce se raporteaza? Exista vreun sistem de referinta si in cazul asta? Sint slaba pentru cine si pentru ce? Nu sint eu slaba, sinteti voi grasi. Eu sint mirobolanta.:)

Wednesday, August 16, 2006

Pinky and the Brain - Brainstem



Absolut fermecatoare desenele astea, produse de Spielberg. Pinky and the Brain sint doi soareci de laborator, unul geniu si altul insane. Ghici care? Marele lor deziderat este sa "take over the world", motiv pentru care Brain vine saptamanal cu un plan care, fatalmente, de fiecare data esueaza. Pinky este usor idiot, dar extrem de simpatic. Laitmotivul filmului este dialogul:
"Gee, Brain, what do you want to do tonight?"
"The same thing we do every night, Pinky: Try to take over the world!"

De la ideea asta pleaca toate bijuteriile astea de replici.
The Brain: :This is the earth. And this is Pinky. You can tell the difference quite easily. One is a lump of inert matter hurtling blindly through the void. The other... is the earth.

The Brain: Sigmund Freud would have had a field day with you, Pinky.
Pinky: Ah, he liked sports then, did he?

The Brain: Do you practice being dim or is it a natural talent?
Pinky: Ohh, practice. All day, EVERYDAY!


Brain :Pinky, you give a whole new meaning to the phrase, "counter-intelligence".

Brain: :The entire world will beg to bow before me, their charismatic despot.

Pinky, are you pondering what I'm pondering?
"I think so, Brain, but what if the hippopotamus won't wear the beach thong?

Pinky, are you pondering what I'm pondering?"
I think so, Brain, but how will we get the Spice Girls into the paella?

"Pinky, are you pondering what I'm pondering?"
Um, I think so, Brainie, but why would anyone want to Pierce Brosnan

Pinky, are you pondering what I'm pondering?"
Yes Brain, but if our knees bent the other way, how would we ride a bicycle?

"Are you pondering what I'm pondering?"
I think so, Brain, but we're already naked.

"Pinky, are you pondering what I'm pondering?"
I think so, Brain, but why does a forklift have to be so big if all it does is lift forks?

"Pinky, are you pondering what I'm pondering?"
Wuh, I think so, Brain, but if we didn't have ears, we'd look like weasels.

The Brain: Are there any questions?
Pinky: Oh, Oh, pick me, Brain.
The Brain: GENERAL Brain.
Pinky: Yes, um, what is the password?
The Brain: I can't tell you. If you were to be captured you might give it away.
Pinky: What, me? Never, no, Narf, never.
The Brain: And if you were tortured?
Pinky: Oh, well that's different then, isn't it?

The Brain: Pinky, are you pondering what... you know.
Pinky: I think so, but... uh... something about a duck.

The Brain: Behold, I can create fire from a little box.
Alan: So what?
Cannibal #1: Big deal.
Cannibal #2: Let's eat 'em.
The Brain: I can steal your souls and put them in this glass.
Alan: So what?
Cannibal #1: Big deal.
Cannibal #2: Let's eat 'em.
Pinky: I can make bubbles with my spit.
[the cannibals gasp and begin to bow]
The Brain: *Now* do you believe we were sent by your god?
Alan: Naw, that's just *really cool*.


Pinky are you pondering what I'm pondering?"
(Pinky) Whoof, oh, I'd have to say the odds of that are terribly slim Brain.
(Brain) True.
(Pinky) I mean, really, when have I ever been pondering what you've been pondering?
(Brain) To my knowledge, never.
(Pinky) Exactly. So, what are the chances that this time, I'm pondering what you're pondering?
(Brain) Next to nil.
(Pinky) Well, that's exactly what I'm thinking, too.
(Brain) Therefore, you *are* pondering what I'm pondering.(Pinky) Poit, I guess I am!

Nu le lipseste nimic. Umor, inteligenta, ironie, nebunie, subtilitate, sarcasm, geniu, filosofii de viata, ingeniozitate, parodie, intelepciune, naivitate, muzica. One of the funniest cartoon shows ever.

Friday, August 11, 2006

Modus Vivendi


Daca stiti rasele din Star Trek, ii stiti si pe Ferengi. Iar daca ii stiti pe Ferengi, musai trebuie sa stiti si regulile lor. Pentru ca, nu-i asa?, nu te poti juca daca nu stii regulile. Iar daca stii regulile si le mai si aplici, se cheama ca te-ai adaptat conditiilor jocului. Iar odata ce te-ai adaptat, nu-ti ramane decat sa lupti pentru a castiga. Scopul mercantil scuza mijlocele, sau mijloacele mercantile scuza scopul sau scopul scuza mijloacele mercantile.....da, da...asta trebuie sa fie. Ce trebuie sa mai stim despre Ferengi ca sa le intelegem mai bine legile? Ca sint extrem de misogini, ca-si trateaza femeile ca pe niste sclave, ca sint elitisti si exclusivisti. Ferengi au urechile mari iar marimea urechilor se presupune ca are directa legatura cu marimea averii. Chintesenta filosofiei Ferengi este regula nescrisa: cand nu exista o lege favorabila, inventeaza una.

Rules of Acquisition -
1 - Once you have their money…You never give it back.
2 - The best deal is the one that brings the most profit.
3 - Never pay more for an acquisition than you have to.
4 - A woman wearing clothes is like a man in the kitchen.
5 - If you can’t break a contract, bend it.
6 - Never allow family to stand in the way of opportunity.
7 - Keep your ears open.
8 - Small print leads to large risk.
9 - Opportunity plus instinct equals profit.
10 - Greed is eternal.
11 - Even if it’s free, you can always buy it cheaper.
12 - Anything worth selling is worth selling twice.
13 - Anything worth doing is worth doing for money.
14 - Keep your family close, keep your Latinum closer.
15 - Acting stupid is often smart.
16 - A deal is a deal is a deal…Until a better one comes along.
17 - A contract is a contract is a contract…But only between Ferengi.
18 - A Ferengi without profit is no Ferengi at all.
19 - Satisfaction is not guaranteed.
20 - Only give money to people you know you can steal from.
21 - Never place friendship above profit.
22 - A wise man can hear profit in the wind.
23 - Nothing is more important than your health -except for your money.
24 - Latinum can’t buy happiness, but you can sure have a blast renting it.
25 - There’s always a way out.
26 - As the customers go, so goes the wise profiteer.
27 - There’s nothing more dangerous than an honest businessman.
28 - Morality is always defined by those in power.
29 - What’s in it for me?
30 - Talk is cheap; synthehol costs money.
31 - Never make fun of a Ferengi’s mother…Insult something he cares about instead.
32 - Be careful what you sell. It may do exactly what the customer expects.
33 - It never hurts to suck up to the boss.
34 - Peace is good for business.
35 - War is good for business.
36 - Too many Ferengi can’t laugh at themselves anymore.
37 - If it’s free, take it and worry about hidden costs later.
38 - Free advertising is cheap.
39 - Friendship is temporary; profit is forever.
40 - She can touch your lobes but never your latinum.
41 - Profit is its own reward.
42 - What’s mine is mine, and what’s yours is mine too.
43 - Caressing an ear is often more forceful than pointing a weapon.
44 - Never confuse wisdom with luck.
45 - Ambition knows no family.
46 - Make your shop easy to find.
47 - Don’t trust a man wearing a better suit than your own.
48 - The bigger the smile, the sharper the knife.
49 - Everything is worth something to somebody.
50 - Gratitude can bring on generosity.
51 - Reward anyone who adds to your profits so they will continue to do so.
52 - Never ask when you can take.
53 - Sell first; ask questions later.
54 - Never buy anything you can’t sell.
55 - Always sell at the highest possible profit.
56 - Pursue profit; women come later.
57 - Good customers are as rare as latinum -treasure them.
58 - There is no substitute for success.
59 - Free advice is seldom cheap.
60 - Keep your lies consistent.
61 - You can’t cheat an honest customer, but it never hurts to try.
62 - The riskier the road, the greater the profit.
63 - Power without profit is like a ship without an engine.
64 - Don’t talk shop; talk shopping.
65 - Win or lose, there’s always Huyperian beetle snuff.
66 - Anyone serving in a fleet who is crazy can be relieved, if they ask for it.
67 - Anyone asking to be relieved is not crazy and must be forced to serve.
68 - Ear stroking will get you anything.
69 - Ferengi are not responsible for the stupidity of other races.
70 - Get the money first, then let the buyers worry about collecting the merchandise.
71 - There’s a customer born every minute.
72 - Never trust your customers.
73 - If it gets you profit, sell your own mother.
74 - Knowledge equals profit.
75 - Home is where the heart is…But the stars are made of latinum.
76 - Every once in a while, declare peace. It confuses the hell out of your enemies.
77 - It’s better to swallow your pride than to lose your profit.
78 - When the going gets tough, the tough change the Rules.
79 - Beware of the Vulcan greed for knowledge.
80 - Sex and profit are the two things that never last long enough.
81 - Latinum isn’t the only thing that shines.
82 - The flimsier the product, the higher the price.
83 - Anything stolen is pure profit.
84 - A friend is not a friend if he asks for a discount.
85 - Never let the competition know what you’re thinking.
86 - Don’t lie too soon after a promotion.
87 - A friend in need means three times the profit.
88 - A friend in need is a customer in the making.
89 - Ask not what your profits can do for you, but what you can do for your profits.
90 - Never take the last coin, but be sure to get all the rest.
91 - Fear makes a good business partner.
92 - There are many paths to profit.
93 - Act without delay! The sharp knife cuts quickly.
94 - Females and finances don’t mix.
95 - Expand or die.
96 - For every Rule, there is an equal and opposite Rule, (except when there’s not).
97 - Enough…Is never enough.
98 - Every man has his price.
99 - Trust is the biggest liability of all.
100 - If they take your first offer, you either asked too little or offered too much.
101 - The only value of a collectible is what you can get somebody else to pay for it.
102 - Nature decays, but latinum lasts forever.
103 - Sleep can interfere with [opportunity].
104 - Faith moves mountains…Of inventory.
105 - Don’t trust anyone who trusts you.
106 - There is no honour in poverty.
107 - A warranty is valid only if they can find you.
108 - Sometimes what you get free costs entirely too much.
109 - Dignity and an empty sack is worth the sack.
110 - Never sleep with the boss’ wife unless you pay him first.
111 - Treat people in your debt like family…Exploit them.
112 - Never have sex with the boss’ sister.
113 - Always have sex with the boss.
114 - The vast majority of the rich in this galaxy did not inherit their wealth; they stole it.
115 - The best contract always has a lot of fine print.
116 - There’s always a catch.
117 - You can’t free a fish from water.
118 - When someone says “It’s not the money,” they’re lying.
119 - Never judge a customer by the size of his wallet…Sometimes, good things come in small packages.
120 - You can always buy back a lost reputation.
121 - Everything is for sale, even friendship.
122 - A friend is only a friend until you sell him something. Then he is a customer.
123 - Even a blind man can recognise the glow of latinum.
124 - Praise is cheap. Heap it generously on all customers.
125 - You can’t make a deal if you’re dead.
126 - Count it.
127 - Stay neutral in conflict so that you can sell supplies to both sides.
128 - Only negotiate when you are certain to profit.
129 - Profit has limits. Loss has none.
130 - Labour camps are full of people who trusted the wrong person.
131 - Old age and wisdom will always overcome youth and talent.
132 - Never bluff a Klingon.
133 - Never admit a mistake if there is someone else to blame.
134 - A dead customer can’t buy as much as a live one.
135 - Never trust a beneficiary.
136 - Beware of relatives bearing gifts.
137 - Money talks, but having lots of it gets more attention.
138 - Law makes everyone equal, but justice goes to the highest bidder.
139 - Wives serve, brothers inherit.
140 - A bargain usually isn’t.
141 - Only fools pay retail.
142 - There’s no such thing as an unfair advantage.
143 - Risk is part of the game…Play it for all it’s worth.
144 - There’s nothing wrong with charity…As long as it winds up in your pocket.
145 - When the customer is sweating, turn up the heat.
146 - Necessity is the mother of invention. Profit is the father.
147 - Give someone a fish, you feed him for one day. Teach him how to fish, and you lose a steady customer.
148 - Opportunity waits for no one.
149 - Never do something you can make someone do for you.
150 - Money is never made. It is merely won or lost.
151 - Buy, sell, or get out of the way.
152 - A lie is a way to tell the truth to someone who doesn’t know.
153 - Sell the sizzle, not the steak.
154 - If you can sell it, don’t hesitate to steal it.
155 - Never bet on a race you haven’t fixed.
156 - Borrow on a handshake; lend in writing.
157 - Keep count of your change.
159 - Do business with a “Small Lobe” and you’re bound to get a big loss.
162 - Even in the worst of times, someone turns a profit.
163 - Rules are always subject to interpretation.
164 - Never spend your own money when you can spend someone else’s.
167 - The most beautiful thing about a tree is what you can do with it after you cut it down.
168 - Whisper your way to success.
169 - Competition and fair play are mutually exclusive.
170 - Compassion is no substitute for profit.
171 - Blood is thicker than water, and Latinum is thicker than both.
172 - Chances aren’t what they used to be.
173 - You could afford your ship without your government; if it weren’t for your government.
174 - Be loyal to your allies occasionally, so they will forgive you when you cheat on them.
175 - Friendship is seldom cheap.
176 - Never use credit where your words will do.
177 - Know your enemies…But do business with them always.
178 - Never buy what can be stolen.
179 - Fighting with Klingons is like gambling with Cardassians; it’s best to have a friend with a weapon around when you lose.
180 - Never offer a confession when a bribe will do.
181 - Not even dishonesty can tarnish the shine of profit.
182 - Only a fool passes up a business opportunity.
183 - Let’s you and him fight.
188 - A fool and his money is the best customer.
189 - Let others keep their reputation. You keep their money.
190 - Hear all, trust nothing.
191 - A Ferengi waits to bid until his opponents have exhausted themselves.
192 - Never cheat a Klingon…Unless you’re sure you can get away with it.
194 - It’s always good business to know about new customers before they walk in your door.
200 - If you’re going to have to endure, make yourself comfortable.
202 - The justification for profit is profit.
203 - New customers are like razor-tooth gree-worms; they can be succulent, but sometimes they bite back.
204 - It takes a Ferengi to cheat a Ferengi.
208 - Sometimes, the only thing more dangerous than a question is an answer.
211 - Employees are the rungs on the ladder of success; don’t hesitate to step on them.
214 - Never begin a negotiation on an empty stomach.
215 - Instinct without opportunity is useless.
216 - Never gamble with an empath.
218 - Always know what you’re buying.
219 - Possession is eleven tenths of the law.
221 - Beware of any man who thinks with his lobes.
222 - Knowledge is power.
223 - Beware the man who doesn’t make time for oo-mox.
229 - Latinum lasts longer than lust.
231 - There’s a sucker born every minute; be sure you’re the first to find each one.
236 - You can’t buy fate.
239 - Never be afraid to mislabel a product.
241 - Never trust a hardworking employee.
242 - More is good…All is better.
253 - Synthehol is the lubricant of choice for a customer’s stuck purse.
255 - A wife is a luxury…A smart accountant a necessity.
256 - Accountants do not play the game; they only keep the score.
260 - Life’s not fair. How else would you turn a profit?
261 - A wealthy man can afford anything except a conscience.
262 - A verbal contract isn’t worth the paper it’s written on.
263 - Never allow doubt to tarnish your lust for latinum.
265 - The customer is always right…Until you get his cash.
266 - When in doubt, lie.
267 - If you believe it, they believe it.
270 - In business deals, a disruptor can be almost as important as a calculator.
277 - Anything worth fighting for is worth hiding from.
281 - Blood is thicker than water, but harder to sell.
282 - Business is like war; it’s important to recognize the winner.
283 - Rules are always subject to change.
284 - Deep down, everyone’s a Ferengi.
285 - No good deed ever goes unpunished.
286 - When Morn leaves, it’s all over.
299 - Whenever you exploit someone, it never hurts to thank them. That way, it’s easier to exploit them the next time.

Pink Floyd - High Hopes


The grass was greener
The light was brighter
The taste was sweeter
The nights of wonder
With friends surrounded
The dawn mist glowing
The water flowing
The endless river....

Thursday, August 3, 2006

Hei, papusa...!

Azi dimineata pe Magheru. Mergeam intr-un pas vioi pe trotuar. In fata Panipat-ului, era un grup de vreo 7-8 tigani ( nu merita sa le zic rromi) si cum treceam eu pe acolo, se aseaza o piranda gen Bator, in fata mea si-mi zice: Hei papusa, unde te grabesti asa? Eu logic, incerc sa o ignor si sa o ocolesc ( grea miscare). Ea nimic, se tot priponea in fata mea: Stai putin de vorba cu noi, zice si-mi ranjea seducator in fata. Si atunci duhul razboinic din mine a iesit la suprafata si ii zic: "Crezi ca daca esti cat dulapul esti si intimidanta? Hai, misca-ti fundul ca n-am chef de socializari stradale".
Tovarasii ei de arme au bufnit in ras si batoza a mijit niste ochi stupefiati dar s-a dat la o parte si am auzit-o dupa ce am trecut: " Ce-ai zis fa? Crezi ca esti jmechera?"
Priceless.

Saturday, July 29, 2006

Ce-a vrut sa spuie poetul!?

De putin timp, pe LiterNet se desfasoara un concurs foarte antrenant si zgubilitic. Brand-uirea lui Eminescu, acest geniu pustiu al literaturii tuturor timpurilor. Fa-l pe Eminescu produs. Daca austriecii au bomboanele Mozart, sa avem si noi "........" Eminescu. Cam asta este miza concursului. Un ceva care sa fie si actual si peren si vandabil si (de preferat) specific national si ..si... Si nu care cumva sa va ganditi ca se urmareste demitizarea poetului.
Primele raspunsuri sint deja sintetizate. Si sint dintre cele mai diverse, dovada vie ca romanului nu i-au disparut calitatile astea, cum le zice?, artistice, imaginative si competitive.
L-au trecut romanii hatri prin toate tejghelele economiei de schimb. De la prezervativul "Eminescu", ca doar amanuntele sifilitice nu se uita usor, la ceai de tei (cu aroma de poezie), vin, cafea si alte licori, la frigiderul "Eminescu" nemuritor si rece, pana la somniferul "Eminescu" (somnoroasele pasarele-dusmanul insomniei), ciorapi nepereche, tutun de pipa sau doar tutun, si cea care mie mi s-a parut cea mai simpatica de pana acum, desi nu cu foarte mari sanse de castig fiind usor impracticabila si anume, culegerea de texte grilă tip "Eminescu", pentru admiterea la facultate. Pe copertă, o mostră de conţinut: "Dintre sute de catarge care lasă malurile / Cate oare le vor sparge: a. Vanturile b. Valurile"
Foarte tare.

Friday, July 28, 2006

Pe net

Stau cateodata si ma dau pe net alandala, fara sa caut ceva anume, fara vreun scop precis. Chiar daca nu sint interesata de nimic in mod special, este aproape imposibil sa nu ma capaciteze ceva. Este suficient sa tastez un cuvant oarecare pe google si bang.....am o infinitate de posibilitati sa casc ochii si sa-mi asigur cel putin o ora de nefacut nimic. Iar din posibilitatile astea se mai ramifica inca pe atatea. Si uneori chiar dau peste lucruri foarte misto si interesante. Ma gandeam acum ceva vreme ca exista o cultura de tip internet, asemanatoare cumva cu mancatul la fast-food. Adica genul de infomatie asimilata rapid si superficial, care-ti satisface necesitatea pe moment, dar pe viitor efectele nu sint dintre cele mai fericite.
Citesc bloguri in ultima vreme. Si ca sa parafrazez populara sintagma cu "cati doctori, atatea pareri" , as spune "cati oameni, atatea genuri de bloguri". Oricum, ce vreau sa va spun este ca am dat peste blogul Madonnnei. http://madonnasthoughts.blogspot.com/ si mi s-a parut simpatic. Nu neaparat blogul, desi nici el nu este rau, cat ideea ca Madonna are blog si chiar scrie in el. Si pare sincera. Stiu, primul gand care-ti trece prin cap este ca te gasesti in fata unui fake. Nu stiu. Mie mi-a lasat senzatia de autentic.

Wednesday, July 26, 2006

Today

Este util sa stai si sa lancezesti. Este util sa stai si sa cugeti. Este util sa privesti oameni. Ca sa nu mai spun ca este si mai usor sa-i privesti pe ei decat sa te privesti pe tine. Si am observat ca este mult mai usor sa observi ceva care nu-ti place, decat sa recunosti, sa admiti ceva care-ti place, sa stii ca-ti place si sa te bucuri ca-ti place. Mi se pare paradoxal ce se intampla. Pentru ca, desi este mai usor, mai firesc, mai natural si mai sincer sa vezi frumosul din jurul tau, un algoritm social, aparent bine inteles dar nociv pentur sufletul tau, te indruma subliminal spre o zona fada si liniara, pe cat de adevarata pe atat de falsa. Zona in care ai senzatia ca ti-e bine pentru ca nu esti impresionabil, iar felul in care te joci de-a sarcasticul si inabordabilul iti confera o aura speciala care te tine departe de tot si la un loc caldut, zona in care ti pe par demni de dispret toti cei care nu-ti impartasesc preferintele in materie de muzicaflorifetefilmesaubaieti, zona in care ai impresia ca parcurgerea catorva carti, multe dintre ele lectura obligatorie in liceu, te transforma per se intr-un redutabil interlocutor, sau si mai grav, intr-un formator de opinii, doar pentru ca ai auzit de scrierea cuneiforma, de mitul androginului, de Alhambra si Andaluzia, de Mircea Badea, de acrostihuri, de Scylla si Charybda, de fructe confiate, de Deep Purple sau de Pazvante Chioru', de HBO sau AXN, de noaptea Valpurgiei, de pitch-uri, de secretul lui Polichinelle sau de PIB. Zona in care crezi ca esti stapan pe viata ta, crezi ca esti liber dar esti mai inlantuit decat Prometeu iar lanturile sint mai multe si mai grele decat ai vrea tu sa accepti vreodata.

Cam asa vad eu oamenii din jurul meu. Si astea sint cazurile fericite. Fiecare alergand cu precadere pentru necesitati stabilite in concordanta cu propriul sistem de valori, care de cele mai multe ori este imprumutat sau preluat din mers, adaptat orientarii sociale. Pentru ca asa trebuie. But what's good for you, is not necessarily for the best. You're so ahead of yourself, that you forgot what you need.


Nu pot sa nu observ o inclinare, o pornire masochista a oamenilor spre prapastiile abisului. Oamenii se abrutizeaza, se dezumanizeaza, se instraineaza, isi pierd simturile, li se estompeaza simtirea. Mai trist este ca fara toate atributele astea se pierd pe ei. Iar regasirea este de multe ori imposibila. Caracatita care i-a prins nu cedeaza usor. Si oricum, lupta nu este dreapta si egala. Cum poti lupta corect cu cineva cu mai multe brate decat ale tale!? Si de ce sa lupt, isi zic ei, cand mi-e bine asa? Sa lupti pentru ca pierzi ce este esential, pierzi fundamentul, pierzi insasi ratiunea de a fi..tu, pierzi ...pierzi viata din tot.

Nu ma plac in ultima vreme. Nu ma plac deloc. Complic lucrurile simple si simplific lucrurile complicate. Nu mai stiu sa fiu sincera cu mine, am uitat sa apreciez, cuantific in exces, abandonez usor, imi sesizez o atitudine "know-it-all" de care mi-e greata, nu stiu sa fiu recunoscatoare, ma las dominata de orgoliu, am nevoie de victorii ca sa simt ca traiesc, mi-e frica de vulnerabilitate, imi urasc egoismul salbatic si imi detest superficialitatea, care culmea, imi complica viata in loc sa mi-o simplifice. Cu cat dogoreste soarele mai puternic si cu cat este mai clar curcubeul pe un cer senin, cu atat sint eu mai aproape de furtuna, iar cand apar norii apocaliptici si rafalele de vant si vuietul sinistru al furtunii, mie mi-e bine. Si nu e bine.

Thursday, July 13, 2006

When in Rome...


Trebuie sa va spun de la inceput ca eu, in mod normal nu ma uit la fotbal. Dar cum normalitatea nu a fost niciodata un punct de reper in viata mea, imaginati-ma in seara finalei cu un pahar de whisky, unul de bere si altul de nestea, pe care le alternam ca la alba-neagra in functie de intensitatea cu care resimteam pasele. Am tinut cu Franta, fiind singura si femeie si francofila intr-un grup de barbati italofili. Go figure! Am tinut cu Franta pentru ca juca Zizou in echipa Frantei, da !?!
Si acum inchipuiti-va cum am perceput eu capul in pieptul lui Materazzi, ca despre asta este vorba. Evident ca i-am cautat scuze lui Zizou, erijandu-ma imediat in avocatul apararii.
Exhibit A: Vine Materazzi si te trage de tricou ca de cutia Pandorei. Tu ii spui ironic dar elegant :" Daca-mi vrei tricoul , poti sa-mi spui si ti-l dau dupa meci" .
Exhibit B: Materazzi n-are cele trebuincioase pentru a-i raspunde in acelasi mod si face ce stie el mai bine. Isi exprima frustrarea prin injurii josnice si rasiale. Repetate. Desi el este cel care a bruscat primul, tot el este cel ce injura birjareste.
Exhibit C: Zidane pleaca de langa el, il ignora, dar vasnicul urmas al Romei cu ieftine pretentii machiavellice sageteaza in continuare pana cand inevitabilul se produce. Bang-bang, he hits the ground.
Daca va spun eu acum ca presiunea era foarte mare, o puteti privi ca pe un cliseu. Cu nervii intinsi la paroxism si secatuit de toate resursele fizice si psihice, faci gesturi reprobabile. Iar cand esti atins la punctele sensibile si vulnerabile, reactionezi. Si nu este o scuza, este un fapt. Si ce inseamna un cap in piept?! La modul cel mai serios..ce inseamna un cap in piept pe langa onoarea familiei tale, terfelita de un lamer macaronar? ZZ nu este nici un negru pe plantatie, nici vreun gladiator care sa se produca pentru amuzamentul spectatorilor sau pentru bunul lor plac. Sint unele lucruri mai importante decat fotbalul. Daca ridica frumos un deget in sus sau il tragea pedagogic de urechi, era mai bine? Erau chit? Sau gestul este cel care conteaza? Pe bune!? Dar gestul lui Materazzi, nu conteaza!? Sau sa provoci meschin este sportiv si fair-play? Pe asta de ce nu-l amendeaza, sanctioneaza, penalizeaza nimeni?! Nu, pentru ca se sanctioneaza pe principiul ce este evident este si important, dar nu se sanctioneaza chestii mai subtile si mai grave. Dar ca sa intelegi lucrul asta, tehnologia plasmei si a reluarilor nu prea te ajuta.
ZZ: "Imi cer scuze fata de copiii care au privit meciul. Ceea ce am facut nu poate fi iertat. Bineinteles ca n-a fost un comportament fair-play. Am vrut sa-mi cer scuze pentru ca gestul meu a fost vazut de doua-trei miliarde de oameni, printre care si de milioane de copii. Nu regret insa ceea ce am facut, fiindca ar insemna ca el a avut dreptate sa spuna ce a spus. Nu pot... Nu avea dreptul sa spuna ceea ce a spus"
Iar faptul ca isi cere scuze numai fata de copiii care au vazut meciul, mi se pare mai mult decat admirabil. Pentru ca ceilalti nu au nevoie de scuze, ceilalti au discernamant.

Wednesday, July 12, 2006

Houston, we have a problem!


Vrei sa scrii si nu stii cu ce sa incepi. Gandurile iti trec prin cap cu o viteza mai mare decat a navei Apollo 13 si cu o traiectorie cel putin la fel de sinusoidala. Te pregatesti de aselenizare dar, fatalitate, iti explodeaza un motor si alimentarea normala cu oxigen a creierului este intrerupta. De undeva de la baza, ai senzatia ca o asa-zisa echipa de control lucreaza pentru tine. Ei or lucra, dar tu esti cel care nu mai are provizii, tu esti cel care trebuie sa-si gestioneze energia astfel incat sa-i ajunga pana intr-un oarecare punct terminus, deocamdata incert.
She knows, she gave, she hopes in time,
She waits in line for all these things that will make her real,
She holds the cold, she feels so fooled by all this pain she has revealed,
She hopes, she cries, she holds inside all these things that will make her real....
Am rasfoit zilele trecute Jurnalul Fericirii al lui Steinhardt. De citit, l-am citit de vreo 3 ori pana acum, dar este cartea la care stii/vrei/simti sa te intorci. Mi-am amintit de.... "contrariul pacatului nu este virtutea, contrariul pacatului este libertatea"....iar asta este de departe cea mai desteapta chestie pe care am citit-o in ultima vreme.